BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

joi, 10 aprilie 2014

Succes editorial


Succes editorial

Acum vreo lună, eu, afon,
Am scris o carte despre bani
Şi cum poţi face-un milion,
Vânzând gogoşi, în câţiva ani;

Mare scofală-n ea n-am scris,
Doar despre bani nişte poveşti,
Printre reţete cu dichis,
De aluaturi olteneşti,

Pe care, franc, le-am reprodus
Dintr-un caiet vechi, moştenit
De la bunica ce s-a dus,
Fie-i gazonul însorit!...

Ei bine, cartea, ce succes!
Ca pâinea caldă s-a vândut,
Şi ce talent am, mai ales,
De n-o scriam n-aş fi ştiut!

Plus... câţi faliţi nu au habar,
Citindu-mi opera, setoşi,
"Cum poţi s-ajungi milionar
În câţiva ani, vânzând gogoşi"!

P. S.
Acuma scriu o carte nouă,
Unde, pe scurt voi releva
Cum am făcut aproape două,
Nici într-o lună şi ceva.

poezie satirică de Valeriu Cercel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu