BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

miercuri, 2 octombrie 2013

Black Friday, de la templieri la febra cumpărăturilor


Black Friday, de la templieri la febra cumpărăturilor


Povestea Black Friday – Vinerea neagră, ziua cu cele mai mari reduceri din an – îşi are originea în oraşul american Philadelphia. Termenul a fost folosit aici încă din anii 1960, pentru a desemna vinerea de după Ziua Recunoştinţei, o zi caracterizată de o aglomeraţie de-a dreptul infernală, atât pentru pietoni, cât şi pentru şoferi. De asemenea, era ziua în care americanii începeau, chiar în prima zi de după Ziua Recunoştinţei, să îşi facă planuri şi chiar să cumpere cadouri pentru sărbătorile de iarnă.
De acest obicei au profitat comercianţii, care au început să îşi deschidă magazinele din ce în ce mai devreme, de Black Friday – termen care în anii 1970, era deja folosit pe întregul teritoriu al SUA. Mult timp, magazinele se deschideau în această zi la 6:00 dimineaţă, dar începând cu anii 2000 ora s-a devansat, marile magazine ajungând să îşi deschidă uşile pentru clienţi încă de la 5:00 sau chiar de la 4:00 dimineaţa. În 2011, mai mulţi retaileri au făcut pasul decisiv, deschizând magazinele încă de la ora 0:00. În paralel, comerţul pe Internet a făcut posibile vânzări cu reduceri semnificative pe întreaga durată a acestei zile – 24 de ore din 24, cumpărătorii pot profita de ofertele de Black Friday.
De-a lungul istoriei, termenul de Black Friday a avut însă şi alte semnificaţii, cele mai multe negative. Iată o scurtă listă a zilelor din ultimele două secole care au fost cunoscute, la rândul lor, sub numele de „Black Friday – Vinerea neagră“:

- Vineri, 24 septembrie 1969: scandalul financiar provocat de speculatorii Gould şi Fisk pe piaţa aurului din America a provocat o criză cu impact mai larg, inclusiv asupra vieţii politice;

- Vineri, 14 octombrie 1881, a avut loc Dezastrul Eyemouth, când o furtună a ucis 179 de pescari scoţieni din localitatea Eyemouth. Locuitorii acestei aşezări au numit ziua „Vinerea neagră“;

- Vineri, 13 ianuarie 1939, un incendiu devastator a izbucnit în Victoria, Australia, şi a ucis 71 de oameni;

- Vineri, 8 septembrie 1978, a avut loc un adevărat masacru în capitala Iranului, Teheran, cuprinsă de frământări politice care au dus, în final, la schimbarea regimului politic.
Dacă mergem şi mai departe în istorie, ne vine în minte o altă superstiţie care aduce în prim-plan ziua de vineri: cea referitoare la vineri, 13. Nu există dovezi clare referitoare la data apariţiei acestei superstiţii sau la originea ei, însă Dan Brown ne asigură, în Codul lui Da Vinci, că totul a pornit de la templieri. Autorul susţine că regele francez Filip cel Frumos a ordonat arestarea cavalerilor templieri şi desfiinţarea acestui ordin tocmai într-o zi de vineri, pe data de 13 octombrie 1307.
Iată fragmentul din romanul lui Dan Brown:
„La începutul secolului al XIV-lea, templierii deţineau o asemenea putere, încât papa Clement al V-lea a hotărât că trebuie să facă ceva pentru a le pune stavilă. Împreună cu regele Franţei Filip al IV-lea, Suveranul Pontif a pus la cale un plan ingenios prin care să distrugă ordinul şi să-i confişte averea, punând astfel stăpânire pe secretele acestuia. În urma unei manevre militare demne de CIA-ul zilelor noastre, papa Clement a emis ordine secrete, ce urmau a fi deschise simultan, în ziua de vineri 13 octombrie 1307, de către oamenii săi răspândiţi pe tot teritoriul Europei.
În zorii acelei zile, documentele au fost desigilate şi cutremurătorul lor conţinut a văzut lumina zilei. Papa a susţinut mai târziu că Dumnezeu însuşi îi apăruse într-o viziune şi-l avertizase că templierii erau eretici şi că se făceau vinovaţi de venerarea diavolului, de homosexualitate, de pângărirea crucii şi de alte asemenea blasfemii. Domnul îi ceruse apoi papei să cureţe Pământul de necredincioşi, capturându-i pe toţi cavalerii templieri şi torturându-i până ce-şi vor fi mărturisit crimele împotriva Cerului. Operaţiunea pusă la cale de papă a decurs cu o precizie de ceasornic. În ziua aceea de vineri, numeroşi templieri au fost prinşi, torturaţi fără milă şi, în cele din urmă, arşi pe rug ca eretici. Ecourile tragediei de atunci se resimt încă în cultura modernă; chiar şi astăzi, ziua de vineri treisprezece este considerată cu ghinion“.
Cum însă în acest an Black Friday nu cade într-o zi de 13 şi nici nu mai avem a ne teme de vreun rege francez, avem un singur sfat, de Black Friday: nu vă lăsaţi duşi de val şi păziţi-vă portofelul!
Sursa:http://www.clubmistic.ro/50/Black-Friday-de-la-templieri-la-febra-cumparaturilor/1726

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu