BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

marți, 19 decembrie 2017

Efectu licorii lui Bachus (14)


Un betiv merge pe strada. Se intalneste cu o doamna cu un carucior:
- O, Doamne, iar vad dublu.
- Nu, domnule, sunt gemeni.
- Toti patru?

Targu Ocna-Esecul reeducarii tip „ Pitesti ” de la Targu Ocna

Foto:Creative Commons

Eșecul reeducării tip "Pitești" de la Târgu Ocna                                                                            
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                           
Categorie: Târgu Ocna - lumina din răni


La Târgu-Ocna reeducarea nu a avut succes, căci nu a beneficiat de izolare şi de elementul surpriză. S-a creat un etaj pentru reeducare, dar toată lumea era alertată. Printre cei propuşi torturilor era V.I. (Virgil Ionescu, după Aristide Lefa), un intelectual de rasă, cu o excelentă pregătire filosofică şi literară. Se bucura de un prestigiu deosebit între studenţi, fiind şi mai vârstnic decât ei.
Reeducarea lui începuse în Piteşti. Acolo, într-o zi i s-a pus pătura în cap, şi tras de căpăstru a fost introdus într-o celulă cu un singur pat, pe care erau aşezaţi doi necunoscuţi îmbrăcaţi civil. A crezut că sunt de la Securitate. A salutat, în timp ce pe vizetă se holbau temnicerii. În loc de răspuns a fost înjurat şi lovit, călcat în picioare, bătut cu ranga, izbit de pereţi, udat cu apă ca să-şi revină şi iarăşi ciomăgit, încât era zdrobit. Noaptea i s-a legat un ştreang de gât, ca un laţ, şi a fost mânat cu ciomagul să facă „ring” în jurul celulei. Cădea şi iarăşi era lovit. În zilele următoare a fost bătut iar noaptea se continua marşul în ring. Simţea că adoarme în picioare, dar era trezit cu ciomagul. Începuseră să se învălmăşească gândurile în el. Mintea se întuneca. Pierdea adesea contactul cu realitatea.
- Cine sunt aceşti oameni, ce vor de la mine? se întreba el.
Patru zile nu i s-a dat voie să scoată nici un cuvânt. Era epuizat, ameţit, distrus. Când iată că Ţurcanu, căci el era, cu ciomagul plin de sânge, în celula cu pereţii şi duşumelele împroşcate de sânge, i-a spus sec:
- Bă banditule, îmi e silă de sângle tău de năpârcă. Te cunosc bine. Ştiu că eşti o mare figură a legionarilor dar suntem decişi să vă exterminăm. Alege deci, ori mori, ori accepţi restructurarea!
I s-a dat hârtie ca să-şi facă autodemascarea. A mai fost bătut, căci nu fusese „sincer”! În fine, a fost condus într-o celulă unde se aflau câţiva tineri pe care-i cunoştea şi cu care era prieten. Aici se făcea „restructurarea”. Porţia de mâncare era de întremare. Toată ziua nu făceau altceva decât să descoasă şi să blameze tot ce a fost, toţi oamenii, toate ideile trecutului şi concomitent să-şi însuşească gândirea materialismului istoric. Se spionau şi se turnau reciproc. Se temeau unii de alţii, totuşi V.I. a spus unuia:
- Vezi că ai depăşit toate limitele şi dacă nu te opreşti nu vei mai afla cale de întoarcere!
Pentru asta a fost iarăşi torturat, căci prietenul l-a divulgat. Era interesant de observat că aceşti tineri, care nu studiaseră marxism-leninismul, descifrau acum cea mai adâncă structură a sa şi se sileau să şi-o însuşească. Unii o făceau de frică, alţii o făceau din abilitate, dar mulţi începuseră să creadă în ea cu adevărat.
Când V.I. a fost adus în Târgu-Ocna şi supus din nou reeducării – căci îndrăznise să o divulge în mod public - a profitat de o pauză şi de neatenţia celui ce-l supraveghea şi şi-a tăiat adânc venele de la ambele mâini. Apoi şi-a aşezat braţele sub pătură, a închis ochii şi simţea cum sângele se scurgea din el ca o salvare. Era unica modalitate de a scăpa de „restructurare”, adică de mutilarea sufletească, care era mai greu de suportat decât toate torturile fizice şi morale prin care trecuse. Sângele a trecut prin saltea şi s-a făcut baltă pe mozaic. Paznicul a dat alarma. Toţi deţinuţii au început să strige la ferestre:
- Ne omoară, ajutor, să vină Securitatea!
Era o zi de 1 mai. Lumea din stradă a auzit. Scandalul a devenit public şi reeducarea a încetat pentru o vreme. V.I. a fost salvat de la moarte, dar mai târziu se manifesta ca un alienat mintal: vorbea mult, repede, agitat şi îngrozit.


(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

vineri, 15 decembrie 2017

Ai grija cum mergi cu bicicleta in Mexic


Ai grijă cum mergi pe bicicletă în Mexic
Foto: Creativ Commons

Bicicliștii nu au voie să-și ridice picioarele de pe pedale, deoarece există riscul de a pierde controlul bicicletei. Această lege a fost instituită în Mexic în 1892 pentru a-i proteja pe bicicliști. Regula este încă în vigoare, astfel că putem concluziona că toți mexicanii care fac sporturi extreme încalcă legea.


duminică, 10 decembrie 2017

Un presedinte violator



Un președinte violator

Pe 15 decembrie 1873, președintele american Grover Cleveland a violat o vânzătoare pe nume Maria Halpin. Femeia a rămas însărcinată, iar pe 14 septembrie 1874 a născut un băiat.
Pentru a-și ascunde fapta, Cleveland l-a luat pe băiat de lângă mamă, iar pe ea a internat-o într-un azil. Când vestea faptei lui Cleveland s-a răspândit, cei care administrau campania electorală a politicianului au pus la punct o strategie de denigrare a lui Halpin.
Potrivit reprezentanților lui Cleveland, bărbatul își asumase rolul de a crește copilul deoarece era singurul necăsătorit dintre numeroșii amanți ai femeii.


duminică, 3 decembrie 2017

Efectul licorii lui Bachus (13)

La un proces plictisitor din cale-afara, cand toti aproape ca adormisera, un betiv exclama catre procuror:
- Sa ma pupi in fund !
- Afara !
- Nuuu ! Aici, sa vada toata lumea !

Efectul licorii lui Bachus (12 )

Un betiv, noaptea, se rataceste intr-un cimitir... merge el ce merge si... buff ! cade gramada intr-un mormant proaspat sapat.
Se trezeste din buimaceala si incepe sa strige:
- Ajutooor! Ajutooooor!
Nimic, nimeni prin preajma... Mai sta ce mai sta si incepe iar:
- Ajutoooooooor!
Dupa cateva ore, normal, i se facut frig tipului..
- Ajutoooooooooooooooor! Mie frig!!!
Dupa nici un minut, apare groparu' cu o lopata in mana si incepe sa toarne pamant peste el:
- Pai daca te-ai dezvelit..

Targu Ocna * Prigoana comunista


Târgu Ocna                                                                                                                             
Târgu-Ocna e un mic orăşel aşezat într-o depresiune carpatină străveche, numit aşa fiindcă de aici s-a scos sare din pământ. Este udat de apa Trotuşului. Este vegheat de o măgură pe care s-a zidit din vechime un schit, al cărui clopot cu rezonanţă adâncă mângâie sufletele şi natura. În acest târg a fost construit în 1937, la iniţiativa doctorului Ioan Cantacuzino, un sanatoriu pentru deţinuţii bolnavi de plămâni. Cu timpul i s-au mai adus îmbunătăţiri. Are două etaje, ferestre largi, terasă şi o curte încăpătoare.
Aici au fost expediaţi T.B.C.-iştii cu condamnări mari din toate închisorile din ţară, de la Canal, din mine, din Securităţi şi din lagărele de muncă forţată. Fiecare aducea amprenta unui anumit gen de suferinţă, căci regimurile de exterminare au fost diferite.
Lotul de bolnavi din Piteşti – din care făcea parte şi Valeriu Gafencu - fusese trimis iniţial la spitalul-penitenciar Văcăreşti, în decembrie 1949. Era o iarnă grea. La Văcăreşti au fost cazaţi de un medic evreu într-o cameră cu geamurile sparte. Nu li s-a aplicat nici un tratament. Unica asistenţă medicală a fost un examen radiologic prin care li s-au stabilit diagnosticele. Acolo au făcut sărbătorile Crăciunului. Tot acolo au aflat de reeducarea ce se dezlănţuise în Piteşti şi unde mulţi dintre ei ar fi urmat să intre în „tură”. Dar la Văcăreşti s-a decis ca aceşti bolnavi să fie trimişi la penitenciarul-sanatoriu T.B.C. din Târgu-Ocna. Aşa se face că au sosit aici la începutul anului 1950.
Pentru cineva ieşit din iadul din Piteşti, Târgu-Ocna părea o binefacere cerească. În fiecare cameră erau zece paturi, fără a fi înghesuite. Ferestrele erau deschise. Până şi la uşi existau geamuri, care le deosebeau de clasica şi barbara uşă de temniţă. E adevărat că se închideau numai din afară şi deci numai de către temniceri, dar în cursul zilei ele rămâneau deschise şi se putea ieşi la aer. Era o senzaţie de libertate prin faptul că puteai să te plimbi singur sub cerul deschis şi să calci pe iarbă verde. Erau îngăduite şi discuţiile între deţinuţi în timpul plimbării în cele două ţarcuri amenajate în curtea închisorii.În aceste ţarcuri existau nişte minuni fără seamăn, pe care numai sufletele care le doresc şi nu le au le pot vedea şi care se numesc flori. Sunt puţini oameni în lume care să fi fost uluiţi, uimiţi, copleşiţi de o floare ca de o minune a existenţei, ca de o taină, ca de o deschidere spre rai. Am tremurat şi am plâns când am văzut primele flori după ce am ieşit din orgia reeducării de la Piteşti. E greu de crezut că a existat ochi mai încântat de spectacolul naturii decât a fost ochiul nostru în faţa unei flori din Târgu-Ocna, după ce scăpasem din Piteşti. Şi totuşi, tot noi poate că am cunoscut un sentiment de libertate şi bucurie asemănător, dacă nu cumva mai intens, când eram readuşi în celulele piteştene după zile întregi de stat în beciul greu-mirositor, întunecat şi umed în care moartea ar fi fost cu mult mai uşor de suportat. Dar acestea sunt numai aprecieri relative, căci suferinţa Golgotei s-a trăit la modul absolut în fiecare împrejurare în parte.
Cu toate înlesnirile din Târgu-Ocna, regimul de viaţă din penitenciar era sever. El se înăsprise o dată cu eliberarea deţinuţilor comunişti, în august 1944. Puţinii comunişti închişi aici la începutul anilor ’40 se bucuraseră de un regulament de detenţie nu prea strict. Erau liberi în curte, aveau ateliere personale, puteau să-şi vândă produsele prin ţară plătind o mică taxă de întreţinere penitenciarului. Aveau cărţi, ziare şi reviste. De două ori pe săptămână aveau vorbitor cu familiile şi prietenii, care-i aprovizionau cu tot ce le era necesar. Aveau bani şi puteau cumpăra tot ce doreau. Erau respectaţi de către autorităţi. Întreţineau legături politice cu ţara şi străinătatea, discret dar fără mari riscuri. Ţineau mult la drepturile lor şi ripostau vehement ori făceau greve imediat ce se simţeau frustraţi. Nu s-au exercitat presiuni asupra conştiinţei lor.
Acum însă lucrurile stăteau altfel. Deţinuţii erau toţi anticomunişti şi „contrarevoluţionari” şi regimul trebuia să fie pe măsură. Prin urmare nu aveam legături cu lumea şi nici cu familiile. Nu aveam dreptul nici la cărţi, nici la scris, nici la ziare. Eram complet izolaţi de lume.
În schimb ne-am bucurat de o îmbunătăţire simţitoare a regimului de alimentaţie şi odihnă. Hrana se limita la cazan, dar era mai consistentă şi suficientă. Întrucât cei grav bolnavi nu puteau mânca toată raţia, cei semi-valizi aveau surplus. Aici toţi venisem distrofici, scheletici şi speriaţi de spectrul foamei, încât în primele luni s-au mâncat cantităţi de peste 20 kg alimente pe zi. Datorită acestei supra-alimentări - deşi se făcea cu fasole, cartofi, arpacaş şi varză, cu ceva carne, cu puţin lapte şi cu o jumătate de kg de pâine - au fost oameni care au luat la cântar între 10 şi 18 kg pe lună. Se mânca în neştire, zi şi noapte, de frica foamei. Se mânca din foame psihologică, fiindcă deşi erai plin, continua să-ţi fie foame. Spectrul foamei a dispărut abia după vreun an de zile de hrană abundentă şi de siguranţa că, cel puţin atâta vreme cât vom rămâne aici, nu vom mai fi înfometaţi. Somnul a fost a doua uşurare, mai ales pentru cei ce veneau de la Canal, unde se muncea până la istovire douăzeci de ore din douăzeci şi patru. Aceşti oameni au dormit în primele luni aproape necontenit, încât şi când erau treziţi pentru masă păreau că mănâncă dormind.
Asistenţa medicală era relativă, mai mult inexistentă. O doctoriţă şi un sanitar-politruc făceau vizita bolnavilor dar administrau piramidoane, aspirine, vin tonic şi uneori poli-vitamine în epoca în care streptomicina făcea minuni în bolile de plămâni. Erau acolo câţiva deţinuţi medici şi mai mulţi studenţi în medicină care acordau adevărata îngrijire medicală.
Bolnavii grav, cei care nu se puteau servi pe ei înşişi, erau duşi în camera 4 de la parter. Era acolo un aspect de leprozerie, atât prin mizerie, cât şi prin conştiinţa condamnării la moarte a locatarilor ei. Toţi erau îmbrăcaţi în zdrenţe, în vechiturile ce le mai rămăseseră. Erau slabi, cu ochii adânciţi în orbite, cu tuse şi hemoptizii, incapabili să se ridice din pat şi să se hrănească singuri.
Cei semi-valizi făceau de serviciu la camera 4, arătând multă râvnă şi milă în slujirea lor. La început a fost libertate în această privinţă, ulterior însă s-a considerat că sprijinul dat muribunzilor este „ajutor legionar” şi s-a limitat serviciul la doi oameni pe zi, prin rotaţie, iar noaptea câte unul, de teamă să nu se iniţieze acolo o armată care să declanşeze contrarevoluţia.
Prin urmare teroarea continua, exercitată pe de o parte de paznicii cruzi şi ignoranţi, pe de alta de „restructuraţii” din Piteşti.

vineri, 10 noiembrie 2017

În Danemarca trebuie să ai grijă cum îți botezi copilul


În Danemarca trebuie să ai grijă cum îți botezi copilul


Dacă locuiești în Danemarca și te gândești să-i dai copilului tău un nume ieșit din comun, ar fi bine să consulți regulile oficiale. Dacă numele pe care-l dorești nu se află printre cele 7.000 de nume aprobate de autorități, ai nevoie de avizul special al guvernului danez.

Maharajahului Bhupinder Singh îi plăcea să apară gol în public

Maharajahului Bhupinder Singh îi plăcea să apară gol în public

Maharajahul Bhupinder Singh obișnuia să apară dezbrăcat în fața supușilor săi o dată pe an. În timpul procesiunii, oamenii îl aplaudau, recunoscând astfel cât de dotat era. De altfel, Maharajahul era faimos pentru viața luxoasă pe care o ducea și pentru faptul că avea numeroase soții, concubine și amante.


miercuri, 8 noiembrie 2017

Esti betiv atunci cand

Esti betiv atunci cind:
1. Ai discutii in contradictoriu cu obiectele din jur si mai si pierzi.
2. Trebuie sa te tii de asfalt ca sa nu cazi de pe trotuar.
3. Serviciul te impiedica sa bei destul.
4. Doctorul tau gaseste singe in alcool la analize.
5. Scaunul de la WC se loveste repetat si cu inversunare de capul tau.
6. Ajungi sa crezi ca alcoolul e una dintre grupele de alimente.
7. 24 de ore pe zi, 24 de beri intr-o lada - coincidenta? S-o crezi tu!
8. Doua miini si doar o gura - asta chiar ca e o problema cu bautura.
9. Vezi mai bine daca tii un ochi inchis.
10.Nenorocita aia de parcare s-a mutat mai incolo cit erai tu in circiuma.
11. Cazi de pe podea.
12. Pe baietii tai ii cheama Tuborg si Heineken.
13. Auzi, stii ce, da-o-ncolo de masa de seara, 5 beri fac cat o friptura.

Efectul licorii lui Bachus (11 )

Un betiv la un bar comanda primul pahar. Apoi al doilea, al treilea... la al zecelea se hotareste sa se opreasca.
Cand se ridica de pe scaun sa plece cade pe jos.
- Drace, ce m-am imbatat! Ma tarasc pana in strada, dupa care ma ridic si ..
Ajunge la usa, vrea sa se ridice si iar cade.
- Ptiu, hai ca ma tarasc pana acasa, acolo ma ridic si intru in pat.
Ajunge la usa vrea sa se ridice si cade. Nervos se taraste in pat, se pune langa nevasta-sa si se bucura ca aceasta nu-l aude.
A doua zi scandal monstru.
- Betivule, te-ai imbatat de ai uitat de tine!!!
- De unde stii?
- M-au sunat cei de la bar si mi-au spus ca ti-ai uitat iar scaunul cu rotile.

duminică, 22 octombrie 2017

Baraganul-surghiunul romanilor


Bărăganul - surghiunul românilor                                                                                                   Categoria părinte:   Inchisori si lagare                                                                                               Categorie: Bărăganul - Pământul exilaților


Şes întins, stepa, spre Răsărit. Dacă Răsăritul înseamnă o speranţă, în comunism drumul este invers, spre degradare, "pohod na Sibir". In Rusia auzeai: "l-au trimis în Siberia". In România se spunea: "L-a dus în Bărăgan surghiunul Românilor". Sensul e acelaşi fără judecată, fără vină, la exterminare.
Inceputul a fost în 1949 şi apogeul în 1951.
Trenuri după trenuri, încărcate cu trupe şi armament, înfrăţite cu cel sovietic, se îndreptau zi şi noapte spre graniţa cu Iugoslavia, ţară ce îndrăznise să se retragă din Cominform.
Alte trenuri, de vite, încărcate cu Şvabi de toate vârstele, veneau dinspre aceeaşi graniţă şi se opreau la Lehliu, Slobozia, Ianca. Alte garnituri, tot de vite, pline cu sate întregi fără deosebire de naţionalitate, din judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, au continuat să sosească în 1949-1950 în aceleaşi staţii de CFR. Inainte de a părăsi locurile natale, fuseseră obligaţi să planteze pari cu sârmă ghimpată, împotriva pericolului imperialist american.
Unii oropsiţi ai soartei au putut lua cu ei vite, căruţe, câte un pat sau masă, după cum îi lăsa inima pe mai marii comunişti din localităţile respective.
Unele familii au plecat descompletate, spre norocul celor ce nu erau acasă.Mânaţi ca vitele, au mers până n-au mai putut. După ce s-au odihnit cât să-şi hrănească pruncii şi să-şi tragă sufletul, au pornit iar la drum, mai spre Răsărit.Când a început a se înnopta, s-au oprit din nou. Vocea miliţianului a tunat peste toată turma:"- Aici, intre patru ţăruşi vă este casa şi masa. Aici veţi dormi şi de aici veţi mânca. Aici e satul vostru. Nu aveţi voie să părăsiţi locul, să plecaţi în altă parte!"
Oamenilor nu le venea să creadă. Nu vedeau decât cerul deasupra şi buruiana în jur. Nici umbră de pom, nici ţipenie de vietate.
A doua zi, când a răsărit soarele, pentru ei a început suferinţa. Pământul a fost răscolit şi transformat în val de apărare împotriva vântului nemilos, tot din Răsărit.
Cei mai în putere au plecat cale de ore să caute apă, apă de băut. Setea îi chinuia, căldura îi sufoca, ploaia îi muia până la piele. Au început să dureze sate de bordeie, ca pe timpul barbarilor, acum în "era socialismului luminos".
Aşa au apărut noi aşezări cu numele de: Rubla, Dâlga, Lăţeşti, Răchitoasa, Olaru, Perieţi, Luci-Giurgeni, Măzăreni, Zăgana-Vădeni, Căteşti.
Au fost "descălecaţi " aici 45.000 de Şvabi, 15.000 Sârbi, 10.000 Români de pe frontiera de Vest şi sute de Basarabeni. Ei au întemeiat "Voievodatul Suferinţei"; ei au deschis o nouă filă în viaţa României: pedeapsa administrativă.
Pentru ca "totul să prospere şi lumea să fie fericită", aceste "ctitorii" au fost dăruite spre îngrijire Ministerului de Interne, care s-a preocupat să creeze condiţii de muncă. Ziua trudeau la gospodăriile colective pentru a aduce de-ale gurii la copii şi la bătrâni, iar noaptea săpau bordeie.
Dar a sosit şi August 1951 cu noi dispoziţii pentru "ridicarea nivelului lor de viaţă". Li s-a interzis să mai locuiască în bordeie. Nu era demn de secolul nostru.
Toţi au fost obligaţi să iasă la suprafaţă, să clădească locuinţe, să se înalţe spre soare. Dar tot din pământ. Statul grijuliu a dat pentru fiecare casă o uşă şi o fereastră. Pentru acoperiş aveau libertatea să aleagă între stuf, papură, sau paie.
Seara, la întoarcerea de la muncă, oamenii se ocupau de confecţionarea chirpicilor. Toamna era în prag şi iarna pornise deja, tot din Răsărit. Unii, mai bătrâni, n-au reuşit să-şi facă din timp chirpicii pentru a se usca. Aceasta se datora atât neputinţei lor cât şi lipsei de apă pentru a frământa pământul.
Oamenii trăiau acolo ca într-o închisoare. Grijuliu, Ministerul de Interne îi obliga să meargă săptămânal la viză. Miliţienii munceau "foarte mult". Trebuiau să-i viziteze şi noaptea pe deportaţi.
De foarte multe ori le răscoleau bordeiele, nu de altceva, numai aşa să nu creadă că nu sunt luaţi în seamă.
După moartea lui Stalin, când deţinuţilor politici le-au expirat pedepsele iar celor administrativi sorocul, s-a hotărît să-i aducă în Bărăgan, să se poată bucura de libertate după anii de detenţie.
Tot aşa, tineri sau bătrâni, bărbaţi sau femei. Insoţiţi de domnii miliţieni "ca să nu se rătăcească", au venit şi au fost găzduiţi în bordeie.
Un deţinut politic, care şi-a pierdut vederea din cauza muncii forţate, nu a fost lăsat să meargă la familie, ci a luat drumul Bărăganului. Adevărat umanitarism comunist!
Printre ei, printre miile de deţinuţi politici care au trecut pe aici: Adăscăliţei Vasile din Vaslui, Almăjan Ion, Amariei Ion din Botoşani, Ambruş Petru, medic Timişoara (Răchitoasa), Andreescu, Andreica Aurel, Antonescu Măria (Lăţeşti), Anca Victor, avocat, Bucureşti, Atanasiu Victor, avocat din Piteşti, Andreescu Aurel, Aristide Jean, avocat Fălticeni, Asnavorian, avocat Bucureşti, Balanov Petre, ofiţer Fălticeni, Bangu Petru, funcţionar Sinaia, Baurceanu Ionică, student Bucureşti, Betea, secretarul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Bejan Dumitru, preot din Hârlău, Bentoiu Aurelian, avocat, Brătianu Ion, Bucureşti, Bratu Alexandru, avocat Bucureşti, Caciuc Leonard din Storojineţ, Codreanu Ileana, căsătorită cu Praporgescu, Caloianu Petre din Bucureşti, Câmpeanu Radu din Bucureşti, Căpăţâneanu Dumitru din jud. Olt, fost ministru, Caraza Grigore, învăţător, Neamţ, Caratana Nicolae din Constanţa, Caşu Dumitru, învăţător Rădăuţi, Cazacu Marcel, elev Rădăuţi, Chiriţă din Buzău, Chirnoagă Virgil, colonel (Lăţeşti), Ciocârlie Dumitru, învăţător din Banat, Comăneanu Sutaşu, profesor, Cosma Marin, ţăran din lotul Vrancea, Cosgărea Ion, Costea Gheorghe din Tomnatic, Timiş, Constantinescu Klaps Costel, Cracă Marin, inginer din Olt, Crăcăna, basarabean, Cristea din Târgu-Ocna, Crişan Ianoş din comuna Mireşu Mare, jud. Baia Mare, Cureliuc Alfred, Storojineţ, Damian Viorel, inginer Timişoara, Demetrescu Camil, Bucureşti (Valea Călmăţui), Droch, inginer Buzău, Dinulescu Ecaterina, învăţătoare din Purani, Drăguş Dumitru, preot, Drăgoescu Vlad, student din Craiova, Dumitrescu Marin, student din Bucureşti, Dumitrescu Oscar, muncitor, Dumitrescu Constantin, avocat din Bucureşti, Dumitrescu Coco, profesor universitar, Evolceanu Nicolae, student Bucureşti, Folea Ion, ofiţer de pe Târnave, Funkenstein Herman, ţăran-şvab din Banat, împreună cu trei copii, Gavrilă, ţăran Botoşani, Ghica Alexandru, student din Bucureşti, Gligor, ofiţer Aiud, Goma Paul, student Bucureşti, Grigore Vasile, comisar, Hudici Vasile, profesor universitar Iaşi, Holban Mircea, ofiţer, Ioaniţescu D.R., Ilie Ion, profesor Craiova, Iliescu Dumitru, avocat Buzău, Uiescu Ion, profesor comuna Cuptoare Severin, Lacaze Frederica din Bucureşti, Leucuţia Aurel din Bucureşti (Lăţeşti), Lungu N. Dumitru, Lungu Neagu, Bucureşti, Lupan Petru, elev, Lupaşcu Ion, muncitor, Lupoiu Petru, elev, Manea Ion, inginer (Lăţeşti), Marcoci, doctor, Marino Adrian, Măcrineanu, Mândreanu C, profesor Sibiu, Merceanu Grigore, Mereu Ion, preot, Mihalache Niculina din Dobreşti-Muscel, Miron Gheorghe din comuna Corlea, jud. Roman, Mihalache Andrei din Bucureşti, Muller Helmut, Mihăiescu Radu, student, Mirică Traian, student (Valea Călmăţui), Niculescu Radu-Buzeşti, Nicolae Măria, aviatoare, Nicoară Th., student Brăila, Noveanu Arthur, Oniga Dumitru, poet, Stupca-Suceava, Pop Ghiţă, fost ministru (Lăţeşti), Popovici, fost secretar al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Pandurescu Gh. din Banat, Pantazi Ion, ofiţer de cavalerie din Bucureşti (Valea Călmâţui), Panteş Ion, inginer Bihor, Pop Remus, deputat de Cluj, Penescu Nicolae, fost ministru, Praporgescu, colonel, Piţigoi Marin, avocat Argeş, Pizone Benedict, căpitan de geniu, Popa Gheorghe, învăţător din comuna Băseşti, jud. Bacău, Pop Romulus (Bimbo), doctor, Popescu Dumitru, general, fost ministru, Raţiu Alexandru, preot, Rusu Marius, inginer, Sabou Ioan din Gârla Mare, jud. Mehedinţi, Săiceanu, student, Spineanu Cezar, profesor Târgovişte, Şoltuz Mircea, student din Iaşi, Stamate Constantin, medic din Vaslui, Stanciu Constantin din Dolj, Stan Ion, muncitor din Bucureşti, Surdulescu Radu, student, Stângu Nicolae, ţăran partizan din Banat, Strat Gheorghe, profesor universitar, Stoicescu Constantin, preot din Buzău, Tarţia Mihai, preşedintele tineretului PNŢ,. Teodorescu C, avocat din Bucureşti, Totoroanţă, contabil, Tomescu Petre, profesor universitar, fost ministru, Trifan Traian, avocat din Braşov, Tonea Ion, inginer din Năsăud, Truţă Ion, din jud. Olt, Vaida Emilia, Vasile, Botoşani, Vorovenciu Ion din Bucureşti, Verzea Nina, Veţeleanu Ion, inginer din Bucureşti, Vintilescu Virgil, Vaida Mimi-Bratu, pianistă din Bucureşti.
Deţinuţii politici aduşi în Bărăgan îşi aveau familiile la sute de km. Nu aveau de nici uncie. Cei apropiaţi le-au adus cele necesare unor oameni lipsiţi de orice mijloc, în marea majoritate bolnavi sau bătrâni. Securitatea îi înregistra pe toţi.
După câţiva ani au înscenat procese la o parte dintre cei din Bărăgan având ca acuzaţie ajutorul din partea familiei sau a rudelor. A fost cazul lui Nicolae Penescu, condamnat 8 ani împreună cu fiul, Vladimir Penescu, care adusese mâncare şi îmbrăcăminte tatălui.
Alt exemplu a fost cel al doamnei Niculina Mihalache care, având soţul arestat, a primit vizita nepoţilor. Din aceasta s-a înscenat un proces, s-au dat condamnări, iar unii au murit pentru că au dus o bucată de pâine mătuşei bolnave şi bătrâne.
Nu a fost ultimul caz. Ele au fost numeroase. Dar să lăsăm loc derulării unei poveşti "adevărate". Doamna Niculina Mihalache a fost arestată în Iulie 1947.
De la Ministerul de Interne a fost dusă la Jilava, luând în continuare drumul închisorilor şi domiciliului obligatoriu timp de 17 ani. După ce a stat în închisoarea Mislea între 1951-1954, a plecat la Dumbrăveni. De aici a fost adusă cu Măria Antonescu în domiciliu obligatoriu, în Siberia românească.
In 1955 se găsea la Dâlga, o aşezare în mijlocul Bărăganului, unde oamenii trăiau în bordeie făcute din chirpici, acoperite cu paie. Era o nouă unitate administrativă, înfiinţată de Românii bănăţeni aduşi şi azvârliţi sub cerul liber cu porunca: "Descurcaţi-vă!". Ce a fost aici, era identic cu viaţa milioanelor de Estonieni, Lituanieni, Letonieni, Polonezi, Basarabeni, duşi în Siberia.
La închisoare aveai o bucăţică de pâine, o fiertură şi un acoperiş. Aici, nici un fel de posibilitate de a te alimenta.De la închisoare, doamna Niculina Mihalache, la vârsta de 65 de ani, a fost dusă direct la Dâlga, fără nici un obiect personal, fără nici un venit şi aşezată în bordeiul unei bănăţence al cărei soţ murise în deportare. Apa se aducea de la singurul puţ cu cumpănă, aflat la doi km. Noroc cu moş Crăcăna, ţăran basarabean trecut prin închisoare, care, având bordeiul în apropiere, îi mai aducea câte o cofă de apă.
Magazinul sătesc se afla la 20 km. Lemne pentru foc nu se găseau. Paiele erau singurul combustibil pentru cine le avea. Crivăţul nu întâlnea nici un obstacol din Răsăritul îngheţat până aici.
In luna Iulie 1955, pe o căldură toridă, doamna Niculina Mihalache a fost luată şi dusă pe jos circa 20 km., până la miliţia raională. Acolo, în curte, a fost ţinută în picioare până după amiază, când un căpitan de securitate de la Ministerul de interne i-a adus la cunoştinţă că i s-a prelungit domiciliul obligatoriu cu încă 48 de luni, din cauza încăpăţânării bărbatului.
Ion Mihalache a refuzat să iscălească declaraţia pe care Patriarhul Iustinian Marina şi Mihai Ralea au venit să i-o ceară din partea lui Gheorghiu Dej. Alţii, printre care Tătărăscu şi Titel Petrescu, după ce au semnat, au fost eliberaţi.
Pentru doamna Niculina Mihalache era prima veste în răstimp de 8 ani, prin care lua cunoştinţă că soţul ei trăia.Sărmana femeie povestea lui Vicu că la aceste cuvinte, deşi spuse cu ură de securist, simţise că totul se schimbase dintr-o dată: picioarele nu o mai dureau, oboseala din trup dispăruse şi chiar zbirii din faţa ei păreau să aibă chipuri omeneşti.
Spre nedumerirea celor de faţă, s-a pomenit spunând de câteva ori: "Vă mulţumesc, vă mulţumesc, Ionică trăieşte. Vă mulţumesc!"
Viaţa a fost grea. Dacă cineva se încumeta să o viziteze, trebuia să treacă pe la punctul de securitate, să se înscrie într-o condică. S-au găsit oameni care i-au adus de-ale mâncării, lemne cu maşina de la sute de km., au sprijinit-o pentru că, bolnavă şi în vârstă, nu avea nici o posibilitate de trai. Din când în când, în miez de noapte era trezită de securitatea care făcea percheziţie în bătaie de joc, răscolind tot bordeiul, aruncând bruma de lucruri, făcând-o purcoi.
Locotenentul de securitate Diaconescu a venit într-una din zile furios şi a întrebat-o de ce nu moare că tot în pământ trăieşte, adăugând cu o voce dură:"Din cauza ta trebuie să stau aici în mizerie şi să umblu cu cişmele pline de noroi!"Bătrâna bănăţeancă era bolnavă şi noaptea delira, visându-se acasă la ea, în mijlocul orătăniilor. De două ori pe săptămână ofiţerul de securitate venea cu maşina şi o ducea. Doamna Mihalache credea că merge la doctor. La înapoiere bătrâna era tăcută, privea în jos şi gemea.
Intr-o zi, când s-a întors, a intrat în bordei şi a căzut în genunchi în faţa doamnei Niculina Mihalache spunându-i:"Iertaţi-mă! De câte ori mă duceau acolo erau nişte ofiţeri străini de locurile acestea care mă tot descuseau de Dv. Eu le spuneam adevărul dar ei nu erau mulţumiţi. Astăzi mi-au cerut să semnez o hârtie în care spuneau lucruri rele de Dv. şi mi-au promis că dacă iscălesc îmi dau drumul să merg la mine acasă la Cruceni, în Banat. Şi eu am semnat să pot ajunge acasă. Iertaţi-mă!" şi a podidit-o plânsul.
Doamna Mihalache s-a aplecat, a ridicat-o şi a îmbrăţişat-o, spunându-i: "îmi pare bine că a dat Dumnezeu să te ajut să poţi ajunge la rosturile d-tale şi la casa pe care te-ai chinuit să o faci acolo. Să ai parte de bătrâneţe liniştită."
După plecarea bătrânei a fost adusă în bordei o femeie refugiată din Basarabia. Aceasta recunoştea pe faţă că e informatoarea securităţii şi miliţiei, cărora le spunea tot ce vede şi aude: "Dacă nu fac asta, mă ameninţă că mă trimit în satul meu din Tighina care este sub ocupaţie rusească. Şi acolo nu mai găsesc pe ni-meni, fiindcă ştiţi şi dumneavoastră că au fost duşi de mult din căscioarele lor."
Aceasta a fost atmosfera în care a trăit doamna Niculina Mihalache până în Septembrie 1958, când a fost arestată. In noua înscenare a securităţii au fost implicate rude şi prieteni apropiaţi ai familiei. In urma unei anchete dure, în care s-au folosit metode barbare, printre alţii au fost condamnaţi: Preotul Gh. Tomescu din Ţigăneşti-Muscel, care a murit în închisoare, avocatul Gh. Popescu, mort în închisoarea de la Botoşani, Doctorul Belizarie, care a murit în dimineaţa în care securitatea a venit să-l aresteze.
Numărul celor arestaţi şi implicaţi a fost mare şi chinurile pe care le-au suportat sunt incredibile.Doamna Niculina Mihalache a fost deasemenea condamnată şi a pornit pe drumul închisorilor, având de data aceasta asigurată fiertura zilnică.
De fapt, anul 1958 a însemnat o nouă prigoană împotriva deţinuţilor politici de care nu au scăpat nici acei cu domiciliu obligatoriu. In noaptea de 19/20 Septembrie au fost ridicate sute de persoane din bordeiele Bărăganului, pentru a li se înscena procese.
Numai din satul Răchitoasa, ce aparţinea de comuna Luciu-Giurgeni jud. Ialomiţa, au fost ridicate în acea noapte 62 de persoane. Pentru justificarea acestui nou abuz, deoarece nu mai aveau motive, au recurs la invenţii, acuzaţii cu totul şi cu totul imaginare. Pentru a ilustra aceasta subliniez că de la ferma Luciu-Giurgeni a fost arestat contabilul şef Ion Almăjan şi învinuit că ar fi ajutat şi pactizat cu cei din domiciliu obligatoriu. Toată lumea ştia că un contabil şef nu putea ajuta cu nimic pe nişte muncitori ce trudeau la o distanţă de kilometri de biroul lui. Nici măcar un kg. de "boabe" în plus nu avea cum să le ofere la ziua de lucru. Au mai arestat pe Dumitra Lungu, soţia lui Neagu Lungu care se găsea cu domiciliu obligatoriu, învinuind-o că ar fi mijlocit legăturile între cei din Bărăgan şi Bucureşti, cu ocazia vizitelor ce le făcea soţului.
Aceste motive puerile pentru arestarea opozanţilor urmăreau la acea dată trecerea lor printr-o nouă înscenare, încovoierea tuturor, obligându-i să recunoască în scris realizările regimului şi în acelaşi timp să devină adversarii propriilor convingeri sau ai celor mai buni prieteni.


(Cicerone Ionițoiu - Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III)

miercuri, 11 octombrie 2017

Nu incerca sa intri cu guma de mestecat in Singapore


Nu incerca sa intri cu guma de mestecat in Singapore

Dacă te gândești să călătorești în Singapore, ai face bine să lași guma de mestecat acasă. Pe lunga listă de obiecte interzise la import în Singapore se numără și guma de mestecat.
Scopul acestei legi este de a păstra igiena în spațiile publice. Singura excepție acceptată este guma cu nicotină, folosită de cei care vor să se lase de fumat.

Cum l-au insultat britanicii pe Hitler


Cum l-au insultat britanicii pe Hitler

Pentru a-l insulta și enerva pe Adolf Hitler, britanicii au realizat o carte poștală care îl înfîțișează pe Fuhrer ținându-și penisul la vedere. Cartea poștală a primit numărul de cod „H.789”. Directorul Oficiului Britanic de Război Politic (British Political Warfare Executive – PWE), Sefton Delmer, a plastografiat cartea poștală cu scopul de a răspândi o insultă la adresa lui Hitler.
Cartea poștală conținea o fotografie ce îl înfățișa pe liderul nazist la balcon, ținând în mână un organ sexual masculin circumcis. Această imagine ca scop promovarea zvonului că însuși Hitler era un evreu care ura evreii. Textul de pe cartea poștală este și el sugestiv și este o preluare dintr-un discurs ținut de Hitler în Munchen, în 8 noiembrie 1942: „Ne ținem cu fermitate de ceea ce avem.”


Efectul licorii lui Bachus (10)


Niste reporteri merg intr-un sat pentru a face un reportaj, cum isi petrece ziua badea Gheorghe. Il roaga sa povesteasca ce face in cursul zilei.
- D-apoi, dimineata ma scol, si trag un pahar de palinca.
- Stai, bade Ion. Nu va fi bine sa afle toata tara ca deja la prima ora bei. Spune, ca citesti ziarul.
- No, atunce dimineata ma scol, cetesc ziaru. Dupa aia dau la porc sa mance, dupa care mai cetesc inca un ziar. Pana la pranz lucrez in atelier, in care timp cetesc vreo doi-tri carti. La masa mai citesc vreo doua reviste, iar sara merg la camp, dupa care urmeaza presa de seara. Dupa cina ma duc la biblioteca satului cu pretenii, iar la 10 cand inchide biblioteca merem cu toata trupa la Costel, ca el are tipografie.

