Chitanta

Chitanta

de Valeriu Cercel

(Parodie dupa Ion  Pribeagu)

Despre domnişoara Tanţa
Nu mai e niciun mister,
Ştim cu toţii că nurlia,
Stând lângă calorifer,
Îşi usca, mă rog, chitanţa,
Într-o zi de iarnă grea,
După ce-a plătit chiria,
Goală, cu nimic pe ea…

Şi-apoi, Ion cum o descrie,
“Cap superb, ochi mari, adânci,
Picioruşe lungi şi pline”…
Mi-ar fi dat inima brânci,
Numai că, săracu’, mie,
Gând nu mi-e la nebunii,
Când, la noi în bloc, vecine
Am doar babe naşparlii!

Însă, de proprietar…
Că-şi primea natur chiria
De la Tanţa, regulat…
Domnilor…jos pălăria!
Pentru un bărbat e clar:
Dacă el, fără alt scop,
Nicidecum n-a abuzat,
Era, cert…un filantrop...

De-aia zic…duduia Tanţa,
De trăia astăzi, nurlia,
Mă-ntrebam cuprins de milă,
După ce plătea chiria:
Oare…cât va sta chitanţa,
Ca pe vremuri, la uscat,
Chiriaşă într-o vilă,
Sau apartament de stat?!