Încercarea de a afla ce a fost înainte de explozia primordială Big Bang care a dat naștere universului nostru i-a preocupat întotdeauna pe marii fizicieni ai lumii.
Exegeți ai fizicii cuantice ca Plank și Dirac au teoretizat că înainte de explozia Big Bang care a dat naștere actualului univers totul era neant cuantic, sau ”marele nimic”. Acesta nu trebuie confundat cu vidul cosmic. Vidul cosmic conține în sine spațiu și timp. Neantul însă nu conține nimic, nici spațiu, nici timp. Este singularitate raportată la sine însăși. Imaginea matematică a neantului este 0 (zero).
NIMIC ȘI ÎN ACELAȘI TIMP TOTUL!
Totuși, deși nu conține nimic din punct de vedere material, neantul conține totuși ceva foarte important. Conține virtualitate, adică probabilitatea să se întâmple ceva. Aceasta nu este nici materie, nici forță, nici dimensiune și nici legitate fizică. Este o entitate aleatorie care oscilează între a fi sau a nu fi, cum spunea Shakespeare. Ea există și nu există în același timp. La fel obiectele și fenomenele (în număr infinit) pe care ea le poate genera teoretic. Virtualitatea este nelimitată. Adică infinită. Ea conține probabilități infinite, poate da naștere la fenomene și obiecte oricât de mari și de stranii, la universuri și lumi bizare. Virtualitatea conține și posibilitatea apariției unei rațiuni supreme (pe care putem s-o numim Dumnezeu). Dar dacă toate acestea nu se întâmplă și nu apar, atunci ele rămân doar ca posibile. Adică virtuale. Deci există și nu există în același timp.
DE CE A TREBUIT SĂ EXISTE O EXPLOZIE BIG BANG?
Această calitate a neantului cuantic, de a avea virtualitate, adică posibilitatea ca să se întâmple ceva, face ca neantul să fie în același timp zero și plus infinit. Adică să fie în același timp totul sau să nu fie nimic.
În matematicile cuantice acest lucru chiar se întâmplă. Calculatoarele cuantice fac calcule aproape infinite fiindcă în baza lor de calcul 0 și 1 nu se comportă ca la calculatoarele obișnuite ci într-un mod cu totul diferit. La calculatoarele cuantice 0 și 1 pot fi în același timp și 0 și 1 simultan. Adică se transformă unul în altul simultan. Cum fac asta vă voi spune într-un alt articol, pentru că nu vreau să nu ne îndepărtăm de subiect.
Explozia Bing Bang care a dat naștere universului nostru actual s-a produs în neant. Ea s-a produs pentru că virtualitatea neantului, din motive necunoscute a intrat în vibrație și a explodat sub propria ei influenţă. Așa s-a produs Big Bang-ul.
Infinitul de posibilități al vitualității neantului conținea, printre multe altele și posibilitatea apariției unei astfel de explozii primordiale. Ea era, cum s-ar spune, în planul de probabilități al virtualității, care presupunea apariția unei infinități de alte evenimente și obiecte. Dar de ce din această lungă listă s-a produs tocmai explozia Big Bang nimeni nu știe. Dirac a afirmat că incertitudinea virtualității care nu se ”hotăra” cărui eveniment să-i dea întâietate în apariția din neant a dus la tensionarea virtualității însăși care a început să oscileze tot mai tare, să vibreze, pentru ca în cele din urmă să explodeze.
MISTERUL LEGILOR MATERIEI
La început materia Big Bangului a fost haotică. Totuși, această materie haotică a fost adusă imediat sub control de niște legi ale materiei: magnetice, matematice, fizice, gravitaţionale etc. Acestea au modelat universul ce-l vedem acum, cu stele, cu sisteme planetare, cu galaxii, cu gravitație, cu lumină, spațiu timp. Aceste legi sunt purtătoare de ordine și sunt extrem de precise. Ele nu creează nimic ci doar modelează. Acționează asupra materiei și atât. De unde au venit aceste legi aşa de clare şi precise? Nu știm. Ele au venit din neant dar neantul este o noțiune prea generală ca să ofere o localizare.
Se ştie că în prima trilionime de secundă de la izbucnirea marii explozii Big Bang, materia era alcătuită dintr-un amestec plasmatic de particule subatomice care se mişcau haotic.
Totuși, acest haos primordial al oceanului de particule subatomice a fost pus imediat sub control în a doua trilionime de secundă a exploziei inițiale Big Bang de legile de bază ale fizicii materiei și ale matematicii de care am amintit mai înainte.
