Descoperirea secolului XX

Descoperirea secolul XX
de Valeriu Cercel

Au apărut în astă lume, însă pretenţii eu nu am,
Şi nu îmi arde nici de glume, invenţii mii, la kilogram,
Dintr-o greşeală, accident, aiurea, sau cum vrei s-o iei,
De milioane, evident, mişcând planeta-n jurul ei,
Cum ar fi tocul la pantofi, ceasul de mână bărbătesc,
Şi-apoi, pireul de cartofi…de tirbuşon, nu mai vorbesc !
Dar una, în particular, şi-o recunoaşte orice snob,
A transformat în mod barbar, instinctul masculin pe glob :

Era prin secolul trecut, lâng-un cătun sub Pirinei,
O mirişte şi, la păscut, vacuţe mândre şi viţei,
Iar undeva, pe un imaş, se profila masiv, Cordell,
Un taur foc de naravaş, cum se vedea dupa şeptel,
Încât nici Jean, stăpanul său, n-avea nimic de obiectat
Despre Cordell, că n-ar fi rău, făcându-şi treaba regulat,
Având program săptămânal cu fiecare,-n mod expres,
De şapte ori, profesional, să fie sigur de succes ;

Numai că dup’ un timp, parol, pe cât era el de activ
Cu tot haremul din ocol, a devenit mai slectiv ! …
Se arăta a fi bărbat, când o codană îi pica,
De necrezut, numai o dat’, şi-a doua zi o refuza !
O mirosea strâmbând din bot, se comporta ca şi un bou,
Din ce motiv ?...mare netot ! avea dorinţi de ceva nou,
Nici cu Marìe, cu Fifi chiar, ce uger, nene, şold rotund !
De îl făcea şi pe-un măgar să treacă iazul pe la fund,
Nu a mai vrut a doua zi, privind la ele ca un chior,

Că Jean, aproape-a-nnebuni, îl pregătea de abator,
Şi-abia-nspre prânz când termină un kil jumate de Martell,
Ajunse de se lumină, găsind problema lui Cordell :
Jivina, cu instinct bovin, nu se uita la ce-i frumos,
Adulmecând locul divin, recunoştea după miros (!)
Aşa că Jean s-a scărpinat, descoperind fără de chin,
Soluţia de-anihilat instinctul lui Cordell, bovin :
Din briantină, flori de tei, piparcă verde, busuioc,
Lavandă, mentă, stanjenei, le-a pus tocate la un loc,
Le-a învîrtit, le-a tot frecat, în sticla care s-a golit,
Umplând cu ce a strecurat, satisfăcut, pompa de flit,

Şi-apoi, luă el pe Janette, cea mai nasoală din ocol,
Bălţată, şuie, şi discret, cu pompa, ca la protocol,
A primenit-o, jovial, prin parţi ştiute doar de el,
Unde era esenţial pentru năsucul lui Cordell,
Şi-a prezentat-o în pătul, unde Cordell tot fredona
Un pai în gură de sătul, să vadă ce s-o întâmpla…
Ei bine, prea detailat de-aş povesti nu are rost,
Un pic doar ce-a adulmecat, nici lanţ, nici poartă n-au mai fost !
Şi-o lună au făcut duet, pân’ ce Cordell s-a răcorit,
Având, ca rezultat, Janette, un viteluş tac-su leit ;

Aşa că Jean, văcar, pilit, fără de şcoală, doctorat,
Nici el nu şi-a închipuit pe-atunci ce treabă-a inventat !
Până ce s-a convins, cum spui, având, setoasă, berechet,
Madam Forêt, jumatea lui, testând produsul în secret,
Ştiind de leacul lui Cordell, pe care Jean l-a născocit
Şi mai ştia, în paralel, şi-unde era pompa de flit…
Dar, numai după cîţiva ani, când Jean, subit, a sucombat,
Fiind cu gândul şi la bani, madam Forêt la patentat,
Însă problemă ce-a avut, cu patentatul, când s-a dus,
Că n-a putut şi n-a ştiut cum să numească-acest produs,
Noroc a fost că-n mintea ei, nici vorbă google, internet !
Un clinchet vag de clopoţei i-a amintit-o pe Janette,
Şi nu pe ea, nici pe Cordell, ci pe micuţul viţeluş,
Ca tac-su, dar mai mititel, de vesel şi de jucăuş,
Încât ea a înregistrat acel patent dup-un viţel,
Pe care Jean l-a botezat, atââât de drăgălaş…Chanel !