BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

vineri, 31 ianuarie 2014

Emil Cioran-Maxime si Cugetari


Omul o ia din nou de la început în fiecare zi, în ciuda a tot ce ştie, împotriva a tot ce ştie.

Ceea ce venerăm în zeii noştri sunt - IDEALIZATE - înfrângerile noastre.

Cât e de uşor să te crezi zeu cu inima, şi cât e de greu să fii zeu cu spiritul!

Un fulg rătăcitor prin aer este o imagine de zădărnicie mai sfâşietoare şi mai simbolică decât un cadavru.

Trupul e un zăcământ de zădărnicie, în care mucegăieşte gândul nemuririi.

Totul e zadarnic, afară de zădărnicie!

Zâmbetul e incompatibil cu legea cauzalităţii: atâta fascinaţie de inutilitate emană el.

După fiecare noapte suntem mai goliţi: misterele, ca şi suferinţele, ni s-au scurs în vise.

Cât poate să conteze viitorul, această jumătate a timpului, pentru cel împătimit de veşnicie?

Marile însuşiri nu exclud marile vicii: dimpotrivă, le cheamă şi le adâncesc.

Un viciu mic întrece în eficienţă o virtute mare.

A trăi înseamnă: să crezi şi să speri - să minţi şi să te minţi.

Fiecare om poartă nu numai viaţa, dar şi moartea sa. Viaţa nu este decât o îndelungă agonie.

Cu cât sunt mai avantajat dacă trăiesc astăzi, decât dacă aş fi trăit în Egiptul de acum 4000 de ani?

Viaţa nu ţine decât durata fiorurilor noastre. În afară de ele, ea-i pulbere vitală.

Viaţa şi cu mine suntem două linii paralele ce se întâlnesc în moarte.

Viaţa neridicată la rangul de vis, seamănă unui Apocalips al prostiei şi vulgarităţii. Cine ar suporta-o fără coeficientul ei de irealitate?

Viaţa inventează întruna: viaţa este romanul materiei.

Cel care nu se adoră pe sine însuşi nu s-a născut încă.

Viaţa lipsită de utopie devine sufocantă; lumea are nevoie de un nou delir, altfel e condamnată la fosilizare.

Utopia este o dezertare teoretică din faţa realităţii. Defectul utopiilor este că au încercat să elimine din viaţă ceea ce are ea mai durabil: tragedia.

Utopia este grotescul în roz, nevoia de-a asocia fericirea cu devenirea. Pe scurt, o feerie monstruoasă.

Societatea incapabilă să zămislească o utopie şi să i se consacre e ameninţată de scleroză şi ruină.

De când folosul a apărut în lume, lumea nu mai e. Nu mai e în farmec.

Oamenii nu ştiu să fie fără de folos. Ei au drumuri de urmat, puncte de atins, nevoi de împlinit. Ei nu gustă nedesăvârşirea.

Aşa se face că într-o lume în care totul e vrednic de ură, ura devine mai vastă decât lumea şi, depăşindu-şi obiectul, se anulează pe sine.

Numai tristeţea oferă climatul prielnic înfloririi ideilor.

Tot ce-i uitare ne uzează substanţa; remuşcarea este la antipodul uitării.

Cu cât un imperiu se umanizează, cu atât sporesc contradicţiile ce-i vor fi fatale.

Umilinţa este un viciu. Căci răpeşte atât omului, cât şi lumii, farmecul şi valoarea.

Ne place să ne prosternăm, dar şi mai mult să-i renegăm pe cei în faţa cărora ne-am umilit.

Avem de ispăşit pentru cel mai mic atentat la adresa acestui univers, creat pentru indiferenţă şi stagnare; mai devreme sau mai târziu, ne vom căi că nu l-am lăsat neatins.

Spiritul descoperă Identitatea; sufletul, Plictisul; trupul, Lenea. Este unul şi acelaşi principiu de invariabilitate, diferit exprimat sub cele trei forme ale căscatului universal. Acelaşi spirit descoperă Contradicţia; acelaşi suflet, Delirul; acelaşi trup, Frenezia, şi asta pentru a zămisli noi irealităţi, pentru a se sustrage unui univers prea asemănător.

Fiecare e pentru sine unicul punct fix în Univers. Universul începe şi se sfârşeşte cu fiecare individ, fie el Shakespeare sau ultimul amărât: căci fiecare individ îşi trăieşte în absolut meritele sau nulitatea.

Timpul e un anotimp al veşniciei; o primăvară funebră a eternităţii.

Nimeni nu găseşte un absolut în afară, ci numai înăuntru.

Orice se poate înăbuşi în om, dar nu şi setea lui de absolut, care ar supravieţui distrugerii templelor şi chiar dispariţiei religiei de pe pământ.

Adevărul este o eroare exilată în eternitate.

Suntem atât de corupţi, încât excesele, revărsările de admiraţie calculate şi false le acceptăm ca atare şi fără să roşim.

Admiraţia, uzându-ne substanţa, până la urmă ne deprimă şi ne demoralizează; atunci ne întoarcem împotriva CELUI ADMIRAT.

Ambiţia este un drog: cel ce i-a dat de gust devine un dement potenţial.

Orice dualism este o otravă.

Dracii de-ar gusta din amarul sângelui ar înnebuni de tristeţe. Parcă se dezgheaţă lacrimi în el... Cine-mi va fi plâns în sânge?

De n-ai fi regretat nicicând că n-ai aripi, pentru a nu pângări natura cu paşii cruzi ai omului, n-ai iubit niciodată acest pământ.

Existenţa omului e aventura cea mai de seamă şi cea mai ciudată din câte a cunoscut natura.

Fără boală - şi acum am fi în rai.

De îndată ce sănătatea ne lasă, nu mai visăm decât raiul şi iadul.

Suntem cu toţii nişte bolnavi, unii - potenţiali - mulţimea celor sănătoşi, un soi de omenire apatică, inofensivă -, iar ceilalţi, bolnavii propriu-zişi, minoritate clinică şi pătimaşă.

Bogăţia lăuntrică rezultă din conflictele pe care le întreţii în tine însuţi.

Slăbiciunea de caracter se trage cel mai adesea dintr-o memorie deficitară.

Orice formă de posesiune degradează, înjoseşte, îl stârneşte pe monstrul aţipit în fiecare din noi. Să dispui fie şi numai de-o mătură, să socoteşti un lucru, oricare, drept bunul TĂU înseamnă să participi la degradarea generală. Ce mândrie să descoperi că nu-ţi aparţine nimic, ce revelaţie!

O civilizaţie se dovedeşte fecundă în măsura în care-i incită pe ceilalţi s-o imite; încetează să-i mai fascineze? - se va reduce la o masă de cioburi şi ruine.

Dacă lepra m-ar cuprinde, n-aş condamna bucuria altuia. Căci în orice condamnare există multă invidie.

Succedaneu al junglei, conversaţia permite sălbăticiei din noi să se consume fără daune imediate pentru semenii noştri. Dacă, dintr-o toană a unei puteri malefice, ne-am pierde darul vorbirii, nimeni n-ar mai fi în siguranţă.

Cunoaşterea este o plagă pentru viaţă, iar conştiinţa o rană deschisă în sâmburele vieţii.

Asaltaţi de spaime, nu puţini dintre noi amintesc de un Nero care, în lipsa unui imperiu, dispune doar de propria-i conştiinţă - ca s-o hărţuiască şi s-o tortureze.

Oare ne-am apuca de cea mai măruntă lucrare fără convingerea secretă că absolutul depinde de noi, de ideile şi faptele noastre, şi că-i putem asigura izbânda într-un răstimp destul de scurt?

Trăim cu adevărat încercând o pasiune cu contrariul ei. Când urci o pantă fii simultan în punctul simetric al scoborâşului. În felul acesta nimic nu-ţi scapă din putinţele de-a fi.

Orice convingere este făcută în primul rând din ură şi doar după aceea din iubire.

Totul în noi e prea cumpătat, până şi nebunia noastră.

Cunoaşterea a ridicat un zid de neîntrecut între om şi fericire. Suferinţa nu e decât conştiinţa Absolutului.

Toţi avem pasiunea crimei, fără excepţie: atentat contra celor din jur sau contra noastră înşine. Numai că în noi rămâne neîmplinită, astfel că faptele noastre, oricare-ar fi ele, provin din neputinţa de a ucide sau de a ne ucide.

Totul depinde de momentul când ucizi: crima în plină glorie întăreşte autoritatea prin frica sacră pe care o inspiră.

A crea înseamnă să-ţi laşi moştenire suferinţele, să vrei ca ceilalţi să le cunoască şi să le asume, să se pătrundă de ele şi să le retrăiască. Lucrul acesta este valabil pentru un poem: poate că e valabil şi pentru cosmos.

Cunoaşterea ruinează iubirea: pe măsură ce ne pătrundem propriile taine, creşte şi ura faţă de semenii noştri, tocmai pentru că ne seamănă.

Cunoaşterea, stârnindu-ne şi ascuţindu-ne pofta de putere, ne duce inexorabil la pierzanie.

Cuvântul, acest pumnal invizibil.

Trădarea care vizează un obiect precis, chiar dacă presupune dezonoarea sau moartea, nu e misterioasă.

Toleranţa nu-i poate seduce pe tineri.

Toleranţă şi neputinţă sunt sinonime.

Devenim toleranţi doar în măsura în care ne pierdem vigoarea şi suntem prea istoviţi ca să-i mai chinuim pe ceilalţi cu dragostea sau ura noastră.

Orice democrat e un tiran de operetă.

O lume fără tirani e la fel de plicticoasă ca o grădină zoologică fără hiene.

Începi prin a-i face pe alţii să tremure, dar ceilalţi sfârşesc prin a-ţi transmite spaimele lor. Iată de ce tiranii trăiesc, şi ei, sub teroare.

Tiranii, înzestraţi cu instinctul poruncii, nu se coboară la dialog şi nici la argumente, ci ordonă, decretează şi nu catadicsesc să-şi justifice faptele.

Sensibilitatea faţă de timp pleacă din incapacitatea de a trăi în prezent.

Timpul e un suiş spre nefiinţă.

Nu atârnă timpul în ridurile bătrâneţii şi nu e fiecare cută un cadavru temporal?

Nopţile albe - singurele negre - te fac un adevărat scafandru al Timpului. Cobori, cobori spre lipsa lui de fund...

Orice om care aderă la timp este slugă.

N-a sosit timpul când trebuie să declarăm război pe moarte şi viaţă timpului? Şi nu este timpul duşmanul nostru, al tuturora?

Ştiinţa a făcut din noi zei înainte chiar să merităm să fim oameni.

Dacă deşertul nostru lăuntric s-ar materializa, nu ne-ar copleşi imensitatea lui?

Prăpastia între suflet şi simţuri face soarta sinonimă osândei.

Discipolul nu respiră şi nu se eliberează decât la moartea maestrului.

Ne resemnăm, eventual, cu superioritatea unui mort, dar niciodată cu-a unuia în viaţă: până şi simpla lui existenţă ne stă în faţă ca un reproş, ca un blam. Ne sufocăm în preajma celor ce ne sunt emuli sau modele.

Omul suferă de o neputinţă de vacanţă a neliniştii.

A suferi e modul de a fi activ fără să faci ceva.

Nu eu sufăr în lume, ci lumea suferă în mine.

Cel care tremură visează să-i facă pe ceilalţi să tremure, cine trăieşte în spaimă sfârşeşte în ferocitate.

Somnul n-are alt rost decât uitarea timpului, a principiului demonic ce veghează în el.

Ceea ce am mai bun în mine, datoresc suferinţei: dar şi ceea ce am pierdut din viaţă, nu mai puţin ei se datoreşte. Din asest motiv suferinţa nu poate fi nici blestemată, dar nici iubită.

Omul preferă adesea să dospească în frica lui decât să-nfrunte spaima de a fi el însuşi.

Deosebirea dintre iad şi rai nu poate fi decât aceasta: în rai poţi dormi cât vrei, în iad niciodată. N-a pedepsit Dumnezeu pe om luându-i somnul şi dându-i cunoaşterea? Este imposibil să iubeşti viaţa când nu poţi dormi.

Sinuciderile sunt oribile chiar prin faptul că nu se fac la timp, că ele întrerup o soartă, în loc s-o încunune. Un sfârşit trebuie grădinărit.

Omul îşi dibuieşte soarta, mândru şi trist de a nu o găsi.

Cine nu simte că se duce la fund - chiar atunci când lucrează şi creează pozitiv, când e notar sau geniu - nu înţelege nimic din natura specifică a soartei umane.

O societate ce se vrea perfectă ar trebui să aducă la modă cămaşa de forţă sau s-o declare obligatorie. Căci omul făptuieşte doar ca să facă rău.

Singurătatea te transformă într-un Cristofor Columb navigând spre continentul propriei inimi.

Cine nu-i pândit de chemările sfârşitului, are timp nesfârşit. Şi de aceea nimic nu îndeplineşte. Orice înfăptuire derivă din obsesia statornică a morţii.

Cu fiecare zi suntem mai singuri. Ce grea şi ce uşoară trebuie să fie ultima!

Singurătatea, mai mult decât un dat, e o misiune: să te înalţi la ea şi s-o asumi înseamnă să renunţi la sprijinul josniciei care asigură izbânda oricărei făptuiri.

Pe omul de acţiune îl interesează nu actul în sine, ci scopul, intenţia actului.

Toţi oamenii care aruncă o privire peste trecutele lor ruine îşi închipuie - pentru a evita ruinele viitoare - că le stă în putere să reînceapă ceva cu totul nou. Dar nimic nu se întâmplă.

Cine se revoltă, cine se răzvrăteşte? Arareori sclavul, ci aproape totdeauna asupritorul devenit sclav.

Oricât de sus ne-am înălţa, rămânem robii propriei noastre naturi, ai decadenţei originare.

Resemnarea este o inerţie a sufletului abandonat unui prizonierat cosmic din lipsă de tensiune lăuntrică. Orice resemnare este un jug domol, o ofensă adusă elanului prometeic al spiritului.

Să renunţi la numele tău, înseamnă să te condamni la inacţiune; să-l asumi, înseamnă să te degradezi.

Capacitatea de renunţare constituie singurul criteriu al progresului spiritual.

Victoria înseamnă să renunţi, să te retragi senin, fără regrete şi mai ales fără melancolie.

Anomalie sau miracol, renunţarea (la putere), sfidare a esenţei, a identităţii noastre, e un fenomen ce se produce doar în momente de excepţie, caz-limită ce-l delectează pe filozof şi îl descumpăneşte pe istoric.

Mult orgoliu şi suferinţă sunt în orice renunţare.

Religiile se apropie de regimurile autoritare deoarece, întocmai ca şi ele, deşi cu alte metode, vor să îmblânzească omul, să-i înfrângă firea, megalomania nativă.

Să nu te răzbuni, înseamnă să te laşi măcinat de ideea iertării, să te înfunzi, să te împotmoleşti în ea, să te laşi întinat de ura coclită în tine.

Desigur, răzbunarea nu-i dulce totdeauna: o dată împlinită, te simţi INFERIOR victimei tale, te pierzi în subtilităţile remuşcării; răzbunarea îşi are şi ea otrava ei.

Într-un suflet atins de vidul lumii, obsesia răzbunării e o hrană dulce şi întăritoare, un element substanţial în clipe, o furie ce naşte sensuri peste nonsensul general.

Să faci RĂU e uşor: oricine izbuteşte; în schimb, să asumi răul în mod explicit, să-i recunoşti realitatea implacabilă e o ispravă neobişnuită.

Suntem înecaţi în rău. Nu vreau să spun că toate actele noastre sunt rele fără excepţie; dar, când ni se întâmplă să comitem unele bune, suferim, pentru că ne contrazicem pornirile spontane: practicarea virtuţii se reduce la un exerciţiu de penitenţă.

Femeile sunt nişte nulităţi simpatice.

Dacă am pune pe talerul unei balanţe răul pe care cei "puri" l-au revărsat asupra lumii, şi pe celălalt taler răul făcut de oamenii lipsiţi de principii şi scrupul, primul taler ar atârna mai greu.

Raţiunea construieşte viaţa pe ruina inimii.

Raţiunea e rugina vitalităţii noastre. Cel care ne împinge la aventură este nebunul din noi.

Cu cât ne cunoaştem rănile mai bine, cu-atât ne par mai inseparabile de condiţia noastră de neizbăviţi.

La ieşirea din adolescenţă eşti prin definţie fanatic.

Dacă aş pune mâna pe putere, prima grijă ar fi să-mi lichidez prietenii.

Puţini sunt cei pe care setea de putere să nu-i fi încercat într-o măsură sau alta: ne este naturală.

E suficient să fi ajuns o singură dată să comanzi, ca dorinţa de putere să te facă virtual un dictator.

Cu cât o idee conţine mai multe promisiuni imediate, cu atât are şanse de-a triumfa.

Multe naţiuni au nevoie, pentru a se menţine şi dezvolta, de o anume doză de teroare.

Iubirea de bani, de lux, de viciu, aceasta-i civilizaţia.
Un popor simplu şi cinstit nu se deosebeşte de plante.

Popoarele care nu se ofilesc n-au trăit niciodată.

Un popor reprezintă nu atât o sumă de idei şi de teorii, cât mai ales de obsesii.

Aşa cum este, poporul reprezintă o invitaţie la despotism. De la potop şi până la Judecata de apoi, nu poate aspira decât să-şi îndeplinească onest vocaţia de învins.

Stările de mare încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii.

Neîndoielnic, nimic nu ne va reconcilia cu plictisul.

Suntem prea corupţi şi prea nerăbdători pentru a şti să ne plictisim pe îndelete, să respirăm şi nimic mai mult, să suportăm cu demnitate nedreptatea de a fi, să refuzăm aşteptarea, jugul speranţei, să căutăm o cale de mijloc între cadavru şi duh.

Substanţa duratei e plictiseala, iar a luptei în durată, desperarea.

La toate întrebările noastre răspunsul Plictiselii e acelaşi: lumea asta e o lume răsuflată.

Numai în sentimentul păcatului eşti om în sensul propriu al cuvântului. Căci a fi om înseamnă a te identifica la orice latitudine a pământului şi a inimii cu fenomenul căderii.

Singurul rost al pământului e să înghită lacrimile muritorilor.

Omul a pierdut simţul marilor tăceri, al marilor linişti, ce îmbată fiinţa cu arome de eternitate.

Orice câştig este o pierdere, precum orice pierdere este un câştig.

Am pierdut născându-ne tot atât cât vom pierde murind. Totul.

Este îngrozitor când te gândeşti că după moarte îţi sunt definitiv pierdute o zi cu soare, un zâmbet sau un prieten; dar este de o mie de ori mai îngrozitor să fi pierdut, deja trăind, toate acestea.

Nu cred că Dumnezeu să fi făcut pe Eva din coasta noastră, căci atunci ar trebui să ne înţelegem cu ea şi altundeva decât în pat.

După femei alergi din frică de singurătate şi rămâi cu ele dintr-o sete egală acelei frici.

De câte ori nu mă ispitesc presimţiri de extaz, de atâtea ori mă simt obiect.

Orice-ai face pentru femeie, nu poţi avea decât un cult, chiar misogin fiind. Cu fruntea pe sâni, te despământeneşti cu tot pământul.

Poţi trece de la fericire la nefericire; drumul invers nu e posibil.

Cele două tipuri de filozofi: cei ce gândesc asupra ideilor şi cei ce gândesc asupra lor înşişi. Deosebirea dintre silogism şi nefericire...

Ce-i un artist? Un om care ştie tot - fără să-şi dea seama. Un filozof? Un om care-şi dă seama, dar nu ştie nimic.

Pentru un filozof obiectiv, numai ideile au biografie; pentru unul subiectiv, numai autobiografia are idei. Eşti predestinat să trăieşti în preajma categoriilor sau în preajma ta. În felul ultim, filozofia este meditaţia poetică a nefericirii.

Aţipind reflexele, trezeşti reflexiile. Gândeşti doar când se opreşte viaţa.

Un gând seacă mări, dar nu poate usca o lacrimă.

A gândi - adică a-ţi lua pietre de pe inimă. Fără răsuflătoarea cugetelor, mintea şi simţirea s-ar înăbuşi.

Gândurile vanitoşilor, înfumuraţilor şi cochetelor zboară între oglindă şi cimitir.

Oricine are geniu când doarme; nu-i nici o diferenţă între visele unui băcan şi ale unui poet.

E limpede că omul nu va mai ajunge niciodată la gloria-i trecută, căci nimic nu prevesteşte că va mai putea zămisli într-o bună zi un rival al lui Bach sau Shakespeare.

În orice geniu coexistă un mistificator şi un Dumnezeu.

Gloria se dobândeşte doar în detrimentul celorlalţi, care-o vânează şi ei; până şi reputaţia se obţine cu preţul a nenumărate nedreptăţi.

Gloria, o dată obţinută, cât preţuieşte oare, de vreme ce ne face cunoscuţi şi ne impune doar generaţiilor prezente şi viitoare, excluzându-ne însă din trecut?

Hainele se interpun între noi şi rosturile noastre, creând o iluzie de putere şi neatârnare. Doar când te trezeşti gol ţi-aduci aminte că exişti şi că eşti muritor.

Haosul pândeşte lumea la toate colţurile.

Orice stare de har izvorăşte dintr-o foame cultivată, voită.
O omenire ghiftuită produce sceptici, niciodată sfinţi. Oricine mănâncă pe săturate e spiritualiceşte condamnat.

De ce să ne mai răzvrătim împotriva simetriei acestei lumi, când Haosul însuşi nu poate fi decât un SISTEM de dezordine?

Le iertăm celorlalţi bogăţiile lor dacă, în schimb, ne lasă libertatea de-a muri de foame ÎN FELUL NOSTRU.

Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!

Nici o amăgire sub cer nu te va face paralel soartei.

Armonia, universală sau nu, n-a existat şi nu va exista niciodată.

Nu acţionăm decât sub fascinaţia imposibilului.

Infernul nu cunoaşte bunele maniere.

Ne îndreptăm spre infern în măsura în care ne depărtăm de viaţa vegetativă, a cărei pasivitate ar trebui să fie soluţia universală, răspunsul suprem la toate întrebările noastre.

Să fie-atât de mare distanţa dintre infern şi un rai deprimant?

Inteligenţa nu înfloreşte decât în epocile când credinţele se veştezesc, când articolele şi perceptele lor îşi pierd din rigoare.

Avarul merită să fie preţuit, dar nu pentru bani, ci pentru avariţie, adevărata lui comoară.

Fără invidie n-ar exista evenimente, nu ar fi lume, pur şi simplu.

Când invidia te părăseşte nu mai eşti decât o insectă, un nimic, o umbră. Şi un bolnav. Pe când dacă te sprijină, ea compensează slăbiciunile orgoliului, îţi veghează interesele, biruie apatia, săvârşeşte minuni.

Invidia, care dintr-un poltron face un temerar, dintr-un iepure un tigru, biciuieşte nervii, înfierbântă sângele, transmite trupului un freamăt ce-l menţine în formă.

Întotdeauna producem şi ne agităm mai eficient din invidie şi lăcomie decât din nobleţe sau generozitate.

Toţi oamenii sunt mai mult sau mai puţin invidioşi; oamenii politici sunt invidioşi în mod absolut.

Să te apuci de-o treabă, oricare ar fi ea, chiar şi cea mai neînsemnată, înseamnă să plăteşti tribut invidiei, supremă prerogativă a celor vii, lege şi motor al făptuirii.

Zefleameaua a înjosit totul, făcând din toate un pretext, cu excepţia Soarelui şi a Speranţei, a celor două condiţii ale vieţii: astrul lumii şi astrul inimii, unul strălucitor, celălalt invizibil.

Chiar dac-am fi la un pas de paradis, ironia izbuteşte să ne îndepărteze de el.

Istoria e mânată de oameni care-şi pipăie necontenit pulsul.

Parfumul e istoria unei flori, precum spiritul a unui individ.

Istoria-i o lecţie de inumanitate.

Istoricul, sceptic prin meserie, temperament şi opţiune, se situează dintru început în afara Adevărului.

Nu e oare istoria, în ultimă instanţă, rezultatul fricii noastre de plictiseală, ce ne va face mereu să îndrăgim savoarea şi noutatea dezastrulu, să prefacem orice urgie în locul stagnării?

Istoria - cadru în care făptuim contrariul aspiraţiilor noastre şi le denaturăm neîncetat - cu sguranţă că nu-i de natură angelică.

Ar fi greu să ne închipuim o lume în care toţi ar iubi totul.

Iubirea adoarme cunoaşterea; trezită, cunoaşterea ucide iubirea.

Echivocul iubiri pleacă din faptul că eşti fericit şi nefericit în acelaşi timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic.

În fond iubim, ca să ne apărăm de vidul exstenţei.

Dimensiunea erotică a fiinţei noastre este o plinătate dureroasă care umple golul din noi şi din afară de noi.

În afară de Creaţia şi Dstrugerea lumii, toate încercările sunt nimicuri.

Scepticismul e sadismul sufletelor rănite.

Îndoiala nu e decât fructul exasperării şi resentimentelor, instrumentul, parcă, de care jupuitul de viu se slujeşte pentru a suferi şi a-i face şi pe ceilalţi să sufere.

Îndoielile sunt partea celui care, inapt deopotrivă pentru iubire şi ură, nu poate opta pentru nimic, nici măcar pentru sfâşierile lui.

Înflorirea devenirii noastre: drum cu înfăţişare glorioasă, şi care duce la eşec.

Epoca prielnică înfloririi cezarilor coincide cu sfârşitul unui ciclu de civilizaţie.

Nu există înţelept genal.

Înţelepciune şi revoltă: două otrăvuri.

Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare.

Să nu uiţi jignirea - iată unul din secretele reuşitei, o artă pe care o posedă toţi oamenii cu convingeri ferme.

Nu numai insultele "uitate" sau suportate în tăcere, dar şi cele la care am răspuns ne rod, ne macină, ne obsedează până la sfârşitul vieţii.

Jigneşte-mă pentru a-mi da forţa de a te ucide.

Orice clipă îmi pare o repetiţie la Judecata din urmă.

Viaţa nu-i viaţă fără lacrimile de fericire ale suferinţelor prilejuite de ea.

N-am plâns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Şi nu sunt gândurile acestea tot atât de amare ca lacrimile?

Nu explici un paradox, precum nu explici un strănutat. De altfel, nu-i paradoxul un strănutat al spiritului?

Nu există alt paradis decât cel din străfundul fiinţei noastre, ca într-un eu al eului; dar pentru a-l găsi acolo, mai trebuie să fi cutreierat totalitatea paradisurilor, revolute şi posibile, să le fi iubit şi urât cu orbirea fanatismului, să le fi cercetat şi respins mai apoi cu competenţa decepţei.


Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/personals/13904840/index.html

marți, 28 ianuarie 2014

Amintiri

Amintiri

Nu s-au mai văzut aproape
De vreo cincisprezece ani,
De pe când umblau la şcoală:
Ambele în Botoşani.

Anii trec pe nesimţite
Cum trec visele şi ele
Şi s-au întâlnit pe stradă
Amândouă tinerele:

- Nici nu ştii ce bine-mi pare
Scumpo, că ne-am revăzut...
Să ne povestim crâmpeie
Şi-amintiri despre trecut!

Au vorbit de film, de Beatles,
De artiştii consacraţi,
Despre modă, despre blănuri
Şi apoi despre... bărbaţi.

- Ia să-mi spui, iubită Cleo,
Însă cu sinceritate,
Cum petreceţi, tu cu soţul
Clipele de voluptate?

- Spune-mi-o cu de-amanuntul
Pentru că prin jocul firii
Ştim deja ce înseamnă aia
Care-i baza omenirii...

- Draga mea, Ionel m-adoră
Mă dezmiardă ca pe-un miel
Şi în ce priveşte amorul
Nu pot să mă plâng defel.

Mă sărută cu pasiune
Şi să nu spun mai departe,
Dar îşi face datoria
După cum scrie la carte!

Dar tu, scumpa mea Ortansa,
Că te-ai măritat devreme,
Cum te-mpaci cu-al tău, în visul
Îndrăgirilor supreme?

- Drept vorbind, a spus Ortansa,
N-am ce spune despre mine,
Nu o duc rău cu iubirea
Însă n-o duc nici prea bine.

Şi Vasile-al meu e tandru
Însă are-o apatie
Parcă e şi parcă nu e
Cum ar trebui să fie.

Dar cum nu-s din mămăligă
Ca să rabd şi nopţi şi zile
Eu m-am dus la doctor Staicu
Şi mi-a dat nişte pastile.

Îi pun una în mâncare
Fără nicio emoţiune
Şi de-atuncea merge treaba
Admirabil, o minune!

Da-ntr-o zi când stam la masă
Nu ştiu cum, dar lui Vasile
Ca să-i stimulez dorinţa
I-am pus două-trei pastile.

A mâncat şi deodată
Fără urmă de ruşine
A sărit în sus, sălbatec
Şi s-a năpustit la mine.

A smuls toată-mbracămintea,
Ce să-ţi spun, m-a făcut praf...
Nudă, ca pe Sofia Loren
De la cinematograf!

Mă strângea la piept cu sete
De credeam că-mi sparge coasta
Şi mă îmbrăţişa năprasnic....
- Ei, şi ce vezi rău în asta?

- Nu e rău! Din contră,-mi place!
A răspuns Ortans senină,
Însă noi, funcţionarii
Luăm masa la cantină!

poezie satirică de Ion Pribeagu

Reancarnare si Karma (Metafizica)


Reincarnare si Karma

Reincarnarea inseamna revenirea sufletului pe Pamint, intr-un nou trup, in alte conditii decit in viata anterioara-tara, familie, profesie , destin,--potrivit legilor karmice.
Prin karma se intelege un ansamblu de cauze si efecte, potrivit carora este programat destinul uman. In viata orice om traieste intr-un anumit fel, infaptuieste diverse actiuni, bune sau rele. In alta viata, va culege ce a semanat, in sensul ca va suporta consecintele gindurilor si faptelor lui, pozitive sau negative.Acest ciclu karmic are ca scop evolutia sufletului, prin insusirea unor lectii de viata. Karma nu trebuie interpreatata ca o pedeapsa neaparat, ci ca suma unor lectii inca neinvatate pe lungul drum al sinelui catre desavirsire.
Legea Karmei este una dintre cele 7 Legi Universale, numite si Legile Kybalionului, legi imuabile.
Inca din vechi timpuri, in "Cartea tibetana a mortilor" se povestea despre reincarnare, iar in textile vedice "Katha Upanisad" si "Bhagavad-Gita" erau bine explicate principiile reincarnarii. Se spune ca trupul este doar un vehicul pentru suflet, nu se indentifica cu Eul real, se degradeaza in timp, si piere, in timp ce sufletul sau spiritul nu moare niciodata, este etern, supravietuieste corpului fizic, si se poate incarna in alt corp, pentru o alta viata.
Prin moarte, sufletul nu face altceva decit sa se debaraseze de corpul muritor degradat, ca de niste haine vechi, si se imbraca din nou, in haine noi-alt trup tinar-si se supune astfel ciclului nesfirsit de morti si renasteri.
Cu toate ca Legea Karmei este implacabila, exista sanse de a ne elibera de ciclul ei prin atingerea unui inalt nivel de evolutie si desavirsire sufleteasca, constientizind Eul superior, profund. Astfel vom incepe sa intelegem problemele existentei pamintesti-viata, boala, batrinetea, moartea-considerate ca suferinte. Dar tocmai prin aceste suferinte sufletul evolueaza, pentru ca ele constituie cele mai bune stimulente pentru dezvoltarea facultatilor spirituale latente. Astfel ca iata, toate greutatile vietii isi au o justificare, pentru ca scopul oricarei incarnari este permanenta educatie si invatare.
In Grecia antica, Socrate, Pitagora , Platon, crdeau in reincarnarea si evolutia sufletului, iar Misterele includeau reincarnarea in doctrina lor.
Iudaismul, crestinismul si islamismul faceau dese referiri in cartile lor sfinte la acest subiect, cu toate ca nu recunosc oficial existenta reincarnarii.
La inceput, in Biblie existau numeroase referiri la acest subiect, insa in Evul Mediu s-a interzis acest lucru, suprimindu-se pasaje intregi din ea, ca si din alte scrieri sfinte. Totusi au existat preocupari ale unor oameni luminati precum Origene sau ale unor societati secrete ca rozacrucianismul, francmasoneria, cabala, care mentineau vie ideea reincarnarii.
In timpul Renasterii, Giordano Bruno era convins ca sufletul poate migra dintr-un corp in altul, iar in secolul luminilor Voltaire , scria despre aceste lucruri.
Multi oameni luminati -Napoleon I, Tolstoi, Balzac, Goethe, Victor Hugo, Lamartine, Gauguin, Jack London, Franklin, Karl Jung, Edgar Cayce,--- au crezut cu tarie in relitatea reincarnarii, iar anumite miscari ca transcendentalismul , si-au fundametat doctrina pe acest principiu.
In zilele noastre, multi cercetatori, oameni de stiinta, medici, terapeuti, scriitori, s-au ocupat de aceasta problema. Rudolf Steiner, Raymond Moody, Elizabeth Kubler-Ross, Francois Brune, Serghei Lazarev, Patrick Drouot, conferintele si scrierile lor au aratat existenta indubitabila a acestui fenomen atit de prost inteles de oameni. La noi in tara , Scarlat Demetrescu a explicat pe intelesul tuturor in cartea "Din tainele vietii si ale Universului" , ce este reincarnarea.
Toti acesti autori au relatat despre cazuri de personae supuse regresiei hipnotice care au ajuns in exlporarile lor, dincolo de pragul reincarnarii actuale, astfel putindu-se corecta probleme fizice, psihice si mentale care au aparut in aceasta viata. Tot la fel se explica si sentimental de "Déja vu", pe care l-am trait multi dintre noi, adica recunoasterea unor locuri prin care nu am fost in acesta viata si intilnirea cu personae pe care nu le-am cunoscut, dar le recunoastem.
De aceea trebuie ca noi sa ne intelegem destinul, sa ne asumam greselile, esecurile , succesele, sa ne analizam sentimentele si actiunile, relatiile cu cei din jur, pentru a ne putea echilibra spiritual, pentru a invata si evolua.
Mediumul American Edgar Cayce facea in transa " lecturi" ale vietilor trecute ale solicitantilor, doctori de renume ca Raymond Moody, au studiat manifestarile de moarte clinica in care s-au aflat pacientii lor-asa numitele Near Death Experiences-incercind sa afle ce se intimpla cu sufletul dupa moarte. Din miile de marturii a reiesit ca imediat dupa moarte pacientii au vazut un tunel cu o mare lumina la capat, intrind astfel intr-o alta dimensiune, cea spirituala, fiind intimpinati acolo de rude, prieteni, cunoscuti, ghizi spirituali si alte fiinte de lumina, energetice, fara corp, care au murit de mult in viata terestra si au venit acum sa intimpine sufletul nou sosit si sa il indrume in noua lui ipostaza de viata. Toti pacientii au povestit despre o lume desavirsita, multa iubire si bunatate, armonie si impacare deplina. Ajuns aici sufletul isi revede viata si face bilantul celor bune si celor rele, dorind sa repare greselile facute, fiind indrumat si pregatit intens, pentru ca in cele din urma sa revina la reincarnare intr-un alt corp si in alte conditii, in functie de scopurile evolutive urmarite.
In acest fel se ajunge uneori ca un suflet sa doresca conditii grele de viata, corp imperfect, tocmai pentru a se maturiza si a-si plati datoriile karmice.

I lumea spirituala fiecare suflet are memoria totala a tuturor vietilor sale anterioare, dar la reincarnare aceasta se sterge si apare o amnezie tocmai pentru a nu influienta destinul si calea aleasa de acel suflet in scopul evolutiei si desavirsirii.
Daca nu ar fi acesta amnezie, viata noastra ar fi un iad, amintindu-ne de vieti in care am torturat, am ucis, am facut rele, lucruri care ne-ar impiedica sa ne alegem constient un alt viitor. O data am fost bogati, o data saraci, o data sfinti, o data calai, o data genii, o data idioti, o data femei, o data barbati , astfel ca sufletul mereu pus intr-o alta ipostaza invata, se desavirseste si evolueaza neincetat, ca la o scoala.
Sufletele, dupa gradul lor de evolutie pot opta sau nu pentru destinul din noua viata in sensul ca: unui suflet mai putin evoluat, i se impune prin Legea karmei viata pe care o va duce, un suflet mai evoluat are anumite posibilitati de alegere si este indrumat, iar un suflet superior revine la reincarnare de obicei la dorinta lui pentru a-i ajuta pe oameni, reamintindu-le prin viata lui, faptele lui, invataturile lui de desavisirea la care trebuie sa ajunga.
Sub diferitele denumiri sub care a fost cunoscuta de-a lungul timpului-metempsihoza, transmigrare, palingenezie-respinsa de religiile crestina, ebraica, musulmana, dar adimisa de toate celelalte religii, reincarnearea ramine marea redescoperire a timpurilor noastre.

Sursa:http://esoterism.ro/ro/reincarnare-karma.php

vineri, 24 ianuarie 2014

Disputa religioasa


Dispută religioasă

Deşi port o mare stimă
Şi am respectat mereu
Şi pe popă şi pe pastor
Şi pe rabinul evreu.

Totuşi eu am o remarcă
Deşi nu e paradox
Însă cel mai vesel popă
Este popa ortodox.

Fie praznic, nunţi, botezuri
Sau la orice slujbă sfântă
Chiar şi la înmormântare
Popa cântă, popa cântă.

Dar cel mai deştept dintr-înşii
Mai dibaci, mai diabolic
Este fără îndoială
Bruder, pastorul catolic.

Auziţi iubiţi prieteni
Ce abil, ce diplomat
Pe toţi tinerii îi însoară
El rămâne neînsurat.

Cel mai crunt însă-i rabinul
Ăsta, merge-n contra firei
Vrea mortiş ca să distrugă
Fericirea omenirii.

Auziţi ce barbarie
Zău că merită bătaie
Unde trebuie să adauge
Rabinul de acolo taie!

poezie satirică de Ion Pribeagu

joi, 23 ianuarie 2014

Experimente in timp (Metafizica)


Experimente in timp

Timpul a fost unul dintre obiectele de cercetare stiintifica cel mai putin studiat. In 1995, oameni de stiinta americani si britanici care au condus investigatii in Antarctica au facut o descoperire senzationala. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetatorilor ca in apropierea polului sud a vazut un vartej de ceata gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtuna polara. Totusi, vartejul nu si-a schimbat forma si nici nu s-a deplasat in decursul timpului. Asa ca au decis sa cerceteze fenomenul si au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de masurat viteza vantului, temperatura si umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat si a disparut brusc in ceata.
Dupa un timp, cercetatorii au adus balonul la sol cu ajutorul franghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din masuratorile citite pe aparate: cronometrul balonului arata data 27 ianuarie 1965, adica cu 30 de ani in urma.
Experimentul a fost repetat de cateva ori dupa ce s-au asigurat ca echipamentul balonului era in buna stare de functionare. Dar de fiecare data ceasul arata data cu 30 de ani in trecut. Fenomenul a fost numit "poarta temporala" si a fost raportat la Casa Alba.
Astazi s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu. Se presupune ca acel vartej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea in alte dimensiuni temporale.
Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor in timp. CIA si FBI se lupta pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu exista inca nici-o recunoastere oficiala a autoritatilor federale americane.
Faimosul om de stiinta rus Nikolai Kozbrev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea calatoriei in timp. El a afirmat chiar ca "timpul poate sa produca energie". Un fizician american a ajuns la concluzia ca timpul a existat inainte de a exista lumea, asa cum o cunoastem noi.
Ghenadi Belimov, cercetator rus al fenomenelor inexplicabile, filozof si autor a numeroase carti, a publicat un articol cu titlul "Masina timpului, viteza intaia" in magazinul "Pe culmea imposibilului". El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziasti condus de Vadim Cernobrov, omul care a inceput construirea de masini ale timpului inca din 1987. Astazi acest grup de entuziasti pot sa grabeasca sau sa incetineasca curgerea timpului folosind aceste dispozitive.
In august 2001, intr-o padure izolata din regiunea rusa Volgograd s-a construit un nou model de masina a timpului menita sa fie folosita de om. Desi folosea doar acumulatoare de autoturism si functiona la capacitate redusa, masina a reusit sa modifice timpul cu 3%; masuratorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice.
La inceput, cercetatorii petreceau 5, 10 si apoi 20 de minute in masina timpului. Timpul maxim a fost de o jumatate de ora. Cernobrov spune ca oamenii se simteau ca si cand intrau intr-o noua lume; ei simteau viata de aici dar si pe cea de "acolo" in acelasi timp ca si cand se deschisese o usa misterioasa. "Nu pot sa explic aceste senzatii neobisnuite pe care le-am simtit in astfel de momente", spune Cernobrov.
Evident, nici televiziunile si nici radioul nu au facut publice aceste experimente. Si totusi, inca de pe vremea lui Stalin se desfasurau experimente cu timpul, in cadrul unui institut de cercetari a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov si Ioffe se pot gasi astazi in arhive. In 1952, seful politiei secrete ruse, Beria, a declansat o ancheta impotriva cercetatorilor care participau la experimente care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori si trimitere! a in lagare a altor 59 de cercetatori. Institutul si-a reluat activitatea mai tarziu, sub Hrusciov. O noua tragedie a avut loc in 1961 cand un intreg stand de experimentare a disparut cu tot cu cei 8 cercetatori care activau in cladire. Cladirile apropiate de acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetarilor pana la noi ordine.
Programul a fost re-activat in 1987, insa pe 30 august 1989 a fost lovit de o noua tragedie: o extrem de puternica explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar si intreg arhipelagul de insule pe o suprafata de 2 km patrati. Se spune ca modulul experimental in care se aflau 3 cercetatori s-ar fi ciocnit cu un asteroid in lumea paralela.
Ultima insemnare din jurnalul experimentului, aflat in arhiva institutului, spune: "Suntem pe moarte dar continuam experimentul. Aici este foarte intuneric; vedem cum obiectele devin duble , mainile si picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele si oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de mentinere a vietii este puternic distrus. Transmiteti cele mai bune urari familiilor si prietenilor nostri!".

Apoi transmisia s-a oprit brusc.
Sursa:http://esoterism.ro/ro/experimente-in-timp.php

miercuri, 22 ianuarie 2014

Soacra-mea-ntr-o seara...

Soacră-mea-ntr-o seară...

Soacră-mea-ntr-o seară, cum stătea proţap,
Ceasul din perete i-a căzut în cap!
Eu privind pendula ce-i turtise nasul...
Zic: -n-aduce anul ce aduce ceasul!

epigramă de Ion Pribeagu din Antologia epigramiştilor români (2007)

luni, 20 ianuarie 2014

Cugetari din timpul vietii


Cugetari din timpul vietii

Emil Cioran

Am hotarat sa nu mai dau vina pe minede cand am observat
ca sfarsesc intotdeauna prin a semana cu ultimul meu dusman

                           * * *

Cate odata ma simt strain ,mai ales de mine incercand sa-mi gasesc granitele
sentimentale si pe care nu le aflu in intregime poate datorita irascibilitatii ,
sau poate temperamentului

                          * * *

Cearta mea cu Dumnezeu ,o consider o criza religioasa ,sau poate o ratacire
de moment,pentru ca procesul deschis intre OM-LUME- DUMNEZEU,
este un cosmar interminabilsi totusi reductibil unei singure sintagme :SINUCIDERE PARTIALA

                         * * *

Dupa ani si ani ma intalnesc cu mine si
consider ca nu-mi mai sunt prieten

                        * * *

Daca iti depasesti limiteleesti pedepsit,
iar daca nu ti le depasesti ,nu est OM

                       * * * 

Eu cred ca nu sta in puterea niciunui OM si a niciunui sfant sa se plimbe singur
si fara convingeri ,printre adevaruri,consider ca nu exista pilule pentru eliberare
de ura contra vietii,contra omenirii,eu numindu-le SINUCIDERI AMANATE

                     * * *

In momentul de fata haosul insoteste orice creatie omeneasca lipsita de puterea
de a rivaliza in suprimarea dezordinii universale cu ordinea divina,pe care 
nu o recunosc.Atata timp cat omul va fi hartuit de ideea obsedanta a pacatului ,ramane o fiinta condamnata.
Crestinismul nu trebuia sa ne faca mai nefericiti si sa ne dea mai multe iluzii intr-o cadere mai mare
.In final constat ca nu este placut sa fi crestin.Intre o copilarie fericita si o batranete linistita se afla O ETAPA A DURERII

                     * * *

Am vrut sa ma mantui .Si toate credintele muritorilor mi-au cerut lepadarea de mine .
De la Vede,prin Budha si Cristos ,n-am descoperit decat vrajmasi ai necesitatii mele
Mi-am oferit salvarea in absenta mea ,cu totii mi-au cerut sa ma lipsesc de mine.
Sa fiu ei sau Dumnezeul lor ,sa fiu anonim in nimic ,cand mandria imi voia numele
si in NEANT.Religiile vor sa nivele felurimea sa suprime individuatia .
Sensul mantuirii e disparitia pronumelui.Religiile ,in urma lor impotriva a tot ce-i
noblete ,onoare si patima ,au infectat sufletele de lasitate,le-au despuiat de 
freamate noi,de continuturi vijelioase.In nimic n-au o functie sau un moment ce defineste 
viata noastra in pragul inexistentei,Dumnezeu fiind existenta inexistentei.Dumneseu este
expresia pozitiva a nimicului .Cine nu-l poate iubi pana la absurd n-are nici un rost
sa se mai incurce cu el.Este imposibil de a-l iubi pe Dumnezeu altcumva decat urandu-l!

                       * * *

Nu pot sa ma impac cu mine ,cu ceilalti ,cu lucrurilr .Si nici cu Dumnezeu.Cu el in nici un fel .Sa stau natang 
adorator in bratele lui reci? Dar n-am nevoie de un culcus de oase ostenite.Pe spinii acestei lumi ma
odihnesc mai bine si cand ma infierbant devin si eu un spin in trupul ziditorului.

Culegera cugetarilor :Ioan "Neala" ACIN

Complicat


Traiesc o viata complicata,cu zaruri si ghioc

Si tu imi spui sa pariez pe moarte 
Dar mama soarta nu mi-a dat noroc 
Sa contopesc iubirile desarte

Sunt un nemernic ,ce pariez intr-una,
Pe-o dragoste ,ce se sfarseste-n infinit
Si-am sa mizez toti anii doar pe una
Ce am dasit-o in trecut ,dar in prezent ea nu a mai venit

Castigul mare il pariez pe-o miza
Si sentimentele le tin la purtator ,
Iubirea mea cea pura ,murit-a pe-o banchiza ,
Iar eu tot cautand-o ,devin un lacom jucator 

Eu m-am jucat cu viata,eu m-am jucat cu tine ,
Trezindu-ma din coma,ca dintr-un simplu vis
Mizand tot Cosmosul,doar pe un zar ce vine,
Am sa ma rog de-un sase-sase si sunt in paradis

Am pariat planeta si tot ce ne-nconjoara,
Pe ce-mi spunea o baba de demult,
Dar pana dai cu zarul,ia tot,si ma omoara
Ca sa devii castigatorul surdo-mut

Acum imbatranind,pe toate le-am lasat
Si nu ma uit in spate,sa vad tumultul care vine
Dar nu-ncerca sa ma provoci,sa dau cu cubul pistruiat
Caci poate castiga oricine

Deva-20 Ianuarie 2014
Ioan "Neala" ACIN

joi, 16 ianuarie 2014

Sunt pacatos,Parinte


Sunt un păcătos, Părinte!

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune: -Fie-ţi milă
De un suflet păcătos

Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!

- Ai furat? întrabă popa
- Nu Prea Sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de muiere!

- Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

- Nu pot! a răspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot să divulg, Părinte,
Că mă bate Dumnezeu!

... Era-naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochii de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar...

-Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
-Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!

Şi-avea flori la cingătoare
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocul de fată mare,
Numai bună de iubit...

- Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Cea uşoară ca un fulg
Din Buzeşti? - Cere-mi şi viaţa
Însă nu pot s-o divulg!...

Durdulie, -mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-o dată,
Ai simţit în vine foc!

- Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
- Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun...

O cocoană tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispite,
Toată plină de păcat...

- Bine, du-te, meditează
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântul
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat?

- Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!

poezie satirică de Ion Pribeagu din Impertinenţe (1973)

Sfarsitul timpului (Metafizica)


Sfarsitul timpului

"Aceeasi samani i-au spus lui Villoldo ca lumea va ajunge intr-adevar la un sfarsit... ca planeta se va transforma in anii care urmeaza intr-un mod care depaseste capacitatea noastra de intelegere actuala. Perioada anilor 2002 - 2012 ei o denumeau Pachacuti, insemnand timpul cand totul se intoarce invers, cand realitatea este restructurata." Jay Weidner si Vincent Bridges in cartea "Misterele marii cruci de la Hendaye"
S-au scris multe despre sfarsitul timpului si 21 decembrie 2012, data la care celebrul calendar Maya se incheie brusc.
Un lucru interesant este ca Mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani in trecut. De ce calendarul lor se incheie la solstitiul de iarna din anul 2012?
La fel de tulburator este faptul ca in cu totul alta parte a lumii, traditia Kalachakra (Roata Timpului) afirma ca dupa 960 de ani de la revelarea invataturii secrete in Tibet (care s-a facut in anul 1027) va veni o perioada de 25 de ani care va culmina cu Sfarsitul Timpului. O matematica simpla ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012.
Cu cativa ani in urma au inceput sa apara comentarii si teorii pe marginea celor doua "curente" convergente: calendarul Maya si traditia tibetana Kalachakra. Totusi, nimeni nu putea raspunde la o intrebare simpla si legitima. Pe masura ce ne apropiem de anul 2012 si intram in era Varsatorului, transformarea constiintei colective a umanitatii se va face fara cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare si "triere", asa cum traditia indienilor Hopi (si multe altele) consemneaza? Sau in ambele moduri?
Recent am citit o carte numita "Misterele marii cruci de la Hendaye" care raspunde acestei intrebari. Astazi suntem la marginea Timpului, cu toate consecintele de rigoare. Si intr-adevar, intreaga realitate se va intoarce "pe dos". Acelasi lucru s! -a intamplat in Atlantida cu mii de ani in urma, cand, ca si acum, domneau lacomia, materialismul, setea de putere si tehnologia, in detrimentul spiritualitatii.
De cel putin 30 de ani o multime de informatii de natura metafizica si spirituala au intrat in campul constiintei planetar, si nu intamplator. Aceasta a facut ca multi oameni sa se intoarca din nou sincer catre spiritualitate, in toate formele ei. Dar nu suficient de multi. Este de ajuns sa ne uitam la lumea noastra de azi si vedem clar ca marea majoritate a decis sa ignore acest semnal. Personal cred ca aceasta polarizare de constiinte face parte din procesul de purificare al planetei.
Din multimea de invataturi profetice, o voi aminti pe cea crestina, fiind cea mai apropiata de nivelul actual de intelegere al umanitatii, fiind deci cea mai potrivita. In Biblie se spune ca graul va fi separat de neghina. Aceasta "triere" deja se desfasoara sub ochii nostri.
Este unanim recunoscut ca, de-a lungul mileniilor, frumoasa nostra planeta a trecut prin diverse cataclisme. Fie ca era vorba de inundatii, ere glaciare, inversari de poli sau alte violente majore, multe dintre ele s-au petrecut foarte rapid. Caminul nostru nu este atat de stabil si sigur pe cat am vrea noi sa fie.
In credintele stravechi gasim referire la fenomenul precesiei echinoctiilor, avand o durata de 25.920 de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o pozitie centrala in traditiile egipteana, mayasa, nord-americana... Era deci foarte important ca astronomii antici sa cunoasca exact locul lor in acest mare ciclu, pentru ca existenta lor depindea de aceasta.

Secretul crucii de la Hendaye

Marea cruce de la Hendaye din sudul Frantei este un monument ce reprezinta Sfarsitul Timpului. Contine intr-o forma codificata informati! i despre marele An Cosmic si ciclurile de purificare si "triere" care vin odata cu acesta.
Dar mai important decat aceasta, mesajul acestei cruci descrie procesul de purificares emisfera nordica a planetei va trece "prin foc" datorita unui eveniment ce apare in centrul galaxiei noastre. Autorii se bazeaza nu pe profetie, ci pe cercetari stiintifice in legatura cu anumite alinieri planetare si galactice care au determinat perioadele de purificare din trecut. Un astfel de proces a inceput deja si pentru noi.
Aceste conculzii prezentate in carte au o baza stiintifica solida. Recente descoperiri astronomice vin in sprijinul afirmatiei ca multiple schimbari planetare au inceput deja si acestea se vor intensifica pe masura ce ne apropiem de anul 2012.
La inceputul anului 2004, magazinul "Fortune" si ziarul "The Guardian" au facut public un raport al Pentagonului. Care afirma ca in urmatorii ani ne putem astepta las schimbari bruste de clima care vor duce planeta la! anarhie; dupa anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicala de clima se estimeaza milioane de victime omenesti datorate razboiului si foametei; pana in anul 2007 furtuni violente vor distruge bariera de coasta a Olandei determinand pierderea unor vaste teritorii; revolte si conflicte interne vor distruge India, Africa de Sud si Indonezia; numeroase perioade de seceta vor afecta majoritatea "granarelor" lumii; amenintarile nucleare se vor intensifica; Marea Britanie si tarile vecine se vor indrepta catre un climat Siberian; conflictele si neincrederea vor patrunde in toate aspectele vietii; schimbarea climei va fi o amenintare mai mare decat cea terorista.
Dovezi stiintifice in sprijinul unei schimbari bruste (de ordinul a cativa ani) a climei exista, pentru ca asemenea schimbari au avut loc si in trecut. Doua articole recente publicate in "Fortune" si "Common Dreams" descriu cum aceste schimbari sunt asociate cu ultima era glaciara, care s-a petrecut acum 13.000 de ani. a! i se pare ca se va petrece din nou.
Credibilitatea teoriei unei noi ere glaciare este sustinuta si de masuratorile navei spatiale Ulysses (lansata de Agentia Spatiala Europeana in 1993) care arata ca sistemul solar primeste din ce in ce mai mult praf cosmic venind dinspre centrul galaxiei ceea ce duce la scaderea "luminii" pe care o primim de la Soare.
De asemenea, s-a studiat salinitatea oceanului Atlantic de nord in ultimii 40 de ani. Nivelul salinitatii apei oceanice a scazut pe masura ce au inceput sa se topeasca din ce in ce mai multi ghetari, ceea ce a dus la scaderea vitezei marilor curenti de apa oceanici din aceasta zona (incluzand faimosul curent cald Gulf Stream), cu efecte directe asupra climei regionale. Se asteapta astfel o racire puternica a vremii in urmatorii ani, racire ce va afecta coasta de nord-est a SUA, estul Canadei, Marea Britanie si tarile vecine. Ca medie, temperaturile din Europa ar putea sa scada cu 7 - 14 grade.
Raportul Pentagonul lui mai arata ca, paradoxal, vara va fi din ce in ce mai calda, ceea ce va duce la o si mai rapida topire a ghetarilor oceanici, cu consecinte grave asupra curentilor oceanici si a climei zonale. La extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scazute, similare Siberiei, in tarile limitrofe Atlanticului de nord. De asemenea, multe alte zone vor suferi schimbari similare.

Legatura cu sudul Frantei

Extraordinarul mesaj daltuit in misterioasa cruce de la Hendaye isi are originile in scolile stravechi ale Gnosticismului, Alchimiei, Sufismului, Kabbalei si Crestinismului mistic. Se pare ca acest mesaj a fost scris pe aceasta cruce de catre un supravietuitor al teribilelor zile ale Atlantidei. Ideea centrala a cartii este ca aceasta cruce reprezinta un punct de referinta pentru purificarea planetara actuala.
Jay Weidner afirma ca "initiatii scolilor stravechi priveau timpul si experienta umana intr-o dimensiune bazata pe cicluri." Stravechi texte ! indiene descriu (cu multe mii de ani inaintea Bibliei) cum Marele Ciclu de 25.920 de ani a fost impartit in 4 ere "In acelasi fel cum anotimpurile decurg unul din altul, cum Luna trece prin perioadele de nastere, crestere, maturitate si moarte, umanitatea, ca intreg, trece prin cele 4 faze ale acestui Mare Ciclu. Acesta este compus din era de aur (Satya), era de argint (Treta), era de bronz (Dvapara) si era de fier (Kali)."
Astazi ne aflam nu numai la sfarsitul erei de fier, dar si la sfarsitul ciclului de 25.920 de ani. Conform scrierilor stravechi, era de fier este perioada in care magia neagra devine religie iar oamenii gasesc placerea in a-si controla si domina semenii si chiar planeta. Pamantul, aerul si apa sunt poluate. Razboaie, foamete si epidemii inconjoara rasa umana. Timpul insusi se grabeste acum spre Sfarsitul care va permite unui nou ciclu sa reinceapa."
Este de ajuns sa privesti atent in jurul tau si vei vedea ca toate aceste simptome sunt prezente.

Alinieri cosmice

Pentru a intelege cu adevarat mesajul crucii de la Hendaye este necesar sa intelegem fenomenul precesiei echinoctiilor.
Pe scurt, planeta Pamant se invarte in jurul axei sale ca un titirez care se clatina. Ca rezultat, polul nord al planetei traseaza in spatiu un cerc imaginar larg, avand o perioada de 25.920 de ani. Acest adevarat "An Cosmic" este unul dintre secretele bine pazite ale vechilor scoli spirituale ale civilizatiilor antice.
Calea Lactee este galaxia din care face parte sistemul nostru solar. Privita din profil, arata ca o paine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul galaxiei (descoperit in 1917) se comporta ca o inima ce pulseaza lent, trimitand in spatiu o energie misterioasa.
Autorii cartii afirma ca mesajul crucii de la Hendaye confirma recentele descoperiri stiintifice din astronomie care arata ca centrul galaxiei este responsabil de periodice pulsatii energetice ce influenteaza sistemul nostru solar. Secrete stravechi ne spun ca centrul galactic este sursa Constiintei Creatoare care ghideaza evolutia umanitatii si a intregii galaxii si determina calitatea vietii si a constiintei de pe Pamant.
Desi aduce mai mult a filozofie, nu este deloc asa. Autorii arata ca descoperirile fizicianului Paul LaViolette sunt esentiale. El le-a publicat in cartea sa "Pamantul incendiat" in care demonstreaza ca aproximativ la fiecare 13.000 de ani Pamantul primeste un val de energie dinspre centru galactic care duce la catastrofe. Ultima data s-a intamplat la sfarsitul erei glaciare.
Mai mult, LaViolette a examinat probe din gheata Groenlandei si a descoperit straturi de Iridium, element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste "ploi" galactice au perioade de 13.000 de ani. Suspectati vreo legatura cu precesia echinoctiilor?

O viziune unificatoare

Cei care sunt constienti de ceea se intampla azi in lume recunosc ca se pregateste intr-adevar ceva. Traditiile stravechi ale indienilor Hopi, mayasii, Edgar Cayce, Roata Timpului tibetana si multe altele, toate converg catre aceste zile. De ce tocmai acum umanitatea este preocupata de probleme planetare ca reducerea salinitatii oceanului Atlantic de nord, incalzirea globala, riscul unei noi ere glaciare?
De ce tocmai acum clima se schimba drastic? In vara anului 2003, aproape 15.000 de francezi au murit din cauza caldurii excesive in numai 3 saptamani. Gheata din Alaska se topeste rapid iar stalpii liniilor telefonice sunt in pericol de a cadea, lipsindu-le suportul. Din 2002 s-au inregistrat cele mai fierbinti veri din ultimii 500 de ani. In ultimele cateva zeci de ani unii ghetari din Elvetia s-au diminuat cu 50%, la fel ca si gheturile nord-polare din regiunea Alaska si Canada. Sir David King, omul de stiinta cel mai respectat din Marea Britanie a afirmat recent ca "ne aflam in fata unui dezastru climatic" (iar ca urmare guvernul Britanic a incercat sa-l r! educa la tacere).

Nu putem ignora toate aceste informatii.

Atunci ce e de facut? Sa ne ridicam mainile la cer si sa renuntam la orice speranta? Absolut nu. Aceleasi traditii stravechi ne spun ca cei care sunt pregatiti vor trece cu succes prin toate aceste evenimente, regasindu-se in noul ciclu.
Catre sfarsitul cartii, autorii amintesc de discutiile pe care le-a avut Alberto Villoldo cu unii dintre samanii din Peru. "El vorbeste de o posibila evolutie a speciei Homo Sapiens spre Homo Luminous". In aceasta directie sunt importante recentele cercetari despre genomul uman si despre posibilele re-organizari ale genelor in forme noi care vor da nastere unor lanturi de ADN cu mai multe spirale (in prezent sunt doua). Sa fie rezultatul misterioasei energii din centrul galaxiei?
Un lucru e sigur: acesti samani sunt convinsi ca ceva cu adevarat profund este pe cale sa se infaptuiasca si ca urmeaza un pas foarte important pentru umanitate.
Ca referinta, merita citite "Amprentele zeilor" de Graham Hancock, "Profetiile Maya" de Maurice Cotterell si Adrian Gilbert si "Dincolo de profetii si predictii" de Moira Timms
Sursa:http://esoterism.ro/ro/sfarsitul-timpului.php

Legile universale (Legile Kybalionului) -Metafizica


Legile universale (Legile Kybalionului)

1. Legea Mentalismului
Totul este Spirit, Universul este mental.
Pot stii fiindca-mi reamintesc.

2. Legea Corespondentei
Tot ceea ce compune universul se regaseste in toate componentele sale, atat in cele mai mici, cat si in cele mai mari, desi in proportii diferite. Tot ce exista isi are corespondentul: curgerea vietii omului corespunde curgerii vietii in univers.
Ceea ce este Sus este ca si ceea ce este Jos. Ceea ce este Jos este ca si ceea ce este Sus.
Cerul si Pamantul sunt eu.

3. Legea Vibratiei
Nimic nu sta (nu este in repaus), totul se misca, totul vibreaza.
O amintire adevarata pot s-o traiesc numai la intensitatea vibratiei dintai.

4. Legea Polaritatii
Totul este dublu; orice lucru are doi poli: totul are doua extreme; asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie; polii opusi au o natura identica, insa de grade diferite; extremele se ating; toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri; toate paradoxurile pot fi conciliate.
Singuratatea o sfarsesc prin eu sunt tu si tu esti eu.
Unde este binele este si raul, iata Armonia!

5. Legea Ritmului
Totul se scurge inauntru sau inafara; orice lucru are durata sa; totul evolueaza, apoi degenereaza, balansul pendulului se manifesta in totul; masura oscilatiei la dreapta este asemanatoare cu masura oscilatiei la stanga; ritmul este constant.
Ma ating, ma despart si iar ma ating intr-un joc continuu si in acelasi ritm.

6. Legea Cauzei si Efectului (Karma)
Orice Cauza are Efectul sau; orice Efect are Cauza sa; totul se intampla conform Legii necunoscute; sunt numeroase planuri ale cauzalitatii, insa nimic nu scapa Legii.
Sunt raspunzator de fapta mea fie ea considerata buna sau rea si stiu ca-i voi accepta consecintele.

7. Legea Genului
Este un gen in toate lucrurile; totul are principiile sale Masculin si Feminin; genul se manifesta in toate planurile.
Eu sunt genul tau in masura in care tu esti genul meu.
Ce are Ea mai gingas, mai cald, mai chemator, mai invaluitor, mai frumos Tu cauti. Ce are El mai ocrotitor, mai viguros, mai puternic, mai activ, mai tare, mai tenace, mai dornic de a invinge Tu cauti.
Sursa:http://esoterism.ro/ro/legile-universale-kybalionului.php