PLENITUDINI SI PREZENTE
de Mihail Eminescu
TOPONIMIILE GÂNDIRII ROMÂNESTI
El (Bălcescu) s'ar înspăimânta văzând*censored*a fost să se realizeze pe pământul nostru libertatea si lumina. El ar vedea parlamente de păpusi neroade, universităti la care unii profesori nu stiu nici a scrie o frază corect, gazetari cu patru clase primare, c'un cuvânt oameni care văzând că n'au încotro de lipsa lor de idei, fabrică vorbe nouă, risipind vechea zidire a limbii românesti, pentru a părea că tot zic ceva, pentru a simula o cultură care nu o au si o pregătire pe care natura n'au voit să le-o deie...... Individul e osândit prin timp si spatiu de-a lucra pentru acea parte, căreia îi apartine. In zadar ar încerca chiar de a lucra deodată pentru toată omenirea - el e legat prin lanturi nedesfăcute de grupa de oameni, în care s'a născut. Nimic nu e mai cosmopolit decât matematica pură de exemplu si cu toate astea omul de stiintă va fi silit să o scrie într'o limbă oarecare, si prin acest mediu de comunicare ea devine întâi si întâi proprietatea unui grup de oameni, a unei nationalităti si acea nationalitate priveste omul de stiintă de al său, oricât teoriile lui ar putea să apartină omenirii întregi...
... Dar ceea ce voiesc românii să aibă, e libertatea spiritului si constiintei lor în deplinul înteles al cuvântului. Si fiincă limbă si spirit sunt aproape identice, iar limba si nationalitatea asemenea, se vede usor că romănul se vrea pe sine, îsi vrea nationalitatea, dar aceasta o vrea de deplin.
Si nu sunt asa de multe conditiile pentru păstrarea nationalitătei. Cei mai multi oameni nu sunt meniti de a-si apropria rezultatele supreme ale stiintei, nu de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un reazem moral într'o lume a mizeriei si durerei, si acest tezaur îl păstrează limba sa proprie în cărtile bisericesti si mirene. In limba sa numai i se lipesc de suftet perceptele bătrânesti, istoria părintilor săi, bucuriile si durerile semenilor săi. Si chiar dacă o limba n'ar avea desvoltarea necesară pentru abstractiunile supreme ale mintii omenesti, niciuna însă nu e lipsită de expresia concretă a simtirei si numai în limba sa omul îsi pricepe inima pe deplin. Si într'adevăr, dacă în limbă nu s'ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n'ar zice oarecum prin ea: Ťasa voiesc să fiu eu si nu altfelť, oare s'ar fi născut atâtea limbi pre pământ? Prin urmare simplul fapt, că noi Românii, câti ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, Ťuna singurăť ca ne-alte popoare, si aceasta în oceane de popoare streine, ce ne înconjuară, e dovadă destulă că asa voim să fim noi, nu altfel...
... Fiecine vorbeste limba sa pentru sine, nu pentru străini. Când limba, in urma dezvoltării ei firesti, va coprinde in comoara ei scrieri însemnate, prin stiintă sau prin frumusete, atunci străinul, ce va avea nevoie de dânsa, va învăta-o nepoftit de nimene...
... Această parte netraductibilă a unei limbî formează adevărata ei zestre dela mosi-strămosi, pe când partea traductibilă este comună gândirii omenesti în genere. Precum într'un stat ne bucurăm toti de oarecari bunuri, care sunt a tuturor si a nimănui, uliti, grădini, piete, tot astfel in republica limbilor sunt drumuri bătute, care sunt a tuturor, - adevărata avere proprie o are însă cineva acasă la sine; iar acasă la dânsa limba românească este o bună gospodină, si are multe si de toate...
... Societatea semidoctă ocupă o sferă falsă fată cu sfera în care se află realitatea la noi...
Cultură se numeste înainte de toate o anumită stare si grad de dezvoltare a inteligentei, ospetie anumită de ridicare a spiritului asupra manierei lui de-a privi natura si viata primară si câstigată, fără cultivare educativă, o împlere a suftetului cu asa fel de obiecte ale cunostintei, cari trec peste trebuintele vietîi cele nemijlocite si naturale. Astea sunt însă determinatiuni generale cari au valoare pentru orice gen de viată spirituală în sens mai înalt; care grad si stare a inteligentei însă e acela, pe care-l numim cultură, care specie de ridicare si împlere a spiritului e de priceput sub aceasta, astea toate le vom studia mai bine, dacă le vom studia în deosebire si antiteza lor cu alte specii ale vietii spirituale si ale dezvoltării inteligentei, si îndeosebi cu a stiintei.
După aceea notiunea culturei mai înseamnă si un mod anumit al actiunii, conduitei si manierelor; cu deosebire cerem de la un om cult împlinirea celora, ce pretinde moralitatea de la om; cultura e privită ca un izvor deosebit al moralitătii si ca motiv propriu al simtemintelor, totodată însă ea cere multe in privinta împlinirei chemării noastre omenesti, cari sunt străine sau indiferente pentru etica si religiozitatea pură. Acest al doilea element al culturei se va putea caracteriza mai bine prin despărtirea lui de elementul moralitătii.
In fine cultura mai contine încă un raport si o înbinare deosebit de intimă cu frumusetea; la fiecare om cult nu presupunem o resimtire tare si agilă a frumusetii ci si o reprezentare relativă a acesteia; se cere cel putin expres, ca în si pe el să nu prezinte nimic nefrumos, ba si împrejurul lui să nu fie nimic, care să vatăme simtul estetic. Intrucât si pentru că estetica vine la aplicare nu numai cu privire la artă, ci tocmai atâta, ba mai mult încă cu privire la frumusetea naturală a vietii si a sintămintelor, vom avea să'ndreptăm privirea noastră asupra culturei în legătura ei cu simtul frumosului.
Intreg studiul nostru se împarte si orândueste astfel, încât vom avea de dezvoltat:
Cu privire la inteligentă
Antiteza intre cultură si stiintă
Cu privire la activitatea practîcă
Antiteza între cultura si moralitate
In fine cu privire la estetica vietii
Legătura între cultura si simtul frumosului.
(Numai cea întâia din numitele trei părti este în intentiunea acestui tratat, cele două din urmă le vom schita numai fugitiv, pentru a da o idee despre întregul fiintei culturei.)
Antiteza dintre cultură si stiintă se prezintă mai hotărât si mai clar în deosebirea scopurilor lor. Inceputul studiului nostru din acest punct de vedere e justificat cu atât mai mult, cu cât va trebui ca din scop să urmeze ori ce altă determinatiune. Scopul culturei e in esentă individual, el se împlineste pe deplin si exclusiv înăuntrul individului; cultura unui om nu are alt scop decât ca tocmai el să fie cult. Imbogătirea si dezvoltarea (activitatea în genere) activarea în genere a spiritului, întrucât ea-i îndreptată numai spre aceea ca să ajungă starea ce se numeste cultură... Intr'asta ea-i contrapusă stiintei... Intr'asta stă demnitatea chemării stiintifice si tot într'asta lipsa de valoare a diletantismului curat personal si subiectiv, în genere van, într'asta'n fine măruntuserilor literari a căror spirit seamănă pe deplin bibliotecilor de împrumut, unde opurile de stiintă se câstigă si se'mprumută - pentru grosita de citit...
Asadar stiintele precum si artele proprii si stiintifice au si urmăresc cu toate în exercitiul lor niste scopuri generale si obiective, în parte si practice; cultura însă desi si ea'nsemnează asemenea o activitate si dezvoltare spirituală, este personal terminată cu scopul ei, e mărginită la individ si se împlineste numai în el singur... Stiinta este reprezentarea si dezvoltarea spiritului national într'o directie, acea a stiintei; valoarea si fiinta ei, viata si scopul ei e departe de a se mărgini la un număr breslas de indivizi; stiinta nu e pentru învătati ci învătatii pentru stiintă... Cei culti dintr'o natiune sunt, cred, cari mai dintâi si cu deosebire receptează în ei cele câstigate pe terenul stiintei pentru spiritul public... Pe pomul cunostintei, care creste din pământul spiritului national, stiinta se poate compara cu acele intime puteri agente, care sugând si alăptând scot sucurile din adâncimile izvorătoare si le trimit in toate ramurile; trunchiul si rădăcinile sunt purtătorii consistenti ai stiintei...
... Insă podoaba cea mai nobilă a unui popor este arta si cel mai nobil simt al omului e cel estetic; e un privilegiu al culturii, de a se bucura de această podoabă a vietii si de a onora si gusta frumosul pe toate căile; însă cel mai frumos din toate câte sunt frumoase este sufletul cel mai frumos...
... Noi care am contribuit mai mult poate decât tribunii zilei, la sfărmarea despotismului de sus, declarăm azi franc, leal si cu energie, că nu voim a consolida tirania de jos...
... Statul e azi masina prin mijlocul căreia cei lasi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici...
... Noi sustinem că poporul românesc nu se poate dezvolta, decât păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa traditiile sale istorice, astfel*censored*ele s'au păstrat in curgerea veamurilor...
... De aceea credem, întemeiati pe vorbele bătrânului Matei Basarab, că tara este, în linia întâia, elementul national si că e scris în cartea veacurilor ca acest element să domine soarta si caracterul acestui stat...
... In locul civilizatiei grece, înflorit-a în Bizant o cultură turcească? De loc. Tocmai asa nu va înflori o cultură moscovită pe pământirile supuse Rusilor, pentrucă lipseste rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi...
... C'un cuvânt în loc de-a se desfăsura înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiti cu flămânzie asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Venetiei si apoi mai departe... tot mai departe.
Si această misiune tainică o împlinesc apoi diplomatii si baionetele. Există testamentul lui Petru cel Mare sau nu există? El există în capetele celor ce dau azi tonul în Rusia...
Mihail EMINESCU
Sursa:miscarea.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu