Cand trece trenul ...

Cand trece trenul ...
de Tincuta Horonceanu Bernevic

Când trece trenul, în livadă
Mă duc ades, ca să mă vadă
De la fereastră, din vagon,
Iubitul meu, badea Ion.

Stau sprijinită de un lemn,
El mă zăreşte-mi face semn,
Iar eu oftez, că-mi place foarte
Iubitul meu, cu multă carte.

El ştie că-l aştept tăcut
Pot sta o săptămână mută
Chiar ca o tufă ne-nflorită.
Ştiţi voi cât sunt de fericită?

Când trece trenul, vreau să-l văd,
Că altfel totul e prăpăd
Şi chiar de-a doua zi, se pare,
Mă albăstresc ca o cicoare!

Mă rog ades, ca să am parte
De-al meu iubit, cu multă carte
Şi diplomă (de la distanţă).
Eu şcoală n-am, dar am speranţă.

Când trece trenul simt că-mi vine
Un dor de-nvăţătură-n mine,
Şi prin grădină, spre poiată,
Mă tot visez licenţiată.