Nuntasul cerului

Nuntaşul Cerului - Virgil Maxim

„Fericiţi cei chemaţi la
Cina-Nunţii-Mielului.”
(Apocalipsa 19, 9)

Mi-am făcut inima alăută
şi cuvântul arcuş
să-ţi cânt, o, Mire, în viaţa aceasta
– noapte de îndelungă priveghere –
cântarea mult plăcută…

Imn şi dulceaţă
în gura celor vii, nu celor morţi,
sosiţi din patru Răsărituri ale lumii
şi Te slăvească în Cetatea Ta
prin cele Patru Porţi…

Dar,
vrând să gust şi eu
din vinul Bucuriei
în cântul meu
în ritmul melodiei,
îmi făuresc Potirul…

Lucrez cu FOCUL
să-i lămuresc metalul preţios
pe care valul lumii – puhoi nesăţios –
l-a învârtoşat cu zgură şi mătrăgună...
Şi-l curăţesc,
îl şlefuiesc,
să mi-l desăvârşesc
La Nunta-Păcii-Veşniciei-Tale
să nu lipsesc!...
Nuntaş al Vieţii-fără-de-sfârşit
m-am socotit nevrednic să cutez
să nu mă-mbrac în Strai-de-Sărbătoare...
De-aceea, Mire,
potirul meu e-o floare
în care-am pus
un Gând,
un Cântec,
un Izvor.

Un Gând, Credinţa mea în Tine
Un Cântec, Nădejdea mea
în Cel-ce-Este, în Cel-ce-a-Fost, în Cel-ce-Vine!
Şi un izvor, din care, bând,
în Dragoste să fiu nemuritor!...

De-aceea, Mire,
mi-e ochiul minţii mele
Vatră-de-Jăratec!
Cutezător, Albastră-Înţelepciunea
am pus-O dinadins
Berbec-întâi-născut,
în Rug-încins...

Tainic s-O jertfesc
pentru Dorul inimii mele!...
Ştii, ea mereu
în nebunia dragostei
a cerut viaţă din Viaţă-de-Dumnezeu!...

Acesta este Cântecul meu, Mire!...
Numai Tu îl ştii!
Pentru Tine-l cânt,
în simţire!...
E Cântecul Măreţului-Ospăţ-Împărătesc,
Unde mâncarea şi băutura
este Lumină!

Nuntaşii,
Bucuria n-o plătesc!...
Cine are Potirul
sau ştie să cânte,
să poftească!
Să intre la Cină!
Numai cine are Potirul
sau... ştie să cânte...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”