Efectul licorii lui Bachus (9)


Se intalnesc reprezentantii fabricilor de bere Becks, Heineken, Carlsberg si Guiness. Fiecare commanda o bere.
Cel de la Becks o bere Becks, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg, iar cel de la Guiness , spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola.
Cei trei intreaba nedumeriti:
- Tu nu bei bere?
- Pai, daca voi nu beti bere, atunci nici eu nu beau!

marți, 3 octombrie 2017

Puterea magica a inelelor de casatorie

Puterea magica a inelelor de casatorie

Fie ca este primit ca podoaba, fie ca daruirea lui marcheaza o legatura speciala sau un rol special, din momentul in care este purtat, inelul ne pecetluieste destinul si sufletul. Asadar, nu se cuvine sa privim un asemenea dar cu superficialitate. Purtatorii de inele trebuie sa stie ca rolul decorativ al inelului este destul de recent.
Ca obiect cu puteri magice, inelul actioneaza ca agent al unei legaturi de supunere, si cand este oferit cu alte ocazii decat cele oficiale. In jocul daruirii si primirii de inele, barbatul si femeia sunt in egala masura implicati si, de multe ori, forta magica actioneaza vreme indelungata, malefic sau benefic, in functie de situatie, chiar si dupa ce podoaba nu mai este purtata. Au importanta foarte multe aspecte: cum s-a renuntat la purtarea inelului, cat timp a fost purtat, ce sentimente i-a legat pe daruitor si primitor, ce sentimente continua sa ii lege sau sa ii dezlege, ce alte persoane sunt implicate in acest joc, sentimental si magic deopotriva, cum arata inelul si din ce material era facut.
Din momentul in care este acceptat si apoi purtat, inelul are nu numai puterea de a ne lega de cineva sau de ceva, ci si de a ne izola. Faptul ca logodnicii trebuie sa isi schimbe inelele in timpul ceremoniei de casatorie, are legatura cu acest dublu inteles: in felul acesta, cei doi se leaga definitiv unul de celalalt, fiind concomitent monarh si sclav in relatia cu celalalt, iar prin aceasta reciprocitate a posesiei si a supunerii se izoleaza de ceilalti. De aceea traditia considera ca este un mare pacat sa ravnesti la femeia (respectiv barbatul) altcuiva, dar si mai mare este pacatul celui care a facut un asemenea legamant, de a mai fi sensibil la farmecul feminin sau masculin al altcuiva. A pacatui cu gandul este de o mie de ori mai grav in cazul celui care o face purtand la deget inelul casatoriei.
Puterea si natura magica, buna sau rea, a inelului depinde foarte mult de identitatea celui care il ofera in dar si mai ales de sentimentele sale. Daca barbatul respectiv face gestul cu o anumita indiferenta, fara cine stie ce intentii de seductie, forta magica a darului ar trebui, in principiu, sa fie foarte redusa fata de persoana care il primeste. Aproape niciun pericol nu ar plana asupra ei, mai ales daca inelul este facut dintr-un metal de calitate. In schimb, daruitorul se pune intr-o situatie delicata, intrucat, o data cu primirea darului, femeia respectiva capata anumite puteri asupra lui, puteri care sporesc din momentul asezarii sale pe deget, mai ales daca in sufletul primitoarei se trezeste un sentiment de iubire sau chiar simplul capriciu de a-l domina pe respectivul curtezan. Impotriva vointei sale, se va vedea el insusi obsedat de femeia cu care anterior cochetase in mod gratuit, iar daca este cumva legat de o alta femeie, relatia aceea se va deteriora.
Chiar si in aceste conditii, femeia se afla si ea in pericol, pentru ca inelul poate fi incarcat cu puteri malefice de atingerea altor maini. De pilda, vanzatoarea de la care a fost cumparat poate simti inconstient invidie pe femeia rasfatata cu un asemenea dar, mai ales cand el este cumparat de un barbat atragator. De aceea, manualele de magie recomanda ca, inainte ca inelul sa fie purtat, primitoarea sa intreprinda urmatorul ritual: sa roage o ruda de *** feminin (de mare incredere) sa ia inelul si sa il puna intr-un pahar cu apa, in care au fost aruncate cateva petale strivite de trandafir, si sa il lase acolo peste noapte. A doua zi, dupa rasaritul soarelui, inelul poate fi purtat fara teama, dupa ce degetul pe care va fi purtat va fi spalat in aceeasi apa.
Puterile inelului sunt deosebite cand barbatul il ofera din toata inima. Fiind un semn al iubirii, el are aceeasi aura magica pe care o au inelele de logodna. Consecintele sunt insa diferite, in functie de sentimentele femeii. Primit de o femeie indiferenta, el are darul nefast de a-l inrobi pe bietul indragostit si de a-i provoca primitoarei porniri dominatoare punctate de cruzime. Aceasta nu inseamna ca ea insasi nu va suporta efectul magic al inelului, atunci cand il poarta cu incantare. Impotriva vointei sale, desi nici un sentiment nu o va lega de barbatul care i l-a daruit, ea va intra intr-o relatie de dependenta fata de acesta, marcata prin imposibilitatea de a lega relatii trainice cu alt barbat. Daca va face si imprudenta de a purta concomitent un inel primit de la cel cu adevarat iubit de ea sau de la sot, vor rezulta relatii extrem de tensionate cu amandoi barbatii.
Pentru a opri actiunea magica a unui inel, nu este suficient ca el sa nu mai fie purtat. Forta magica inceteaza complet doar daca inelul este topit si din el este facuta alta bijuterie, pe care nu va trebui, in niciun caz, sa o poarte fosta proprietara sau o ruda de sange. Pur si simplu, trebuie daruit altcuiva sau, si mai bine, vandut. Cu acest act, ciclul magic inceteaza.
Daca inelul a fost oferit de un barbat care in sinea lui nutreste, de fapt, antipatie sau ura fata de femeia careia i-l face cadou, atunci, pentru a se indeparta puterile sale malefice, nu este suficienta topirea lui, ci transformarea intr-o cruciulita, care apoi va trebui ingropata la mormantul unui stramos. Un efect de dezlegare de puterile magice il poate avea si daruirea cruciulitei respective unei cersetoare, dar numai uneia cinstite.
Toate aceste efecte magice sunt si mai puternice daca inelul este oferit la o aniversare sau la o onomastica, precum si in zile de mari sarbatori crestine. De regula, se recomanda ca de Craciun sau de Pasti sa nu se daruiasca inele. Exceptie fac inelele de logodna.
Inelul de casatorie leaga sufletele celor doi fosti purtatori dincolo de viata aceasta. Nu exista remediu impotriva puterilor magice ale inelului nuptial. Si nepurtat, el ramane pe deget, ca o amprenta vie a legamantului anterior. Efectele magice, bune sau rele, depind numai de natura casatoriei anterioare si de sufletul celor care l-au purtat. Fireste, inelul de casatorie al vaduvei are o forta benefica, doar daca este purtat in conditii de castitate. Altminteri, el devine un factor malefic inspaimantator. In aceste triste conditii, cel mai bine este sa nu mai fie purtat, dar in nici un caz nu trebuie distrus sau ascuns.


Sursa: Formula As

Magia sau vraja cu inodarea snurului



Magia sau vraja cu inodarea snurului


Rabinii atribuie inventia procedeului magic al innodarii snurului lui Ham, fiul lui Noe. El se cunoaste din cele mai vechi timpuri, pana la moderni, si a fost considerat de tinerii casatoriti ca o vrajitorie.
Grecii aveau o lege speciala care prevedea ca orice magician sau vrajitor care, prin descantece, vraji, legaturi, imagini din ceara vor vraji sau descanta pe cineva, servindu-se de aceste practici pentru a face sa piara oameni sau vite, va primi pedeapsa cu moartea. Platon ii sfatuieste pe tinerii casatoriti sa se fereasca de aceste farmece care tulbura linistea caminelor. Si la romani se practica innodarea snurului si practica a trecut de la magicienii pagani la cei crestini, mai cu seama in Evul Mediu. Biserica recunostea acest procedeu, pe care mai multe concilii l-au anatemizat. Cardinalul Du Perron a facut sa se introduca in ritualul bisericii rugaciuni impotriva innodarii snurului, caci niciodata aceasta vrajitorie n-a fost atat de frecventa ca in secolul al XVI-lea, care a fost si secolul exorcismelor, al rugurilor, al farmecelor, al magiei si al vrajitorilor.
Innodarea snurului devenise atat de frecventa, ca oamenii nu mai indrazneau sa se casatoreasca decat pe ascuns. Se trezeau legati fara sa stie de cine si in atatea feluri, incat nici cel mai siret om nu intelegea ceva. Unul iubeste, dar este urat de celalalt, cand vraja intervine in imbratisarile sotilor, ei se zgirie si se musca, ori diavolul pune intre ei o fantoma care ii impiedica sa se impreuneze. Caldura iubirii se stinge, barbatul devine impotent, principiile procrearii nu mai sunt valabile. Cel mai adesea impotenta era cauzata de teama vrajitoriei, care lovea spiritul si slabea organul. Si starea aceasta nenorocita nu inceta decat in clipa in care vrajitoarea banuita accepta sa vindece imaginatia bolnavului.

duminică, 1 octombrie 2017

Efectul licorii lui Bachus (8)

Doctore, am voie sa beau bere? intreaba un alcoolic.
- Doamne fereste! raspunde doctorul. Asta v-am interzis acum doi ani!
- Da, dar mi-am inchipuit ca medicina a mai facut progrese...

Efectul licorii lui Bachus (7)

Un tip beat mort intra intr-un bar, si dupa ce se izbeste de cativa
clienti in drum spre tejghea, se opreste in fata unei perechi si
ragaie.
Sotul, indignat, zbiara la el:
- Cum indraznesti sa ragai inaintea sotiei mele?!
- Vai, imi cer scuze, raspunde betivul. N-am stiut ca era randul
dumneaei.

Domiciliul obligatoriu * Baraganul -Pamantul exilatilor


Domiciliul obligatoriu                                                                                                               
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                       
Categorie: Bărăganul - Pământul exilaților


Teroarea instituită de Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit şi mai crâncenă după 1948. De inspiraţie sovietică, exterminarea luptătorilor anticomunişti s-a extins cu repeziciune devenind un soi de virtute proletară, ale cărei cifre înregistrate erau raportate săptămânal la Moscova. Cum, la acea vreme, Canalul Dunăre-Marea Neagră rezolva doar parţial distrugerea în masă a intelectualităţii şi a burgheziei, au fost înfiinţate numeroase lagăre de muncă.
Astfel, Bărăganul românesc a fost populat cu deportaţi, cu precădere "chiaburi", "duşmani ai poporului", "bandiţi", "criminali" etc. Au fost concentrate forţe masive de muncă sub cerul absolut liber, surghiuniţilor rezervându-li-se drepturile de a suferi şi de a tăcea pentru a supravieţui în marele lagăr socialist.
D.O. - domiciliul obligatoriu sau domiciliul forţat - era o nouă condamnare care nu trecea prin faţa nici unui tribunal şi nu urma nici o sentinţă. Venea de undeva dintr-un ascunziş, care îţi mai adăuga la suferinţa din temniţă şi un anumit număr de luni, având în vedere că D.O. nu se număra în ani. Acest domiciliu era dat de ofiţerul politic şi conducerea închisorii din care plecai, în funcţie de numărul denunţurilor pe care le aveai la dosar, întocmite de cei cu care împărţeai necazurile şi suferinţele.


(Grigore Caraza - Aiud însângerat)

vineri, 29 septembrie 2017

În Marea Britanie, ai grijă de unde cumperi somonul


În Marea Britanie, ai grijă de unde cumperi somonul

Una dintre cele mai faimoase legi ciudate este Legea Somonului, aplicabilă în Marea Britanie. Legea a fost adoptată în 1986 și prevede că este ilegal să deții somon obținut în circumstanțe suspecte.
Așadar, cei care primesc sau comercializează somon în circumstanțe pe care Statul le consideră suspecte riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare.


Lui Benjamin Franklin îi plăceau femeile trecute de prima tinerețe


Lui Benjamin Franklin îi plăceau femeile trecute de prima tinerețe
Lui Benjamin Franklin îi plăcea atât de mult compania femeilor mai în vârstă, încât, într-o scrisoare adresată unui tânăr, a înșira beneficiile „prieteniilor” cu doamnele mai în vârstă, în detrimentul celor mai tinere. Scrisoarea se intitula „Sfaturi către un prieten privind alegerea amantei” .
Benjamin Franklin este cunoscut drept unul dintre Părinții Fondatori ai SUA. Totuși, preferințele sale amoroase nu au constituit niciodată obiect de studiu la școală. Dată fiind natura licențioasă a scrisorii amintite, conținutul epistlei nu a fost publicat în nicio colecție americană de lucrări despre Franklin în secolul XIX.

duminică, 10 septembrie 2017

Aveti cosmaruri noaptea? Iata cateva modalitati simple pentru a scapa de ele…


Aveti cosmaruri noaptea? Iata cateva modalitati simple pentru a scapa de ele…

Cuvantul englezesc care inseamna „cosmar”, nightmare, este derivat de la numele reginei elfilor din mitologia irlandeza, Morrigain, despre care se credea ca este un demon malefic feminin care ii viziteaza pe barbati in somn si are relatii ***uale cu acestia. Asadar, despre visele erotice se credea ca erau experiente propriu-zise.
In vechime, se credea ca aceste cosmaruri erau cauzate de diavol, care reusea sa se strecoare in visurile oamenilor in incercarea rau intentionata de a provoca stres si necazuri.
Din fericire, existau si leacuri impotriva cosmarurilor pentru cei care sufereau frecvent de asemenea dereglari. O metoda ar fi sa-ti pui pantofii sub pat cu varfurile spre exterior. De asemenea, orice fel de cruci sunt foarte eficiente. Poti sa dormi cu bratele incrucisate pe piept sau sa-ti asezi sosetele in forma de cruce la picioarele patului.
O alta posibilitate ar fi sa porti la gat un colier de coral rosu, ca sa-ti asigur un somn tihnit si odihnitor. Coralul rosu te apara si de deochi. Te mai poti apara de cosmaruri si daca bati un cui de sicriu in tocul usii.


Sursa: http://www.almeea.ro/aveti-cosmaruri-noaptea-iata-cateva-modalitati-simple-pentru-a-scapa-de-ele/

Farmece stravechi pentru alungarea ghinionului… Se spune ca ele chiar functioneaza!


Farmece stravechi pentru alungarea ghinionului… Se spune ca ele chiar functioneaza!
Inca din cele mai indepartate timpuri, pentru farmece au fost folosite recipiente din lut ars, intrucat ele conserva energia farmecelor pentru o lunga perioada de timp. De pilda, egiptenii puneau in morminte amfore cu obiecte personale si hrana pentru sufletul persoanei decedate. De-a lungul veacurilor, amforele au fost inlocuite cu vase din sticla, dar ritualul si-a pastrat aceeasi forta.
Unul dintre cele mai vechi farmece este cel al „sticlei vrajitoarei”. Procedeul este simplu: intr-o sticla se pun cuie, ace si cioburi de vesela. Apoi sticla e ascunsa sau ingropata in gradina. Se spune ca astfel se poate alunga ghinionul departe de casa.

Un alt farmec, prin care ne putem asigura protectia fata de ghinion, avem nevoie de:
* 45 g (3 linguri) sare
* 3 catei de usturoi
* 3 frunze de laur
* 3 varfuri de cutit de busuioc
* 3 varfuri de cutit de fenicul uscat
* 3 varfuri de cutit de salvie
* 3 varfuri de cutit de anason
* 3 varfuri de cutit de piper negru sau alb

La fiecare ingredient pe care-l puneti in sticla, rostiti urmatoarele cuvinte: “Sare care apara/ Pazeste-mi casa cu toate care se afla inlauntrul ei.” Dupa ce ati terminat, agitati cu putere sticla si spuneti: “Prin puterea acestor substante, conjur energiile protectoare a toate cate sunt bune sa imi pastreze casa in buna siguranta. Asa sa fie.” Ascundeti sticla cu mare grija, ca nu cumva sa fie deranjata.


Sursa: http://www.almeea.ro/farmece-stravechi-pentru-alungarea-ghinionului-se-spune-ca-ele-chiar-functioneaza/

Picatrix, cartea araba de magie cu retete de vrajitorie incredibile!

Picatrix, cartea araba de magie cu retete de vrajitorie incredibile!
 

Picatrix este o carte araba veche de astrologie si magie oculta, datand din secolul al 10-lea sau al 11-lea, si care a castigat notorietate pentru retetele sale magice. Picatrix, cu descrieri si vraji criptice astrologice, acopera aproape orice dorinta posibila sau imposibila. Cartea a fost tradusa si folosita de multe culturi de-a lungul secolelor si continua sa fascineze pe fanii oculti din intreaga lume.
Picatrix a fost scrisa initial in limba araba, fiind intitulata “Ghayat al-Hakim”, care se traduce prin “Scopul Inteleptului.” Cei mai multi cercetatori cred ca isi are originea in secolul al 11-lea, desi exista argumente bine sustinute ca ar putea data si din secolul al 10-lea. In cele din urma, scrierile arabe au fost traduse in spaniola, si mai tarziu in limba latina in 1256 pentru regele castilian Alfonso Inteleptul. In acest moment, cartea a preluat titlul latin Picatrix.


Sursa: http://www.almeea.ro/picatrix-cartea-araba-de-magie-cu-retete-de-vrajitorie-incredibile/

vineri, 1 septembrie 2017

Efectul licorii lui Bachus (6)





Efectul licorii lui Bachus (6)

- Tati, cum e cand esti beat?
- Pai mai Bula, vezi alea doua usi ?! Daca as fi beat eu as vedea patru in loc de doua.
- Tati, dar e doar o usa.

Invierea Domnului cu parintele Gheorghe Calciu * Aiud-Cetatea mortii


Învierea Domnului cu părintele Gheorghe Calciu - Închisoarea Aiud, anul 1980                    

Categoria părinte: Închisori și lagăre               

Categorie: Aiud - cetatea morţii
Învierea Domnului


...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară. In noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând.
Vuietul lor pătrundea foarte… spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, cipătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului.
Şi am cântat „Hristos a înviat!“. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară, pe culoar şi, sigur, gardianul m-a auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea… Cele mai dragi amintiri in perioada aceasta de izolare au fost relatia mea cu elevii de la Seminarul Teologic si amintirile copilariei. Era vorba de inocenta – inocenta copilariei si inocenta acelor tineri care ma sustinusera in timpul predicilor mele.
A doua zi dimineata garda se schimba la ora 7. Pe secţie la noi – era o secţie specială de sancţiuni, de pedepse -, erau şase gardieni (era o secţie mult mai mare). Ei veneau înşiruiţi unul după altul. Gardianul care era de serviciu intra în rândul celorlalţi şi cel care rămânea pe secţie deschidea uşa. Noi trebuia să stăm cu faţa la perete. El intra şi se uita să vadă dacă totul este în ordine. Şi n-aveam voie să ne întoarcem cu faţa din nou la uşă decât în momentul în care auzeam uşa încuindu-se.
În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud? Daca omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria ta tortură decat sa auzi pe altul torturat. Când auzeai strigătele…
Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigatele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!“. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a înviat!“.
A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a înviat!“, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră“. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare si pentru ca Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală.
Eram incredintat unui colonel politic al inchisorii care dadea ordine speciale pentru mine, in sensul rau al cuvantului, nu in sensul bun. Colonelul nu era un om rau atunci cand era beat. Atunci cand era treaz era foarte rau. Spre norocul nostru, al meu mai mult, era mai mult beat decat treaz. Asa ca l-am auzit venind la ora 12 pe culoar.
Culoarele aveau o rezonanta extraordinara. Auzeam pasii de pe culoar si stiam, ii recunosteam pasul, pentru ca urechea se ascute si spiritul urmareste fiecare miscare, asa incat stiai cine vine si stiai cu ce intentii vine.
Si m-am gandit ca intr-o piesa de teatru. Am sa stau cu spatele la perete. Am sa intorc fata spre el, am sa-l privesc in ochi si am sa-i spun “Hristos a inviat!“. Nu mai era ce fusese prima data. Nu mai era un impuls interior. Era ca intr-o piesa de teatru. Adica eu stiam ce-o sa-mi spuna el, el stia ce o sa-i spun eu, ne cunosteam reciproc. El stia incapatanarea mea, eu stiam capacitatea lui, putina lui imaginatie in care trebuia sa reactionezi exact asa cum il stiam. E destul. Si i-am spus “Hristos a inviat!”. El s-a uitat la mine si a spus: “L-ai vazut tu?”. Zic: “Domnule colonel, eu nu L-am vazut cand a inviat, dar cred in adevarul Invierii pentru autoritatea celor care l-au vazut, pentru apostoli, pentru ucenici, pentru martiri, pentru milioane de crestini care au murit slavind pe Hristos fie prin chinuri, fie prin moarte naturala, dar care constituie garantia ca Hristos a inviat. Dumneavoastra, stiti, ati vazut Polul Nord? Dar credeti in el pentru autoritatea atator oameni de stiinta. Nici pe Stalin sau pe Marx nu i-ati vazut decat in poza, dar credeti in ei pentru autoritatea comunistilor care vorbesc de ei”.
Cu cat vorbeam, cu cat argumentam logic, cu atat inima mea se intrista. Cu atat lumina din celula disparea. Pentru ca incercam sa argumentez logic, cu logica umana, un adevar care nu trebuie argumentat. Simpla pronuntare a lui “Hristos a inviat!” era suficient ca sa-l convinga pe el sau sa-l piarda. Si am inteles ca am facut un pacat si Dumnezeu m-a parasit. Ingerul care spusese “Adevarat a inviat“, care adusese lumina in celula plecase…
Va mai spun cateva lucruri. In perioada instalarii comunismului in Rusia incepuse activitatea brigazilor stiintifice. Au ajuns intr-un sat, au adunat satenii si le-au vorbit despre imposibilitatea invierii lui Hristos. Si la sfarsit au intrebat: “Are cineva de spus ceva?” Si s-a ridicat un preot de acolo, un rus. Era ca un taran. Si a spus: “Domnilor, eu as avea ceva de spus”. “Poftim la masa aceasta rosie”. “Eu sunt un om prost, ca si un taran. Nu stiu prea multe lucruri Dumneavoastra sunteti oameni destepti (la masa era chiar si un filozof). Dar un lucru tot am sa spun oamenilor acestia care sunt in sala. S-a sprijinit in masa rosie si a strigat “Hristos a inviat!” si toata sala a raspuns “Adevarat a inviat!“. Aceasta este cea mai mare demonstratie privind invierea lui Hristos. Si eu lovisem in adevarul credintei.


(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa - Suferința ca binecuvântare)                

vineri, 11 august 2017

Primul om care a examinat sperma la microscop


Primul om care a examinat sperma la microscop

Părintele microbiologiei, Anton van Leeuwenhoek, a fost primul om care a examinat la microscop sperma umană. A prelevat mostra din părțile intime ale soției sale, după ce au făcut sex. La acea vreme ar fi fost considerat un păcat să obțină mostra prin „autosatisfacere”.
Anton van Leeuwenhoek este cunoscut drept primul microbiolog din lume. A primit recunoașterea Royal Society din Londra după ce a creat câteva lentile puternice, care au permis studierea lumii microscopice. Iar când Royal Society i-a solicitat să studieze lichidul seminal uman, van Leeuwenhoek a răspuns afirmativ.


Sursa:http://incredibilia.ro/6-adevaruri-istorice-erotice-care-nu-se-invata-la-ora-de-istorie/

marți, 1 august 2017

Luna astrul magiei albe si al magiei negre,astrul selenar are putere asupra noastra si a materiei

Luna astrul magiei albe si al magiei negre,astrul selenar are putere asupra noastra si a materiei

Luna joaca un rol foarte important in domeniul magiei. Mai intai, pentru ca magicienii au observat diversele sale faze (crestere, descrestere, luna plina, luna neagra), pentru a se folosi de ele in operatiile lor. Apoi, pentru ca luna insasi si entitatile ce o populeaza sunt des invocate in aceste operatii.
Luna este si astrul magiei albe si astrul magiei negre. Initiatii au subliniat aceste doua aspecte, pur si impur, benfic si malefic. La greci, cele doua aspecte erau personificate prin zeita Diana (sau Artemis) numita neprihanita Diana si prin zeita Hecate, divinitate a infernului. Luna e o regiune cu doua fete si fata a ascunsa are proprietatea de a aduna tot raul ce se face pe pamant. Pentru ca gandurile, sentimentele se deplaseaza: gandurile, sentimentele oamenilor inspirati de rau sunt atrase de aceasta fata ascunsa pe care stiinta initiatica il numeste conul negru. Conul negru trimite acest rau pe pamant sub forma influentelor nefaste; din aceasta regiune atrag vrajitorii entitati tenebroase care tulbura si pierd oamenii si extrag de asemenea elemente nocive pentru vrajile si conjuratiile lor.
Cat despre cealalta fata expusa influentei soarelui, e regiunea puritatii, regiunea ingerilor care aduc viata pura. Luna domneste peste ape. Daca vreti sa va purificati, sa deveniti precum apa limpede, trebuie sa va legati de luna, dar de regiunea superioara a lunii, pentru ca luna coordoneaza apele cristaline la fel de bine ca apele poluate. Cum soarele are afinitati cu focul si aurul, luna are afinitati cu apa si cu argintul. Cel ce stie sa lucreze cu luna se purifica. Puteti face acest lucru tinand in mana un obiect de argint, legandu-va de Arhenghelul Gabriel, care este Arhanghelul lunii – cum Mihail este Arhanghelul soarelui – si pronuntand numele sau. Perla, de asemenea, prin emanatiile sale si simbolismul sau are afinitati cu luna.
Luna actioneaza magnetic asupra mareelor, vegetatiei, dar si asupra ciclurilor femeii. Din acest motiv vrajitorii folosesc in special sange menstrual pentru practicile magice. Sangele e un fluid care poarta forte si energii si in particular sangele menstrual, cu atat mai mult cu cat pierderea sa e asociata la femeie cu stari psihice determinate, care impregneaza acest sange.
Stiinta initiatica invata chiar ca entitatile lumii astrale sunt acolo, in jurul femeii, gata a se hrani cu emanatiile sangelui ei. Daca femeia nu e vigilenta, daca ea se lasa prada sentimentelor si gandurilor inferioare, sau pronunta rautati la adresa cuiva, aceste entitati pun stapanire pe emanatiile sangelui care se evapora si pot face astfel rau oamenilor. De aceea Moise, de exemplu, a interzis femeilor de a intra in locurile sfinte in timpul perioadei de menstruatie. In realitate, menstruatia este neutra in sine, nu are nimic impur, totul depinde de femeie, de gandurile sale, de sentimentele ei, si cum le foloseste. Cat despre vrajitoare, e cunoscut ca ele utilizeaza acest sange in mod constient pentru a-si realiza proiectele; ele impregneaza obiecte pentru a hrani larvele, elementalii, carora le cere apoi sa execute ordinele lor oribile.
Adesea, vrajitoarele se expun goale pentru a capta influentele lunii, pentru ca ele cunosc puterile nuditatii. In general, vesmintele formeaza un fel de ecran intre corp si aceste energii cosmice, si daca magicienii se expun goi, este pentru a avea mai multe posibilitati de a capta aceste energii, de a actiona asupra lor si de a le orienta in directia pe care o doresc. Numai ca, atunci cand vrem sa facem rau, nu atragem in noi decat curenti tenebrosi care circula prin spatiu, si ne expunem pericolului de a fi intr-o zi complet invadat si “posedat”.
Deci, vedeti, oricare ar fi fazele lunii, e posibil sa utilizati fiecare perioada pentru o munca spirituala determinata. Vreti sa va dezvoltati vointa sau sanatatea, sa aveti mai multa dragoste, intelepciune, lumina: asteptati primele zile a lunii crescatoare; si in timpul noptii, priviti luna, ridicati mana dreapta si spuneti: “Asa cum creste luna si se implineste in cer, tot asa toata fiinta mea se umple de sanatate, de vigoare… sau de lumina, dragoste, pentru a deveni un slujitor al Domnului.” Pronuntati formula de trei ori. Si pe timpul lunii descrescatoare, pronuntati formula contrara: “Asa cum luna descreste, tot asa acest defect, acest viciu al meu, se diminueaza si dispare, pentru gloria lui Dumnezeu.” Si aici pronuntati de trei ori formula ridicand mana. Daca faceti aceste exercitii regulat, cu convingere, veti avea rezultate.
Luna are mari puteri asupra materiei, de aceea ea joaca un mare rol pentru realizare, concretizare. Daca vreti sa intreprindeti o munca, sa realizati un proiect, sau daca vreti sa-i puneti capat, veti obtine rezultate mai bune daca stiti sa va serviti de influenta lunii.


Sursa:http://www.almeea.ro/luna-astrul-magiei-albe-si-al-magiei-negre-astrul-selenar-are-putere-asupra-noastra-si-a-materiei/

Fierul protejeaza impotriva influentelor rele dar este si metalul care le produce

Fierul protejeaza impotriva influentelor rele dar este si metalul care le produce

In mod obisnuit, fierul este considerat simbol al robustetii, al asprimii, al indarjirii, al rigorii excesive si al inflexibilitatii, insusiri pe care de altminteri calitatile fizice ale metalului nu le confirma decat in parte. In traditia biblica, precum si in China antica, fierul este opus aramei sau bronzului, ca un metal vulgar fata de unul nobil, ca apa fata de foc, nordul fata de sud, culoarea neagra fata de cea rosie, yin fata de yang. Epoca fierului este epoca dura, sfarsitul solidificarii ciclice, fata de care cea a aramei sau a bronzului este o etapa premergatoare. Fruntile de fier si din arama ale eroilor mitici, placile din fier si arama ale podului simbolic din legendele chineze exprima aceeasi polaritate.
Lipsa de noblete a acestui metal nu este o notiune constanta: dimpotriva, la multe popoare fierul a avut o valoare sacra, fie ca, avand o origine meteoritica, a fost considerat cazut din cer, fie ca, in cazul originii lui terestre, el confirma datele embriologiei traditionale. Dar simbolismul fierului este ambivalent, asemeni celui al artelor metalurqice: fierul protejeaza impotriva influentelor rele, dar este si cel care le produce, el este agentul principiului activ care modifica substanta inerta, dar si instrumentul satanic al razboiului si al mortii.
Modificarea materiei printr-un instrument ascutit are si ea un aspect pozitiv, deoarece uneltele din fier erau interzise la construirea Templului lui Solomon (Regi 3, 6, 7). In India, lucratul fierului este rezervat divinitatilor secundare. Egiptul antic identifica fierul cu oasele lui Seth, divinitate esentialmente tenebroasa. Dar fierul ii asigura samanului forta si eficacitate. De altminteri, este considerat simbol al fertilitatii sau protector al recoltelor: ambivalenta sa este peste tot legata de lucrul la forja.
Fierul, in conceptia despre lume a dogonilor din Mali, este contrariul simbolic al aramei. El este stapanul umbrei si al noptii in vreme ce arama este in mod esential simbolul luminii si al vietii. Din aceasta cauza, el este un atribut al demiurgului nefast Yurugu, vulpoiul palid, stapanul primului cuvant si al divinatiei, care porunceste noptii, secetei, sterilitatii, dezordinii, impuritatii mortii. Dar cel de-al doilea demiurg, Nommo, binefacator si calauza a omenirii, stapanul absolut al cerului, apei, al sufletelor, al fecunditatii limiteaza actiunile dezordonate ale demiurgului Yurugu. Omul nu este supus dualitatii acestor forte antagonice, si fierarul creat de Nommo isi poate supune fierul pentru a face din el sapaliga, baza agriculturii, si armele de vanatoare si de razboi. Din Yurugu si-a facut un prieten tainic de care femeia se teme, dar de pe urma caruia omul stie sa traga foloase. Vulpoiul palid sau inlocuitorul lui, sacalul, este animalul divinatoriu cel mai mult folosit de dogoni, popor la care fierarul adesea cumuleaza si functiile de prezicator.
La populatiile watchaga (bantu hamitizati din Kilimandjaro), femeile poarta coliere si bratari din fier care ajuta la procreare si la vindecarea copiilor bolnavi. In ce-i priveste pe tivi (populatie din Nigeria de Nord), la ei fierul asigura relatia dintre vii si morti.

Sursa:http://www.almeea.ro/fierul-protejeaza-impotriva-influentelor-rele-dar-este-si-metalul-care-le-produce/

Efectul licori lui Bachus (5)

Intra un tip intr-un bar si tipa la un alt tip :
-Ma-ta e o curva, bai!
Toata lumea se astepta ca tipul sa se ridice si sa-l bata pe celalalt, dar nu se intampla asa,isi vede mai departe de bautura lui. Trec cinci minute si tipul intra iar si striga:
-Aseara am fu**t-o pe ma-ta, bai !
Asta ramane iarasi calm.
Mai vine si a treia ora si tipa, la acelasi tip:
-Aseara i-am dat m**e lu' ma-ta !
La care tipul raspunde:
-Du-te bai tata acasa ca esti beat !

Reeducarea de la Aiud,continuarea celei de la Pitesti * Aiud ,cetatea mortii


Reeducarea de la Aiud, continuarea celei de la Pitești                                                       

Categoria părinte:   Închisori și lagăre                                                                                         Categorie: Aiud - cetatea morţii

Am afirmat, cu altă ocazie, că reeducarea de la Aiud Este continuarea celei care avusese loc, cu mai bine de zece ani înainte, la Piteşti, în sensul că aici s-a încercat să se desăvârşească ceea ce se începuse, atunci, acolo: compromiterea totală şi iremediabilă a unor oameni şi a idealurilor lor.
Bineînţeles, datorită faptului că cele două experimente au avut loc în contexte istorice diferite, precum şi faptului că oamenii asupra cărora s-a acţionat erau diferiţi, între ele, pe lângă asemănările de rigoare, au fost şi o serie de deosebiri. La Piteşti, de exemplu, unde subiecţii asupra cărora se acţiona erau cu toţii tineri, proaspăt arestaţi, şi deci robuşti din punct de vedere fizic şi având, pe deasupra, şi un moral excelent datorită faptului că toţi erau puternic ancoraţi într-un ideal în care credeau cu tărie, au fost întrebuinţate împotriva lor, pentru a li se înfrânge cerbicia, metode de o ferocitate ieşită din comun. Aplicându-li-se teroarea continuă, în decurs de numai câteva luni, aproape toţi au fost vidaţi de personalitate şi transformaţi în adevăraţi roboţi care executau fără să cârtească tot ce li se ordona. Un nefericit care a avut neşansa să treacă prin acel iad, îmi spunea că seara, atunci când li se ordona să se pregătească pentru şedinţa de tortură, toţi, cu o docilitate de animale dresate, îşi scoteau un ciorap din picior şi şi-l îndesau singuri în gură pentru a-şi înăbuşi ţipetele. Mai mult decât atât, unii dintre ei erau în aşa hal de dezumanizaţi încât nu mai era nevoie să fie luaţi cu forţa de călăi pentru a fi băgaţi cu capul în tineta cu murdărie, ci era suficient să li se ordone, „treci la tinetă” , pentru ca ei, ca nişte adevărate automate, să meargă şi să-şi bage singuri capul în urină şi excremente. Aceasta a fost la Piteşti. La Aiud însă nu a fost nevoie să se acţioneze atât de dur deoarece oamenii de aici nu mai aveau nici rezistenţă fizică, nici pe cea morală a celor de la Piteşti. Majoritatea dintre ei erau oameni în vârstă, uzaţi fizic şi moral de lunga perioadă de detenţie pe care o aveau în urma lor, motiv pentru care erau mult mai vulnerabili decât cei de la Piteşti. Astfel că aici au fost suficiente măsurile doar aparent mai blânde ca: izolările, frigul, înfometarea, neacordarea de asistenţă medicală celor bolnavi, promisiunile că vor fi eliberaţi, şantajul,etc., pentru ca oamenii să capituleze. Şi mulţi au capitulat. Unii au făcut-o decent, cu un soi de jenă, renunţând anevoie la trecutul şi la visele lor. „Ce vrei dragul meu, nu mai pot. Iartă-mă. Atât mi-a fost menirea” , a răspuns unul dintre ei unui intransigent care i-a reproşat căderea. Alţii au făcut-o blazaţi şi indiferenţi de parcă nu era vorba de ei şi de lupta lor de o viaţă, iar alţii au făcut-o cu un fel de înverşunare (voluptatea prăbuşirilor despre care am aminti) cu ură chiar împotriva lor şi mai cu seamă, împotriva celor care nu făceau ca ei.
De asemenea, între cele două experimente mai există o deosebire. La Piteşti, pe lângă scopul principal al reeducării care era schilodirea fizică şi sufletească a victimelor, precum şi uciderea idealurilor lor, se mai urmărea şi obţinerea de informaţii în legătură cu ceea ce subiecţii supuşi reeducării tăinuiseră în timpul anchetelor de la Securitate. În acest scop, în prima fază a reeducării de la Piteşti denumită „demascarea externă” ,victimele erau supuse unor severe anchete în legătură cu ceea ce nu spuseseră Securităţii. Informaţiile astfel obţinute erau centralizate şi triate de Țurcanu care le preda periodic Ministerului de Interne. Metoda s-a dovedit foarte productivă deoarece mai mult de jumătate din arestările efectuate de Securitate în perioada 1950-1955 şi chiar mai târziu au fost făcute pe baza informaţiilor smulse celor anchetaţi în timpul demascărilor externe. În felul acesta Securitatea a intrat în posesia unor preţioase informaţii în legătură cu nucleele de rezistenţă rămase în libertate şi a avut posibilitatea să-şi planifice arestările în funcţie de periculozitatea şi de importanţa pe care o prezentau grupurile respective. Unele dintre aceste persoane vizate de Securitate au fost lăsate în libertate pentru a fi urmărite în vederea descoperirii unor noi legături, până în 1958-1959 când, în sfârşit au fost arestate. În reeducarea de la Aiud, această fază a „demascărilor externe” nu a existat deoarece la data respectivă (1962), mişcărilor de rezistenţă din ţară fuseseră anihilate şi Securitatea, bine organizată avea acum alte posibilităţi de informare şi de supraveghere a cetăţenilor. Şi apoi, în 1962 la Aiud se urmărea cu totul altceva decât la Piteşti în 1949-1950. Aici se urmărea uciderea unor conştiinţe şi compromiterea iremediabilă a unor oameni care datorită unor probleme de conjunctură urma să fie puşi în libertate. Din aceste motive, la Aiud s-a pus accent deosebit pe cea de a doua fază a reeducării care la Piteşti se numea „demascarea internă” şi în care subiecţii erau constrânşi să-şi descopere sau să inventeze pe seama lor şi pe seama celor dragi lor cele mai mari şi mai cumplite vicii şi păcate. Majoritatea celor de la Piteşti, de exemplu, chiar şi cei care nu aveau surori, îşi violaseră surorile, mamele tuturor erau curve şi incestuoase, culcându-se cu proprii lor feciori, iar taţii trebuia neapărat să fie excroci, depravaţi şi beţivi. Nu conta faptul că toate acestea erau aberaţii şi că nimic nu era adevărat.
Important era ca ele să fie spuse odată, de două ori, de nouă ori, în faţa celorlalţi, până când şi cel care le inventase începea să creadă că sunt adevărate. De bună seamă că politrucii de la Aiud care conduceau reeducarea cunoşteau bine ceea ce se întâmplase la Piteşti şi felul în care reacţionază oamenii aduşi în situaţii limită pentru că, ei au aplicat aici metodele verificate la Piteşti. După cum am arătat cu altă ocazie, la Aiud s-a acţionat mai întâi asupra personalităţilor, a liderilor spiritului care constituiau, pentru marea masă a celorlalţi deţinuţi, exemple de urmat. Speculându-le slăbiciunile ,neputinţele şi spaimele au reuşit să-i determine, pe unii dintre ei, să facă declaraţii aberante pe care, astăzi, săptămânalul „Timpul” le publică ca fiind adevăruri de necontestat. La fel ca şi cei de la Piteşti, ei au inventat pe seama lor şi pe seama Mişcării Legionare şi a personalităţilor marcante ale acesteia tot felul de vicii şi de păcate care de care mai cumplite şi mai neverosimile.
Conform acestor născociri, toţi legionarii aveau neapărat instincte criminale şi porniri huliganice, toţi erau beţivani şi scandalagii şi făceau prăpăd pe unde treceau. În aceste declaraţii, toate acţiunile şi activităţile lor erau răstălmăcite şi prezentate pe dos decât au fost în realitate. Toate taberile de muncă legionare au fost, după relatările acestor apostaţi, cuiburi de desfrâu şi orgii, şi locuri ideale unde îşi perfectau educaţia viitorii asasini.
Iată ce se spune despre tabăra de la Carmen Sylva, de exemplu :„Locul unde s-a organizat această tabără a fost dăruit de familia marelui bogătaş Movilă. Printre cei care au vizitat tabăra , un număr destul de mare l-au reprezentat doamnele şi domnişoarele din înalta societate, care, atrase de curiozitate au dorit să cunoască pe tinerii „trăzniţi” în căutarea de distracţii tari. Aşa s-a stabilit o serie de aventuri galante, în special cu mulţi dintre şefii legionari, care nu s-au lăsat prea mult rugaţi să cedeze.
Dacă şi pe această cale se perfecta o cât mai strânsă colaborare legionaro-burgheză nu-i mai puţin adevărat că, în tabără , şi indeosebi aici, la Carmen Sylva, s-a perfectat educaţia viitorilor asasini” . În episoadele anterioare am reprodus, pe larg, mai multe asemenea declaraţii absurde, aşa încât consider că orice alte comentarii sunt de prisos.

(Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud)

Sursa:http://www.fericiticeiprigoniti.net/aiud/640-reeducarea-de-la-aiud-continuarea-celei-de-la-pitesti