Paradox romanesc

Paradox romanesc
de Valeriu Cercel

Nu știu cum este românul
Dar mai mulți, la o rachie,
Când de proști fac bășcălie
Printre ei nu e nici unul,

Se ascund la parlament,
Prin senat, la pușcărie,
Alții-și cat-o meserie,
(Fotbaliștii, evident)

Nu mai zic, fără ocol,
De vr’un popă mai cu minte,
Sau de domnu’ președinte
Ce ia zilnic Prostinol ;

Nu-i un fraier, pămpălău
Nici măcar doar de prăsilă,
Parcă toți care au bilă
Sunt aleși de un trăscău,

Prin taverne și bodegi
Zeama prunelor divine
Urcă-n fum de carpatine
Filozofi, miniștri, regi ;

Parlamentu-i de nimic,
Din motiv că-s răsuflate,
Legi, decrete-s amendate
aznc-o dat’ prin alambic,

Centu-naintaș e-ăon,
Antrenoru-i vai de el,
După înc-un păhărel
E luat și cu sifon,

Soacrele, te iau fiori (!)
Chioare, mute, cumsecade,
Cam la patruzeci de grade
Fierte sunt de două ori,

azi apoi, ce mai ocară
Pe vădanele pioase (!)
Toate, frate,-s păcătoase
azi numai cu…pierde vară…

Ce religie, ce măr (?!)
Zvonuri, vorbe, cad fiindcă
Sar din turț și din palincă
Sâmburii de adevăr,

Astfel, pentru prima oară,
Că beam singurel mereu,
M-am mai luminat și eu
La o cârciumă, aseară,

Că așa este românul,
Doar mai mulți, la o rachie,
Când de proști fac bășcălie
Printre ei nu e nici unul !