Vreau să scriu despre dragoste, sex, etc

Vreau sa scriu despre dragoste,sex,etc.
de Tudose  Dragos

Întotdeauna mi-am dorit să scriu despre iubire, sex, etc. Le cam încurc, dar, uneori, e bine şi aşa. E mai greu să le descurci. În fine. Ideea e că nu mi-a prea ieşit. Probabil că nu sunt eu destul de sensibil. Deşi, de multe ori, beat fiind, m-am trezit plângând în braţele câte unei curve. Ea mă întreba ce am, iar eu nu ştiam ce să-i răspund. E de la alcool, îi spuneam. Ea mă credea şi lua banii. Era un schimb cinstit. La asta mă gândeam. Eram mahmur, bătrân ca în fiecare zi. Tocmai îmi propuneam ca, atunci când mă voi simţi mai bine, să scriu ceva despre dragoste. Era cazul s-o fac. Apoi a sunat soneria. Probabil că mă mişcam prea greu, prea încet, căci am auzit glasul ei, de dincolo de uşă:
“Hei, ştiu că eşti acasă.”
Era ea. De fiecare dată când mă gândeam la ea, îi vedeam fundul mare, bombat. Nu ştiu de ce, mă ducea cu gândul la zebre. În principiu, oamenii când spun zebre, se gândesc la dungi, dar eu, nu ştiu de ce, când spun zebre, mă gândesc la fundul lor mare. Ca al ei.
“Ce-ţi poate lua atât să deschizi o uşă? Eşti iarăşi beat?”
Mă cunoştea, îmi ştia obiceiurile, îmi spuneam în timp ce deschideam uşa. Era ea. Rujată strident, cu părul blond, creţ. Vopsit. Ei îi stătea bine. Am privit-o de sus până jos, ţinându-mă de uşa deschisă.
“Hai, zi, îţi plac?”
Era frumoasă. Cel puţin după gusturile mele. Eram însă prea mahmur că să i-o pot spune. Cred că nici ea nu aştepta un răspuns. Ştia că o plac.
“Vrei să o facem aici, în uşă?”
Ar fi fost destul de interesant, m-am gândit. Cele două bătrâne de vis a vis luptându-se pentru a privi pe vizor. Gemetele ei care ar scandaliza tot blocul.
“Hai, nu mai sta ca un popândău. Dă-mi voie să intru, că nu am toată viaţa la dispoziţie.”
Era grăbită. Mereu era. Eu aveam tot timpul din lume, dar ea se grăbea. A intrat, a trântit uşa, dar eu rămăsesem tot acolo, sprijinit de perete.
“Ţi-e rău, ce ai? Nu arăţi prea bine. Ai mâncat ceva azi?”
Nu i-am răspuns. Nu ştiam nici eu ce i-aş fi putut spune. Tot ce ştiam e că era frumoasă. Apoi mi-a sărit de gât şi m-a sărutat. Doar o secundă. Atât.
“Puţi a ţigări şi a alcool ca o…”
Nu a mai spus ca ce. M-a trimis în schimb să mă spăl pe dinţi. Dacă voiam să o. Aşa mi-a zis. Iar eu, cuminte, am ascultat. Îmi frecam dinţii şi capul îmi vâjâia. Încercam să nu mă uit în oglindă. N-aveam nici un chef să-mi văd mutra. Mai bine mă gândeam la ea, la fundul ei mare. Era tot în hol, lângă uşă. Se fâţâia în faţa oglinzii agăţate acolo. Se rotea, afişa diferite poze, descoperea sau acoperea un genunchi, uneori coapsa întreagă. Eu o priveam. Blondă. Mă gândeam că, atunci când mă voi simţi mai bine, voi scrie ceva despre ea. Despre dragoste, sex, etc.
“Ce stai şi te uiţi? Dezbracă-mă!”
Am încercat, dar nu era tocmai simplu. Catarame, capse, nasturi. Atât de multe lucruri de descheiat, de desfăcut, de deschis.
“Lasă, lasă-mă pe mine! Eşti atât de neîndemânatic astăzi, că eşti în stare să-mi rupi ceva. Mai bine dezbracă-te. Sper că asta o să reuşeşti.”
Avea dreptate. Nici asta nu era chiar aşa de uşor. Noi, bărbaţii, avem haine mai simple, dar, în starea în care eram, nu mi-a fost deloc uşor. De exemplu, în timpul în care eu mi-am scos cămaşa, ea reuşise să iasă şi din fusta de blugi şi din ciorapii de mătase neagră. Ea jacheta roşie, eu ciorapii. Ea sutienul, eu abia mă luptam cu pantalonii.
“Pune nişte muzică, te rog!”
Cu pantalonii în vine, pe sub un teanc de cărţi, eu căutam casetofonul. L-am găsit. Era o casetă înăuntru. Cine ştie de când. L-am pornit. Sonorul era dat la maxim şi muzica a năvălit brutal peste mine. Era un heavy metal sau ceva în genul ăsta. Clar nu era ce-şi dorise ea.
“Eu mă gândeam la ceva mai romantic, un Clayderman, de exemplu. În fine, las-o şi p-asta, dar dă-o mai încet, te rog.”
Am dat muzica mai încet, iar apoi m-am întors în hol. Tot aşa, cu pantalonii în vine. Probabil că eram ridicol, dar ea iniţial nu m-a văzut. Se privea din nou în oglindă. Goală, strălucitoare. O priveam şi eu, tot în oglindă, parcă pe furiş. Apoi m-a zărit. Cred că arătam jalnic.
“Ai de gând să rămâi în chiloţi, sau vii odată să mă…”
Îi plăcea să vorbească vulgar atunci când eram doar noi. Şi mie îmi plăcea. În rest era o doamnă. Cu tocurile ei de zece centimetri şi nasul ei cârn cu care-i privea pe toţi de sus. Am luat-o în braţe şi carnea ei albă ardea. O combinaţie ciudată. Albul te duce cu gândul la zăpadă, la frig. Dar ea ardea. M-am gândit să nu fie bolnavă, dar am alungat imediat gândul ăsta. O doream. Simţeam nevoia să-mi îngrop toată nefericirea şi singurătatea mea în corpului ei, în cuptorul corpului ei. Ceva mai târziu, mă gândeam, când ea va dormi în mijlocul patului meu, privind-o, goală şi relaxată, voi scrie o poveste despre iubire, sex, etc. Acum însă ea se deschidea ca o floare carnivoră ce mă înghiţea. Îmi plăcea să mă las devorat de ea. Să dispar cu totul în pântecul ei. Să dispar. Ea gâfâia, cu spatele lipit de lemnul uşii de la intrare şi-mi şoptea cuvinte porcoase la ureche. Probabil că, aşa înlănţuiţi în penumbra holului, formam o imagine destul de grotescă. Ceva în genul Frumoasa şi Bestia. Bestia eram, evident eu. Ascuns în carapacea singurătăţii mele, nu aveam cum să arăt decât hidos. În timp ce ea, luminoasă şi caldă, îmi sublinia şi mai mult urâţenia. Dar nu conta. Nu avea cine să ne vadă. Doar păcătoasa mea luciditate de care nu puteam scăpa nici în mijlocul celor mai monstruoase beţii. Şi nici acum nu scăpam de ea. De parcă eram doi. Unul care săruta albul fierbinte al corpului ei şi altul, ceva mai în spate, care privea scena cu un ochi critic, ironic. Apoi a sunat soneria. Eu, pierdut între sânii ei, aproape că nici n-o auzisem. Ea însă, atentă ca o pisică la tot ce e în jur, s-a cambrat, s-a închis, goliciunea ei a devenit altfel, impenetrabilă. Când a sunat a doua oară, ea se dezlipise deja de mine şi se uita pe vizor, să afle cine ne deranja. Dac-ar fi fost după mine, eu m-aş fi făcut că nu aud soneria, aş fi ignorant totul. Dar ea nu. Femeile sunt altfel. Cu fundul mare spre mine, goală, priveşte atentă pe vizor. Se îndepărtează apoi graţioasă şi-mi şopteşte la ureche:
“E el, a aflat că sunt aici.”
Nu ştiam de care el e vorba, dar nu mai avem timp de explicaţii. Ea începuse să se îmbrace în grabă. Era graţioasă şi acum, lăsându-şi greutatea când pe un picior, când pe altul, trăgându-şi ciorapii de mătase, aranjându-şi sfârcurile sânilor în sutien, potrivindu-şi cutele fustei. Când voi rămâne singur, îmi ziceam eu, voi scrie un poem despre iubire în care va fi vorba despre ea. Aşa îmi ziceam, în timp ce încercam şi eu să mă îmbrac, pierzând mereu ritmul şi încurcând când cracul sting cu cel drept, când mâneca dreaptă cu cea stângă a cămăşii. În timpul ăsta, ţârâitul enervant al soneriei. Eu continui să mă îmbrac, în timp ce ea se face comodă în bucătărie şi-şi aprinde o ţigară. Aş vrea să-i spun să-mi facă o cafea, dar ea îmi face semn să deschid uşa.
“Bună ziua.”
Nu-i răspund. Îl privesc prin crăpătura uşii. Tânăr, înalt, puţin adus de spate. Pare nervos, dar timiditatea îl opreşte să se exteriorizeze.
“Bună ziua”, repetă el. “Ea e cumva aici?”
“Sunt aici, dragule”, îi răspunde ea din bucătărie.
Tânărul împinge uşa şi trece pe lângă mine de parcă nici nu aş exista. Îi găsesc pe amândoi îmbrăţişaţi în bucătărie. Pare o scenă de familie în care eu sunt tatăl. Probabil că, dacă nu aş fi atât de mahmur, m-aş înduioşa. Acum nu o pot face. Nu ştiu de ce, am un sentiment de vinovăţie. Mi se pare că eu sunt căpcăunul ce le ameninţă dragostea. Stau în uşa bucătăriei şi îi privesc. E ca un spectacol. Al revederii. Se sărută, se ţin de mână. Se vede în privirea lor că se iubesc. Îşi şoptesc cuvinte pe care eu nu le aud. În compensaţie, nici ei nu mă mai văd pe mine. Parcă nici nu aş exista.
 Îmi iau papucii şi ies din apartament. O să stau pe banca din faţa blocului până când ei vor pleca. Apoi, când mă voi întoarce în acasă, în grota căpcăunului, voi încerca să scriu despre iubire, sex, etc.
Sursa:poezie.ro