Teza de doctolat

Teză de doctolat
(poezie de Clăciun)

de Valeriu Cercel

De când tlecui, si nu glumesc,
La glădiniţă-n anul tlei,
Am înţeput, cu mult temei,
La viitol să mă gândesc,

Si selios m-am apucat,
Cum nu am muschi să plagiez,
De pe acuma să luclez
La teza mea de doctolat,

Cu plobe, acte, cum vă spun,
Chiar de v-aţi sifona un pic,
În teză vleau să clalific
Povestea a’ cu Mos Clăciun,

Ce-o stiţi si voi de la pălinţi,
Că vine-n seala de Ajun,
Si că e dalnic, si e bun,
Cu sacul plin de-ţi fost cuminţi,

Si c-al avea la polu’ nold,
Plintle zăpezi si flig cumplit,
O fablicuţă, negleşit,
Pitită bine-ntl-un fiold,

Unde el faţe, competent,
Munţind o noapte şi o zi,
Bomboane, ţoale, giucălii,
Pentlu aţest eveniment,

Venind apoi peste nămeţi
Si viscolole ţe sunt la pol,
Cu sănioala lui în zbol,
(Cum cled atăţia nătăfleţi!)

La fiecale dintle noi,
Cu daluri multe, giucălii,
(Tot ce i-am sclis noi c-am doli)
La Glina, Nev-Yolk sau Plescoi…

Dal, cum de la-nţeput v-am spus,
Fiind în anul tlei deja,
Nu-mi mai pelmit, la vâlsta mea,
Să mă mai las cu pleşu’ dus,

Concluzionând, fălă ocol,
C-am alfabetul învăţat,
Că basmul e demult fumat
Cu Mosu’ nostlu de la pol,

Si dup-al meu laţionament,
Investigând tot ţe-am plimit
Anul tlecut, Mosul iubit…
Din China vine, evident !