Adevarul absolut
Care este adevarul absolut: exista un singur Ceva (putem sa-i spunem
Dumnezeu), si nu exista nimic altceva. Acest Ceva este dincolo
(inainte) de timp si spatiu, le transcende, acestea fiind creatia lui.
Fiind dincolo de timp, acest ceva nu are inceput si nici sfarsit, in
sensul nostru, omenesc. in schimb se pare ca are constienta este
constient. De asemenea, are vointa (altfel nu ar fi creat ce a creat).
Are si putere de creatie, poate crea orice . Din ce? din el insusi,
evident, neexistand nimic altceva (nu exista vid, sau nimic, totul
este acel ceva). intrebarea care se ridica este: ceea ce creaza acel
ceva este real sau este iluzie? La nivelul lui, adica la nivel
absolut, este o iluzie. La nivelul nostru, adica la nivel relativ,
este foarte real.
Deci acel ceva a hotarat la un moment dat sa creeze relativul:
Aceasta lume, acest univers, sau poate si altele. De ce a decis acest
lucru, nu putem sti din starea in care ne aflam acum. Poate se
plictisea, sau poate a dorit, asa cum scrie in Conversatii cu Dumnezeu, sa traiasca
experienta a ceea ce este, si nu putea face acest lucru in absenta
unei referinte (nu poti experimenta albul daca totul e alb, trebuie sa
mai existe cel putin inca o alta culoare se pare ca Dumnezeu a ales
sa creeze negrul, adica opusul lui total).
Cum a reusit sa creeze relativul, iar nu stim, decat ca l-a creat din el insusi.
Deci acel ceva nu este separat de creatia sa, ci aceasta creatie este tot el,
dar la un alt nivel de constienta. Eu cred ca aceasta a fost cea mai
dificila problema: cum sa uite cine este. Si se pare ca a rezolvat-o
creand diverse nivele de constienta deasupra celei absolute, si prin
manipularea inteligenta a informatiei, prin filtrarea acesteia pe
diverse nivele (de exemplu, noi acum nu (mai) avem acces la toate
informatiile).
Citind Comuniune cu Dumnezeu, am identificat, zic eu, trei
caracteristici fundamentale ale lui acel ceva: lipsa separarii, lipsa
nevoii, si constienta despre cine si ce este el insusi.
Acel ceva a decis sa creeze opusul a ceea ce este el, si astfel a creat
separarea, nevoia si ignoranta/uitarea lui cine este. Am pus creat
intre ghilimele pentru ca la modul absolut nu a putut schimba nimic
el ramane in continuare tot ceea ce exista, neseparat de nimic, fara
nevoi si constient de sine dar a creat (sau mai bine si-a creat lui
insusi, la un anumit nivel) iluzia ca exista si altceva. Se pare ca
pentru aceasta a avut nevoie sa creeze mai intai timpul si spatiul.
Se pare ca acestea au aparut prin explozia, sau pulverizarea
acelui ceva in miliarde de miliarde de parti, atat la nivel fizic
cat si metafizic (suflete, entitati sau cum dorim sa le numim).
Nu stim exact cum a putut sa faca toate acestea, dar este cert
rezultatul: noi traim acum intr-o lume in care exista separare,
nevoie si uitare. Acestea trei exista in diverse gradatii. Eu consider ca
regnul animal traieste ca experieta cele trei iluzii la nivel maxim:
separare totala, nevoie totala, uitare totala (animalele se
considera separate total unele de altele, au nevoi fara a caror
indeplinire nu pot supravietui, si pentru a caror indeplinire
trebuie sa lupte cu celelalte animale, deoarece resursele nu sunt
infinite; si evident uitarea este totala, uitarea a ceea ce sunt cu
adevarat). Mai mult, animalele nu au nici o sansa sa se elibereze din
aceasta stare. Este clar ca daca s-au nascut asa, asa vor muri. Nu
exista iluminare sau mantuire la acest nivel.
Ajungem acum la om. Omul este un animal superior, in sensul ca
are o inteligenta superioara.
O paranteza referitoare la inteligenta si la gandire. Eu cred ca
inteligenta este o calitate rezultata din marirea memoriei ca o nevoie
de adaptare, dar, mai profund, este determinata de separare si de
nevoie. Dumnezeu in forma absoluta nu are nevoie de inteligenta,
deoarece nu are nevoi (apropo, mi-am adus aminte de filmul Forrest
Gump, in care se arata cum un om cu o inteligenta sub minimul de
admitere intr-o scoala normala in engleza: stupid se comporta mult
mai intelept decat oamenii normali, are succes si chiar ii poate
ajuta pe acestia, prin ceea ce este si simte).
Pe de alta parte, daca ne uitam in jur la complexitatea acestei lumi
si la inteligenta cu care a fost construita, nu putem sa nu ne
minunam. Luati, de exemplu, corpul unui animal, sau al unui om, si
incercati sa descifrati modul lui de functionare o sa va ia o viata,
ba chiar mai mult. De fapt medicii studiaza acest corp de sute, daca
nu de mii de ani, si tot nu au ajuns la capat.
Deci trebuie sa admitem ca exista o inteligenta superioara care a
putut crea toate acestea, sau cel putin a facut posibila evolutia la
un asemenea nivel de complexitate.
Sa revenim la omul ca animal superior. Constatam ca o inteligenta
superioara nu-l ajuta sa se elibereze din capcana separarii, nevoii si
uitarii. Si aceasta deoarece toate simturile ii arata ca este separat
de restul lumii, si deci de ceilalti oameni. Nevoile exista si ele:
hrana, apa, caldura, sunt doar cele primare. Ulterior, masina (de
lux), vila cu piscina, avion personal etc.
Si in plus nu-si aduce aminte cine este el, cine este Dumnezeu...
Nu-si aduce aminte de alte vieti, daca au existat… Nu-si aduce aminte
nici macar de nasterea lui si de primii ani din aceasta viata !
Nu este de mirare deci ca oamenii, in marea lor majoritate, se
comporta ca si animalele, in sensul de fiecare pentru el. Cel mult
se ajunge la fiecare pentru el si ai lui, unde ai lui pot sa fie:
familia, clubul de fotbal, tara, rasa, religia, planeta etc. Toate
sunt forme de separare, de a crea bariere de tipul noi contra
celorlalti.
Si iata ca viata omului a ajuns o lupta continua, ca si cea a
animalelor fata de care se considera superior. Pot sa spun ca omul
este de multe ori mai jos decat animalele, deoarece acestea fac
multe lucruri rele din instinct, fara ratiune, in timp ce deseori
omul face rau premeditat, gandit, planificat.
Ce am denumit rau mai sus? La modul general, orice actiune, vorba
sau gand care confirma separarea, nevoia si uitarea. Astfel: crima,
furtul, violul etc. fac parte din rau. Dar nu numai acestea.
Constatam ca majoritatea gandurilor, vorbelor si faptelor oamenilor
fac parte din rau, si vor face parte atat timp cat oamenii vor
considera ca sunt oameni, adica fiinte separate unele de altele, si
avand nevoi.
Binele incepe doar cand oamenii (nu multi, ci chiar foarte putini la
inceput) incep, in urma a numeroase si lungi suferinte, foarte
probabil in cursul mai multor vieti, sa constientizeze aceasta
suferinta perpetua in care traim, si sa inceapa sa caute altceva:
Adevarul, Pacea, Linistea, numiti-l cum vreti. Oamenii incep sa
inteleaga ca fiecare pentru el nu face decat sa perpetueze
suferinta, ca binele adevarat este pentru toti si nu doar pentru unii,
ca binele care este doar pentru unii nu este de fapt bine. Ei incep sa
se respecte, incep sa fie mai atenti la ceilalti, la suferinta
tuturor. incep sa nu se mai considere separati unii de ceilalti, ci ca
facand parte din aceeasi familie
Am pus mai sus peste tot bine si rau intre ghilimele, deoarece
nu exista, la modul absolut, bine si rau.
Constatam ca, in lumina definitiei date mai sus pentru rau, Dumnezeu
este capul rautatilor, deoarece a creat separarea, nevoia si uitarea.
Si iata ca revenim la motivatia Lui, care devine de cea mai mare
importanta. Ce a urmarit Dumnezeu cand a (si-)a creat toata aceasta
suferinta ? Trebuie sa fie ceva foarte important, cred eu, daca a
facut si face un asemenea efort. Si cred ca daca am avea raspunsul la
aceasta intrebare, am putea sa dam mai mult sens vietilor noastre, sa
ne gasim implinirea.
Deci, ca o concluzie, constatam ca noi, oamenii, ne aflam in cel mai
rau loc posibil in raport cu absolutul, traind ca experienta opusul a
ceea ce este Dumnezeu: separare, nevoie, uitare.
Cred ca am mai zis: aici separarea este totala, nevoia este totala,
uitarea este totala.
Concluzia mea este ca putem emite o afirmatie socanta (pentru religia
crestina, cel putin): nu exista alt iad decat acesta in care ne
aflam.
Budistii afirma, cu alte cuvinte, cam acelasi lucru. Iata de ce nu
este nici o fericire ca exista reincarnarea: nu facem decat sa ne
intoarcem aici, iara si iara, si sa suferim din nou si din nou. Mai
mult, Buddha spune ca sinuciderea nu este o solutie.
Trebuie sa fii destul de sensibil sufleteste ca sa simti aceasta
suferinta a separarii, nevoii si uitarii. Nu multi oameni o resimt
foarte acut. As spune ca evolutia spirituala inseamna a resimti tot
mai acut aceasta suferinta. Multi oameni evoluati pe care i-am
cunoscut resimt aceasta suferinta. De multe ori chiar ma intreb: la
ce-mi foloseste descoperirea si simtirea adevarului, daca sufar mai
mult ?
Pe de alta parte, din punctul de vedere al Absolutului, al lui
Dumnezeu, ne aflam in cel mai interesant loc, ne aflam in locul pe
care si l-a dorit cand a inceput Creatia. Ne aflam in locul unde
exista separare, nevoie si uitare adica ne aflam in plin negru.
Cand te afli in plin negru, orice culoare reusesti sa creezi, este
mai aproape de alb. Cand te afli in plin intuneric, chiar si cea mai
mica lumina poti crea, chiar si cu o bricheta sau cu o lumanare, se vede.
Deci, ce avem de facut ? Nimic altceva decat sa fim lumina in
intuneric. Cum ? Aici lucrurile nu sunt asa de simple precum nu au
fost nici pentru Dumnezeu cand a creat aceasta lume. Trebuie sa
intelegem foarte clar ce este lumina si ce este intunericul (poate
si mesajul de fata o sa ajute putin). Daca am definit intunericul ca
fiind separare, nevoie si uitare, rezulta ca lumina este orice lucru
care le poate micsora pe acestea trei si pe toate cele care deriva din
ele: esecul, cerintele, judecarea, condamnarea, superioritatea (si mai
care nu mai stiu de vazut Comuniune cu Dumnezeu)
Pentru reducerea nevoii: orice ne poate ajuta sa constientizam ca nu
avem asa de multe nevoi pe cat am fost (si suntem) invatati de catre
aceasta societate care incurajeaza consumul. De vazut daca exista cu
adevarat acei tibetani care nu mananca decat radacini si nu au nevoie
de haine groase iarna, dar in schimb cunosc si practica cele mai
tari arte martiale.
Apropo, este nevoie de practicarea de: exercitii fizice, pentru
corp, exercitii mentale pentru minte, exercitii spirituale pentru
spirit (sa pastram in buna stare de functionare tot ce ne-a dat Dumnezeu, nu?)
Sursa:http://esoterism.ro/ro/absolut.php
Care este adevarul absolut: exista un singur Ceva (putem sa-i spunem
Dumnezeu), si nu exista nimic altceva. Acest Ceva este dincolo
(inainte) de timp si spatiu, le transcende, acestea fiind creatia lui.
Fiind dincolo de timp, acest ceva nu are inceput si nici sfarsit, in
sensul nostru, omenesc. in schimb se pare ca are constienta este
constient. De asemenea, are vointa (altfel nu ar fi creat ce a creat).
Are si putere de creatie, poate crea orice . Din ce? din el insusi,
evident, neexistand nimic altceva (nu exista vid, sau nimic, totul
este acel ceva). intrebarea care se ridica este: ceea ce creaza acel
ceva este real sau este iluzie? La nivelul lui, adica la nivel
absolut, este o iluzie. La nivelul nostru, adica la nivel relativ,
este foarte real.
Deci acel ceva a hotarat la un moment dat sa creeze relativul:
Aceasta lume, acest univers, sau poate si altele. De ce a decis acest
lucru, nu putem sti din starea in care ne aflam acum. Poate se
plictisea, sau poate a dorit, asa cum scrie in Conversatii cu Dumnezeu, sa traiasca
experienta a ceea ce este, si nu putea face acest lucru in absenta
unei referinte (nu poti experimenta albul daca totul e alb, trebuie sa
mai existe cel putin inca o alta culoare se pare ca Dumnezeu a ales
sa creeze negrul, adica opusul lui total).
Cum a reusit sa creeze relativul, iar nu stim, decat ca l-a creat din el insusi.
Deci acel ceva nu este separat de creatia sa, ci aceasta creatie este tot el,
dar la un alt nivel de constienta. Eu cred ca aceasta a fost cea mai
dificila problema: cum sa uite cine este. Si se pare ca a rezolvat-o
creand diverse nivele de constienta deasupra celei absolute, si prin
manipularea inteligenta a informatiei, prin filtrarea acesteia pe
diverse nivele (de exemplu, noi acum nu (mai) avem acces la toate
informatiile).
Citind Comuniune cu Dumnezeu, am identificat, zic eu, trei
caracteristici fundamentale ale lui acel ceva: lipsa separarii, lipsa
nevoii, si constienta despre cine si ce este el insusi.
Acel ceva a decis sa creeze opusul a ceea ce este el, si astfel a creat
separarea, nevoia si ignoranta/uitarea lui cine este. Am pus creat
intre ghilimele pentru ca la modul absolut nu a putut schimba nimic
el ramane in continuare tot ceea ce exista, neseparat de nimic, fara
nevoi si constient de sine dar a creat (sau mai bine si-a creat lui
insusi, la un anumit nivel) iluzia ca exista si altceva. Se pare ca
pentru aceasta a avut nevoie sa creeze mai intai timpul si spatiul.
Se pare ca acestea au aparut prin explozia, sau pulverizarea
acelui ceva in miliarde de miliarde de parti, atat la nivel fizic
cat si metafizic (suflete, entitati sau cum dorim sa le numim).
Nu stim exact cum a putut sa faca toate acestea, dar este cert
rezultatul: noi traim acum intr-o lume in care exista separare,
nevoie si uitare. Acestea trei exista in diverse gradatii. Eu consider ca
regnul animal traieste ca experieta cele trei iluzii la nivel maxim:
separare totala, nevoie totala, uitare totala (animalele se
considera separate total unele de altele, au nevoi fara a caror
indeplinire nu pot supravietui, si pentru a caror indeplinire
trebuie sa lupte cu celelalte animale, deoarece resursele nu sunt
infinite; si evident uitarea este totala, uitarea a ceea ce sunt cu
adevarat). Mai mult, animalele nu au nici o sansa sa se elibereze din
aceasta stare. Este clar ca daca s-au nascut asa, asa vor muri. Nu
exista iluminare sau mantuire la acest nivel.
Ajungem acum la om. Omul este un animal superior, in sensul ca
are o inteligenta superioara.
O paranteza referitoare la inteligenta si la gandire. Eu cred ca
inteligenta este o calitate rezultata din marirea memoriei ca o nevoie
de adaptare, dar, mai profund, este determinata de separare si de
nevoie. Dumnezeu in forma absoluta nu are nevoie de inteligenta,
deoarece nu are nevoi (apropo, mi-am adus aminte de filmul Forrest
Gump, in care se arata cum un om cu o inteligenta sub minimul de
admitere intr-o scoala normala in engleza: stupid se comporta mult
mai intelept decat oamenii normali, are succes si chiar ii poate
ajuta pe acestia, prin ceea ce este si simte).
Pe de alta parte, daca ne uitam in jur la complexitatea acestei lumi
si la inteligenta cu care a fost construita, nu putem sa nu ne
minunam. Luati, de exemplu, corpul unui animal, sau al unui om, si
incercati sa descifrati modul lui de functionare o sa va ia o viata,
ba chiar mai mult. De fapt medicii studiaza acest corp de sute, daca
nu de mii de ani, si tot nu au ajuns la capat.
Deci trebuie sa admitem ca exista o inteligenta superioara care a
putut crea toate acestea, sau cel putin a facut posibila evolutia la
un asemenea nivel de complexitate.
Sa revenim la omul ca animal superior. Constatam ca o inteligenta
superioara nu-l ajuta sa se elibereze din capcana separarii, nevoii si
uitarii. Si aceasta deoarece toate simturile ii arata ca este separat
de restul lumii, si deci de ceilalti oameni. Nevoile exista si ele:
hrana, apa, caldura, sunt doar cele primare. Ulterior, masina (de
lux), vila cu piscina, avion personal etc.
Si in plus nu-si aduce aminte cine este el, cine este Dumnezeu...
Nu-si aduce aminte de alte vieti, daca au existat… Nu-si aduce aminte
nici macar de nasterea lui si de primii ani din aceasta viata !
Nu este de mirare deci ca oamenii, in marea lor majoritate, se
comporta ca si animalele, in sensul de fiecare pentru el. Cel mult
se ajunge la fiecare pentru el si ai lui, unde ai lui pot sa fie:
familia, clubul de fotbal, tara, rasa, religia, planeta etc. Toate
sunt forme de separare, de a crea bariere de tipul noi contra
celorlalti.
Si iata ca viata omului a ajuns o lupta continua, ca si cea a
animalelor fata de care se considera superior. Pot sa spun ca omul
este de multe ori mai jos decat animalele, deoarece acestea fac
multe lucruri rele din instinct, fara ratiune, in timp ce deseori
omul face rau premeditat, gandit, planificat.
Ce am denumit rau mai sus? La modul general, orice actiune, vorba
sau gand care confirma separarea, nevoia si uitarea. Astfel: crima,
furtul, violul etc. fac parte din rau. Dar nu numai acestea.
Constatam ca majoritatea gandurilor, vorbelor si faptelor oamenilor
fac parte din rau, si vor face parte atat timp cat oamenii vor
considera ca sunt oameni, adica fiinte separate unele de altele, si
avand nevoi.
Binele incepe doar cand oamenii (nu multi, ci chiar foarte putini la
inceput) incep, in urma a numeroase si lungi suferinte, foarte
probabil in cursul mai multor vieti, sa constientizeze aceasta
suferinta perpetua in care traim, si sa inceapa sa caute altceva:
Adevarul, Pacea, Linistea, numiti-l cum vreti. Oamenii incep sa
inteleaga ca fiecare pentru el nu face decat sa perpetueze
suferinta, ca binele adevarat este pentru toti si nu doar pentru unii,
ca binele care este doar pentru unii nu este de fapt bine. Ei incep sa
se respecte, incep sa fie mai atenti la ceilalti, la suferinta
tuturor. incep sa nu se mai considere separati unii de ceilalti, ci ca
facand parte din aceeasi familie
Am pus mai sus peste tot bine si rau intre ghilimele, deoarece
nu exista, la modul absolut, bine si rau.
Constatam ca, in lumina definitiei date mai sus pentru rau, Dumnezeu
este capul rautatilor, deoarece a creat separarea, nevoia si uitarea.
Si iata ca revenim la motivatia Lui, care devine de cea mai mare
importanta. Ce a urmarit Dumnezeu cand a (si-)a creat toata aceasta
suferinta ? Trebuie sa fie ceva foarte important, cred eu, daca a
facut si face un asemenea efort. Si cred ca daca am avea raspunsul la
aceasta intrebare, am putea sa dam mai mult sens vietilor noastre, sa
ne gasim implinirea.
Deci, ca o concluzie, constatam ca noi, oamenii, ne aflam in cel mai
rau loc posibil in raport cu absolutul, traind ca experienta opusul a
ceea ce este Dumnezeu: separare, nevoie, uitare.
Cred ca am mai zis: aici separarea este totala, nevoia este totala,
uitarea este totala.
Concluzia mea este ca putem emite o afirmatie socanta (pentru religia
crestina, cel putin): nu exista alt iad decat acesta in care ne
aflam.
Budistii afirma, cu alte cuvinte, cam acelasi lucru. Iata de ce nu
este nici o fericire ca exista reincarnarea: nu facem decat sa ne
intoarcem aici, iara si iara, si sa suferim din nou si din nou. Mai
mult, Buddha spune ca sinuciderea nu este o solutie.
Trebuie sa fii destul de sensibil sufleteste ca sa simti aceasta
suferinta a separarii, nevoii si uitarii. Nu multi oameni o resimt
foarte acut. As spune ca evolutia spirituala inseamna a resimti tot
mai acut aceasta suferinta. Multi oameni evoluati pe care i-am
cunoscut resimt aceasta suferinta. De multe ori chiar ma intreb: la
ce-mi foloseste descoperirea si simtirea adevarului, daca sufar mai
mult ?
Pe de alta parte, din punctul de vedere al Absolutului, al lui
Dumnezeu, ne aflam in cel mai interesant loc, ne aflam in locul pe
care si l-a dorit cand a inceput Creatia. Ne aflam in locul unde
exista separare, nevoie si uitare adica ne aflam in plin negru.
Cand te afli in plin negru, orice culoare reusesti sa creezi, este
mai aproape de alb. Cand te afli in plin intuneric, chiar si cea mai
mica lumina poti crea, chiar si cu o bricheta sau cu o lumanare, se vede.
Deci, ce avem de facut ? Nimic altceva decat sa fim lumina in
intuneric. Cum ? Aici lucrurile nu sunt asa de simple precum nu au
fost nici pentru Dumnezeu cand a creat aceasta lume. Trebuie sa
intelegem foarte clar ce este lumina si ce este intunericul (poate
si mesajul de fata o sa ajute putin). Daca am definit intunericul ca
fiind separare, nevoie si uitare, rezulta ca lumina este orice lucru
care le poate micsora pe acestea trei si pe toate cele care deriva din
ele: esecul, cerintele, judecarea, condamnarea, superioritatea (si mai
care nu mai stiu de vazut Comuniune cu Dumnezeu)
Pentru reducerea nevoii: orice ne poate ajuta sa constientizam ca nu
avem asa de multe nevoi pe cat am fost (si suntem) invatati de catre
aceasta societate care incurajeaza consumul. De vazut daca exista cu
adevarat acei tibetani care nu mananca decat radacini si nu au nevoie
de haine groase iarna, dar in schimb cunosc si practica cele mai
tari arte martiale.
Apropo, este nevoie de practicarea de: exercitii fizice, pentru
corp, exercitii mentale pentru minte, exercitii spirituale pentru
spirit (sa pastram in buna stare de functionare tot ce ne-a dat Dumnezeu, nu?)
Sursa:http://esoterism.ro/ro/absolut.php
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu