Poezia moderna

Poezia moderna
de Ionel Marius Gherendi

Nu rime, nu versificaţie,
Nu ritm dar nici emoţie,
Sunt legile ajunse-n slujba
Poeţilor ce scriu cu drujba.
Dacă te-ncumeţi a lăsa
Să-ţi fie-umplută poezia
De muzica magiei lumii
Zidită-n chinuri de străbunii
Ce-au căutat şi ritm şi rimă,
Eşti învechit şi fără noimă
Eşti mort şi fără de inimă!
„- N-ai pus accentul unde trebuia! :))
Doar ca să iasă poezia?!
Pfuai! Sper că n-aştepţi cititorul
Să mai citească şi-următorul
Vers…, ori ce naiba-i ăsta,
De n-are venele tăiate,
Sau măcar gânduri supărate
Pe praful din oraşul care
Mereu e parcă-n sărbătoare,
Şi căruia nu-i pasă veci
De cei ce plâng cu lacrimi seci,
De cei ce ştiu să-şi scrie-amarul
Cu tuşul ce le cunosc darul
De mari poeţi,
De-adevăraţi maeştrii
Ai versurilor care-ndată
Vor cucerii o lume-ntreagă,
O lume, care-nduioşată
De-aşa valoare-adevărată,
Neînţeleasă,” (nici de ei)
„O, ai să vezi, mă jur pe zei,
Se va grăbi să-i facă loc
În lumea magică, de foc,
Al celor mai adevărate staruri
Ce merită cununi de lauri.
Încerci să-i dai visare şi culoare,
S-o faci să-ţi cânte-n gura mare
Neînţelesele-ţi emoţii, eternele iubiri,
Ascunse printre stele, pătrunse de sclipiri?!
Mai bine-o laşi în beznă, c-o viaţă
Numai de tine înţeleasă,
Şi lumea-o să te-admire!
Vai, m-am tâmpit, vorbesc în rime!”