Un maestru spiritual, despre mentalism şi magie: G. I. Gurdjieff
G. I. Gurdjieff, întemeietorul şcolii spirituale cunoscută sub numele de A patra cale, vorbeşte în cartea sa „Întâlniri cu oameni remarcabili“ inclusiv despre modul în care procedează aşa-numiţii „magicieni“, dezvăluind o parte din secretele acestora.
În capitolul în care îl descrie pe unul dintre bunii săi prieteni, Ekim-Bei, Gurdjieff aminteşte reputaţia de „magician-vrăjitor“ pe care o dobândise acesta în Asia Centrală şi explică modul în care îşi câştigase faima:
„Experimentele pe care le făcea cu scopul de a studia puterea gândului sub toate aspectele sale i-au adus o reputaţie de „magician-vrăjitor”. Aceste experimente au avut rezultatul de a trezi fie teamă, fie un respect slugarnic al celor care veneau să-l întâlnească sau al celor care doar auziseră vorbindu-se despre el.
După părerea mea, această imagine falsă pe care şi-o crease nu se datora cunoaşterii profunde pe care o deţinea, nici dezvoltării extraordinare a forţelor sale interioare, ci faptului că el cunoştea una din proprietăţile funcţionării organismului, care poate fi considerată ca o formă de sclavie a naturii omeneşti.
Această proprietate, caracteristică tuturor oamenilor, indiferent de vârstă sau de clasă socială, consta în faptul că, în clipa în care un om se gândeşte la un obiect concret, muşchii lui se întind sau se contractă şi, pur şi simplu, vibrează în direcţia obiectului la care se gândeşte.
De exemplu, dacă cineva se gândeşte la America si gândurile sale se îndreaptă spre locul în care el crede că este America, o parte din muşchii săi, îndeosebi aceia mai fini, vibrează în acea direcţie, ca şi cum ar exercita o presiune spre locul acela.
Dacă un om care se află la etajul unu se gândeşte la etajul al doilea al unei case, o parte din muşchii săi se vor întinde şi se vor ridica.
Rezumând, putem spune că tensiunea gândirii spre un anumit loc este însoţita de o tensiune a muşchilor în aceeaşi direcţie. Acest lucru se produce la toţi oamenii, inclusiv la cei care îşi dau seama de el si încearcă din răsputeri să îl evite.
Desigur că fiecare cititor a văzut la teatru, la circ sau în alte săli de spectacol fachiri indieni, magicieni, făcători de minuni si alţi deţinători ai tainelor cunoaşterii supranaturale, care uimesc publicul prin numerele lor de magie, găsesc obiecte ascunse sau ghicesc ce vor spectatorii să facă.
Pentru a îndeplini anumite „minuni”, vrăjitorii aceştia ţin de mâna un spectator şi ghicesc ce le-a cerut acesta să facă, conducându-se după indicaţiile oferite de mişcările inconştiente ale mâinii spectatorului.
Ei reuşesc acest lucru nu pentru că ar deţine vreo cunoaştere ocultă, ci doar pentru că au aflat secretul acestei proprietăţi a fiinţei umane. Oricine cunoaşte acest secret poate face la fel, daca exersează puţin. Cu perseverenţă şi puţina practică poţi ajunge să ghiceşti la ce se
gândeşte celălalt. Este de ajuns sa-ţi concentrezi atenţia asupra mâinii acestuia şi să simţi toate mişcările aproape imperceptibile.
De exemplu, chiar dacă spectatorul ştie că magicianul trebuie să găsească o pălărie aflată pe masă dar, ştiind trucul, încearcă să se gândească la un pantof de pe divan, totuşi, inconştient, el se va gândi la pălărie şi muşchii care îl interesează pe magician se vor îndrepta în acea direcţie, pentru că ei se supun mai degrabă inconştientului decât conştientului.
După cum am spus, Ekim Bei făcea astfel de experimente cu prietenii săi, dorind să cunoască mai bine psihicul uman şi să afle cauzele influenţelor hipnotice.“
Iată şi un exemplu concret de folosire a acestei caracteristici a fiinţei umane pentru a crea un efect „magic“:
“Dintre experimentele pe care le-a făcut pentru a afla ceea ce-l interesa, a fost unul extrem de original, care i-a uimit pe necunoscători mai mult decât orice performanţa a vreunui fachir.
Scria pe o foaie de hârtie toate literele alfabetului, în ordine, precum şi cifrele de la unu la nouă, plus cifra zero. Pregătea astfel mai multe foi, cu alfabetele unor limbi diferite. Se aşeza la o masă şi punea în faţa lui, puţin spre stânga, una din foi, apoi lua un creion în mâna dreaptă.
Apoi chema să se aşeze în stânga sa, chiar în faţa foii, un voluntar, de exemplu pe cineva care dorea să-şi afle viitorul. Prindea mâna dreaptă a subiectului cu mâna sa stângă şi îi spunea:
„Mai întâi vom afla cum vă numiţi.”
Apoi şoptea, ca şi cum ar fi vorbit singur: „prima literă a numelui dumneavoastră…” şi conducea mâna persoanei respective pe deasupra foii cu alfabetul. Datorită proprietăţii menţionate anterior, atunci când mâna ajungea la respectiva literă, tresărea involuntar. Ekim Bei, cunoscând semnificaţia acestei mişcări, o înregistra imediat şi relua: „Prima literă a numelui dumneavoastră este…” şi spunea litera la care mâna tresărise, notând-o în acelaşi timp într-o agendă. Continuând în acelaşi mod, găsea primele litere ale numelui şi ghicea restul; de exemplu, dacă aflase literele Ş-T-E, scria numele Ştefan, apoi spunea:
„Vă cheamă Ştefan. Acum să aflăm ce vârstă aveţi.”
Şi plimba mâna subiectului deasupra cifrelor. După aceea ghicea dacă este căsătorit, dacă are copii şi câţi anume, numele acestora, numele soţiei, numele celui mai aprig duşman al său şi al celui mai bun prieten, ş.a.m.d.
După mai multe astfel de experienţe „divinatorii”, clienţii săi erau atât de uluiţi încât uitau de ei şi-i indicau lui Ekim Bei aproape tot ce-l interesa.
După asta el le repeta ceea ce chiar ei spuseseră, apoi le lăsa mâna liberă şi inventa orice fantezie în legătura cu viitorul lor, ei crezându-l întru totul şi sorbind fiecare cuvânt care-i ieşea din gură.
Cei ce participaseră la astfel de experimente răspândeau apoi, cu cea mai mare sinceritate, poveşti atât de fantastice despre puterile lui, încât celor care îi ascultau li se făcea părul măciucă.
Astfel a căpătat renumele de mare magician, al cărui nume era rostit în şoaptă, chiar cu puţină teamă. A început să primească scrisori de la numeroase persoane, nu numai din Turcia, ci şi din străinătate, mai ales din Europa, care îi adresau tot felul de cereri. Unul îi cerea să-i ghicească viitorul după felul în care scria, altul să îl ajute într-o iubire neîmpărtăşită, un al treilea să îl vindece de la distanţă de nu ştiu ce boală. Primea scrisori de la paşi, generali, ofiţeri, molahi, învaăţători, preoţi, negustori, femei de toate vârstele, dar mai ales de la tinere, de toatenaţionalităţile.
A ajuns să fie asaltat cu atât de multe cereri de tot felul, încât, dacă ar fi vrut să-i răspundă fiecărui solicitant trimiţându-i un plic gol, i-ar fi trebuit cel puţin cincizeci de secretari.“
Sursa:http://www.clubmistic.ro/50/Un-maestru-spiritual-despre-mentalism-si-magie:-G-I-Gurdjieff/1449
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu