Copacul condamnat la moarte
de Costel Macovei
din noaptea minţii şi din hăul fără suflet
s-a hotărât ca toţi cei care nu ştiu capul să şi-l plece
să piară în uitare sub lovituri de seceri
şi-n malaxorul morţii trecutul să-şi jupoaie
el nu ştie care sunt acuzaţiile aduse
şi nici nu ştie să îşi plece crengile-n uitare
el ştie doar că cerul îi e frate
când gerul muşcă din boboci a moarte
au fost şi vremi când l-au închis în gard de sârmă
îndepărtând pe toţi cei care l-ar fi strâns în braţe
cu iubire, cu lacrimă, cu speranţă, cu moartea-n suflet
dar nu şi-a smuls rădăcinile să dea bir cu fugiţii
îşi poartă cerul printre crengile ce cad
din noaptea minţii şi din hăul fără suflet
s-a hotărât ca toţi cei care nu ştiu capul să şi-l plece
să piară în uitare sub lovituri de seceri
şi-n malaxorul morţii trecutul să-şi jupoaie
el nu ştie care sunt acuzaţiile aduse
şi nici nu ştie să îşi plece crengile-n uitare
el ştie doar că cerul îi e frate
când gerul muşcă din boboci a moarte
au fost şi vremi când l-au închis în gard de sârmă
îndepărtând pe toţi cei care l-ar fi strâns în braţe
cu iubire, cu lacrimă, cu speranţă, cu moartea-n suflet
dar nu şi-a smuls rădăcinile să dea bir cu fugiţii
îşi poartă cerul printre crengile ce cad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu