*OSTROVUL BLESTEMAT SAN SIMON
*Insula misterioasa
*Foto:Wikimedia Commons
Leprozeria funesta a fost închisa în 1927 si, din anii ’30, odata cu începerea razboiului civil din Spania, insula a devenit închisoare pentru detinutii politici ce se împotrivisera regimului lui Franco. Oficial, aici se ridicase o colonie penitenciara pentru cei mai periculosi infractori, dar, de fapt, pe insula era un lagar de concentrare si exterminare.
Sute de oameni ce luptasera împotriva generalului Francisco Franco, liberali, republicani, adepti ai socialismului, fusesera inchisi pe insula si supusi unor conditii inumane. Directorul închisorii, un fervent partizan al franchismului, denumit si „traficantul de carne vie”, facuse din insula un adevarat infern. Redusese ratiile prizonierilor atât de mult, încât acestia de abia se puteau tine pe picioare. Marise numarul executiilor si, ajutat de medicul închisorii si de seful gardienilor, santaja detinutii. Ajunsesera sa stoarca bani chiar si de la rudele prizonierilor care sperau în eliberarea vreunei rude, fara sa stie ca, de fapt, tatal fratele sau fiul fusesera deja executati.
În anii ’40, odata cu sfârsitul razboiului civil, insula devenise atât de supraaglomerata, încât fiecare detinut de abia dispunea de o suprafata de 38 de centimetri, pentru a putea dormi. Pe lânga faptul ca aici vietuia o populatie neproductiva, sutele de prizonieri cereau si anumite cheltuieli, pe care statul franc nu si le permitea. Singura solutie ce se putea adopta era simpla: exterminarea. Plajele insulei, odata luxuriante, devenisera o groapa comuna, în care zaceau sute de cadavre. Insula devenise un adevarat loc al terorii.
De abia în 1943 „Colonia Penitenciara San Simon” îsi închidea definitiv portile. Se sfârsise cu mortii aruncati pe plaja, se sfârsise cu contrabanda de carne umana, cu umilintele, abuzurile, teroarea… Dar cei care înca mai aveau putere sa se întoarca la casele lor erau foarte putini. Insula ramânea în urma lor, lugubra si pustie, în mijlocul apelor oceanului.
Leprozeria funesta a fost închisa în 1927 si, din anii ’30, odata cu începerea razboiului civil din Spania, insula a devenit închisoare pentru detinutii politici ce se împotrivisera regimului lui Franco. Oficial, aici se ridicase o colonie penitenciara pentru cei mai periculosi infractori, dar, de fapt, pe insula era un lagar de concentrare si exterminare.
Sute de oameni ce luptasera împotriva generalului Francisco Franco, liberali, republicani, adepti ai socialismului, fusesera inchisi pe insula si supusi unor conditii inumane. Directorul închisorii, un fervent partizan al franchismului, denumit si „traficantul de carne vie”, facuse din insula un adevarat infern. Redusese ratiile prizonierilor atât de mult, încât acestia de abia se puteau tine pe picioare. Marise numarul executiilor si, ajutat de medicul închisorii si de seful gardienilor, santaja detinutii. Ajunsesera sa stoarca bani chiar si de la rudele prizonierilor care sperau în eliberarea vreunei rude, fara sa stie ca, de fapt, tatal fratele sau fiul fusesera deja executati.
În anii ’40, odata cu sfârsitul razboiului civil, insula devenise atât de supraaglomerata, încât fiecare detinut de abia dispunea de o suprafata de 38 de centimetri, pentru a putea dormi. Pe lânga faptul ca aici vietuia o populatie neproductiva, sutele de prizonieri cereau si anumite cheltuieli, pe care statul franc nu si le permitea. Singura solutie ce se putea adopta era simpla: exterminarea. Plajele insulei, odata luxuriante, devenisera o groapa comuna, în care zaceau sute de cadavre. Insula devenise un adevarat loc al terorii.
De abia în 1943 „Colonia Penitenciara San Simon” îsi închidea definitiv portile. Se sfârsise cu mortii aruncati pe plaja, se sfârsise cu contrabanda de carne umana, cu umilintele, abuzurile, teroarea… Dar cei care înca mai aveau putere sa se întoarca la casele lor erau foarte putini. Insula ramânea în urma lor, lugubra si pustie, în mijlocul apelor oceanului.
În ciuda încercarilor de a „umaniza” acel loc sumbru, transformându-l în camin pentru oamenii din garda generalului Franco, blestemul calugarului aruncat cândva capata din nou forta. În august 1950, o nenorocire se lega iarasi de numele insulei. Vasul „Monchita”, care naviga în directia San Simon, la bordul caruia se aflau 43 de ofiteri de elita din armata franchista, nu si-a mai atins niciodata destinatia. Din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile si a curentilor puternici, nava s-a scufundat si toti pasagerii au pierit…
De parca spiritele detinutilor din „lagarul mortii” s-ar fi razbunat pe calaii lor. Acestea au fost însa ultimele suflete pe care blestemata insula le înghitea. Printr-un ordin, teritoriul a fost evacuat. Ostrovul ramânea din nou abandonat, din nou pustiu…
De parca spiritele detinutilor din „lagarul mortii” s-ar fi razbunat pe calaii lor. Acestea au fost însa ultimele suflete pe care blestemata insula le înghitea. Printr-un ordin, teritoriul a fost evacuat. Ostrovul ramânea din nou abandonat, din nou pustiu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu