Sosirea masivă a elevilor la Târgşor
Categorie: Târgșor - închisoarea copiilor
Din toamnă, aproape zilnic până în primăvară, soseau grupuri de elevi între 12 şi 18 ani, din toate părţile ţării. Slăbiţi, timoraţi, unii bolnavi, dar cu ochi de lumină dulce, ca nişte îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute, care fâlfâiau neputincioase pentru zborul spre înaltul din care coborâseră.
Simţeam că pentru ei mã adusese Dumnezeu aici.
De la Cluj şi Beiuş era grupul cel mai numeros, de peste 40-50 elevi: Daniel Roman, Alexandru Panica, Ion Măduţă, Gheorgie Banciu, Ion Crişan, Septimiu Râmboiu, Oprea, Budar, Păzitoru, Ion Puşcaş, Gheorghe Brânda...
De la Sibiu: Dumitru Daina, Ilie Popa, Ion Fulea (care se va preoţi după eliberare), Octavian Balaban, Mircea Mârza...
De la Arad: Fredolin Nãdåban, Gheorghe Ruja...
De la Deva: Ion Raţiu, Ciprian Stoica...
De la Blaj: Alexandru Munteanu, Şandru, Dipşe_..
De la Iaşi: Titi Stoica...
De la Suceava: Traian şi Vasile Coriciuc, Marcel Cazacu...
De la Tulcea: Constantin Iorgulescu, Vanghele, Stamu, Gândea...
De la Braşov: Neagu, Luca, Roşca...
De la Focşani: Bandrabur...
De la Sighet: Nistor Man, Radu Costian, Ştefan Deac, Dunca, Cod.rea,-
De la Bucurqtí: Aurel Obreja, Mihai Nour, Gheorghe Gorunescu, Negoiţă...
De la Călăraşi şi Slobozia: Nicu Bardac, Vasila Iubim...
De la Târgu Mureş: fraţii Pop, Florian şi Lucian...
De la Făgăraş: Ţeţiu, Pârvu, Niţu, Comşulea...
De la Bacău: Dan Staicu, Dragomir...
De la Craiova, Slatina, Constanţa, Ploieşti şi Trnişoam şi din toată ţara.
Să mă ierte colegii de suferinţă dacă am dat numai câteva nume. Memoria e de vină. În sufletul meu însă fiecare are lumina lui, fiecare face parte din mine.
7-800 de tineri elevi au sosit până în mai-iunie 1949 la Târgşor, majoritatea proveneau din Frăţiile de Cruce. În primele 2-3 luni li s-a permis câte un pachet şi vorbitor lunar, apoi acest drept a fost oferit doar celor ce acceptau reeducarea. Copiii erau deschişi sufleteşti, îşi împărţeau între ei alimentele, mesele lor deveneau agape creştine, mai ales că unii nu aveau de la cine primi şi erau integraţi în bucuria celorlalţi.
(
Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)
