BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

sâmbătă, 1 august 2015

Balena c-un toc de argint(revizuitã)

Balena c-un toc de argint(revizuitã)                                                                                                            de Rudy Valentino  


Parodie dupa "Mistretul cu colti de argint" de Stefan Augustin Doinas

Un stripper bronzat practica vînătoarea
De foci cu parai.Săli de "net" străbătea,
Umflînd, arogant, pectoralii cât zarea,
Tasta plin de vervă, spre plebe zicea:

-Hai, bă, să momim din genuni nepătrunse
Balena c-un toc de argint, dubios,
Ce-şi ţine cu grijă sub ţoale ascunse
Grăsimea, acneea, piciorul păros...

-Amigo, rînji un pigmeu mai obraznic,
Balene din astea nu gustă urzici
Şi chiar de le prinzi la un suc, e zadarnic,
Te lasă golaş, în chiloţi şi tîrlici.

Dar stripperul, calm, butona înainte,
Visând clandestin, ameţit de licori,
Balene nababe, lipsite de minte,
Ce-ţi vîră-n bermude biştari sclipitori.

Pe chat-uri, isteţ, el lansa mii de poante;
-Priviţi cum se-agaţă, spontan, doar c-un semn,
Balena c-un toc de argint. Adelante!
Veniţi s-o-ncolţim, nu mai staţi ca de lemn!

-Amigo, de goange-s sătul pînă-n gât,
Rânji iar pigmeul căscînd nătăfleţ,
Dar stripperul spuse-ncruntându-se:-Zât!
Şi mausu-i sclipi, ca un slip, îndrăzneţ.

On line păstoreşte şuncoase alaiuri:
-Priviţi cum înhaţ, veritabil hingher,
Balena c-un toc de argint, prin coclauri,
Veniţi s-arătăm c-avem muşchii de fier!

-Amigo,nu pot,sunt un ţâr cam borât,
Zicea, scărpinîndu-şi podoaba de preţ,
Pigmeul spre stripper. El râde:- Hai zât,
Hai, du-te să paşti un pogon de nutreţ!

Şi iar perora pe a net-ului creste:
-Priviţi,sunt aproape s-atrag în mincioc
Balena c-un toc de argint din poveste,
Apoi s-a întors spre pigmeu:-N-ai un foc?

-Amigo,n-o prinzi...Pun pariu...Hai,pe cât?
Privea câş pigmeul, scobindu-se-n nări,
Dar stripperul ţipă -ncordându-se:-Zât,
Nu vezi?N-ai "mălai" nici să-ţi cumperi ţigări!

Cum sta el asa molfăindu-şi fondanta,
Atent să nu-i scape vreo morsă pe chat,
Veni o balena zurlie cu geanta
Şi brusc îl pocni peste creştetu-i plat...

-Ce mă-sa, măi frate, mă umple de stimă
Oprind vânătoarea-mi în plin apogeu,
Ce gest criminal m-a lăsat fără rimă
De văd stele verzi şi dovleacu' mi-e greu?

-Amigo, balena ce-o cauţi, imensă,
In treacat ţi-a tras o scatoalcă ...Atât!
Hai, fă-ţi testamentul şi lasă-mi dispensă,
Dar el i-a răspuns, zvârcolindu-se:-Zât!

Dă bipuri la fane, nu sta ca o miră,
Pe Orange, pe Cosmo, pe Zapp, dă din plin,
Să dai pînă crăp sau cartela expiră!
Pigmeul dădu, doar pe Orange... puţin...




Poezia parodiata:

Mistretul cu colti de argint
de Stefan Augustin Doinas

Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
canta dintr-un flaut de os si zicea:

-Veniti sã vanam în paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

-Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...

Dar printul trecea zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand în culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
-Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sageata de lemn!...

-Stapane, e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sageata de fier!...

-Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
-Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sageata de foc!...

-Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret.
Dar el raspunde intorcandu-se: -Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.

Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
il trase salbatic prin colbul roscat.

-Ce fiara ciudata mã umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plange?
Ce vesteda frunza mã bate mereu?...

-Stapane, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcadu-se.-Taci.

Mai bine ia cornul si suna intruna.
Sã suni pana mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa crestete luna
 si cornul suna, insa foarte putin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu