BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

joi, 20 decembrie 2018

Mesaj de Craciun pentru vizitatorii blogului

Frumusetea iernii, cu dulcele ecou al colindelor si cu imaginea celor dragi in suflet sa va aduca implinire, iubire si fericire. Sarbatori fericite!


miercuri, 19 decembrie 2018

In pesterile din Insulele Fiji se ascund triburi de canibali


În peșterile din Insulele Fiji se ascund triburi de canibali

Fiji erau cândva cunoscute drept „insulele canibalilor”, deoarece aici consumul de carne de om era un fenomen la ordinea zilei.
Însă, începând cu secolul XIX, aici se mai află un singur grup ce practică ocazional canibalismul și care trăiește în zona peșterilor Naihehe.

Sursa:https://incredibilia.ro/triburi-de-canibali/


Arestarea masiva a legionarilor


Arestarea masivă a legionarilor                                                                                               
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                      
Categorie: Târgșor - închisoarea copiilor


La începutul lunii august au sosit două sute de arestaţi, mulţi necondamnaţi, deşi fuseseră arestaţi încă din mai 1948. Toţi erau legionari din judeţul Prahova. Au fost cazaţi într-un edificiu în aceeaşi curte. Ne intalneam în timpul plimbării care nu era strict supravegheată. Între ei, inginerul Constantin Slătineanu, inginerul Gheorghe Dragon, Nicu Cojocaru, Tache Rodas şi mulţi alţii.
Se pregătea un asalt asupra ,,stânii” şi trebuiau legaţi mai întâi toţi "câinii de pază" care mai erau liberi sau scăpaseră de curând din inchisori prin expirarea pedepselor.
În 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, preotul satului împreună cu dascălul Nicolescu, tatăl unui fost coleg de clasă, au obţinut permisiunea să oficieze Sfânta Liturghie. Era o minune a purtării de grijă a lui Dumnezeu, prin care ni se asigura "merinde" pe drumul lung al suferinţelor. Slujba a fost cutremurătoare! Preotul n-a vorbit. A vorbit doar gestul curajos al lui şi al dascălului care l-a însoţit. Ne-am împărtăşit toţi în urma unei spovedanii comune. Aveam la mine şi Sfânta Împărtăşanie distribuită de preoţii noştri înainte de plecarea din Aiud tuturor celor ce au vrut să o primească şi să o folosească în momentul limită al vieţii.
Aproape toţi arestaţii aduşi de la Ploieşti au plecat în grupuri până la sfârşitul lui septembrie pentru a fi cercetaţi şi condamnaţi. Mulţi nu s-au întors niciodată la căminele lor: "S-au ascuns în Lumina Celui Nepătruns!"


(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)

joi, 6 decembrie 2018

Evadari spectaculoase:Joseph Bolitho Johns



Joseph Bolitho Johns, deținutul cu voință de fier
Foto:Creative Commons

Joseph Bolitho Johns a fost unul dintre cei mai celebri infractori englezi și protagonistul a numeroase evadări din închisoare. A fost arestat pentru prima oară pe 15 noiembrie 1848 pentru furt, după ce furase alimente dintr-un magazin.
A pledat nevinovat, dar a fost condamnat la închisoare și transportat în colonia penitenciară din vestul Australiei. La scurt timp după condamnare, a fost grațiat, dar nu și-a schimbat metehnele.
A doua oară a fost prins furând cai, a fost închis, dar a reușit să evadeze din nou. Urmărit în întreaga țară, Johns a fost capturat și încarcerat a treia oară.
Nici acum n-a petrecut prea mult timp în detenție, fiind eliberat în februarie 1864 pentru bună purtare. Un an mai târziu, bărbatul a fost arestat din nou, pentru uciderea vițelului unui bărbat.
Din nou, Johns a pledat nevinovat, dar a fost condamnat la 10 ani de detenție. Nu s-a lăsat, însă, descurajat și în curând a evadat din nou, împreună cu un alt deținut.
Cei doi au comis mai multe jafuri, deși autoritățile erau pe urmele lor. A urmat o serie de arestări și evadări, iar într-un final Johns a fost condamnat la 5 ani de muncă silnică.
A fost transportat la închisoarea Fremantle. Pentru a se asigura că nu mai evadează, gardienii l-au legat de gât și l-au pus într-o celulă securizată, construită special pentru el.
Deși mulți s-ar fi dat bătuți, Johns a reușit să scape din nou. Pe 7 martie 1867, bărbatul a evadat printr-o gaură pe care a săpat-o în zidul închisorii, după ce a reușit să scape de lanțuri.
Și-a continuat fărădelegile timp de încă doi ani, iar în 1869 a fost prins furând vin. A fost condamnat la încă patru ani de închisoare, în aceleași lanțuri din care scăpase.
Norocul nu l-a părăsit, însă, nici de această dată. Aflând de faptele lui, guvernatorul Frederick Weld a fost atât de impresionat încât a decis să-l elibereze.
Astfel, în 1871, Johns a părăsit închisoarea. Și-a petrecut restul vieții ba în închisoare, ba în libertate și a murit în 1900 de demență senilă, într-un spital psihiatric.


Minunile naturii * Pesterile marine din Ayia Napa,Cipru


Peșterile marine din Ayia Napa, Cipru
*Minunile naturii

Foto:Creative Commons

Peșterile din Ayia Napa au o lungime de aproximativ 80 de metri. Ele sunt pline de diferite tuneluri, poduri și alte formațiuni geologice, pe care le poți descoperi cu ușurință.
Trebuie doar să te plimbi pe plajă în timpul refluxului. În vecinătatea peșterilor se află câteva atracții turistice.
Acestea includ scufundările la mare sau mică adâncime și pescuitul. Iar cei curajoși pot practica săriturile în apă de pe falezele înalte.

luni, 26 noiembrie 2018

Pustile cu apa ,interzise de revelion in Cambodgia


Puștile cu apă, interzise de Revelion în Cambodgia
Foto:Creative Commons

În 2001, guvernul de la Phnom Penh a interzis vânzarea și importul de puști cu apă. Măsura o fost luată de teamă că jucăriile vor provoca tensiuni sociale în timpul manifestărilor de Revelion ale khmerilor.


Sursa:https://incredibilia.ro/13-legi-ciudate-din-intreaga-lume/


In Australia nu imbata pe nimeni prea tare


Legi ciudate – în Australia nu îmbăta pe nimeni prea tare
Foto:Creative Commons

În Australia, proprietarii de baruri trebuie să monitorizeze consumul de alcool al clienților. Cei care îi îmbată prea tare pe clienți riscă amenzi usturătoare.

luni, 5 noiembrie 2018

Inceputul '' reeducarii '' la Targsor

Inchisoarea Targsor
Începutul „reeducării” la Târgşor                                                                                          Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                              Categorie: Târgșor - închisoarea copiilor


Directorul şi subdirectorul au organizat şedinţe formale în care câte unul din elevii din grupul buzoienilor trebuia să ţină o prelegere. Prelucrau vreun capitol din Capitalul lui Marx sau din Maniestul lui Engels, din care copiau câteva pagini sau pasaje; lor li se dădea hârtie şi cemeală sau creion. Directorul, pentru a-şi arăta convingerile faţă de subdirector, nu pentru a convinge pe deţinuţi, punea întrebări la care tot el răspundea cu aerul superiorului. Încercam să mă sustrag invitaţiei de a expune vreun subiect.
Simţeam însă că cercul se strânge. Din când în când directorul mã provoca cu privirea să răspund la câte o întrebare, dar mă făceam că nu sesizez intenţia lui. Subdirectorul, mai dibaci, fäcându-se că nu-mi dă atenţie, se ridica de la masa cu pânză roşie, se oprea ca din întâmplare în faţa mea, uitându-se pe deasupra undeva în fundul sălii. Îi simţam respiraţia, pe care şi-o stăpânea să nu se declanseze 'intr-o vâltoare de foc.
Duhul rău care lucra prin ei nu avea încă îngăduinţa să mă ispitească; mă rugam lui Dumnezeu să mă întărească în mărturisirea cea dreaptă.
Prelegerile se programau cu o săptămână înainte. Numele vorbitorului era prin afiş, ilpit pe uşa camerei şi pentru siguranţă prin anunţul verbal, al şefului. Am fost anunţat că într-o sâmbătă sau duminică urma să vorbesc. Era la sfärşitul lui iulie 1948. Şedinţele se ţineau de obicei duminica dimineaţa. În timp ce Mântuitorul cobora în Altarele Sfintelor Biserici, pentru a intra în comuniune cu noi, pentru a ne salva din ghearele lui satan, noi trebuia să ne lepădãm de El, iar în loc să-L primim pe Împăratul Slavei, să-L blasferniem ridicând osanale lui Veliar şi slujitorilor lui.
M-am rugat, am postit şi m-am gândit mult cum să procedez nu numai pentru a mãrturisi deplin Adevărul Sfânt ci, cu darul lui Dumnezeu, să-i fac pe conducătorii închisorii şi pe cei şapte copii să înţeleagă că ceea ce rnărturisesc esteu nu numai o poziţie personală, ci însăşi condiţia vieţii veşnice. Ştiam că această mărturisire mă va urmări toată viaţa. Am notat pe scurt ideile pe care urma să le dezvolt. Cånd clopotele Sfintei Biserici îi chemau pe târgşoreni la Sfânta Liturghie, reprezentanţii puterii întunericului intrau în cameră. De data aceasta asistau moş Dumitrache, ginerele sãu, Viţel şi un miliţian mai tânăr.
Eram cel mai vârstnic dintre deţinuţii elevi; ĭmplinisem 26 de ani. Nu atrãsesem atenţia asupra mea şi nu eram dumirit de ce erau prezenţi acum şi reprezentanţii „executivului”. Zâmbetul lui moş Dumitrache m-a liniştit. Mi-a umplut sufletul de încredere că mărturisirea mea va găsi un pământ bun, in care să crească sãmânţa Adevărului. Miliţienii au rămas în picioare, iar directorul, cu aroganţă, s-a aşezat; uitându-se spre mine.
- Suntem gata să ascultăm!
În acea clipă m-a fulgerat amintirea întâmplărilor din penietnciarul Aiud, de mărturisire a credinţei în Hristos şi neam. Bucuria şi pacea mi-au cuprins sufleutul şi trupul. Simţeam căldura în tot organismul şi o aripă proteguitoare asupra mea; dar mă temeam să nu greşesc lăsându-mã înşelat de aparenţa lucrurilor favorabile mie. „Nu ne este nouă a sta împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva duhurilor rãutãţii” şi „Deosebiţi duhurile”, cuvintele Sfântului Apostol Pavel îmi răsunau strident în urechile minţii.
M-am ridicat de pe banca pe care stăteam singur (ceilalţi, ferindu-se, făceau corp-aparte), am înaintat şi am citit din Sfânta Scriptură, salvată la percheziţie, versetele 1-8 din capitolul 13 al Epistolei către Romani a Sfântului Apostol Pavel, unde vorbeşte despre supunerea faţă de stăpâniri. Am comentat verset cu verset datoria civică de a ne supune autorităţilor ca unele ce împlinesc legile rânduite de Dumnezeu, spre binele supuşilor. Am analizat ideea că „autoritatea (statului) nu este de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea”.
Luând primul slogan comunist, care propagă ura între oameni, pânã la uciderea în masă a celor ce se împotrivesc acestei stăpâniri satanice care abdică pe faţă de la recunoaşterea lui Dumnezeu şi renunţă la iubirea de aproapele, am făcut rechizitoriu al concepţiei ateo-materialiste. L-am pus faţă în faţă cu Versetele 9 şi 10 din acelaşi capitol: „Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii". Am încheiat spunând că nu voi consimţi acţiunea de reeducare, nu voi aplauda sau aproba nimic din ceea ce este împotriva conştiinţei mele creştine şi româneşti. Fiind prizonier cu trupul, voi munci şi mă voi supune dispoziţiilor interioare de executare a pedepsei. Dar dacă munca este condiţionată de concesii morale şi spirituale din partea mea, nu o voi efectua, suportând consecinţele, întrucât condiţia de condamnat nu-mi permite să am libertatea de opinie şi nici nu mã face părtaş la vreunul din drepturile omului liber. În afară de mărturisirea de credinţă în Hristos şi iubirea de neam
nu-mi îngădui altă discuţie cu autoritatea de stat.
Când am sfârşit, elevii păreau halucinaţi. Simteam deruta şi încrâncenarea directorului şi concentrarea subdirectorului, dar mă mângâiau privirile lui moş Dumitrache şi ale celorlalţi doi miliţieni, care păreau îngrijoraţi de soarta mea. Am întins subdirectorului, mai aproape de mine, cele două pagini cu ideile prescurtate, intitulate; Mărturisire în cadrul programului de reeducare de la Târgşor 1948. Dacă dosarul meu se publică - şi aş dori acest lucru - se pot găsi.
Directorul, pentru a-şi arăta vigilenta şi credinţa faţă de partid, a sărit ca ars. Pe ton ridicat a început o tiradă de invective şi ameninţări la adresa mea şi a îndrăzneţilor care ar avea curajul să se lupte cu „concepţia ştiinţifică, materialist-dialectică” etc. L-a întrerupt subdirectorul cu un gest: „Lasă cã-l aranjăm noii”. Stãpânindu-se (se vedea că face acest efort), cu ton calm, prefăcut, a spus că-i pare bine că mi-am mărturisit poziţia în felul acesta, ştiind dinainte cu cine are de-a fiace. Mi-a cerut Sfânta Scriptură, „Ia dã-mi cartea aia”, şi, urmărind paragraful citit, se strâmba mirându-se.
Întorcând pagina, a găsit o scrisoare uitată acolo pe care voiam s-o trimit părinţilor prin moş Dumitrache. Le făceam cunoscut părinţilor şi fraţilor, locul şi starea în care mă aflam şi îi încredinţam că Dunmezeu îmi va purta de grijă să vin acasă, chiar dacă va trebui să trec şi prin iad.
Sincer sau nu, subdirecüorul şi-a exprimat admiraţia pentru curajul şi tăria mea sufletească. L-am rugat să pună Mărturisirea şi scrisoarea la dosarul meu. Le-a luat o dată cu Sfânta Scriptură. Nu ştia, Sărmanul, că cei mai mulţi dintre noi în anii de regim celular învăţasem scripturile pe de rost, ca în timpurile primare ale creştinismului.
Au ieşit fără să dea nicio sentinţã. Trebuia consultat un for superior. Din acea zi, însã, au încetat aceste cursuri de reeducare. Adversarul nu avea arme pentru acest fel de luptă. Numai după ce, supus presiunilor fizice, cedezi moral, te dopează cu învăţăturile lui. Fãrã prăbuşirea interioară, din fricã, ignoranţă sau interes oportunist, nu te poate stapâni nimeni.


(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)

luni, 1 octombrie 2018

Minunile naturii * Pestera Benagil,Portugalia


Minunile naturii– Peștera Benagil – Portugalia
Foto:Creative Commons


Această peșteră încântătoare este situată lângă un mic sat pescăresc, pe coasta de sud a Portugaliei. Ea este una dintre cele mai populare destinații turistice din țară.
Bărcile cu turiști care o vizitează se umplu repede, așa că este necesar să te înscrii în avans dacă vrei să nu ratezi această ocazie. Dacă ești foarte aventuros și un bun înotător, poți înota până la peșteră când mareea este mică.
Când ajungi acolo, poți respira adânc și te poți relaxa pe țărmul ei, în timp ce soarele strălucește peste apele din jurul tău. Liniștea și plăcerea sunt garantate.


Pestera Benagil

Legi ciudate * Oceanul Atlantic nu e toaleta !


Oceanul Atlantic nu e toaletă!
Foto: Creative Commons

Asta consideră autoritățile portugheze, care au interzis urinatul în apele oceanului. Desigur, aceasta este o lege de bun simț, însă nu știm cum îi pot descoperi autoritățile pe cei care o încalcă.


Descrierea inchisorii Targsor

Inchisoarea Targsor
Descrierea închisorii Târgşor                                                                                            
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                   
Categorie: Târgșor - închisoarea copiilor


Fostă mănăstire, ctitorie domnească a lui Vlad Ţepeş, aşezată într-un peisaj fermecător, împădurit, pe malul stâng al râului Prahova (acum cu împrejurimile defrişate şi satul extins până sub zidurile ei), cu biserica aşezată central în curtea chiliilor, parte dărâmată de cutremure de-a lungul anilor, parte transformată an de an prin reamenajări şi construcţii adiacente, închisoarea păstra aerul lăcaşurilor de cult ale meleagurilor româneşti.
Devenită închisoare pentru delicvenţi de drept comun după primul război mondial, supapă de siguranţă în cazul aglomerării cu deţinuţi a penitenciarului din Ploieşti.
Aici hotărâseră evreii, Nicolski et comp., să reeduce tinerii minori (elevi), arestaţi în timpul şi după manifestaţiile din toată ţara sub guvernul Rădescu - ultimul pion sacrificat în jocul dintre Rooswelt şi Stalin.

(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)

luni, 3 septembrie 2018

Pesterile de marmura-Aesan,Chile


Peșterile de marmură – Aesan, Chile

Aceste peșteri extraordinare sunt situate în Patagonia, la picioarele Anzilor. Ele se află pe o peninsulă în centrul lacului argentinian General Carrera, la granița cu Chile.
La aceste peșteri marine se poate ajunge doar cu barca sau caiacul. Această minune naturală izolată s-a format cu mai mult de 6.200 de ani în urmă.
Apele limpezi înconjoară pereții de marmură magnifici ai peșterilor. Astfel, vizitatorii pot vedea cu claritate formațiunile stâncoase superbe și culorile deosebite care se reflectă aici.
Momentul optim pentru a vizita peșterile este la răsărit sau la sfințit. În acele momente, razele soarelui mângâie pereții cavernei și îți oferă o priveliște de neuitat.

Foto:Creative Commons

Efectu'licorii lui Bachus (29)


Efectu'licorii lui Bachus (29)

Beat, un barbat se urca intr-un taxi si-i spune soferului:
- Du-ma pe strada Eminescu.
- Dar suntem pe strada Eminescu.
Betivul plateste, spunand
- Poftim banii, iar altadata sa nu mai conduci asa de repede.

Grija mare la benzina pe autostrazile din Germania


Grijă mare la benzină pe autostrăzile din Germania

Când circuli pe autostrăzile din Germania, nu trebuie să fii cu ochii doar la vitezometru, ci și la indicatorul de benzină. Dacă rămâi fără combustibil pe autostradă, riști să fii amendat.
Practic, ar fi trebuit să fii mai atent și să-ți plănuiești bine călătoria, ca orice german care se respectă


Foto:Creative Commons

vineri, 10 august 2018

Craciunul anului 1949 la inchisoarea copiilor

Inchisoarea Targsor
Crăciunul anului 1949 la închisoarea copiilor                                                                       
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                               
Categorie: Târgșor - închisoarea copiilor


Anul 1949 se apropie de sfârșit. Aproape 800 de suflete de copii așteaptă sărbătoarea Nașterii Domnului în temnița Târgșor. Au reușit potrivnicii lui Dumnezeu și această unică ”performanță” din sângeroasa istorie a comunismului, anume să ticluiască o închisoare a copiilor. Copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”, tocmai ei care erau cununa de crini îmbobociți ai neamul.
Cu toții trecuseră prin anchetele barbare ale Securității, apoi prin nedreptatea strigătoare la cer din procesele de la Tribunalele Militare, unde au primit sentințe grele, variind de la 2 la 20 de ani de temniță. Cu toții cunoscuseră până atunci și iadul Jilavei, foamea și frigul, iar peste toate acestea erau mistuiți continuu de dorulul părinților și al libertății.
Până în clipa de față doar câteva zeci de elevi și-au vândut sufletul vrăjmașului diavol, în speranța eliberării înainte de termen. Restul, în proporție de 90 %1, se țineau în continuare tari împotriva reeducării dirijate din umbră de odiosul general Nicolski.
O mică parte din elevii care s-au opus fățiș reeducării au fost închiși în două mici camere de izolare. Ceilalți, în majoritate, se aflau închiși în alt corp de clădire, în alte două camere, imense ca întindere și care comunicau între ele prin uși ce stăteau permanent deschise. Reeducații stăteau și ei într-o cameră a lor, mai mică, dar și această încăpere avea deschidere spre celelalte două camere mari.
Între elevi erau și câțiva condamnați încă de pe vremea regimului Antonescu, arestați tot de pe băncile școlilor. Acum, la Târgșor, aveau deja între 25 și 28 de ani, acumulând între timp o vastă experiență duhovnicească. Printre acești veterani ai temnițelor se numărau și Virgil Maxim, Aurel Stoica, Alupoaie Constantin, Nour Mihai și Tache Rodas, cu toții tineri de mare ținută morală. Primii doi au devenit la Târgșor cei doi poli în jurul cărora elevii au coalizat, pentru a se întări în lupta împotriva reeducării.
Odată cu întrarea în postul Crăciunului, Virgil Maxim, considerat sfântul acestei închisori2, relatează în memoriile sale că împreună cu ceilalți elevi a alcătuit un program duhovnicesc special, ”cântând colinde și povestind romane cu temă creștină: Quo vadis, Divina Comedie și altele, [program] aranjat să poată fi împlinit și să nu tulbure sufletește puterile celor mai tineri și neexperimentați. Pentru a putea participa în chip conștient fiecare, în vederea câștigului duhovnicesc, se făcea întâi o pregătire psihologică prin care atenția și voința erau îndreptate spre cele dumnezeiești.
După deșteptare și deschidere, folosind timpul în care milițienii erau ocupați cu programul lor până în jurul orelor 9-10, programul nostru cuprindea: rugăciunile și psalmii dimineții, făcute în comun; citirea unui capitol sau unei pericope evanghelice, din memorie; comentariul exegetic al pericopei, actualizarea ei, raportată la persoana proprie, ce ducea la momentul meditației introspective și apoi, firesc, la rugăciunea inimii, cunoscută celor mai vechi în închisoare din scrierile Sfinților Părinți”.3
După terminarea acestei pravile, continuă Virgil Maxim, ”urmau repetițiile colindelor. Copiii erau din toate zonele țării, aveau voci frumoase și învățam cu toții colinde specifice. Între ei, Fulea Ion, de la Sibiu, preoțit după eliberare, încheindu-și viața cu o frumoasă activitate pastorală, era talentat muzician și dirijor, cu simțul armonizării. Colindele erau armonizate și cântate de un splendid cor bărbătesc. Până la amiază fiecare era liber să-și organizeze timpul: se repara lenjeria, care mereu se rupea, fiind putredă, se împleteau ciorapi din fire de pătură destrămată în ascuns, se discuta suflet la suflet, cunoscându-ne reciproc stările intime, legând prietenii care n-au putut fi distruse de nici o vicisitudine a suferințelor.”4
Deși Biserica dezleagă de la post pe deținuții din închisori, care nu depind de voința lor, pe cei bolnavi, pe bătrânii suferinzi, pe cei care se află în călătorii și pe mamele care alăptează, acești tineri cruciați ai neamului, înaintau cu râvnă pe calea ascezei, îndrăznind chiar și în acele condiții să postească: ”era dificil să ținem post material, hrana fiind vegetală, terci, arpacaș, zarzavat; totuși, pentru întărirea voinței rânduiam mai ales miercurea și vinerea amânarea mesei pentru câteva ore.”5
Paralel cu programul duhovnicesc al elevilor din cele două camere mari, elevii din camerele de izolare au polarizat și ei în jurul unui alt ”veteran”, pentru a se pregăti de Crăciun. Luca Călvărăsan, unul din elevii care pătimeau atunci la izolare, va consemna peste ani că ”se apropiau Sărbătorile Crăciunului. Intrasem în Postul Mare. Sufletul nostru era în așteptare. Ne-am strâns sufletește în jurul lui Stoica Aurel, cel mai experimentat dintre noi. Pe timpul guvernării lui Antonescu el a cunoscut viața de lagăr, fiind internat la Moghilev în Transnistria și la Târgu-Jiu. Avea criterii de folosire a timpului zilnic și de o mai bună organizare a rezistenței noastre în fața constrângerilor de tot felul. Cu toții am exprimat dorința să ducem o viață spirituală. Între noi s-a inaugurat o intimitate sufletească. Se țineau prelegeri.”6
Fiindcă majoritatea elevilor de la Târgșor făcuseră parte din Frățiile de cruce, unii dintrei ei cunoșteau bine îndreptarul F.d.c și alte texte specifice organizației, astfel încât cei de la izolare au început să le aprofundeze, împreună cu texte ale filozofilor antici și clasici, toate acestea încununate de studierea Noului Testament.7
Același pătimitor susține în amintirile sale că ” exemplul lui Iisus și pildele din Evanghelia Creștină treceau pentru structurarea noastră mai presus de orice, în ele găseam hrana sufletească. Stoica Aurel era cel care avea simțul măsurii în toate și prin el am realizat adevărate momente ale prieteniei prin care ne zideam sufletește unul pe altul, corectându-ne în cuvinte și fapte. Actualizând creștinismul ne aplecam pe amintiri din copilărie în care colindele de Crăciun ne-au fermecat primele clipe ale vieții. În trista cameră în care ne găseam ne pregăteam să întâmpinăm al doilea Crăciun în temniță.”8
Pentru elevii din camerele mari timpul a trecut repede iar Virgil Maxim relatează că, ”în Ajunul Crăciunului, programul a fost intensificat prin rugăciuni și tăcere meditativă, avânt ca obiect de adorație Icoana Nașterii în peștera din Betleem, proiectată în inima noastră. Seara am cântat colinde până târziu, în timp ce milițienii ascultau la ușă. Din sat se auzea câte un crâmpei de colind, care ne mărea și mai mult emoția, intuind parcă durerea sufletului românesc, îmbrăcat în durerea Maicii Sfinte, care ”împletea Pruncului Sfânt cununa de trandafiri, care avea să-I fie spini...” Milițienii care veneau din curtea copiilor se mirau că toți cântam colinde.”9
La rândul său, fostul târgșorean Victor Roșca consemnează în memoriile sale că în Ajunul Crăciunului, după servirea mesei de seară, ” un grup dintre noi, la inițiativa maramureșenilor, ne-am strâns pe aleea din fața celulei de izolare. Erau aici zăvorâți douăzeci dintre colegii noștri, printre care Luca Călvărăsan, Petre Paraschiv și Nistor Man, și am început să-i colindăm; ”A venit ș-aici Crăciunul / Să ne mângâie surghiunul / Cade alba nea / Peste viața mea / Care-aici se stinge / Cade alba nea / Peste viața mea / Peste suflet ninge,” versuri scrise în pușcărie de Radu Gyr și cântate pe melodia colindei O, ce veste minunată!”10
În timpul recitării colindului, vestitorii nașterii lui Hristos au fost sesizați de unul din elevii reeducați, care s-a grăbit să raporteze administrației actul de ”indisciplină”, dar până să apară un gardian colindătorii terminaseră deja colindul, pierzându-se liniștiți printre ceilalți elevi din curte, bucuroși că au adus mângâiere colegilor de la izolare.
Nu peste multă vreme, întunericul s-a lăsat de tot și peste întreaga închisoare s-a așternut o liniște profundă. Gheorhe Andreica își va aminti peste ani că ”afară începu să ningă cu fulgi mari și liniștiți. Liniște era și în camere. Nostalgia momentului a pus stăpânire pe toți. Dumnezeu s-a milostivit de noi cu acest peisagiu feeric în seara sfântă a tinereții noastre. Tăcuți și cu ochii înlăcrimați gustam momentul unic al celei mai luminoase nopți pe care o trăisem vreodată.
La capătul opus al curții – exact vis a vis de dormitorul nostru era una din camerele celor izolați. Gardienii tocmai le deschideau ușa acestora ca să iasă la plimbare și să i-a puțin aer în fața camerei lor. Când echipa de gardieni a dat colțul ca să verifice atelierele de reparații – toți băieții au dat fuga la camerele noastre ca să ne colinde.”11
Victor Roșca, martor și el al acestei temerare surprize, consemnează la rându-i că ”după închiderea noastră în celule, elevii din izolare au fost scoși la programul administrativ. Prezența lor în curte era supravegheată cu strictețe de șeful de secție din schimbul de noapte și, adesea, de prim-gardian, ce asista întotdeauna la închidere. În seara aceea, vreo zece elevi din izolare, printre care Nistor Man, Petre Paraschiv, Nicolae Bardac, Vanghelie Vanghelie, Luca Călvărăsan și Alexandru Munteanu, profitând de întuneric, s-au furișat lângă ferestrele celulelor noastre.”12
Intenția elevilor de la izolare era de a le răspunde cu aceeași măsură a dragostei creștine confraților care îi colindaseră cu câtva timp în urmă, așa că s-au apucat să-i colinde la rându-le, pe celebrele versuri ale lui Radu Gyr:
”O, brad frumos, ce sfânt păreai / În altă sărbătoare / Mă văd copil cu păr bălai / Și ochii de cicoare / ... / Azi nu mai vine Moș Crăciun / În seara de cenușă / Doar amintirile se strâng, să-mi plângă după ușă / ... / De frigul temniței mă frâng / Sub grele lespezi, mute / Și-mpovărat de doruri, plâng / Pe amintiri trecute / ... ”
Aflându-se în grupul de colindători de la izolare, Luca Călvărăsan relatează că acest colind a fost ascultat de toți elevii, ”atât de nereeducații care s-au îmbulzit la geamuri să ne vadă și să ne asculte, cât și de reeducați. Atunci le-am răspuns cu lacrimile bucuriei făcând ca reeducarea să amuțească iar Numele Domnului să fie vestit. (...) N-am terminat decât pe jumătate colindul când un grup de milițieni, în frunte cu primul gardian Tuia, ne-a asaltat acolo sub fereastră, somându-ne să încetăm colindul. Noi l-am continuat. Ei ne-au îmbrâncit spre camera noastră, care era departe tot, amenințându-ne. Nu ne-am opus dar continuam colindul care s-a pierdut ca un ecou până ce am ajuns la cameră și ni s-a pus zăvorul pe ușă. Totul s-a petrecut sub privirile celor de la fereastra cărora am colindat.”13
La rândul său, Gheorghe Andreica, aflat la acea vreme printre elevii colindați, își va reaminti cu emoție cum ” la mulți dintre noi ne-au țâșnit lacrimile... dar cei de afară se grăbeau să termine colindul și să plece înainte de a-i observa gardienii. N-au avut acest noroc. Gardienii au auzit colindul. Au lăsat verificările și acum veneau în fugă ca să-i alunge de la geamuri. Oricât de buni ar fi fost gardienii, dacă Securitatea ar fi aflat că dânșii au tolerat o asemenea ispravă din partea elevilor deținuți, nu le-ar fi fost deloc ușor.
Gardienii au început să-i împingă pe deținuți la geam, iar aceștia se retrăgeau încet cântând. Și nu s-au lăsat până n-au terminat întreg colindul: ”Omătul spulberat de vânt / Se cerne prin zăbrele / Și-mi pare temnița mormânt / Al tinereții mele.”
Cum au terminat colindul, flăcăii au făcut stânga împrejur, luând-o la fugă până în fața dormitorului lo runde s-au încolonat câte doi – ca să poată fi numărați – și apoi au intrat disciplinați în cameră. Nu s-au supărat gardienii pe deținuți. Făcând ultimul rond prin fața dormitoarelor, l-am auzit pe Vițelu, zicându-i lui Moș Dumitrache: ”Era de așteptat că dracii aceștia așa vor face”.”14
După ce s-a terminat și închiderea tuturor elevilor în celule, cu toții s-au afundat în dorul față de cei dragi ai casei. În acestă atmosferă de melancolie, același martor al evenimentelor relatează că ”noi, cei mai mulți, care am ținut tot postul, ne îndemnam să mâncăm cu grijă și cât mai puțin spre a nu ne deranja stomacurile. (...) Deodată, pe toți ne-a cuprins o stare de extaz. O bucurie fără margini a pus stăpânire pe noi, așa, inexplicabil. Parcă un înger al Domnului a coborât în mijlocul nostru spre a vesti nașterea Mântuitorului. Fiecare pat părea un colț de lume îndepărtat pe care nu l-am mai văzut demult.
- La mulți ani liberi! Striga unul dintr-un colț al marelui dormitor.
- La mulți ani i-am răspuns într-un glas toți ceilalți... Și astfel ne-am strâns mâinile voinicește unul celuilalt.
Chiar și ”tremuricilor” cei plini de spaimă le-a revenit curajul [”tremuricii” erau elevii care au pactizat cu reeducarea de frică, nu din convingere n.n.]. Chiar și aceștia participau la sărbătoare. Unii dintre ei plângeau de emoție și de amintirea vremurilor de odinioară.
Cântăreții din cor s-au strâns laolaltă la porunca lui Cipi Stoica și am început colindul. N-a fost un colind oarecare, ca altă dată, ci o rugăciune de cinstire a nașterii lui Hristos.
În curtea închisorii, în fața geamurilor marelui dormitor, un gardian ce făcea de pază se plimba gustând din splendoarea acestui spectacol unic în lume. Acest necunoscut va fi singurul martor la judecata de apoi.
Colinzile s-au terminat și s-a făcut miezul nopții. Din capătul dormitorului, glasul puternic al lui Tudoroiu – buzoianul – a început să intoneze cunoscutul imn ”Cu noi este Dumnezeu”. Ca la comandă, toată lumea s-a întors cu fața spre răsărit în poziție de drepți, și din sute de piepturi a răsunat acest imn ca o rugăciune către Dumnezeu...
După miezul nopții am luat-o cu colindul din cameră în cameră căci comunicau între ele. Am colindat mai întâi în camera mică din stânga, apoi în camera ”atelierelor” și iată-ne ajunși în dormitorul reeducaților. (...)
Cipi Stoica – cu un zâmbet în colțul gurii – a întrebat:
- Primiți colindători?
- Primim, primim au strigat în disperare ”tremuricii” de sus de pe priciuri ca nu cumva să ne răzgândim.
Aceștia erau într-un moment de exaltare când au reușit să alunge frica de care erau stăpâniți. (...) Mulți din turma cea fricoasă au plâns în timpul colinzilor. Dar după ce noi am părăsit acest dormitor blestemat, și-au plecat din nou capetele în fața tartorilor marxiști.
În ce mă privește pe mine, atenția toată mi-am îndreptat-o asupra celui mai mare tartor al reeducării Stoian Ion zis ”prostovanul”. Acesta nici măcar nu și-a ridicat ochii înspre noi. Juca șah sau table la parterul unui prici. În jurul lor numai mizerie: Boarfe și pături mototolite aruncate alandala parcă anume pentru a demonstra cât de mult disprețuiesc și această sărbătoare creștină...
Târziu, spre dimineață, cinstirea sărbătorii s-a încheiat cu o scurtă cuvântare a lui Ion Rociu – învățătorul din Groși. Ne-a vorbit despre tradiții care sunt ca pâinea de scumpe. Apoi ne-am culcat.”15 În acea noapte de Crăciun, tinerii mărturisitori consumaseră entuziasmul pe un an întreg.
În dimineața primei zile de Crăciun deschiderea programului a întârziat mai mult de o oră, prilej de nerăbdare și neastâmpăr pentru vlăstarii Mântuitorului Hristos. În jurul orei 9, Moș Dumitrache, unul din vechii gardieni încă nepervertit de ”lupta de clasă”, îi anunță pe elevi că în curând va sosi directorul Spirea Dumitrescu în inspecție, îndemnându-i totodată pe elevi să îi cânte directorului ”la moș ajun”. Pe loc elevii au organizat un cor lângă ușă, locul cel mai potrivit pentru o întâmpinare surpriză.
Între timp, înainte de a ajunge în camerele elevilor, directorul îl observă în curte pe Luca Călvărăsan, scos de la izolare pentru a se aproviziona cu apă de la ciușmea. ”M-a oprit pe mine - își amintește pătimitorul - și mi-a zis că noi, cei de la izolare, am comis acte de dezordine în seara precedentă. În acel moment au apărut dinspre bucătărie și Stoian Ion și Cobzaru Iosif, [doi dintre elevii reeducați n.n.]. Stoian s-a repezit la mine să mă lovească spunând: Domnule Director acest bandit, ca și toți aceștia de la Izolare, au manifestat în fața ferestrelor de la camerele noastre, cântând colinde legionare de Radu Gyr și tulburând atmosfera de reeducare. Cerem să fie pedepsiți și să ni se asigure ordinea pentru a putea să ne continuăm reeducarea. ”De ieri seara și până acum închisoarea răsună de colinde legionare” a spus Stoian, căutând să mă lovească la care eu m-am apărat.”16 Atunci, la un semnal al directorului, un grup de milițieni a năvălit peste Luca Călvărăsan și Bardac Nicolae, conducându-i la celulele de pedeapsă sub loviturile grele de cizme.
În tot acest timp marea majoritate a elevilor se aflau înăuntru, pregătiți pentru inspecție, dar mai ales pentru a-l colinda pe director: În sfârșit - își amintește Gheorghe Andreica - ”iată-l pe nea Spirică intrând solemn și elegant lăsând o dâră de parfum îmbătător în urma lui. I s-a cântat: ”Bună dimineața la moș ajun”, ”Din an în an” și ”Mulți ani trăiască”.
Corul a cântat din tot sufletul ”Mulți ani trăiască” pentru director și pentru gardieni care erau atât de oameni față de călăii cu care am făcut cunoștință înainte de a ajunge la această închisoare. Apoi s-a făcut liniște. Directorul a urcat tacticos pe scenă, și-a dres glasul și a început cam astfel:

- ”La mulți ani partid iubit”.
- La mulți ani ție puternice Stalin.
- La mulți ani ție armată sovietică eliberatoare și în veci biruitoare.
De alături Mitică Grad a zis în șoaptă:
- Fi-ți-ar pomelnicul de râs și eroii de plâns!
Dar nea Spirică continua patetic:
- Nu mie. Nu nouă celor de aici ne transmiteți acest ”la mulți ani” ci altora: Partidului iubit și guvernului! Marelui Stalin! Nemuritorului popor sovietic!”17
După terminarea acestei demonstrații de fidelitate față de partid, tinerii au rămas dezamăgiți de atitudinea directorului. Rezultatul colindului nu a fost cel așteptat dar totuși, în ciuda neplăcerilor create, Virgil Maxim mărturisește că ”ziua Crăciunului am petrecut-o până la amiază în unda dulce a clopotelor, citind din Sfânta Evanghelie Nașterea Domnului la cei trei evangheliști sinoptici și cântând colinde. Iar Dumnezeu ne-a adus bucurie materială. Căci în poporul nostru creștin-ortodox este obiceiul ca la marile praznice, femeile, în special, să aducă celor săraci, bolnavi sau întemnițați prinosul dragostei lor, după cuvântul Mântuitorului:”Bolnav și în temniță am fost și ați venit la Mine”(...)
Ne-au scos milițienii la poarta mare, spre stradă, să primim darurile. Condiția pusă de popor administrației a fost să dea cu mâna fiecărui deținut ofranda. Moș Dumitrace și Vițel zâmbeau. Ei învățaseră credincioasele femei cum să vorbească cu conducerea închisorii. Am primit fiecare din mâna femeilor, înlăcrimate la vederea atâtor copii, oborul dragostei lor pentru suferința noastră, simbol al împreunei participări la actul penitenței în Numele Domnului Hristos. Le-am răspuns cu lacrimile bucuriei.”18
Crăciunul anului 1949 a fost unul de pateric, dar dacă această sărbătoare a constituit o înălțare a elevilor până în preajma raiului, la închisoarea Pitești, Crăciunul anului 1949 a fost o prăbușire a studenților până la poarta iadului. Dacă elevii din Târgșor ar fi știut ce se întâmpla cu studenții la Pitești, atât seara cât și ziua de Crăciun ar fi petrecut-o în post și rugăciune.19 Dar n-au știut sărmanii de aceste grozăvii, după cum nici nu bănuiau că mulți dintre ei vor fi transferați, nu peste multă vreme, la Canal, la Pitești și Gherla, unde vor în plinul reeducării prin tortură continuă. De aceea, rânduise Dumnezeu ca acel Crăciun să fie un ultim fagure de miere înaintea unui drum plin de durere, de-a lungul căruia unii se vor prăbuși, dar la capătul căruia vor fi și dintr-aceia care vor străluci ca sfinții.

1. Gheorghe Andreica, Târgșorul nou. Închisoarea minorilor 1948-1950, Editura Printeuro, Ploiești, 2000, p. 16
2. Idem, p. 118
3. Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, p. 222
4. Idem, p. 223
5. Ibidem
6. Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele, Vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, p. 206
7. Idem, p. 207
8. Ibidem
9. Virgil Maxim, op. cit., p. 226
10. Victor Roșca, Experimentul Târgșor. Începutul represiunii comuniste, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 146
11. Gheorghe Andreica, op. cit., p. 168
12. Victor Roșca, op. cit., p. 146
13. Luca Călvărăsan, op. cit., p. 214
14. Gheorghe Andreica, op. cit. p. 169
15. Idem, p. 170-171
16. Luca Călvărăsan, op. cit., p. 216
17. Gheorghe Andreica, op. cit. p. 174
18. Virgil Maxim, op. cit., p. 226
19. Gheorghe Andreica, op. cit., p. 175

luni, 2 iulie 2018

Efectu'licorii lui Bachus (28)


Un betiv intr-un bar.......
-Doua beri...va rog !!!! La care barmanu .........:
-DA vad ca sunteti singur ............de ce doua?
-Pai una o beau pt mine si una pt prietenul meu din USA
A doua zi iarasi betivul.......
-Doua beri...va rog !!
I se aduc berile........Le bea
A treia zis betivul comanada:
-O bere va rog.........!!
-Pai nu mai beti doua ......ca de obicei?
-NU .....Beau numai pt prietenul meu din USA ca eu m-am lasat de baut......

Efectu' licorii lui Bachus (27)


Un tip beat mergea in patru labe pe trotuar. La un moment dat ii aluneca o mina si se loveste cu capul de caldarim. Continua sa mearga in patru labe si din nou ii aluneca o mina si se loveste la cap. Dupa inca doi metri de mers in patru labe da cu ochii de o pereche de picioare misto. Ridica ochii si vede o fata care se uita scirbita la el.
-Ce faci, fa? o intreaba betivul.
-Fac trotuarul, raspunde fata jignita.
-Pai, fa-l dracului mai moale, ca ma doare capul.

Efectu' licorii lui Bachus (26)


Trei betivani stateau intr-un bar dintr-o gara.Trenul suna de plecare.Unul din ei zice:
-Mai avem timp de un rind.
Mai comanda ei un rind si pina sa-si dea seama, trenul porneste.Cei trei fug dupa el.Primul se agata,il ajuta si pe al doilea sa se urce.Al treilea se opreste,isi trage rasuflarea si incepe sa rida in hohote.Un om care trecea pe acolo il intreaba:
-De ce rizi omule!Urmatorul tren e abia la 4.
La care omul raspunde:
-De fapt cei doi au venit sa ma conduca la gara!

duminică, 1 iulie 2018

Legi ciudate*Atentie la tocurile inalte in Grecia


Atenție la tocurile înalte în Grecia!

Dacă ai de gând să vizitezi monumentele istorice din Grecia, lasă-ți pantofii cu toc acasă. Pentru a proteja de distrugere anumite monumente, autoritățile elene au interzis accesul femeilor care poartă pantofi cu toc înalt.


duminică, 17 iunie 2018

Efectu'licorii lui Bachus (25)


Efectu'licorii lui Bachus (25)

Un om trece pe langa un betiv si il intreaba:
-De ce bei mai, omule?
-Ca sa-mi inec amarul.
-Si,l-ai inecat?
-Nu, ca al dracului stie sa inoate!!

Efectu' licorii lui Bachus (24)


Efectu'licorii lui Bachus (24)

Un betiv iese dintr-un bar si se hotaraste sa se pi** la roata unui Aro. Deasupra rotii vede scris 4X4. Scoate un cutit si scrie: = 16.
Proprietarul vede treaba a doua zi si duce masina la vopsit.
A doua noapte la fel. Iese betivul sa se pise, vede 4X4 si scrijeleste cu cutitul =16.
Proprietarul innebunit, se roaga de ala de la vopsitorie:
-Ba, e unul nebun care-mi tot strica masina. Pune si tu o placuta cu =16 acolo, ca s-o vada si sa-mi lase masina in pace.
Zis si facut. A treia seara iese betivul la pisat si vede: 4X4=16, dupa care scoate cutitul si scrie CORECT.

sâmbătă, 16 iunie 2018

Anul nou 1950 la inchisoarea copiilor *Targsor-Inchisoarea copiilor


Anul nou 1950 la închisoarea copiilor                                                                                 Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                       
Categorie: Târgșor - închisoarea copiilor

Pe o vreme umedă și rece a sosit și ajunul Anului Nou. Spre deosebire de alte închisori, atmosfera sărbătorilor de iarnă de la Târgșor era întreținută, fără voia opresorilor, de bătaia clopotelor de biserică și de guițatul porcilor din sat, căci pușcăria era situată la o aruncătură de băț de marginea localității. Sub impulsul sărbătorilor, temnicerii au făcut și ei o concesie elevilor, lăsând ușile celulelor deschise, astfel încât deținuții care nu lucrau în ateliere puteau circula liberi dintr-o cameră în alta.1
Spre seară, în intervalul de timp dintre numărătoarea deţinuţilor şi închiderea uşilor, Victor Roșca ajunge în celulele comune ”tocmai când Grigore Istrate, un elev din Moldova, își rostea orația compusă special pentru eveniment. Era acompaniat de un buhai și de o capră construite în atelierul de tâmplărie. Elevii erau strânși în jurul lui. Vocea lui melodioasă se unduia după vaietele buhaiului și clănțănitul caprei. El descria reeducarea și necazurile noastre:
”Să nu faci rău unui frate / Pentr-un pachet sau o carte / Că, de-i face rău sau bine / Mănânci tot un sfert de pâine / ... ”2
Participant la recitarea ineditului plugușor, Iacob Pintilie va consemna și el în amintirile sale că ”prima cameră în care am urat a fost camera mare a nereeducaţilor. Printre cei care hăiau m-am aflat şi eu, îmbrăcat cu un suman ţărănesc de-al tatei, pe care îl primisem la pachet când ni s-a aprobat să primim îmbrăcăminte pentru iarnă. Pluguşorul lui Grigore cuprindea aspecte din viaţa noastră din închisoare şi urări pentru eliberare cât mai grabnică. După schimbul de glume între urători şi “gazde”, adică cei ce ne priveau şi ascultau de pe priciuri, am trecut şi-n camera mică a închisorii unde erau cei ce lucrau la atelier şi unde se aflau şi cei care participau la reeducare. În camera mică, bineînţeles că s-a repetat acelaşi pluguşor care s-a spus şi-n camera mare, numai că aici am fost primiţi cu foarte mare răceală. Când Grigore a ajuns cu citirea pluguşorului la versurile care le zgâriau timpanele celor reeducaţi, în loc de mulţumire ei ne-au făcut o primire şi o demonstraţie de înalt nivel politic marxist pe care şi-l însuşiseră, dându-şi pantalonii jos şi arătându-ne fundul gol. Gestul lor ne-a jignit profund.”3
Pentru aceste suflete schilodite de reeducare, adevărul versurilor din plugușor pălmuia prea usturător modul de a dobândi ”idealul revoluționar”: ”Pentr-un turtoi şi mâncare / Aţi primit reeducare, / Aţi primit pe-un blid de linte / Satanice-nvăţăminte, / Aţi băgat la închisoare / Pentr-un colet şi-o scrisoare, Părinţi, fraţi şi surioare.”
Până la urmă a venit și ora închiderii, iar elevii au ajuns din nou ”sub lacătele celulelor, cuprinși de o forfotă generală, doar că nimeni nu-și găsea locul. Familie, prieteni, tradiții, dor de libertate, toate ne îndemnau la împărtășirea gândurilor, regretelor și chiar a planurilor de viitor”4 își amintește fostul deținut Victor Roșca, apoi continuă: ”Sunase stingerea, dar cine putea dormi? Lungiți fiecare pe locul lui de pe prici, așteptam ora 24:00, începutul anului 1950. Clipa a fost anunțată de ecoul pocniturilor venite din sat. Ca la un semn, ne-am ridicat din pat și ne-am așezat în genunchi, fiecare pe locul lui. Apoi, așteptare! Liniștea părea fără sfârșit. Doi elevi cu voce puternică, grăbiți au rostit împreună Tatăl Nostru. Și încă, tremurând de emoții, ca niște năluci, coboram în semiîntunericul coridorului, dintre priciuri, să ne urăm ”La mulți ani!”. De undeva din curte, gardianul, văzând agitația din celule, s-a apropiat furios și a început să bată cu pumnii în ferestre și să strige cât îl ținea gura: Treceți la pat! Treceți la pat!
Niciun deținut nu s-a înapoiat pe locul lui de dormit decât după ce a făcut turul celulelor. Emoția sărbătorii, niciunde, nu poate fi trăită mai intens ca în neliniștea spaimei.”5
Dar în toată spaima, urâțenia, frigul și foamea temniței, plugușorul lui Grigore Istrate a continuat să fie imnul nădejdii în biruința lui Hristos: ”Nu ne temem, astea toate / Le-am trece cu sănătate / Căci avem un Tată-n cer / Şi o Mamă tot la fel / Şi un Fiu ce ne-nfrăţeşte / Şi cu harul ne sfinţeşte… / Umila noastră urare / Primiţi-o în închisoare... / Nu cerem colaci, nici bani… / Ci dragoste…La Mulţi Ani!”

1. Victor Roșca, Experimentul Târgșor. Începutul represiunii comuniste, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 147

2. Idem, p. 148

3. Pintilie Iacob, Vremuri de băjenie și surghiun, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 82

4. Victor Roșca, Op. cit., p. 148

5. Ibidem
Sursa:https://www.fericiticeiprigoniti.net/targsor

luni, 28 mai 2018

Efectu' licorii lui Bachus (23)



Alcoolul ma ajuta sa uit de toate  .                                               De exemplu, aseară la NightClub, am uitat că-s însurat.

Minunile naturii * Pestera lui Fingal(Insula Staffa,Scotia)


Peștera lui Fingal – Insula Staffa, Scoția

Iată primul loc de pe lista noastră cu peșteri marine. Această peșteră are o înălțime de 21 de metri și coboară până la o adâncime de 64 de metri. Peștera este diferită de orice altă priveliște pe care ai s-o vezi vreodată.
Peștera lui Fingal se află pe insula nelocuită Staffa, de pe coasta Scoției. Ea a fost creată din mii de stâlpi hexagonali din bazalt, care s-au unit.
Frumusețea acestei peșteri și tiparul magnific pe care i l-a dat natura îi impresionează pe toți cei care o vizitează. Printre aceștia s-au numărat și membrii trupei Pink Floyd, care o și menționează într-unul dintre cântecele lor.


Legi ciudate * Gainile nu au voie sa treaca strada in Georgia


Găinile n-au voie să treacă strada în Georgia
Foto: Creative Commons

Cei care trăiesc în orașul Quitman, din statul american Georgia, trebuie să-și supravegheze găinile constant. În micul oraș, proprietarilor de găini le este interzis să lase păsările să treacă strada.
Deși scopul legii este sporirea controlului asupra păsărilor domestice, această prevedere este cel puțin bizară.


miercuri, 21 martie 2018

Omul din oglinda si accesul spre inalt


Omul din oglinda si accesul spre inalt
de Madalina Oana
Preluat din: HUNEDOREANUL.RO


‘‘ Ajungem să cunoaștem omul din oglindă nu doar prin experiențele personale dar și comparându-ne și relaționând cu ceilalți. Instinctiv, vom face topuri, clasamente și ne vom integra în poziția care credem că ne aparține.
De aici, drumul până la a respira aer rarefiat pare extrem de ușor. Tendința de a-i trata cu superioritate pe cei pe care i-am așezat pe locuri sub nivelul nostru, vine natural. Vom fi apoi ușor de tulburat de “mulțimea prostimii”, vor arăta cu degetul spre cel mai “sărac cu duhul” de lângă noi, îi vom critica alegerile în timp ce noi ne înălțăm ușurel pe un norișor pufos.
O fi de la aerul rarefiat pe care-l tragem cu nesaț în piept și care, este știut că poate dă amețeli sau o fi de la privirea noastră care rămâne blocată în sus, anihilând vederea periferică, motivele nu le cunosc exact dar pierdem din vedere că această atitudine de superioritate atârnă foarte greu pe norișorul nostru care parcă nu mai are zborul atât de lin și rămâne prins la un nivel pe care ne e tare dificil să-l depășim.
Tindem spre înalt dar uităm că de acolo, de sus, avem capacitatea unei imagini de ansamblu și, cel mai adesea, având unde să mai urcăm, vom privi la frumusețile care ni se aștern dedesubt. O concluzie logică ar fi, deci, că atunci când începi să privești din nou în jos, ai ajuns unde trebuia să fii.
Știu că uneori poate fi dificil să accepți că alții, doar pentru că sunt mai mulți, îți decid ție soarta. Știu că ești convins că ai dreptate, că tu știi mai bine și s-ar putea ca acesta să fie chiar adevărul. Știu că e frustrant ca ceilalți să ajungă la concluzia ta într-un timp mult mai îndelungat, atunci când ar fi putut să te creadă pe cuvânt și să economisiți un efort inutil. Dar generalizând, clasificând o persoană după o anumită abilitate (sau lipsa ei) și împărțind apelative menite să te răcorească, nu faci altceva decât să îți dovedești cât de mult mai ai, în fapt, de crescut.
Probabil atunci când vei ajunge cât de sus te poți tu dezvolta și-l vei privi mai cu atenție pe cel mai “nefericit” ca tine, te vei liniști și vei fi căpătat puterea de a observa și cât de rapid reușește aceasta să se ridice atunci când a căzut, vei vedea cum poate se împleticește și pentru că are greutăți prinse la picioare care pe tine nu te-au impiedicat niciodată, vei remarca poate cum mai trage încă șapte indivizi după el, te va induioșa capacitatea lui de a empatiza atunci când alții au nasul ridicat nițeluș cam tare.
Așa că, zbor lin spre înalt, oameni buni, dar nu uitați să admirați priveliștea pe traseu ! ’’


Sursă: http://zhd.ro/

Efectu'licorii lui Bachus (22)


Efectu' licorii lui Bachus (22)

- Ce spun betivii cand se scumpeste bautura? - Las' ca mancam mai putin!

Efectu' licorii lui Bachus (21 )

Efectu' licorii lui Bachus (21 )

Vulturul iese din carciuma rupt - rupt. Se urca pe un bloc din apropiere, isi a avant si isi da drumul. Zboara vre-o doi metri si pooc cu pliscu in bordura. Se ridica, isi indreapta penele, se urca pe un stalp si din nou cu pliscul in bordura. Se ridica iarasi, isi indreapra penele pe care le mai avea, se urca pe gardul carciumii, da din aripi, dar bordura era prea aproape. Se ridica nervos si injura de doua ori apoi spune: - In puii mei, iarasi merg pe jos acasa.

Craciunul anului 1951in temnita de la Targu-Ocna

Foto:Creative Commons
Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna                                                                       
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                         
Crăciunul

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. Ele au fost auzite înceruri, ele au adus cerurile pe pământ şi cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta şi pentru sufletele acelea mari şi credincioase din Târgu-Ocna.
În camera 4 erau atunci aşezaţi, printre alţii, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu şi fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Piteşti, care era foarte bolnav. Pe partea dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag.
Ion şi părintele Gherasim se găseau în stare gravă. Valeriu se refăcuseun pic şi, după pravila de rugăciune obişnuită, se concentra acum să compună câteva poezii testamentare. De asemenea dorea ca în seara aceasta să alcătuiască un colind special pentru Târgu-Ocna.
M-am apropiat uşor de părintele Gherasim, care şedea cu ochii închişi. Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea şaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoţi, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal părintele Gherasim îşi îmbărbăta prietenii, pe mulţi îi ajuta la muncă şi tuturor le stătea la dispoziţie cu serviciile religioase. Practica rugăciunea inimii şi avea mari resurse sufleteşti, care l-au ţinut puternic peste toate mizeriile.
Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că oficiază spovedanii şi cuminecări şi drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne şi oase, duhul nu poate ignora legile vieţii, astfel că ascetul îmbunătăţit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat şi, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară „umanitar”.
Prezenţa lui în sanatoriu se făcuse simţită prin măiestria cu care ştia să umble în sufletele oamenilor şi să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deţinuţilor care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuşi.
Dădea şi îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci şi din bogata lui experienţă mistică. Fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noţiune şi ca realitate practică, ci era şi vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent şi te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul şi fiinţa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nici o clipă Tainele săvârşite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat şi prin sfinţii Săi. Aşa simţeam în preajma părintelui Gherasim.
Cu sfială deci m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simţit şi a deschis ochii mari, negri, adânci:
- Ai venit?... Mă bucur... Eram departe, în locuri de verdeaţă, de cântec şi mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu sepoate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferinţă prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Şi acesta e un dar al Domnului. Nu ştiu cum să-I mulţumesc... Nu ştiu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie...
Am certitudinea vieţii veşnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit şi cu nădejde numai în mila şi darul Domnului... Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeţi, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferinţă... Duşmanii cred că am fost învinşi, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie şi nu cunosc căile Lui...
S-a oprit puţin, a respirat adânc, apoi a reluat:
- Aici va fi într-o zi pelerinaj... Azi suntem puţini, dar încă mai există credinţă în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea.
Fiţi deci binecuvântaţi!... Am cunoscut aici oameni în faţa cărora cugetul meu se smereşte. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine... Rugaţi-vă şi voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta...
Vorbise stins, dar cu mare putere, încât eram profund impresionat. A închis din nou ochii şi s-a retras în pragul vieţii veşnice.
Convorbirea mea cu părintele Gherasim o înregistrase, involuntar dar emoţionat, şi evreul Iacov, care ocupa patul alăturat. I-am pus mâna pe frunte:
- Ai temperatură? l-am întrebat.
- Nu, mi-a răspuns el. Mă simt bine...
Aici e o lume cum n-am bănuit că ar fi cu putinţă, în tot cazul, o lume total opusă aceleia din care vin eu.
E cutremurător pentru mine să mă regăsesc sufleteşte în atmosfera creştină pe care am respins-o cu îndârjire toată viaţa, o dată prin materialism şi a doua oară prin sionism. Noaptea de Crăciun, care a iscat totdeauna înverşunare în sufletul meu, azi mă copleşeşte prin realitatea ei dumnezeiască. Fiindcă cele ce se petrec aici nu sunt lucrări umane şi naturale, ci dumnezeieşti. O spune un materialist, un ateu şi un evreu!... Şi nu e o farsă mărturisirea mea. În faţa morţii, omul devine sincer şi are putinţa să vadă adevărul... Te surprinde poate mărturisirea aceasta, dar ea s-a zămislit în mine încetişor, peste voia mea, ca o recunoaştere necesară a realităţii.
Adevăratul Dumnezeu este Hristos! Spunând aceste cuvinte, a lăcrimat. Era profund mişcat. Încercam să-l înţeleg, să particip la momentul dramatic pe care-l trăia. A tăcut o vreme. M-am aşezat lângă el pe pat, ţinându-i mâna în mâinile mele. Mă rugam în inimă... ce aş fi putut să fac mai mult?!
Ştiam bine că eu nu pot pricepe frământarea lui sufletească, căci eu m-am născut creştin şi am trăit creştineşte, pe când el era mozaic, devenise comunist, iar acum sionist. Un astfel de suflet trece prin traume cumplite ori de câte ori face o nouă descoperire în cele spirituale; iar mărturia lui creştină de acum era o răsturnare categorică şi ireversibilă a întregului său trecut.
- Îţi mulţumesc că m-ai ascultat, mi-a spus el după o vreme. Poate că în curând vom fi fraţi în Hristos!
- Să-ţi ajute Dumnezeu! i-am răspuns emoţionat şi m-am ridicat să mă duc la Ion.
Ion respira precipitat şi avea febră. Chipul lui era când livid, când congestionat.
Natura mai menţinea totuşi un echilibru vital în el. Ştiam că moartea era prin preajmă; ştia şi el.
- Azi m-am spovedit şi m-am pregătit de plecare, mi-a spus. Regret însă că mor şi nu văd salvarea ţării...
S-a oprit să se odihnească. Respira anevoios.
- Nu mi-a rămas decât credinţa în Dumnezeu. Poate că măcar acum, la această strâmtorare istorică, lumea va pricepe ce este cu adevărat credinţa în Dumnezeu!... Acum e târziu pentru mine... Mă sting... Adesea am senzaţia că se face întuneric, apoi izbucneşte lumină orbitoare. Din pragul morţii, tainele vieţii se văd mai de aproape. Păcat că nu le-am văzut aşa toată viaţa! Fratele meu, haiducul, a fost un om neasemuit mai mare decât mine, un vizionar!
- Linişteşte-te! i-am zis. Eşti epuizat.
- Mi-a fost dat să mor în mâinile tale, a continuat el. Te-am iubit şi te-am admirat mult. Dumnezeu să te ajute!
- Frate, i-am răspuns, îţi datorez imens. Ai fost mai viteaz ca mine.
Numai Dumnezeu poate să te răsplătească pentru dragostea pe care ai dovedit-o în viaţă, faţă de mine, faţă de alţii. Nu te voi uita niciodată!
După o pauză mai lungă, mi-a zis:
- Te rog, spune-i lui Iacov să mă ierte. Am avut dese neînţelegeri cu el. Mă supărau manifestările lui comuniste şi iudaice aici, unde nu e locul lor.
I-am spus lui Iacov, acesta s-a ridicat şi a venit lângă Ion.
- Sunt impresionat că-ţi poţi cere iertare de la un om care a greşit, care a trăit în greşeală ca în propria sa matcă. Orgoliu? Poate... dar mai degrabă incapacitatea de a cunoaşte adevărul. Acest adevăr m-a revoltat toată viaţa împotriva lui Iisus, dar azi îi descopăr realitatea. Numai satana poate inspira şi întreţine atâta minciună şi ură împotriva adevărului. Voi nu puteţi realiza cumplita dramă pe care o trăiesc în clipele acestea... Eu m-am opus adevărului, or dumneata mi-ai spus adevărul şi niciodată n-ai fost rău cu mine. Eu te-am urât, iar dumneata m-ai iubit, eu am fost în înşelare, dumneata în adevăr. Eu deci trebuie să fiu iertat de dumneata, precum Pavel a trebuit să fie iertat de Hristos. Cred că voi fi şi eu creştin. Doresc să fiu creştin, dar încă nu sunt stăpân pe propriul meu suflet. Vă rog să fiţi îngăduitori cu mine!
Ion a lăcrimat. I-a întins mâna şi l-a alinat.
- Dumnezeu să te ajute! Mărturisirea dumitale îmi deschide zări de lumină şi încredere pentru lumea pe care o părăsesc în aceste condiţii triste. Minunate sunt căile Domnului!
Iacov s-a retras. Ion mi-a cerut să merg la părintele Gherasim, ca să-i dea ultima binecuvântare.
S-a aşternut pacea şi eu m-am apropiat de Valeriu. Şedea rezemat cu spatele de marginea patului, cu capul plecat în piept şi pleoapele lăsate, dar aveam impresia că mă priveşte. Ochii albaştri s-au deschis imenşi, luminoşi şi m-au învăluit în căldura lor. A zâmbit fericit şi mi-a spus:
- Ce bine este că te simt lângă mine! Sunt pe cale să compun o melodie frumoasă pentru Târgu-Ocna.
- Stai liniştit, i-am spus şi m-am aşezat pe un scaun ca să priveghez.
El însă mi-a zis:
- Tu vei fi primul care primeşte colindul meu. Să-ţi spun versurile:
Pe malul Trotuşului
Cântă robii Domnului,
Înjugaţi la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferinţă multă
Şi-i cu lacrimi împletită.
În inima robului,
Domnu-şi face ieslea Lui,
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Şi din flori picură rouă.

Stă un copilaş în zare
Şi priveşte cu mirare
La fereastra de-nchisoare.
Lângă micul copilaş
S-a oprit un îngeraş,
Ce-i şopteşte drăgălaş:
„Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare,
Unde-i Domnu-ntemniţat”.

Şi copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.

Refren:

Lăsaţi-i pe copii să vină,
Să-mi aducă din grădină
Dalbe flori de sărbători,
Dalbe, dalbe flori!

M-a privit puţin, apoi a adăugat:
- Acest colind îl dedic părintelui Gherasim. El este copilaşul la care se referă ultimele versuri ale colindului.
Valea era împăcat, senin şi bucuros. I-am mulţumit pentru că m-a colindat. Mi-a zâmbit şi s-a retras în sine.
Era aşa de linişte, încât auzeam respiraţia grea a bolnavilor, căderea fulgilor de nea şi bătăile inimii mele. În amestecul acela mizerabil de temniţă şi tuberculoză era o vibraţie sufletească evidentă, încât totul părea nepământesc, minunat. Timpul trecea domol. Mintea era atrasă de orizonturi de lumini, înţelesurile se dezvăluiau adânc, într-un fel de mişcare statică, paradox pe care numai trăirea în duh îl realizează.
Eram închişi, dar cu sufletele în afara temniţei, eram bolnavi cu trupul, dar viguroşi sufleteşte, eram în pragul morţii şi al vieţii, şi moartea era înghiţită de viaţă. Rugăciunea se depăna cu îngerii şi colindătorii ce-i simţeam în jur. Seara aceea cunoştea intensităţi neobişnuite de comuniune cu Dumnezeu.
Eram deopotrivă de lucid şi de prezent în realitate şi de aceea cred că atunci materia era duh pentru mine şi duhul era materie. Nici un contrast nu mă tulbura.
Din când în când mă apropiam de Ion şi de părintele Gherasim, care se stingeau încetişor, mai vii cu cât se apropiau de moarte. Iacov nu dormea. L-am surprins cu ochii deschişi, dar nu mi-a zis nimic.
Târziu în noapte, spre zori de zi, am înţeles că trebuie să am la îndemână mucul de lumânare şi chibritul, obiecte interzise cu străşnicie, dar pe care le ţineam ascunse în penele unei saltele şi le foloseam cu mare economie, numai pentru două-trei minute, ori de câte ori încă unul pleca dintre noi.
A adormit întâi Ion, ca un pui de om, el care era un om cu suflet atâtde mare. Ultima lui privire a fost tristă, tristă şi plină de dragoste. Poate că era şi rugăciune în ea, poate şi un îndemn, poate că licărea şi o nădejde.
Abia terminasem cu Ion, când am fost chemat la părintele Gherasim.
A deschis iarăşi ochii adânci, duşi în fundul orbitelor.
- Să vă mai privesc o dată, dragii mei, copiii mei, fraţii mei, părinţii mei! a spus el stins.
Apoi a tuşit şi, în fine, a adăugat:
- Plec! Dumnezeu să vă binecuvinteze!
A respirat adânc, scurt, s-a contractat un pic şi şi-a dat sufletul. I-am închis ochii.
Am închis ochii la sute de oameni şi ştiam cum a murit fiecare mai bine decât cum a trăit. Poate că momentul sfârşitului este mai caracteristic pentru portretizarea oamenilor decât viaţa însăşi.
Deşi noaptea aceea fusese grea şi nu mă odihnisem deloc, nu simţeam nici o oboseală, nu eram nici trist, nu aveam regrete. Realitatea vieţii era pătrunsă de realitatea nemuririi. Trupul îmi era uşor. Timpul era dilatat, nici nu simţeam că trece, nici nu doream să treacă. Simţeam deopotrivă de prezenţi pe cei ce rămăseseră în viaţă ca şi pe cei ce plecaseră din ea. O pace imensă se aşternuse în mine. În starea aceea sufletească am făcut pregătirea de îngropăciune a celor doi.
Din când în când îmi mai aruncam privirea şi spre Valea. Era vesel, fericit înăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept, cu trunchiul rezemat de marginea patului. Nici el nu putuse să se odihnească în noaptea aceea.
După ce am terminat pregătirile, m-a chemat din priviri şi mi-a spus
- Colinda este terminată... Poate versurile acestea vor fi testamentul meu... Să ducem credinţa mai departe, până la sfârşitul cel nesfârşit!
Tăcerea a acoperit din nou camera pentru o vreme. Rugăciunea, ca oscară cerească, cobora îngerii din ceruri pe pământ. Cerurile erau aici, cerurile erau pretutindeni.


(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, pag. 282-289)

sâmbătă, 3 martie 2018

Locuri tainice * Groapa Marianelor (10 994 m )


Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe planeta Pământ
Foto:Creative Commons

Groapa Marianelor este cel mai adânc punct de pe Terra (10.994 de metri). Ca să-ți dai seama cât de adâncă este, gândește-te la următoarea comparație.
Dacă ar fi să plasăm Vârful Everest (8.848 de metri) pe fundul Gropii Marianelor, tot ar mai rămâne 2.146 de metri până la suprafața apei.
Groapa a fost descoperită în 1951, dar a fost explorată doar superficial, din cauza lipsei dotărilor tehnologice. Apoi, în 2012, cercetătorul James Cameron a reușit să trimită o sondă până pe fundul Gropii Marianelor.
Potrivit datelor colectate, în ciuda a ceea ce se credea, viața abundă în abis. Există, deci, multe creaturi misterioase de descoperit în Groapa Marianelor.
Totuși, probabil va mai trece timp până când oamenii, și nu o sondă, vor atinge fundul abisului.


Legi ciudate * Mai usor cu fluieratul in Canada


Mai ușor cu fluieratul în Canada
Foto: Creative Commons


Autoritățile din orașul Petrolia, din provincia canadiană Ontario, au adoptat un regulament care interzice zgomotul excesiv. Potrivit acestei legi ciudate, este interzis să țipi, să fluieri sau să cânți în public, indiferent de oră sau circumstanțe. Probabil că spectacolele în aer liber sunt, totuși, exceptate

Sursa:http://incredibilia.ro/13-legi-ciudate-din-intreaga-lume/

Efectu' licorii lui Bachus (20 )





Doi betivi intra intr-un bar. Unul dintre ei cumpara o sticla de votca. Celalalt il intreaba: - Da' tu nu bei?

Efectu' licorii lui Bachus ( 19 )

Doi betivi se intalnesc, la care unul zice: - Dddddomnulele, nununu stititi undede estete tototoaletata? Celalalt raspunde: - Dddddomnule, o luatititi lalala dreaptata dududupa cacacare la stangaga dupa cacare iaiar lala dddreapta si gagagasiti toaleta. Din nou primul: - Vavava mumumultutumesc dddddomnule, dadadar am fafacucut pipipi pepepe miminene.

sâmbătă, 3 februarie 2018

Menstruatia este coroziva


Menstruația este corozivă
Foto: Creative Commons

În secolele trecute, menstruația era un subiect tabu și multe mituri din medicină sunt legate de acest fenomen natural. Potrivit unui text atribuit lui Plinius cel Bătrân, dacă intră în contact cu o femeie la menstruație, „mustul se acrește”. Și consecințele nu se opresc aici:
„Semințele atinse de femeia la menstruație devin sterile, altoaiele se strică, plantele din grădină se usucă, iar fructele cad din copaci. Simpla privire a unei femei la menstruație poate deteriora oglinzile, toci lama sabiei și distruge lustrul fildeșului.” – Plinius cel Bătrân