Ploua-te suflete-n Rai

Ploua-te sflete-n Rai

de Costel Macovei

ne-au terminat maică, ne-au secerat cu secerătoarea şi ne-au treierat cu treierătoarea
sămânţa au dat-o pe pustie şi rădăcinile ni le-au tăiat, le-au ars şi le-au aruncat
să nu se mai ştie, să nu se mai audă să ni se piardă nume şi urmă

aşa mă căina Buna în visul din urmă
şi lacrima ei mă spală, suspinul ei mă zvântă şi mă alină
şi pleoapa mi-o ţese cu palme de lumină

ortul maică să nu-l ţii până-n cele-împărăţii
să-l dai vamă-n prima poartă
că-alfel or să ne despartă

căpătâiul te-o-ndruma să îţi găseşti poteca
că-înainte cale este, mult mai lungă ca-n poveste
iar eu n-am cum să te-ajut, că mi-ar lua drumul prea mult

ţine drumu-o veşnicie păn-la dalba-împărăţie
şi cu neamul întregit, numai oase şi-un gând bun, ne-om scoborâ pe Pământ
să durăm temniţă urii şi dacă om mai putea, om vedea ce-om mai făcea