Aceste legi sunt extrem de precise, imuabile, eterne. Ele au preluat imediat controlul haosului primordial și au început să ”guverneze” materia rezultată din explozia primordială. Legile fizicii au pus imediat ordine în materia haotică a Big Bangului alcătuită din particulelele subatomice cuantice și au trecut ulterior la modelarea materiei universului până la nivelurile ei cele mai înalte (stele, galaxii, roiuri de galaxii). Așa acționează și azi. ”Munca” lor nu se termină niciodată. Dacă una din ele ar înceta pentru o secundă să acționeze (de exemplu gravitația) universul s-ar sparge ca un balon umflat înțepat cu acul și ar dispare.
Apariția acestor legi a fost problema care i-a frământat pe marii fizicieni ai lumii, inclusiv pe Einstein care în ultimii ani ai vieții lui s-a străduit cu disperare să le găsească originea într-o formulă unică a mișcării materiei în univers.
Caracterul acestor legi fizice și matematice este etern și imuabil. Ele sunt singurele entități din univers care nu cunosc entropia. Adică nu se degradează și și nu mor. Oriunde în univers 1+1=2 și oriunde în Univers elementul chimic fier are masa atomică 55,845 g/mol și se topește la 1538 grade Celsius. Fix la 1538 de grade! Nici mai mult, nici mai puțin.
Aceste legi sunt atât de precise încât savanții, analizându-le, se simt pur și simplu umiliți dându-și seama că, în ciuda avântului luat azi de cercetare, știința lor este total neputincioasă în fața respectivelor legi. Voi da aici un singur exemplu. Cele patru forțe fundamentale care domină universul actual sunt forța electromagnetică, gravitația, forța nucleară tare și forța nucleară slabă.
Aceste patru forțe țin sub control întreaga materie din univers și ca s-o controleze ”apasă” asupra ei cu o ”presiune” numită constanta lui Plank, a cărei putere, exprimată matematic în jouli, este de ordinul zero și virgulă (0,) urmate de 119 zerouri și abia după acestea 119 zerouri cifra 1.
Cu alte cuvinte cele patru forțe fundamentale apasă asupra materiei din univers cu o forță de miliarde de miliarde de ori mai mică decât forța necesară deplasării unui kilogram de materie pe distanța de un metru.
Dacă presiunea acestor forțe ar fi cu o miliardime de miliarime mai slabă decât 0,0000(119 zerouri)…1 atunci universul s-ar dilata rapid și ar dispare în neant. Dacă ea ar fi cu o miliardime de miliardime mai mare decât 0,0000(119 zerouri)…1 atunci universul ar aflui spre centru și s-ar prăbuși în sine. Totuși legile care guvernează această presiune sunt stricte și ele nu apasă asupra materiei mai mult decât este necesar. dar nici nu slăbesc apăsarea. Și acesta a fost doar un singur exemplu.
ZIDUL LUI DUMNEZEU
Legile care controlează universul exercită asupra acestuia un ”reglaj” de o precizie atât de fantastică încât se exclude din start apariția lor ca ”întâmplătoare” sau ”naturală”, iar savanții (chiar cei contemporani astăzi cu noi) se văd obligați să le abordeze din punct de vedere mistico-religios, pentru că alte explicații nu pot da.
Analizând legile matematice și fizice ne întâlnim aici față în față cu măreția înfricoșătoare a ideii de ordine profundă care guvernează materia universului nostru. Iar această ordine și legile ei nu au apărut din nimic. Este clar că ”cineva” (o entitate) a gândit și a pus la punct acest mecanism al legilor. Dacă o astfel de entitate este sau nu Dumnezeu nu contează, pentru că nu asta discutăm aici acum ci contează faptul că o astfel de entitate exista dinainte de a exista universul nostru și și-a trimis aici legile ei imuabile ca să regleze funcționarea acestui univers al nostru nou apărut.
Dealtfel, în treacăt spus, fizicienii de azi numesc constanta lui Plank, pe care eu am amintit-o mai sus, ”constanta lui Dumnezeu”. O să vedem mai departe că numele lui Dumnezeu este mult mai des întîlnit în lucrările savanților decât s-ar putea crede. Bosonul Higgins pe care-l caută azi intens fizicienii de la acceleratorul CERN din Geneva se numește ”particula lui Dumnezeu”. Totalitatea atomilor din univers se numește ”numărul lui Dumnezeu”, imposibilitatea omului de a atinge cunoașterea supremă, sau ”zidul lui Plank” se numește ”zidul lui Dumnezeu”. Și acestea sunt doar câteva exemple.
Freeman Dyson, prestigios fizician american spune: ”Cu cât privesc mai atent detaliile și arhitectura universului nostru și legile care-l guvernează, cu atât mai mult descopăr dovezi care-mi confirmă că într-un anume sens universul știa că noi, oamenii urma să apărem. Legile care guvernează Universul au lucrat în acest sens și lucrează încă pentru a face Universul locuibil pentru noi, oamenii. Aceste legi au creat condițiile pentru ca noi oamenii să apărem pe scena cosmică și acest lucru s-a întâmplat deja, chiar dacă scena este una deocamdată mică în comparație cu dimensiunile la scară cosmică. Este imposibil, în aceste condiții, să nu te gândești că există o rațiune superioară care a lucrat în acest sens. Practic ești forțat ca să gândești așa ca savant, chiar dacă ești ateu și nu crezi în Dumnezeu, fiindcă o altă explicație nu ai când vezi așa ceva.”
Savantul american James Gardner, în cartea The Intelligent Universe (AI, ET, and the Emerging Mind of the Cosmos, New Page Books, 2007) scrie: ”Acest reglaj al legilor care acționează în Univers, de o precizie și o măreție uimitoare, ne conduce inerent la concluzia că legile care guvernează materia Universului sunt expresia unei entități inteligente venite din afara Universului nostru, o inteligență organizatoare care transcende realitatea materiei, deci vine din afara acesteia.”
Înainte de marea explozie Big Bang nu exista nici timp nici spațiu. Timpul și spațiul au apărut ulterior marii explozii promordiale, probabil în a șaptea sau a opta trilionime de secundă, dar legile care guvernează materia erau deja acolo când spațiul și timpul au apărut în universul nostru. Înseamnă că legile fizicii și matematicii au venit aici din exteriorul universului nostru, dintr-o determinare cu conținut de sine stătător (nu neapărat material), dintr-o singularitate preexistentă universului nostru, a cărei unică trăsătură este ordinea absolută. Deci acea singularitate era rațională.
Legile care guvernează universul sunt instrumente ale unei rațiuni superioare. Scopul pentru care ele există ne scapă, dar nu pentru că ar fi prea înalt sau sofisticat acest scop al lor ci pentru că existența noastră pur și simplu este prea scurtă în comparație cu lungimea fenomenelor cosmice pe care ar trebui să le urmărim pentru a le înțelege. În comparație cu viața unei stele, viața celui mai longeviv om de pe Pământ nu e nimic.
Pe de altă parte, aceste legi ale materiei care au început să acţioneze din prima trilionime de secundă a marii explozii iniţiale care a dat naştere Universului, sunt foarte numeroase și foarte bine coordonate între ele. Ele nu funcționează una fără alta ci alcătuiesc un tot unitar, un fel de ”angrenaj de roți dințate” a cărui funcționare nu ar fi posibilă fără existența unei legi supreme, a unei ”superlegi” care să comande toate celelalte legi ale universului. Aceasta este pârghia supremă pe care o mânuiește presupusa entitate rațională care a creat legile.
La această ”lege supremă a universului”, la acest ”pupitru de comandă” al universului a încercat cu disperare să ajungă Einstein în ultimii ani de viață, dar încercările lui au eșuat. A recunoscut totuși că legile care guvernează materia din univers provin dintr-o singularitate înzestrată cu rațiune, care a precedat explozia primordială Big Bang și care e mai veche decât spațiul și timpul.
Despre această singularitate anterioară universului nostru nu știm nimic în afară de legile universale ale materiei care au venit de acolo. Materia din universul nostru se supune necondiționat acestor legi și ascultă de ele.
Din nefericire pentru curiozitatea noastră științifică, noi, oamenii suntem tot materie și suntem supuși legilor materiei. Ca atare nu ne vom putea ridica niciodată peste aceste legi la o înălțime atât de mare încât să vedeam și să înțelegem cum lucrează ele în ansamblul lor. Și chiar dacă vom reuși acest lucru cândva, tot nu-l vom cunoaște pe ”creatorul lor suprem”. Ar fi o imposibilitate tehnică. Atomii de apă din instalația de răcire nu pot sta de vorbă cu inginerul care a creat motorul dată fiind totala incompatibilitate ambientală dintre ei și inginer. Acesta este celebrul ”zid al lui Dumnezeu” (sau ”zidul lui Plank”), enunțat chiar de Plank și prin care omului i se barează accesul la cunoașterea totală. Îl descrie plastic și Biblia: ”Căci noi, oamenii suntem de ieri, nu ştim nimic și Dumnezeu i-a pus omului un hotar peste care el nu va trece” (Biblia, Cartea lui Iov).
Prof. George PANAITESCU
Sursa:universulromanesc.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu