BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

marți, 25 martie 2014

Mos Nicolae


Moş Nicolae

Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunţindu-i pe părinţi...
În zori... găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat', afar', la uşă,
Sătui fiind... ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă...

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum... şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!

poezie satirică de Valeriu Cerce

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu