Zece epigramisti

Zece epigramisti
de Laurentiu Ghita

Zece mici epigramişti
Se certau la un cenaclu.
Cum, pe unul l-au dat dracu’,
Mai sunt nouă, foarte trişti.

Au pus un volum la copt,
Dar, pe unul, cum l-au prins
Copiind, cam dinadins,
L-au zvârlit, şi mai sunt opt.

Au trecut toţi opt la fapte,
Şi s-au pus pe duelat,
Dar cum unul s-a speriat,
Iată, au rămas doar şapte.

Şapte mutre fioroase,
Se-nţepau cumplit în rime,
Unul, ne-nvăţat cu crime,
A cedat, şi mai sunt şase.

Cei rămaşi s-au prins în clinci,
Şi, de-atâta-nghesuială,
Unul, dintr-o sucursală,
A fugit, şi mai sunt cinci.

Cinci auto-zişi “artişti”
În catrene s-au lovit.
Unul a cazut, rănit,
Lăsând patru catrenişti.

Toţi cei patru corifei,
Care-n sală au rămas,
S-au mai duelat un ceas,
Până-au mai rămas doar trei.

Din cei trei, unul, poet,
Mai timid niţel din fire,
A greşit la o citire,
Şi-a rămas doar un duet.

Din epigramiştii doi,
Unul s-a-ncurcat cu iambii,
Astfel, din poeţii, ambii,
Unul râde către noi.

Ultimul epigramist
În pofida tuturor,
S-a schimbat in editor,
Şi , de-atunci,…..
Nu mai insist!