Celular

Celular
de Valeriu Cercel

E drept că azi e necesar
Ca fiecare,-n orice loc,
La lucru,-n gară, la talcioc,
De e şomer, milionar,
Aiurea chiar, fără vreun scop,
În China, Peru sau Maroc,
Să aibe-un celular,

Fi’n’că ştiinţa ne-a adus
În ritmul ce evoluăm
Acolo-ncât nu ne mirăm,
Din răsărit până-n apus,
Chiar de plătim de ne uscăm,
Cu Polul Nord să discutăm
Si chiar un pic mai sus… 

Că frunzărind ziaru’ local, 
Găsesc…să-l ierte Dumnezeu (!)
Pe cel mai bun amic al meu
Ce–l doar văzui marţi, la Predeal…
Băiat cu frică, nu ateu, 
A sucombat instantaneu
Joi seara,-n mod banal,

Dar cât citeam, în paralel,
Mă duc la telefon, grăbit,
Fi’n’că suna ca un tâmpit… 
Cine era ?! Chiar el, Costel,
Să mă întrebe de-am citit
În ziarul proaspăt tipărit
Ce scrie despre el,

C-am fost atâta de şocat
De vocea lui la celular,
Că în acel grozav coşmar,
Ştiind că este decedat,
Uitai să îl întreb măcar
De unde a sunat.