"Misterul Brazilor"

„Misterul Brazilor” - Virgil Maxim

Sufletul meu
colindă noaptea şi ziua,
colindă ziua şi noaptea
prin pădurea de turle din Brazi...
ca o stafie-a-dragostei,
în primul cămin
de tineri nefamilişti...
La nivelul (etajul) cel mai înalt!...
Urcă pitulat pe scara de servici...
Ba-i aici...,
Ba... nu-i aici!...
Arde ca un licurici!
– Sufletul meu, sufletul meu,
cum stai lângă poarta „cetăţii”
şi nimeni nu-ţi deschide,
nimeni nu te-aude,
nimeni nu te ştie...
Ca într-o chilie întunecată,
zăbrelită,
un monah, o stafie!...
Ah, suflete plin de necaz,
stai mut cu rugăciunile tale
scrise demult
în rime de „cuvânt zălud”...
Stai strâns ca într-o diafragmă
de beton,
sufletul meu,
înfricoşat de lume,
de viaţă...
de tot...
şi de om!...
Parcă-ai fi mort!... Taci!...
Că te-am legat cu vraja rugăciunii
să nu treci prin zidul
dintre-a treia şi-a patra chilie...
Din coridorul lung
s-ar auzi ca un ecou
şoapta ta...
oare, până la glezne,
până la genunchi...,
până la brâu...!?
Eu ştiu?...
Căci te-am zidit ca pe Ana lui Manole...
Adu-ţi aminte
cum ascultai ciocârlia
în grâul roşu de maci...

Taci! Mai ştii cine poate s-audă?
Nu trebuie s-aud nici eu!
Sau, poate, nici Dumnezeu?
Şi până când?!...
Nimeni!?...
– O, nu! S-aude, sufletul meu!
S-aude geamătul,
plânsul tău!...
S-aude până la Dumnezeu!...
O, ce înviere!... Ce înviere!...
Ca o nebunie!...
Auzi, tu, sufletul meu, auzi!
Să te dezgroape din putreziciune
cu ciocanele, cu baroasele,
cu târnăcoapele,
din piatră ferecată...
Flacără... Floare...
Viaţă pentru Veşnicie!...
Ce sfântă-nebunie...,
sufletul meu?
– Fricosule!
Cântă acum lui Dumnezeu!
Cântă de bucurie!...
Cântă lumii...,
cântă-mi şi mie!...
Fire-ar să fie!...
Te-ai îndoit un pic de Veşnicie,
ca Petru!...
Fricosule!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”