Mos Nicolae

Mos Nicolae
de Valeriu Cercel

Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
În cărunţindu-i pe părinţi…
În zori…găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat’, afar’, la uşă,
Sătui fiind…ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă…

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă…

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum…şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că…plângem după Nicolae!