De ziua ei

De ziua ei

de Valeriu Cercel

Mă-ntreb nedumerit distinse doamne
Căsătorite sau recidiviste,
Indiferent sub farduri câte toamne
Ascundeţi pentru voi de egoiste,

Cum până astăzi nu aţi învăţat
Că n-are rost, făcând chiar şi exces,
Cu soţul a vorbi codificat
Sau pe-ocolite cu subînţeles (?!)

Căci un bărbat fiind dintr-o bucată,
Nu v-o mai spun eu care, de isteţ
Nu-i place când femeia-i complicată
Şi mai ales când vrea ceva de preţ,

Cum m-a luat Măria-n dimineaţă
Din aşternut, fiind iar ziua ei,
Că împlinea a treia oară-n viaţă
Ca şi acum opt ani tot patruştrei:

Avui as-noapte-un vis tare ciudat,
Mi-ai oferit în dar, de ziua mea,
Un colier de perle minunat
Şi nu-nţeleg, Ionele, ce-o-nsemna (?!)

La care eu, de fel intuitiv,
Zâmbind, c-am priceput unde bătea,
În şoapte i-am spus galeş, afectiv:
"... diseară, în mod sigur, vei afla!"

Când ea putea să-mi spună răspicat
Fără ruşine, oblu şi firesc,
Nu să mă plimbe-n zori neapărat
Ştiind c-aşa ceva nu prea servesc...

Oricum, sub lumânări, seara la cină,
După mesajul clar ce l-am primit,
Cum tocmai fu şi ziua de chenzină,
Măriei un cadou i-am oferit,

Găsind, foarte surprinsă, evident,
În pacheţel, aşa cum îşi dorise,
De la iubitu-i soţ, mereu atent,
Bine'nţeles că... o carte de vise.