Balada din Bucegi

Balada din Bucegi
Radu Gyr

In sălbatece zănoage
ape fierb adânci.
Jnepii sue, greu, pe brânci,
basmu'n văi se trage.

Peşteri ies, sub râpi, să prade.
Scapără ereti,
când se scaldă dimineti
goale, în cascade.

Urme de sălbăteciune
pe coştile zac.
Cetinele sună-a veac
şi a rugăciune.

- Limpede Ialomicioară,
pentru ce oftezi ?
- Jos, la Cheia-Orzii, vezi,
vulturii coboară.

Dau târcoale în lumină,
c'au aflat un leş.
Părea floare de cireş
fata lui mezină...

- Ce băsmeşti, Ialomicioară ?
- Spun că vultur şui
inima străinului
a furat-o 'n ghiară.

Pajuri au scobit, flămânde,
ochii unde, ieri,
lăcrimară primăveri
şi fântâni rotunde.

Pliscul sfârtecă şi ghiara
rupe'n măruntai...
Către cearcăne de rai
muntii-şi urcă tiara.

Brazii-şi clatină suspinul,
zadele se sbat.
- Spune-mi, râule 'ntristat,
cine a fost străinul?

- Nu 'ntreba ce-a fost şi cine
Pieptul lui: pământ,
iar obrajii hrană sânt
pajurii haine.

Vr 'un tâlhar la drumul mare
poate va fi fost,
sau drumet făr' adăpost,
călător spre soare.

Poate voevod cu spadă
şi cu basm de fum,
părăsit în toi de drum
pasărilor pradă.

Taina lui cine s'o ştie ?
Nu-i decât un leş .
Or s'o'ngroape codrii deşi,
apa viorie.

- Limpede Ialomicioară,
cu arginturi vii,
taina lui dacă n'o ştii
de ce plângi, amară ?

- Eu plâng buzele-i închise,
trupul ros de ploi,
ochii lui cu gene moi
ciuguliti de vise.

Si plâng mâinile lui, care
astăzi nu mai pot
să culeagă cerul tot
într'o desmierdare.

Radu Gyr
"Universul Literar", Anul XLIX, Nr. 36, 31 August 1940