BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

joi, 21 februarie 2013

Apostol Apostol

Apostol Apostol
de J N Manzatti

La restaurantul "Continental" din Bucurestii de odinioară, chelnării roiau ca bondarii în toate părtile. Situat în inima Capitalei, în incinta hotelului cu acelasi nume din piata "Teatrului National" îsi avea o intrare chiar prin Calea Victoriei si o alta prin strada Regală, care dădea în grădina restaurantului.
 La orice oră ai fi intrat, privirea îmbrătisa o societate de oomeni reprezentând floarea literelor si artei românesti. Se lăsau ademeniti de deliciul bucatelor, de arcusul fermecat al lui Grigoras Dinicu, sau de serviciul impecabil al chelnărilor si directiunei localului, care se întreceau în a satistace exigentele publicului cosmopolit. Intr'adevăr, restaurantul era cercetat si de nenumărati străini în trecere prin Bucuresti. Acolo, într'o seară, după un concert al său la Ateneul Român, faimosul violonist Jasho Heifetz venise să îsi asculte „colegul", pe Grigoras Dinicu. Intre alte melodii executate în cinstea alesului oaspe, Grigoras interpretase si compozitia sa „Hora Staccato" cu virtuozitatea ce îl făcuse faimos în toată Europa. Interesul stârnit fu enorm. Sedus de interpretare si de constructia melodică, Heifetz ceru lui Dinicu autorizatia să facă o transcriptie concertistică a piesei, ce avea să devină apoi una dintre cele mai populare compozitii ale emisiunilor radiofonice mondiale.
 Pe Josha Heifetz îl servise la masă un chelnăr între două vârste, de statură mijlocie, cu înfătisare blândă de om de treabă. Când ilustrul violonist voi să-i dea la plecare obisnuitul bacsis, răsplata pentru serviciul si comportamentul ireprosabil, chelnărul răspunse cu fermă, dar delicată timiditate:
 - "Vă multumesc sincer si vă rog să nu imi luati in nume de rău dacă vă refuz. In general, dela artisti nu primesc bacsis."
 Tin a mentiona că acest "bacsis" (cuvânt turcesc intrat in limba noastră cu felurite întelesuri, nu prea frumoase), in cazul de fată nu avea nimic umilitor sau degradant. Leafa chelnărilor era neinsemnată, mai mult simbolică. Ei îsi scoteau existenta din această cotă-parte ce le-o rezerva clientul si localul si care se plătea proportional cu consumatia.
 Pe omul care avuse mândria să refuze bacsisul lui Heifetz il chema Apostol. Numele său de botez era tot Apostol. A fost una dintre cele mai interesante figuri si existente bucurestene, ale vietii Capitalei dinaintea războiului. Pasiunea sa nelimitată pentru muzica cultă, clasică, era caracteristica unei senzationale personalităti.
 De obicei in Europa cultura unui chelnăr este elementară, deoarece profesiunea însăsi nu implică studii superioare. In Statele Unite mentalitatea este diversă. Adesea un student universitar spre a-si câstiga existenta, spală vasele la restaurant ori satisface alte îndeletniciri minore, cu simplitate si curaj. E cu atât mai frumos si exemplar. La noi însă mentalitatea era alta. Normal ar fi fost ca Apostol să îsi formeze a modestă instructie muzicală din ceea ce trăgea cu urechea la lăuta lui Grigoras Dinicu, care interpreta numai muzică usoară sau folkloristică. Dar înclinatia sa naturală mergea către muzica eternă, cultă sau clasică. Il întâlneai la toate concertele simfonice ori de solisti, in saloanele muzicale de inalt nivel artistic ale Doamnei Irina Procopiu, la cursurile si auditiile Cellei Delavrancea din strada Toamnei, în casele boerului Tilică Pherekyde din bulevardul Brătianu si ale profesoarei de Conservator Aurelio Cionca. Era client obisnuit la Ateneu, la sala Dalles, la productiile de sfârsit de an ale Academiei Regale de Muzică.
 Am fost de căteva ori in căsuta sa cu prispă, de aspect tărănesc, undeva prin cartierul străzii Uranus. Poseda o importantă colectie de mari pictori si tot felul de obiecte de artă. Apoi zeci de fotografii cu autografele celor mai de seamă personalităti muzicale ale epocei impodobeau peretii de sus până jos. O impresionantă stivă unică în felul său în timpul acela, cu câteva mii de discuri, oferea cercetătorului pregătit, o selectiune extraordinară a marilor concerte, în diverse interpretări. Devenise atât de expert Apostol, încât artistii de faimă cari veneau în locuinta sa spre a se documenta asupra marilor interpretări, îi cereau păreri si sfaturi. Răspunsurile erau date cu rară modestie, dar cu indiscutabil bun simt si autoritate. Isi însusise o vastă cultură muzicală printr'o unică, naturală predispozitie.
 Seara îmbrăca haina neagră cu cravată albă si se ducea la restaurantul Continental sa-si servească clientela cu ciorbe si fripturi. Pasiunea sa pentru muzică fiind îndeobste cunoscută, lumea îl trata cu stimă si prietenie.
Imi amintesc că un ministru al Artelor îl propuse regelui spre a fi decorat. Apostol a multumit, dar a refuzat umil omagiul, socotit prea mare pentru neînsemnata sa persoană. Mi s'a mai spus că la instalarea regimului comunist, i se oferise din spirit propagandistic, un loc de consilier in ministerul Artelor. A refuzat si de astădată cu aceeasi sinceră modestie, declarând că dorea să-si continue profesiunea de chelnăr.

J.N. Manzatti
Frag. din art. "Valori necunoscute", Rev. Scr. Rom., Nr. 16, Munchen, 1979
Sursa:miscarea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu