Fiorul pacatului

Fiorul pacatului
Valeriu D.G.Barbu


iubirea presupusă ne resetează gesturile, fără iluzii
magia vieţii se sparge –
trăim o autentică, extravagantă amăgire

o alarmă se stinge lent, acum e linişte,
creşte golul încât mă simt
universal

şi începe:

un soi de sentiment al vinovăţiei dă să-ncolţească –
dar se striveşte spontan
respirul e prea fierbinte în seara asta iubito, departeo, preao...

un ţurţur de gheaţă şi un ţurţur de foc
urcă-mpreună spirală spre ceafă –
fiorul păcatului din magie se iscă şi odată învins mă ţine aici

şi totu-i doar pe înţelesul sublimului