BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

luni, 26 octombrie 2015

Paradox romanesc

Paradox romanesc
de Valeriu Cercel

Nu știu cum este românul
Dar mai mulți, la o rachie,
Când de proști fac bășcălie
Printre ei nu e nici unul,

Se ascund la parlament,
Prin senat, la pușcărie,
Alții-și cat-o meserie,
(Fotbaliștii, evident)

Nu mai zic, fără ocol,
De vr’un popă mai cu minte,
Sau de domnu’ președinte
Ce ia zilnic Prostinol ;

Nu-i un fraier, pămpălău
Nici măcar doar de prăsilă,
Parcă toți care au bilă
Sunt aleși de un trăscău,

Prin taverne și bodegi
Zeama prunelor divine
Urcă-n fum de carpatine
Filozofi, miniștri, regi ;

Parlamentu-i de nimic,
Din motiv că-s răsuflate,
Legi, decrete-s amendate
aznc-o dat’ prin alambic,

Centu-naintaș e-ăon,
Antrenoru-i vai de el,
După înc-un păhărel
E luat și cu sifon,

Soacrele, te iau fiori (!)
Chioare, mute, cumsecade,
Cam la patruzeci de grade
Fierte sunt de două ori,

azi apoi, ce mai ocară
Pe vădanele pioase (!)
Toate, frate,-s păcătoase
azi numai cu…pierde vară…

Ce religie, ce măr (?!)
Zvonuri, vorbe, cad fiindcă
Sar din turț și din palincă
Sâmburii de adevăr,

Astfel, pentru prima oară,
Că beam singurel mereu,
M-am mai luminat și eu
La o cârciumă, aseară,

Că așa este românul,
Doar mai mulți, la o rachie,
Când de proști fac bășcălie
Printre ei nu e nici unul !

Elisabeta Bathory, demonul cu chip de om care a șocat istoria

Contesa Bathory era obsedată de ideea de a rămâne tânără și frumusețea ei veșnică. Contesa s-a născut în anul 1560, în Ungaria și se căsătorește cu un tânăr nobil, care era plecat în războaie, majoritatea timpului.
Se împrietenește cu Dorko, o femeie în vârstă, care se ocupa cu vrăjitoria. Contesa credea că pielea sa rămâne tânără și frumoasă dacă face băi de sânge uman. Multe dintre tinerele sale slujitoare au avut un sfârșit tragic.
În anul 1614, este judecată și condamnată la moarte. S-a spus despre contesa Bathory că este varianta feminină a lui Dracula. La vârsta de 14 ani, rămâne însărcinată cu un tânăr țăran din Transilvania.
 Pentru nobila familie Bathory era ceva de neacceptat. Este izolată de restul familiei și obligată să trăiască într-un castel, departe de copilul său și de tânărul său iubit.
S-a spus că această situație a avut consecințe grave asupra sănătății sale mintale. La vârsta de 15 ani, este măritată cu contele Nadasdy, Cavalerul Negru, un războinic de temut al acelor vremuri.
 Din această căsătorie au rezultat patru copii, trei fete și un băiat.
Nu se știe când a început nebunia, dar la sugestia anturajului său, a început să practice băi de sânge de fecioară. Considera că va rămâne tânără și frumoasă. La început, victimele erau tinere slujitoare de la castel. Se spune că avea și un mijloc de tortură, numit fecioara de fier, cu ajutorul căruia, tinerele erau zdrobite, iar sângele era elixirul tinereții.
Din cauza faptului că pielea nu întinerea, contesa a fost sfătuită să folosească sângele fecioarelor nobile.
 Multe tinere nobile erau atrase la castelul său, unde dispăreau fără urmă. Soțul său a ajutat-o în mai multe rânduri la aceste atrocități.
În anul 1611, crimele nu au mai putut fi trecute sub tăcere și începe un mare proces. Curtea regală trimite 20 de judecători care încep ancheta. Din jurnalul contesei reiese faptul că ar fi omorât 650 de tinere fecioare.
Contesa nu a fost spânzurată sau decapitată. Ea a fost arestată pe viață, în propriul castel. A fost izolată într-o cameră, ale cărei ferestre fuseseră zidite. Exista o mică deschizătură, prin care primea mâncare.
Moare la vârsta de 54 de ani bătrână și cu pielea plină de riduri. Se spune că a fost una dintre cele mai mari ucigașe din istoria omenirii.


Sursa:http://www.efemeride.ro/elisabeta-bathory-demonul-cu-chip-de-om-care-a-socat-istoria

Memoria cosmica si aparitia fantomelor

Plăcut este considerat părintele teatrului. A trăi în perioada 254-184 î.Hr. Este primul care descrie în textele sale despre case bântuite de fantome. Ocultiștii consideră că aparițiile fantomelor sunt legate de ceea ce numim memoria cosmică.
Conform acestei teorii, tot ceea ce a trăit omenirea rămâne înregistrat și revine, din când în când. Aceste apariții sunt de natură ezoterică sau psihologică.
Cronicile vremii descriu că, în anul 1123, în ținutul Hesse, țăranii care se aflau pe un câmp au zărit pe cer, o armată de soldați. Aceștia au zburat spre un munte apropiat. Țăranii au început să se roage, până când viziunea a dispărut.
Este de notorietate faptul că, pe câmpul bătăliei de la Waterloo, se aud în noapte, zgomote și țipete ale celor dispăruți în această bătălie. Un grup de turiști care vizita acest loc, a fost martorul unei apariții misterioase. Soldați francezi se îndreptau către armata lui Wellington. Turiștii au descris uniformele în care erau aceștia îmbrăcați, precum și cuvintele de încurajare pe care le rosteau, înaintea începerii luptei.
 Un alt caz straniu este acela al unei persoane care închiriază un apartament în Paris. El susținea că, noaptea casa este bântuită de fantoma unei persoane care se spânzurase în acea casă.
Verificând în arhiva primăriei, a descoperit că, în acea casă se spânzurase proprietarul, cu o sută de ani înainte. Într-un restaurant parizian sunt cunoscute aparițiile fantomelor lui Jean Cocteau și a soției sale.
 În timpul vieții, ei erau clienți fideli ai acestui local. Angajații unui teatru parizian, unde a cântat ani de zile Edith Piaf, susțin că fantoma cântăreței poate fi văzută noaptea în teatru.
Tot mai mulți specialiști consideră că aceste apariții își au originea în memoria cosmică, care este un fel de amprentă pe care fiecare lucru sau ființă le lasă în această memorie. Amprenta unor evenimente sau ale unor ființe foarte puternice, apare de regulă, în locurile unde s-au produs evenimente tragice. Memoria cosmică este de natură eterică.
Metroul londonez este cel mai vechi din lume. Are peste 150 de ani. În momentul de față, se pot utiliza 274 de stații. În realitate sunt 400. Unele stații au fost închise din diverse rațiuni. Televiziunea BBC a prezentat un reportaj despre catacombele de sub metroul londonez.
S-a constatat că aceste catacombe erau adevărate cimitire, pline de oseminte umane. Fenomenele paranormale din metroul londonez sunt de notorietate. Angajații metroului susțin că , subteranul este un loc bântuit, cu numeroase apariții bizare.
Gropi comune, morminte au fost distruse pentru construcția metroului. Se spune că sufletele celor decedați bântuie prin subteran și au cauzat moartea multor muncitori care au lucrat la construcția metroului sau chiar au produs accidente în metroul londonez.
Este pentru prima dată, când specialiștii admit că apariția unei fantome nu este o halucinație. Teoria memoriei cosmice, stocarea tuturor informațiilor despre existența noastră, poate să fie un răspuns la aceste fenomene, pe care le-am numit paranormale. Din când în când, acestea părăsesc spațiul eteric și iau diverse forme.


Sursa:http://www.efemeride.ro/memoria-cosmica-si-aparitia-fantomelor

marți, 13 octombrie 2015

Asteptind iarna

Asteptind iarna 
de Adnas

Ce dacă vine iarna, iubirea mea nomadă,
ce dacă toamna asta s-a dus, parcă n-a fost.
ninsori la mine-n suflet, de-au început să cadă
e clar că minţi, iubito, iar eu te cred. De prost!

Şi-am să te iert şi astăzi, că mi-e iertarea-n sînge,
şi-am să te iert şi mîine, ştiind că vei pleca.
eu, cum spuneam, iubito, doar voi ofta şi-oi plînge
în trei sonete şecspir, traduse-n cinstea ta.

Şi-ai să mă uiţi rebelo, şi-ai să mă uiţi - cu zile!
cum nopţi, precum un fraier, privind în gol, te-aştept.
dar respirînd pe votcă, am să-mi înalţ azile
să-mi scriu patalamaua - să mă proclam poet,
şi-atunci, aşteptînd iarna, iubirea mea nomadă,
să-mi incalzească patul, iubiri o să-mi tot cadă.

(publicata si sub pseudonim G.T.-08.12.2008)

Maestru Spiritual si discipol-o relatie de durata *Metafizica

Maestru Spiritual si discipol – o relatie de durata

 Chiar atunci cand iubiti Mari Maestri care nu sunt pe Pamant: Iisus, Buddha, Krishna, Zoroastru… se face intre voi si ei un fel de osmoza, iar voi beneficiati de Lumina lor. Dar daca aveti fericirea de a frecventa un Maestru viu, de a fi foarte aproape de aura sa, de a fi impregnat, bineinteles, este inca si mai bine.
 Cand discipolii se concentreaza asupra Maestrului lor, ei primesc emanatiile sale de puritate si de Lumina, dar ei, ce ii dau ei? Credeti‑ma, pentru un Maestru, nu este atat de faimoasa aceasta afacere, deoarece in schimbul a ceea ce el da, el nu primeste deseori decat murdarii. Dar cum el a acceptat sa faca sacrificii si a invatat sa transforme impuritatile pe care le primeste, el suporta, nu se plange si, astfel, ajunge sa-i ajute pe discipolii sai.
 Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul sau creeaza intre Maestrul sau si el o adevarata legatura magica si, gratie acestei legaturi, el incepe putin cate putin sa-i semene. Nu-i va semana poate fizic, cu toate ca este posibil – cu multa vointa, credinta si timp, este posibil – dar in interior primeste intelepciunea si Lumina Maestrului sau.
 Foarte tanar, deja, am inteles cat de benefic ar fi pentru mine sa ma identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfatuit, nici chiar el, este ca si cum as fi adus aceste cunostinte dintr-un trecut indepartat. Eu doream sa intru in Spiritul sau si-mi imaginam ca gandeam ca el, ca simteam ca el, ca actionam ca el. Am facut aceasta fara a spune nimic la nimeni, nici chiar lui si, ani dupa aceea, este curios, nu numai ca am inceput sa gandesc ca el, ci am inceput sa-i seman si fizic. Aceasta practica mi-a adus foarte mult. Eu simteam ca daca, asemeni majoritatii oamenilor, ma multumeam sa raman ceea ce eram, nu as fi mers foarte departe; atunci am vrut sa inlocuiesc imperfectiunile mele prin calitatile si virtutile tuturor marilor Maestri, si aceasta mi-a permis sa avansez.
 Dar mergeti sa vorbiti oamenilor sa-si inlocuiasca mentalitatea lor limitata! Ei o pastreaza, o protejeaza, se agata de ea si de aceea se vad pe fata lor urme de dezordini si de chinuri in care sunt pe cale sa traiasca. Viata lor nu este facuta, deci, decat din meschinarii, din diviziuni, din discutii, din jigniri inspirate de natura lor inferioara pe care nu vor sa o sacrifice. De cate ori in timpul ceremoniilor focului va spuneam: “Învatati sa descifrati ceea ce se petrece in fata voastra.
 Aceste ramuri din care am facut focul sunt negre, rasucite si priviti ceea ce produc: ce splendoare, acest foc! Atunci de ce va incapatanati sa pastrati toate ramurile moarte inauntru, in loc sa le sacrificati, pentru ca ele sa se transforme in caldura si in Lumina?” Ah, nu, cuvantul sacrificiu ii face pe oameni sa tremure, le este intotdeauna frica sa piarda ceva. Ei bine, nu vor avea nici caldura, nici Lumina.
 Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioara oamenii trec pe langa Adevarurile esentiale care ar fi putut sa-i salveze. Iar cand li se vorbeste sa intre in Spiritul Instructorului lor, ei resimt aceasta ca o vointa de a-i limita, de a le indeparta libertatea si puterile lor. Deloc, din contra a se identifica cu Maestrul care-i depaseste nu poate decat sa-i ajute sa le creasca libertatea si puterile. Dar, bineinteles, cu conditia ca sa fie un Maestru care-i depaseste, altfel este inutil.
 Practica identificarii este bazata pe cunoasterea unei Legi fizice, Legea rezonantei. Daca ajungeti sa vibrati la unison cu o faptura sau alta, nu numai ca veti cunoaste gandurile si sentimentele sale, dar si calitatile sale vi se vor comunica. Astfel, veti putea sa studiati, sa o judecati, sa decretati ca asa si pe dincolo, dar, in realitate, nu o veti cunoaste cu adevarat, pentru ca o veti cunoaste din exterior. O veti cunoaste doar atunci cand veti vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se gasi pe aceeasi lungime de unda apropie doua fiinte, pentru ca ele sa poata sa se cunoasca. Aceasta este Iubirea; adevarata Iubire este adevarata Cunoastere, pentru ca adevarata Iubire nu este nimic altceva decat o fuziune.
 Pentru a deveni ca Maestrul sau, discipolul trebuie sa ajunga sa introduca in el aceleasi vibratii. Da, este o problema de vibratii. Iar el poate sa devina chiar mai mare decat Maestrul sau; aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare. Avand cunoasterea, forta, evident ajuta la ceva; dar nu cu cunoasterea si cu forta se va merge departe. Pe cand cu iubirea, mergeti pana la infinit!
 Iubirea va face sa alergati, incat nu va mai opriti… Da, iubirea aceasta este: a va lua picioarele la spinare. Iubirea care va lasa sa stagnati nu este o adevarata Iubire.
 Exista odata intr-un tinut indepartat un tanar baiat care era de o forta exceptionala si care a decis sa puna aceasta forta in serviciul omului cel mai puternic de pe Pamant. Astfel, el a mers sa se puna in serviciul regelui tarii vecine care l-a luat in escorta sa personala. Într-o zi, in care regele si suita sa traversau o padure, au fost avertizati ca se gaseau in apropiere de un loc bantuit de Diavol, iar regele a dat ordinul de intoarcere. “Oh! si-a spus baiatul, dar atunci, nu acest rege este cel mai puternic, din moment ce-i este teama de cineva care se numeste Diavol!…” L-a parasit si a plecat in cautarea Diavolului pentru a se pune in serviciul sau.
 Într-o seara, el a observat o intreaga trupa sinistra de calareti negri. “Pe cine cauti?” a intrebat seful. “Il caut pe diavol.” “Eu sunt, ce vrei?” “.Am fost in serviciul cel mai puternic rege de pe Pamant, dar am vazut intr-o zi ca ii era fiica de tine. Tu esti, deci, mai puternic decat el si de acum inainte vreau sa te servesc”. “Bine, este bine, vino cu noi” Şi el l-a urmat pe Diavol… Într-o zi a remarcat ca trupa evita un loc unde se gaseau cruci si a intrebat ce erau aceste cruci pe care trebuiau sa le evite. Istoria nu spune ce explicatii exacte i-a dat Diavolul referitor la Iisus, dar tanarul om a inteles ca el trebuia sa fie inca mai puternic decat Diavolul, din moment ce-i producea frica, si s-a decis sa mearga sa-l serveasca. A cautat mult timp, mult timp, fara a putea sa-l gaseasca. S‑a angajat atunci ca luntras la malul unui rau si era atat de puternic si de mare ca transporta calatorii pe umerii sai de la un mal la altul sprijinindu-se pe un baston lung.
 Într‑o noapte, cand era in mica sa cabana, a izbucnit o furtuna teribila: fulgere, trasnete… Un adevarat potop! Cum el nu dormea, a auzit deodata un copil care plangea. Mirat, a iesit si, in obscuritate, a observat un copil mic. “Dar, micutul meu, ce faci tu aici pe o asemenea vreme ?” “As vrea sa traversez raul, dar nu pot, sunt prea mic!”. “Nu mai plange, te voi duce eu.” L-a luat pe umarul sau si a intrat in rau… Dar apele erau crescute atat de sus si curentul era atat de violent incat avansa cu foarte multa greutate si, mai ales el, simtea ca acest mic copil pe umerii sai devenea din ce in ce mai greu… “Dar, copilul meu, de ce esti tu asa de greu?” l-a intrebat luntrasul. “Cantaresti tot atat cat si Pamantul!”. “Oh, raspunde copilul, eu sunt mai greu decat Pamantul, eu sunt Iisus pe care tu vroiai sa‑L servesti. Începand de astazi te vei numi Cristoforos, purtator al lui Hristos”. Iata legenda Sfantului Cristofor.
 Daca, asemeni lui Cristoforos, discipolul paraseste un Maestru slab si temator pentru un Maestru puternic si fara frica, cine poate sa i-o reproseze? Daca el vrea sa serveasca cel mai tare Maestru, cu ce este el vinovat? Iar Maestrul cel mai mare, cel mai puternic, este Soarele. Fata de el, ceilalti sunt slabi, bolnaviciosi, sovaitori. Singurul care rezista la toate furtunile, este Soarele. El este, deci, cel mai puternic, la el trebuie sa mergeti si sa-i serviti si langa el trebuie sa va instruiti. Da, dar oamenii care n-au primit Ştiinta initiatica, nu ajung inca sa vada lucrurile in asemenea mod. Deja cand li se vorbeste sa vibreze la unison cu Spiritul si sufletul Maestrului lor, ei nu pot sa inteleaga. Deci, cu atat mai mult cand este vorba de Soare.
 Adevarata magie pentru discipol este, deci, de a putea sa se identifice cu Maestrul sau pentru a atinge ceea ce exista in sufletul, in inima, in inteligenta, in vointa Maestrului sau si ca toate aceste comori sa se verse in el. Deoarece un Maestru nu este asa de egoist si avar el vrea sa va dea in profunzime. Şi chiar daca el vede ca unul din discipolii sai il depaseste, el este mandru. El spune: “Este copilul meu. Este mai inteligent decat mine, este mai bun decat mine, este mai puternic decat mine; cu atat mai bine, eu sunt tatal sau.” Şi el este mandru. Un tata care este furios ca fiul sau il depaseste nu este un adevarat tata. Iar daca un Maestru este furios ca un discipol a ajuns sa-l depaseasca, daca el este gelos, daca incepe sa-i joace feste, sa-l chinuie, inseamna ca nu a ajuns inca la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare calitate a unui Maestru. Şi este adevarat ca exista Maestri pe care gelozia nu i-a parasit inca.
 Nu i se poate reprosa unui discipol ca vrea sa-l depaseasca pe Maestrul sau. Daca Dumnezeu v-a dat calitati, cine va poate impiedica sa le dezvoltati? Punctul de sosire, idealul de ajuns, nu este nici tatal vostru, nici mama voastra, nici Maestrul vostru, ci Dumnezeu Însusi. Un Maestru este o etapa, un mijloc, o poarta, un educator, un tata, pentru un anumit timp, dar nu se spune nicaieri ca voi trebuie sa va opriti si sa faceti radacini langa Maestrul vostru. Se spune doar ca prin Maestrul vostru voi trebuie sa mergeti spre Dumnezeu. Unde veti gasi o idee mai intelepta, mai veridica? Daca va confectionati idei proprii, asta nu ma priveste; eu, eu va dau totdeauna Ideile cele mai veridice, cele mai luminoase, cele mai divine.
 Un Maestru este ca un tata sau ca o mama care va educa, dar nu trebuie sa ramaneti mereu langa tatal sau langa mama voastra: trebuie sa mergeti spre Dumnezeu. Acum, daca Maestrul vostru a ajuns pana la Dumnezeu, veti fi cu el langa Dumnezeu si va fi inca mai bine. Altfel, nu puteti ramane etern langa Maestrul vostru.
 Da, altfel, un Maestru nu ramane pe loc, el evolueaza rapid; atunci veti merge cu el chiar va trebui sa fugiti! El merge spre Dumnezeu, nu ramane langa voi si trebuie sa fugiti impreuna cu el pentru a merge langa Dumnezeu. De ce? Pentru ca punctul de sosire al tuturor fapturilor este Dumnezeu… Şi punctul de plecare? Este tot Dumnezeu.
Veti spune: “Dar tatal meu? Dar mama mea?”. Ei au fost ca niste antreprenori, ei au fabricat corpurile voastre, casa voastra: o cabana sau un templu, depinde. “Dar eu vreau ca ei sa fie cu mine!”. Ei bine, incercati sa-i antrenati in cursa voastra!>>

Omraam Mickhael Aivanhov
                                                                                                                 

Sursa:http://esoterism.ro/ro/maestruspir.php

duminică, 11 octombrie 2015

Mai mult decat [fa] Bula

Mai mult decat [fa] Bula
de Parau

Berbantul, Pasăre Măiastră
acel etern îndrăgostit
acum trei zile-a ”ciugulit”
trei boabe din pilula-albastră.
Dorind să facă pe nebunul
cu Păuniţa, pe-nserat
(prea bucuros c-a fost curtat)
se comporta precum Păunul.
Se înfoia, [ - Cum, n-avea pene?
Întreabă un cocoş tenace]
- N-avea cu ce să se îmbrace?
Sau poate i-o fi fost prea lene
să-şi ţină coada măturoi
şi îndopat cu chimicale
s-a opintit din balamale
ca orice ditai Păsăroi.
De bună seamă, prea grăbit
de combinaţia fatală
viagra/vin, a adormit
şi a rămas ”în pielea goală”
nu fără pene, ci falit.

Morala?

Nu poţi să îţi ignori podagra,
Nu poţi să te ”împăunezi”
Nevolnicule să te-ncrezi.
Nu-ţi creşte mintea cu viagra!

***

Caciula ruseasca

Caciula ruseasca
de Alex Valcu

În vremuri comuniste am fost la ruşi 
şi-am cumpărat căciuli 
pentru mine şi ai mei.

Toată lumea purta căciuli ruseşti. 
Ţineau de cald şi erau la modă.
Ce mândri eram!

Acum am trecut la fes, 
nu că a venit căldura, 
nu mai sunt la modă.

Fir-ar a dracului de modă!
Moda trece, moda vine 
şi iar trece şi iar vine...
neţinând cont, nici de mine, 
nici de tine.

Mi-a îngheţat mintea, 
dar nu contează.
Sunt la modă. 
Aşa sunt eu, mai cu moţ.
Moţul e al fesului

"Omul-Umbrela"

„Omul-Umbrela”

Imaginile surprinse pe pelicula chiar inaintea asasinarii celui mai tinar presedinte, J.F. Kennedy arata cum, linga masina acestuia, un individ a deschis o umbrela. Pentru unii, gestul oarecum ciudat nu putea fi decit un semnal, mai ales ca a precedat prima impuscatura. Ironia sortii a fost ca importantul martor a fost una dintre putinele persoane care au disparut ca prin farmec, nemaifiind de gasit pentru investigatii. Insa, in 1978, un agent de asigurari, Louis Steven Witt, din Dallas, a declarat ca este chiar „Omul Umbrela?, asa cum fusese botezat misteriosul personaj.
In cazul in care el a fost „Omul-Umbrela”, ceva din declaratiile sale nu s-a legat. Witt a spus ca in timp ce statea linga masina prezidentiala, umbrela sa era inchisa, cu toate ca fotografiile arata ca personajul avea umbrela deschisa. Inca un mister nedezlegat…

Sursa:http://www.efemeride.ro/10-dintre-cele-mai-bine-pazite-secrete-moderne

vineri, 9 octombrie 2015

P-amandoua parinte ?...

P-amândouă, părinte?..
de Gheorghe Voicu-Rociu

 O veche zicală românească

De-a lungul timpului, bucuria şi necazul l-au făcut pe român să scornească felurite zicale, proverbe şi cimilituri care au trecut, prin viu grai, de la o generaţie la alta, rămânând în folclorul românesc!

Stabileşte popa Stan, că-i mai trebuie de iarnă
Vreo două care cu lemne, până nu-ncepe să cearnă
Se foieşte, se codeşte, cum să facă cum să dreagă
Cere sfat la preoteasă, la pădure când să meargă.

Hotărăsc ei dimpreună, cu fătuca lor Zorica
Ca să plece într-o vineri, că de post e ziulica.
Boi ţepeni, nevoie mare, are popa… că-i belşug,
Pe Prian şi pe Juncan, numai buni de tras la jug.

La pământ să culce lemnul şi să-l urce apoi în car
Ia cu el sluga din curte, pe Ion, la minte rar
Este însă zdravăn tare şi cu lipici la femei
Chiar preoteasa-l doreşte şi din ochii îi sar scântei.

Şi Zorica, fată mândră, ochi i-aruncă din pridvor
Cum robote prin ogradă, plin e sufletul de dor,
Este tânără, frumoasă, ar dori la piept s-o strângă
Ochii văd, inima cere, tot oftând gata să plângă.

Şi soseşte şi sorocul, când să plece după lemne
Dimineaţă însorită, timp frumos, aşa dă semne
La căruţă boi înjugă, Ion sluga din poveste
Cel mai tare în amor, la fete şi la neveste.

Lângă el se-nvârte popa, ca prâsnelul de voios
Îl zoreşte cu glas tare, dar la nevastă duios.
Ies din curte, dar în poartă şi-aminteşte că n-a luat
Cele două toporişti, pentru crengi de curăţat.

„Mergi Ioane, tu de cere, la cucoana preoteasă
Cele două securele ce le-am pus de ieri pe masă,
Căci ne trebuie-n pădure, prin lăstăriş de arţar
Şi să tăiem crengi mai mari la copacii de stejar!

Până soseşti tu cu ele, eu în drum lângă căruţă
Îmi răsucesc o ţigară, mai hodinesc olecuţă!”
Ion pleacă înspre curte, dar de parc-ar fi Păcală
Se născu la el în minte... o românească zicală.

Mai hâtru, de felul său, dar şi supărat pe soartă
Ion merge la femei, popa îl aşteaptă-n poartă,
Când le vede zâmbitoare, cu roşeaţă în obraz,
Uită sluga de topoare, ducă-se-n pustiu necaz.

Pe Zorica ar strângea-o, oasele de i le-ar rupe,
Iar pe maică-sa ar ţuca-o, că-i zglobie ca o vulpe.
Le priveşte printre gene, pe gânduri nu şede mult,
„Mă trimise taica popa, pe-amândouă să vă… ţuc!”

Deşi-n altă-mprejurare, poate c-ar fi fost de-ajuns
Un cuvânt şi-o vorbuliţă, la o dragoste pe-ascuns,
Dar aşa pe tam-nisam, nu şi nu, femeile sar ca arse
„Măi Ioane, eşti nărod, eşti şi tu de-al lui Tănase?”

„Nu mă credeţi, frumuseţi, dar să-l întrebăm pe popa
Căci exact aşa îmi zise, ce mai colo… hopa-hopa!
Să vă ţuc cât pot de tare, dar pe rând căci nu se poate
Să mă lupt cu amândouă. Stai Zorico nu te zbate!”

Şi din curte strigă-n drum, cât s-audă părinţelul,
Îşi simţea fioru-n trup, îi vibra tot sufleţelul.
„P-amândouă? Zi, părinte!”, zice Ion cu voce nouă,
Iară popa îi răspunde: „Sigur, taică, pe-amândouă!”

Bucureşti, 15 ianuarie 2009

Cele mai terifiante profetii ale lui Arsenie Boca: „Se va manca carne de om si se va bea sange de om”

Sfantul Ardealului, Arsenie Boca, a fost unul din cei mai mai mari duhovnici ai Romaniei, iar profetiile sale sunt cutremuratoare.
Care sunt cele mai importante cinci profetii ale lui Arsenie Boca

Va vor lua totul

„Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul! Sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”, scrie adevarul.

Profetiile parintelui Arsenie Boca. „Veti vedea si veti intelege spurcaciunea peste tot in jurul vostru“

Veti vedea si veti intelege spurcaciunea peste tot in jurul vostru: la serviciu, in magazine, in institutiile statului, in conducerea lui si mai ales in politica. Din nefericire, ea va intra pe furis chiar si in sanul Bisericii, murdarind unele suflete de aici. Aproape ca oamenii isi vor pierde speranta. Doar cei care isi vor pastra credinta adevarata vor fi salvati si mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Profetiile parintelui Arsenie Boca. „Vor ramane bisericile goale, cucuvelele vor canta intr-insele“

„Vine timpul, si e foarte aproape, cand toti preotii vor repara bisericile, iar altii vor construi altele noi, dar nelucrand ei la sufletul omului, vor ramane bisericile goale, cucuvelele vor canta intr-insele. Roadele slabirii in dreapta credinta a teologilor in facultati si seminarii vor fi preotii, care vor fi si mai slabi ca invatatorii lor; mai ales in Transilvania ortodoxia aproape ca va disparea, ultima reduta va fi Sibiul, dar va cadea si acesta. Dumnezeu nu forteaza mantuirea nimanui. Cine are minte sa ia aminte”.

Profetiile parintelui Arsenie Boca. „Se va manca carne de om si se va bea sange de om”

„Toate aceste semne ni le-a prorocit parintele Arsenie prin anul 1945-1946 si ne-a citit [talmacit] din Biblie de la Apocalipsa ca se va ridica de la Rasarit un popor fara cruce, va bantui casele oamenilor, le va darama, le va nimici, se va calca om pe om, se va manca carne de om si se va bea sange de om. Cine va ramane din razboiul acesta va fi ales ca graul din pleava. Pleava zboara, iar graul ramane. Se va alege cine va ramane. Parintele ne-a spus: „Nu va spun de la mine. Asa scrie in carte, in Biblie”.

Profetiile parintelui Arsenie Boca. Necazuri mai mari ca muntii

„Vor veni necazuri mai mari decat Muntii Fagarasului. Ne-om duce la Muntii Fagarasului si la dealul Prislopului sa se pravaleasca peste noi ca nu mai putem rezista («Atunci vor incepe sa spuna muntilor: Cadeti peste noi!, si dealurilor: Acoperiti-ne!» ) si ne-om duce la morminte sa iasa afara mortii si sa intram noi de vii ca nu mai putem rezista”.


Sursa:http://www.efemeride.ro/cele-mai-terifiante-profetii-ale-lui-arsenie-boca-se-va-manca-carne-de-om-si-se-va-bea-sange-de-om

vineri, 2 octombrie 2015

Paranghelie la Soni

Paranghelie la Soni
de Emilia Danescu

Azi e mare veselie,
Toţi la Şoni am venit,
O altă paranghelie
Se anunţă negreşit.

Aşezaţi cu mic, cu mare,
Pe băncuţele de lemn,
Aşteptăm cu nerăbdare
Sache să ne dea un semn.

A lansat o provocare
Pe Bocancul Literar,
Va urma şi-o premiere
Cu mascota lui în dar.

Omul-Pasăre se pare,
Că întârzie un pic,
Suspansul e tot mai mare,
Inimile fac tic-tic!

Ghiţă stă în colţ cuminte,
Aplecat peste condei,
Nici astăzi nu se dezminte,
Scrie cronici cu ardei.

Iată-l colo printre fete
Pe Pârâu dezlănţuit,
Cum dedică noi pamflete,
Cu stiletu-i lustruit.

Simi îşi conduce trupa,
Laolaltă în antreu,
Se uită pe text cu lupa,
Pe-ntuneric vede greu.

Geo monitorizează,
Nu s-a prins cu noi în joc,
Stă la uşă, chibiţează,
Râde, strâns lipit de toc.

Bate cineva! De-ndată
Se aude-un scârţâit,
Uşa se deschide lată...
Omul-Pasăre-a venit?

Bocănciosul amuţeşte,
Inima îi bate tare
Către uşă când priveşte.
Gaiţă Viorel apare!

Of... - răsuflu uşurată -
Domnul Gaiţă era deci
Pasăre şi Om deodată?
Nu aş fi ghicit, în veci!

Eroii zilei

Eroii zilei
de Tatiana Romanescu

Într-o gheata literara,
Cu poze si mici poeme,
Un gâscan cu mintea rara,
Priveghea... goale catrene!

Gâscanul, plecat din tara,
C-o slujba scormonitoare,
Pe-o purcica mai sprintara,
A uns-o... moderatoare!

Scroafa a purces la treaba:
Ne-ndemnata de gâscan,
Îi taxa pe toti în graba,
Des, sumar si... grosolan!

Un ogar din Prahova,
Pedant si emancipat,
A iesit cu sorcova,
Fiind foarte... revoltat!

Si strigând ca mitocanul,
Gheata-ntreaga a blamat
Când purcica si gâscanul,
La Pariu s-au... promovat!

Într-un mod rudimentar,
Purcica, foarte venala,
I-a raspuns ca-i ordinar,
Si-i de vita... virtuala!

Din vazduh... pica o cioara,
Ce-si spunea des prozatoare
Si-a sedus cu vorba-i chioara,
Purcica moderatoare!

Un vitel, poet de vaza,
Cu un nume de pârâu,
Încearca si vrea sa vaza,
Ce-i iubirea fara... frâu!

Astia sunt eroii zilei,
Moderati de o purcica.
Priviti la gâscanul milei!
Nu-i el omul pasarica?!

...Sa ne iubim cu drag

...Sa ne iubim cu drag
de  eu si eu


MOTO : Măiastră pasare e omul cu fantezie de poet
  Ce poposeste-n primavară la casa artelor discret.
  Din aripă desprinde-o pană şi o ascute blând de liră
Şi scrie imnuri despre viaţă şi pentru tine o satiră.


-Foaie verde flori mărunte,
Măi bădie de la munte,
Nu mai fi aşa hain
Azi ,de Sfântul Valentin
Şi te-ndeamnă la oraş
Şi te-ntoarnă mintenaş,
Cu parfum din cel vestit,
Ce pe Leana a-nebunit!

-Apoi verde fân cosit...
Să nu crezi că sunt zgârcit,
Ori cu Gheorghe sunt vorbit...
(Pe el Leana l-a prostit!)
Dar eu fată zău nu mint,
Doar pe tine te alint.
Eu să şti duc flori la fete
Doar în zi de Dragobete!

-Apoi verde măr rodit ,
Eu ,Ionică, am glumit
Că nu fac cum face Leana,
Care adun-acasă seara,
Toate babele din sat
Să-i pună d-un descântat
De iubire...Că-i pacat.
Cu parfumul ce să fac ,
Când am busuioc drept leac,
Adunat de Sânziene
Şi vârât adânc sub perne?
Când o fi ,la primăvară,
Să-mi aduci Ioane, iară,
Flori din nea ,ce s- a topit,
Cum stă bine la iubit!
Ia năframa de la mine,
Şi s-o ţi bădiţă bine ,
Să n-o zboare vânt pribeag,
Ca să ne iubim cu drag...

Toate comorile Universului sunt inlauntrul tau *Metafizica

Toate comorile Universului sunt inlauntrul tau

 Ceea ce exista deja in tine se afla pretutindeni, ceea ce nu exista in tine nu se afla nicaieri. Toate comorile Universului sunt inlauntrul tau! Cauta cu fervoare in tine insuti puterea sau raspunsul la care aspiri, pe care inima ta le doreste si, direct proportional cu credinta ta, vei primi ceea ce vrei!
 Orice gand este o cauza care, mai devreme sau mai tarziu, va produce efecte (sau fructe) bune ori rele, dupa cum a fost continutul sau. Orice traire proprie sau stare interioara pe care o remarcam in mod pasiv sunt efectul sau, cu alte cuvinte, roadele prezente ale anumitor ganduri din trecutul nostru indepartat sau apropiat. Toate aceste fructe, dulci sau amare, pe care le meritam de drept si cu care conjunctura inevitabila a momentului ne obliga sa ne hranim pentru a resimti astfel consecintele actiunilor noastre, constituie ceea ce se numeste karma.
 Viata este o modalitate de cunoastere. Esti asemanator unui capitan aflat pe mare care isi conduce vasul. Trebuie sa dai ordine (ganduri, imagini, trairi orientate dinamic, aspiratii clare si ferme mentalului subconstient care controleaza, intermediaza si conduce majoritatea experientelor vietii tale).
 Atat actiunile pe care le-am comis, cat si gandurile pe care le-am avut in trecut ne urmeaza ca o umbra producand rezultate bune sau rele, in functie de natura lor. Nici in aer, nici in adancul oceanului, nici in cea mai ascunsa pestera sau pe varful muntelui, in oricare parte a acestei vaste lumi, nu exista loc in care omul sa poata scapa de consecintele actiunilor si gandurilor sale in prezent sau in viitor consecintele lor nu vor inceta sa se deruleze si astfel, faptuitorul va avea, la randul sau, partea care i se cuvine din fericirea sau suferinta pe care a produs-o. intelegand aceasta, trebuie sa cautam sa nu facem rau nimanui, nici macar in gand!
 Nu intrebuinta niciodata formulari interioare de forma: “nu am mijloace” sau “imi este imposibil” sau “niciodata n-am pot” in care sa crezi, complacandu-te sa-ti accentuezi aparenta fatalitate prin aceste afirmatii paralizante. Subconstientul te va asculta si va crea prompt premizele pe care doar tu le-ai gandit, aducandu-le din domeniul posibilitatii la o realizare efectiva. Astfel, la propria ta comanda chiar subcontientul va face ca intr-adevar sa-ti lipseasca posibilitatile sau mijloacele de a realiza sau obtine ceea ce urmaresti.
 Multor oameni le este mai usor doar sa-si regrete greselile complacindu-se in suferinta, convinsi fiind ca acesta le este destinul, decat sa-si dea osteneala sa evite eroarea ce le permite sa modifice radical destinul, devenind asfel, totodata, buni la ceva.
 Cu ochiul mintii atintit ferm asupra ideii de bine, forteaza-te sa o imiti si sa o asimilezi. Succesul spiritual, care iti va incorona orice virtute, este intocmai ca o opera de arta, iar intelepciunea se aseamana unui sculptor genial. Materia, care va fi in mod sublim fasonata, este sufletul uman sau, cu alte cuvinte, subconstientul, iar modelul pe care il imita este Absolutul. Fara elevarea sufletului nu putem realiza nimic bun!
 Legea fundamentala a vietii care iti permite inflorirea este legea increderii depline in sine; increderea numai intr-un ajutor exterior atrage, mai devreme sau mai tarziu, suferinta. Singura, increderea ferma in sine genereaza forta si bucurie. in plus, aceasta incredere iti asigura, totodata, sprijinul exterior de care ai nevoie. increderea in propriile forte, care exista in stare latenta in microcosmosul tau launtric, este o stare mentala de putere irezistibila, intretinuta cu perseverenta de constiinta ta care percepe intr-o oarecare masura legatura cu energiile atotputernice ale Sinelui tau Suprem. Caci tot ceea ce gandesti intens si crezi ferm ca ti se va intampla se va realiza numai datorita increderii tale. Nefericirea in care crezi, complacandu-te sa o consideri fatala, va atrage noi nefericiri. Nesansa in care crezi va atrage alte nesanse. De ceea de ce iti este frica nu vei scapa, ci vei atrage, mai devreme sau mai tarziu, tocmai ceea ce crezi ca ti se va intampla in rau, iar aceasta tragica desfasurare va fi realizata de subconstientul tau care va executa in mod criptic ceea ce gandesti mereu si crezi ferm.
 Fii propria ta flacara si propriul tau refugiu. Ia Adevarul drept flacara, ia Adevarul drept refugiu. Nu cauta un refugiu nicaieri in alta parte decat in tine insuti si ajutorul de afara iti va veni insutit.
 Gandeste-te intotdeauna numai la bine si binele te va urma, ca o umbra, pretutindeni. A te lasa cuprins de frica sau a gandi raul inseamna a-l atrage prin rezonanta, datorita punerii la unison cu acesta. Esti reflexia fidela a propriilor tale ganduri si convingeri. Esti ceea ce gandesti, aspiri si crezi cu fermitate!
 Cunoaste-te cat mai profund pe tine insuti si abia dupa aceea vei reusi sa-i cunosti atat pe ceilalti, cat si universul in care existi. Marea majoritate a oamenilor judeca lucrurile, fenomenele, pe ceilalti si chiar pe ei insisi dupa propriul lor nivel superficial de gandire si simtire; din aceasta cauza cel mai adesea ei isi imagineaza totul, mai mult sau mai putin eronat, decat inteleg.
 Subconstientul tau este un servitor credincios care iti este subordonat si nu discuta cu tine in contradictoriu. El accepta, in mod neconditionat, tot ceea ce mentalul tau constient gandeste si crede cu convingere sau imagineaza.Prin rezonanta, intotdeauna, sufletul tinde sa se ridice la inaltimea a ceea ce admira.
 Mentalul tau constient este, cu alte cuvinte, paznicul caii de acces spre subconstient. in mod normal, prima lui functie ar trebui sa fie aceea de a ocroti subconstientul, astfel incat in el sa nu ajunga sa se imprime idei false, convingeri perverse sau ganduri negative. intelegand aceasta, gandeste-te mai mult la tot ceea ce este perfect si urmareste ca inteligenta sa-ti dezvaluie, in mod constant, Puritatea. Sentimentul de admiratie resimtit cat mai des te eleveaza si te umple de sublim.
 Sugestiile, parerile, convingerile sau remarcile altora n-au nici un fel de putere asupra ta, in sensul de a te putea influenta, atata timp cat nu esti la unison, pentru a rezona cu energiile pe care le evoca sau le manifesta. Singura putere stapana este gandul tau, care poate accepta, simpatizand, sau respinge prompt aceste sugestii. Poti alege sa nu sa iei in consideratie ceea ce nu vrei, refuzand sa crezi ceea ce nu doresti sau consideri fals, continuand sa-ti afirmi mai departe binele si armonia.
 Supravegheaza intotdeauna atent ceea ce gandesti, ceea ce simti si ceea ce faci in virtutea legii actiunii si reactiunii (karmei), mai curand sau mai tarziu, vei raspunde pentru tot ceea ce faci, atat cu tine insuti cat si pentru modul in care te comporti cu tot ceea ce te inconjoara.
 Gandeste in mod inteligent si actioneaza cat mai bine cu putinta, aceasta va fi cea mai mare eliberare de durere si o alinare generatoare de incantare in viata. Sa nu vrei sa apreciezi la justa valoare conjuncturile, ratand sansa de a realiza ceva extraordinar, aceasta tragica situatie sa ramana mereu cat mai departe de tine. Sufletul care nu are un tel bine conturat se pierde, risipindu-se in mod inutil. incearca totusi sa te depasesti, este desigur rau sa esuezi, dar este si mai rau sa nu fi incercat niciodata sa reusesti. Pe cei indrazneti conjuncturile favorabile ii ajuta sa atinga telul propus.
 Cauta cat mai des sa gandesti de la inaltimea punctului de vedere al adevarurilor eterne, universal valabile, in lumina legilor fundamentale ale vietii, si nu situandu-te la nivelul gregar, imbacsit de prejudecati, superstitii, frica si ignoranta.
 Daca vei reusi sa fii pe deplin stapanul propriului tau mental subconstient, vei deveni stapanul propriului tau destin. Daca iti controlezi subconstientul, devii spontan un model pentru ceilalti si ii poti ajuta infinit. Aminteste-ti ca in orice moment ai posibilitatea alegerii. Alege iubirea in locul urii. Alege sanatatea in locul bolii. Alege fericirea in locul suferintei sau plictiselii. Alege existenta spirituala pura in locul unei vieti banale si cenusii. Pastreaza-ti o puritate si o spontaneitate de copil. Atunci cand ai incetat sa mai fii un copil esti deja un suflet mort. Adevarul este descoperit mai usor daca il cautam cu o inima pura de copil.
 Tot ceea ce mentalul tau constient accepta ca adevarat si crede ferm, subconstientul, la randul sau, va accepta imediat sa realizeze, dand “viata” si “expresie” ideii sau gandului imprimat in el. Gandul sau ideea este samanta, subconstientul o va hrani si va face sa apara, mai devreme sau mai tarziu, fructul. De samanta depind roadele. Cine seamana vant culege furturna. Bobul de mustar este credinta sau convingerea ferma, care iti va permite sa dai la o parte munti de obstacole, este puterea titanica a subconstientului tau animat de o idee forta.
 Tot ceea ce imprimi in subconstient prin ganduri, idei, imagini, aspiratii, sperante se va realiza ulterior – mai devreme sau mai tarziu – pe ecranul existentei, ca experiente, stari, conditii, trairi, intamplari sau evenimente pe care le vei suferi in mod pasiv ca pe niste reflexii. Din momentul in care ai inteles aceasta legatura, trebuie cat mai des sa supraveghezi cu mare grija, orientarea ideilor, gandurilor, convingerile si conceptiile pe care le intretin preponderent in constiinta. in trecut ti-ai determinat, prin modul de a gandi, prezentul. Acum, clipa de clipa, iti programezi si iti pregatesti viitorul. Multe evenimente vor fi reflexia a ceea ce gandesti acum.
 Modalitatea cea mai usoara si, in acelasi timp, cea mai eficienta de a genera un camp sau o idee este sa o vizualizezi mental cat mai clar cu putinta, ca si cum ar fi in fata ta aievea, cu toate ca o percepi numai cu ochii mintii.
 in general, motivele nereusitei sau esecului sunt: slaba enegie, lipsa increderii, absenta continuitatii in dinamizarea subconstientulul, imaginea mentala (gindul) imprecisa sau din contra, efortul incrancenat (steril).
 Atunci cand mentalul tau constient este suficient de linistit si se poate focaliza cu usurinta, poti fi pe deplin convins ca poti realiza in scurt timp, prin intermediul subconstientului, ceea ce gandesti ferm si clar.
 Nu poate sa existe reusita in bine, prin intermediul dinamizarii subconstientului, fara o anumita pace a mintii.
 Pentru a te mobiliza cat mai bine, raporteaza-te constant la anumite modele care te entuziasmeaza foarte mult. Prin consonanta telepatica cu exemplul ales, iti poti accelera propria reusita. Aminteste-ti ca in majoritatea cazurilor, subconstientul a avut o contributie majora in inspirarea celor mai minunate descoperiri ale marilor genii.
 Pentru a reusi in tot ceea ce iti propui, trebuie sa ai o incredere deplina in disponibilitatile uriase ale subconstientului tau. Fii convins ca subconstientul impregnat cu idei-forta benefice si elevate va manifesta constant tendinte de implinire armonioasa a existentel tale. in unele situatii, subconstientul se poate manifesta mai usor in vis sau chiar prin viziuni ce survin in stari de reverie, toate acestea fiind raspunsuri la solicitarile tale, formulate constient sau subconstient.
 Cauta sa atingi si sa-ti mentii un cat mai profund echilibru emotional. Accepta cu toleranta, ca pe ceva firesc, faptul ca altii pot sa nu gandeasca sau sa perceapa ca tine. Respecta-i si cauta sa-i ajuti, preluandu-i de la nivelul la care se afla.
 Doreste altuia numai ceea ce iti doresti si tie si vei constata o considerabila schimbare in bine, atat in propria ta existenta, cat si in acelui pe care astfel l-ai ajutat.
 Hraneste-ti zi de zi inima cu o bunavointa fara limite pentru tot ceea ce traiesti si vei constata cum se dezvolta in tine o bucurie imensa pe care o vei revarsa sub forma de iubire fata de tot ceea ce te inconjoara.
 Dovada invulnerabilitatii tale: de fiecare data cand nu resimti suferinta la un rau care ti se face, tot atata rau moare in lume (Buddha).
 Tot ceea ce gandesc eronat sau cu rea vointa ceilalti, fie ca ajung sau nu sa spuna, nu poate sa-ti faca nici un rau, decat daca in propria fiinta tu intretii, predominant ganduri asemanatoare cu ale lor.
imbatranesti mult mai repede si te ofilesti in mod penibil atunci cand te inchistezi in prejudecati aberante si incetezi sa mai visezi avantat. imbatranesti ca prin farmec atunci cand esti irascibil, suspicios, egoist, rautacios, certaret, gelos, deznadajduit. Umple-ti intreaga fiinta de adevarul cunoasterii ultime, iradiaza misterioasa lumina a iubirii si atunci vei fi tineretea care se va manifesta nestavilita prin tine.


UN SFAT IMPORTANT

 Nu te abandona niciodata somnului inainte de a fi examinat, de cel putin 3 ori, actiunile tale din cursul zilei ce a trecute. Intreaba-te atunci sincer:
 Ce greseli am facut?
 Ce am realizat astazi bun in final?
 La ce activitate minunata sau importanta am lipsit sau m-am manifestat mediocru?
 Vizualizeaza primele tale actiuni din timpul zilei si trece-le in revista pe toate celelalte in acest fel.
 Aceasta exersare, aparent simpla, la indemana oricui, iti va fi de un imens folos in evolutia ta spirituala. Succesele nu or intarzie sa apara in multiple directii.
Nu uita ca si in aceasta directie un gram de practica valoreaza cat tone de teorie.


Sursa:http://esoterism.ro/ro/comori.php