Ploaia citadina

Ploaia citadină

Iubito, ploaia citadină
Îţi jur că-i singura de vină
De n-am ajuns la timp la tine!
Dar hai să-ţi spun ce-a fost, mai bine:

Ferice am pornit de-acas',
Cu gândul că un ceas de-mi las
Eu sigur o s-ajung lejer.
Dar ce să vezi? Pornit din cer,
Potopul ăsta diluvian
Făcu din Bucureşti lighean,
Umplut cu apă până-n buză...
Şi nu-nţeleg de ce te-amuză
Sinistrul tocmai ce-a trecut,
Când nici măcar nu l-ai văzut.

S-au rupt deasupra-mi nori ca dracu'
Şi-n Colentina doar cu bacu'
Puteai cumva să traversezi.
Dar cum nici bac nu ai să vezi,
Am deviat de la traseu
Sperînd că poate-n drumul meu
Voi da de-o staţie de metrou.
Însă m-am poticnit din nou,
Căci fără de-a avea costum
Nici de scafandru nu sunt bun,
Să pot ajunge pe peron
La submarin. Metrou, pardon.

Deja simţind c-am să cedez.
Mi-am revenit cu-n maidanez
Care, mişcîndu-şi iute coada
M-a implorat să îl trec strada,
Temîndu-se destul de tare
De balta ce-i stătea în cale.

Era trecut de şi jumate.
Cobor la Universitate
Să ies la Colţea. Dar să pot,
Pentru că vezi, pasajul tot,
Se preschimbase în piscină,
Cu apă-atăt de cristalină
Că îţi venea să uiţi de tine
Făcînd vreo două-trei bazine...

Încerc să mă adun mai bine,
Şi o pornesc din nou spre tine,
Mergînd afară prin calvar.
Dar doar ce văd pe trotuar
Pescari ieşiţi cu scule rare,
Decişi să facă o-ncercare
Să vadă, balta gratuită
De nu-i cumva mai pricopsită
Ca balta de la Tîncăbeşti.
C-atunci rămân la Bucureşti.

Şi uite cum se lasă seara
Până s-ajung în Ilioara
Să-ţi văd iubito chipul drag,
Pe care sper c-o să-l împac
Spunîndu-ţi sincer ce-am păţit,
Cu-acest potop nefericit.poezie satirică de Mihai Manolescu (26 mai 2012)