Adevarata libertate este spirituala(metafizica)

Adevarata libertate este spirituala

 Adevarata libertate nu are nimic de a face cu lumea exterioara. Adevarata libertate nu este politica, nu este economica; este spirituala. Libertatea politica iti poate fi furata in orice moment; libertatea economica poate disparea ca un strop de roua in soarele diminetii. Ele nu sunt in mainile tale, si ceea ce nu este in mainile tale nu se poate numi libertate adevarata.
 Adevarata libertate este intotdeauna spirituala. Ea are de a face cu forul cel mai profund al fiintei tale, care nu poate fi pus in lanturi, care nu poate fi incatusat, care nu poate fi inchis in puscarie.
 Care este, exact, substanta cea mai profunda a libertatii?
 Sa fii liber de trecut, sa fii liber de viitor. Sa nu ai amintiri care te leaga de trecut, care te trag mereu inapoi, este ceva impotriva firii; nimic nu merge inapoi. Si libertatea ta este si de imaginatie, dorinta, nazuita – ele te trag catre viitor.
 Nu exista nici trecut, nici viitor. Tot ce ai in mainile tale este prezentul. Si acela care traieste in prezent, neimpovarat de trecut si viitor, cunoaste gustul libertatii. Nu exista lanturi – lanturi ale aminitirilor, lanturi ale dorintelor. Acestea sunt adevaratele lanturi care iti leaga sufletul si nu te lasa niciodata sa traiesti clipa, care este a ta.
 Prezentul este unica realitate existenta. Viitorul este imaginatia ta, iar trecutul amintirea ta. Ele nu exista. Ce exista este clipa prezenta!
 [...]Daca toata ziua esti tulburat si ingrijorat, sau dornic si ahtiat, si te simti frustat, noptile tale vor fi un cosmar. Daca traiesti fiecare clipa in totalitatea ei, cu intensitate, cu toata fiinta ta, noptile iti vor fi calme si linistite, relaxate si impacate. Nici macar un vis nu te poate tulbura, pentru ca visele vin dintr-o viata neimplinita, dintr-o viata reprimata.
 Nu iti trata asa-zisa viata cu superficialitate. Aceasta nu este viata deloc. Trebuie sa parcurgi o revolutie; si aceasta revolutie nu are nimic de a face cu nicio politica, cu nicio economie. Are de a face cu spiritualitatea ta si cu o constietizare: atunci cand strafundul fiintei tale este plin de lumina, lumina ta exterioara incepe si ea sa reflecte acest fapt. Fiindu-ti vechi – si vechi tovarasi – vechiile obiceiuri vor incerca in repetate randuri sa iti fure libertatea. Dar trebuie sa fii mereu constient sa le transcezi. Trebuie sa le observi cum vin si sa le spui adio pentru totdeauna. Atunci, ajungi dintr-o data sa fii parte din acesti copaci frumosi…cu trandafiri frumosi, cu stele marete – toate sunt libere.
 Nu exista sclavie in lume, ci doar in om. Si nu este greu sa scapi de ea. Problema nu este ca sclavia se agata de tine. Realitatea este ca tu te agati de sclavie. Lanturile tale sunt raspunderea ta. Tu le-ai acceptat; ele sunt acolo. In deplina constienta, spune-le: “Adio, demult sunteti cu mine. Ajunge, ne despartim.” [...]
 A sti inseamna a fi liber, liber de toate inchisorile; ale trupului, ale mintii, care exista in afara ta. Pur si simplu traieste-ti viata ca pe o enorma bucurie si sarbatoare, ca pe un dar al Firii!
 [...] De cate ori libertatea se intampla intr-o constiinta, din interior ea se simte ca libertate, iar din exterior ca iubire.
Osho
Sursa:http://esoterism.ro/ro/libspir.php
http://esoterism.ro

Libertatea de a alege (metafizica)

Libertatea de a alege

Inca din antichitate filosofii, ca veritabili iubitori ai intelepciunii, si-au pus intrebarea in ce masura omul are libertatea de a alege, si prin aceasta de a-si crea un destin. Aceasta dilema - daca omul este supus sau nu fatalitatii destinului - continua sa framante mintile oamenilor si astazi. In aceasta directie, scriitorul Arnold M. Patent considera ca un aspect foarte semnificativ al principiului perfectiunii este liberul arbitru sau libera alegere.
Conform acestei viziuni fiecare dintre noi are libertatea de a alege in orice moment.Totusi, majoritatea dintre noi am fost educati sa credem ca altii - mai intai parintii si apoi profesorii, angajatorii si alti reprezentanti ai autoritatii - erau mai capabili decat noi sa ia decizii. Pe masura ce i-am lasat pe altii sa aleaga pentru noi, ne-am retras gradat increderea ca noi putem lua decizii.Ceea ce am pierdut din vedere este faptul ca, de fapt, nimeni nu poate sa aleaga pentru altcineva.
Cand acceptam alegerea facuta pentru noi de altcineva, acceptarea aceasta este alegerea noastra. De fapt, adevarul este ca noi am fost intotdeauna si ramanem in fiecare moment cei care aleg. Constientizarea acestui adevar ne face sa apreciem puterea alegerii, putere care ne este intotdeauna accesibila.Vehicolul prin care ne exprimam libertatea de a alege sau liberul arbitru este mintea constienta. In mod paradoxal, ea ramane cel mai mare instrument si cea mai mare sursa de nefericire a existentei.
Atunci cand ne simtim Unicitatea, ii dam mintii constiente posibilitatea sa fie un instrument pentru constiinta. Insa cand uitam ca suntem Unicitatea, credinta noastra in separare ne provoaca teama. Iar modul in care majoritatea oamenilor au ales sa rezolve problema fricii este sa depinda de intelect pentru a lua decizii si pentru a-si ghida viata.
Acum sunt multi cei care pun la indoiala aceasta alegere si din ce in ce mai multi incep sa observe avantajele folosirii liberului arbitru pentru a lasa Inteligenta Infinita sa ii ghideze. O asemenea alegere permite vietii sa se desfasoare pe directii minunate, lipsite de efort, dandu-i creativitatii interioare, pe care toti o avem, puterea de a inflori intr-o expresie deplina si libera, ca o parte integranta a Universului nostru launtric perfect.
Atunci cand lasam Inteligenta Infinita sa ne arate drumul, mintea noastra incearca in continuare sa ne ademeneasca sa recream cu intelectul un Univers care deja a fost creat perfect. Cel mai simplu mod de a reduce la tacere intelectul si de a ne conecta la frumusetea esentei noastre, a perfectiunii noastre, este de a vedea si a simti acea frumusete reflectata catre noi de cei care au facut aceeasi alegere.
Cand alegem constient sa ne alaturam celor care accepta ca esenta noastra este reala, invatam repede despre puterea sprijinului reciproc de a aduce esenta noastra in prim-planul vietii. Alegerea noastra ne pune, de asemenea, in stare de rezonanta cu sistemul perfect prin care Universul opereaza - sistemul de sprijin reciproc.

Acest articol este extras din cartea Poti avea totul scrisa de Arnold M. Patent si aparuta la Editura Deceneu.
Sursa:http://esoterism.ro/ro/alege.php

Aproape de cel drag

Aproape de cel drag - Johann Wolfgang Goethe

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

În româneşte de Maria Banuş
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

Moarte aparenta

Moarte aparentă - Johann Wolfgang Goethe

Jeliţi fecioare-aici, la groapa sa.
Amor aici căzu, dintr-o nimică.
Dar oare-i mort cu-adevărat? Nu pot jura.
Ades, dintr-un nimic el se ridică.

În româneşte de Maria Banuş
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

Dedicatie

Dedicaţie - Johann Wolfgang Goethe

Vă-ntoarceţi iar, figuri sfios-plăpânde,
Ce-n ochiul vag de timpuriu m-aţi nins;
Să vă reţin, acum, abia născânde?
De-acest miraj mai sunt eu azi atins?
Cum vă-mbulziţi! ei bine, creşteţi blânde
Din fum şi ceaţă-n juru-mi dinadins;
Cutremurat mi-e pieptul tinereşte
De suflul vrajei ce vă urmăreşte.

Voioase zile-mi ies cu voi în cale
Şi-atâtea umbre dragi se-ntorc tăcut;
Ca basme-aproape stinse vin agale
Prietenia, cel dintâi sărut;
Şi iar mi-e fraged chinul, sună-a jale
Al vieţii labirintic drum pierdut,
Numind pe bunii, ce, minţiţi de soarte
Cu ore-alese, mă-ntrecură-n moarte.

Ei n-aud noul câtec ce-i îmbie,
Cei scumpi, cărora-ntâiul le-am cântat;
S-a spart prieteneasca vălmăşie,
Şi ah! ecoul prim s-a spulberat.
Cântarea mea-n mulţimi străine-adie,
De-aplauze chiar mi-e pieptu-nfricoşat,
Iar cei ce mi-au sorbit pe vremuri cântul,
De mai trăiesc, i-a risipit pământul.

Şi mă cuprinde-un dor uitat de sfera
Acelor duhuri grave-n paşnic stol,
Cu lânced sunet umple atmosfera
Şoptindu-mi cânt, ca harfa lui Eol,
Fiori mă prind, şi lacrimi curg; severa
Mea inimă zvâcneşte rar, domol;
Tot ce posed, mai văd ca-n depărtare,
Iar ce s-a stins, aievea-n jur mi-apare.

Din „Faust”, traducere de Ştefan Augustin Doinaş, Editura Univers, Bucureşti, 1982

Lasati-ma sa plang

Lăsaţi-mă să plâng -                                                                                                                                  

Johann Wolfgang Goethe

Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm şi cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolişuri.

Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!
Bărbaţii care plâng, sunt buni.
Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,
Iar musteşte.

În româneşte de Maria Banuş
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957

Intr-o lume plina de iubire,terapia nu ar fi necesara de loc (metafizica)

Osho: Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc

 In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:
 ”De ce este imbratisarea un instrument vindecator atat de eficient? Pana nu demult credeam ca luciditatea, inteligenta si autoanaliza sunt principalele instrumente vindecatoare, dar ele nu inseamna nimic prin comparatie cu imbratisarea.”
 Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.
 Lectura placuta!
 Omul simte nevoia sa fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiintei umane. Daca nu se simte iubit, omul incepe sa moara. Daca simte ca viata sa nu conteaza pentru nimeni, ea isi pierde semnificatia chiar pentru el insusi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibila.
 Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru ca ii lipseste iubirea.
 Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc; iubirea ar fi mai mult decat suficienta. Imbratisarea nu este altceva decat un gest de iubire, de caldura, de atentie. Simpla senzatie de caldura provenita de la cealalta persoana poate vindeca multe boli, inclusiv raceala si egoul. Ea este suficienta pentru a te transforma din nou intr-un copil.
 La ora actuala, psihologii au inteles ca daca nu este imbratisat si sarutat suficient de mult, copilul nu poate creste normal. Lui ii lipseste un anumit tip de hrana. Sufletul are nevoie de hrana, la fel ca si trupul. Ii poti indeplini copilului toate nevoile fizice, dar daca nu il imbratisezi niciodata, el nu va creste normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simti tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hranit fizic, dar nu si afectiv.
 Cercetatorii au remarcat faptul ca daca nu este imbratisat, copilul scade in dimensiuni si poate chiar muri, chiar daca ii este asigurata hrana fizica. Corpul este ingrijit, dar sufletului ii lipseste iubirea. El se izoleaza, devine rupt de existenta-mama.
 Iubirea asigura aceasta punte, ea este radacina noastra.
 Asa cum respiratia este esentiala pentru corpul fizic – daca incetam sa mai respiram, corpul moare –, iubirea reprezinta respiratia interioara a sufletului. Acesta traieste prin iubire.
 Luciditatea, inteligenta si autoanaliza nu sunt suficiente. Poti sa cunosti toate terapiile din lume, poti deveni un expert, dar daca nu cunosti arta iubirii nu vei ramane decat la suprafata activitatii terapeutice.
 Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi sufera in primul rand pentru ca nu au avut parte de iubire. De aceea, daca terapeutul simte o grija deosebita fata de pacientul sau, hranindu-l cu iubire si implinindu-i aceasta nevoie, starea acestuia din urma se poate schimba in mod miraculos.
 Dincolo de orice indoiala, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care exista.
 Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Imbratisarea nici nu intra in discutie, dar el prefera chiar sa nu dea ochii cu pacientul, temandu-se sa nu simta o stare de simpatie fata de acesta dupa ce i-a ascultat toate plangerile si cosmarurile interioare.
 Se temea sa nu inceapa sa planga, sa nu i se umezeasca ochii, sau – Doamne fereste! – sa nu simta chiar nevoia de a-l lua de mana pe pacient. Se temea atat de tare de relatia de iubire dintre terapeut si pacient incat a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sa stea intins pe spate, iar psihanalistul statea pe un scaun in spatele sau, astfel incat sa nu fie nevoit sa dea ochii cu el.
 Retineti insa: iubirea nu poate creste decat fata in fata. Animalele nu pot simti acest lucru, caci ele nu stiu sa faca dragoste decat pe la spate; de aceea, intre ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relatie adevarata. O data actul sexual terminat, fiecare pleaca in treaba sa, separat, fara un multumesc sau un la revedere! Animalele nu au reusit sa isi creeze familii, relatii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv ca atunci cand fac dragoste nu se privesc in ochi, nu stau fata in fata. Ca si cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu contine nici un element uman.
 Omul si-a creat un intreg univers al relatiilor pentru simplul motiv ca este singurul animal care face dragoste fata in fata. Ochii partenerilor comunica intre ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. In acest fel, intimitatea creste, bazandu-se pe impartasirea emotiilor, atat de intense in asemenea momente (bucurie, extaz, stralucirea specifica orgasmului).
 Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esentiala.
 De aceea, este mai bine sa faceti dragoste pe lumina, nu in intuneric – cel putin intr-o lumina mai slaba, cum ar fi cea a unei lumanari. Actul amoros in intuneric exprima inca latura noastra animala, dorinta de a evita fata celuilalt.
 Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimata. Se temea sa nu se implice. Dorea sa ramana in afara, nu sa se implice in sufletul pacientului sau, sa fie doar un observator stiintific, detasat, rece, la distanta. El a creat psihanaliza ca si cum aceasta ar fi o stiinta. In realitate, nu este o stiinta si nu va fi niciodata! Este o arta, fiind mult mai apropiata de iubire decat de logica.
 Un psihanalist adevarat nu se teme sa patrunda adanc in sufletul pacientului sau; dimpotriva, el este dornic sa isi asume acest risc. Intr-adevar, apele sunt tulburi acolo, te poti ineca cu usurinta – la urma urmei, esti si tu un om! Cine stie peste ce necazuri poti da, dar trebuie sa-ti asumi acest risc.
 De aceea il iubesc atat de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat intreaga psihanaliza prin implicarea sa. El a renuntat la detasarea omului de stiinta. De aceea, eu il consider un revolutionar mult mai mare decat Sigmund Freud. Sigmund Freud a ramas un traditionalist, speriat de propriile sale reprimari.
 Daca nu va temeti de propriile voastre reprimari, le puteti fi de mare ajutor semenilor vostri. Daca nu va temeti de propriul vostru subconstient, daca v-ati rezolvat cat de cat problemele personale, va puteti implica in lumea interioara a pacientului, devenind mai degraba un participant la aceasta, nu un simplu observator detasat.
 Eu inteleg teama lui Sigmund Freud, caci si psihanalistii au problemele lor, uneori mai mari decat cele ale pacientilor lor. De aceea, doresc sa fac o afirmatie cat de poate de categorica: daca omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevarat.
 Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, caci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sau. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezinta un pacient.
 Aceasta este diferenta care exista intre relatia dintre un pacient si terapeutul sau si cea care exista intre un discipol si maestrul sau. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi si-au pierdut entitatile separate si au devenit una. Aceasta unitate este intregul secret.
 Imbratisarea este doar un gest care aminteste de unitate, dar chiar si acest gest este de mare folos.
 De aceea, ai dreptate. Ma intrebi: „De ce este imbratisarea un instrument terapeutic atat de eficient?“
 Da, este, si este doar un gest. Daca este extrem de autentic – daca la el participa inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu intreaga situatie.
 Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sa le intelegeti este urmatorul: ideea ca un copil moare, iar in om se naste adolescentul; ca adolescentul moare, iar in el se naste adultul tanar; ca si acesta moare, iar in om se naste adultul matur, si asa maideparte – este gresita.
 Copilul nu moare niciodata – nici o etapa nu moare. Copilul ramane de-a pururi, inconjurat de alte experiente, de adolescenta, apoi de tinerete, de maturitate si de batranete, dar nu moare.
 Omul este la fel ca o ceapa, alcatuit din mai multe straturi succesive. Daca decojesti ceapa, vei descoperi in curand foile fragede din interior. Cu cat te apropii mai mult de miez, cu atat mai fragede devin ele. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste omul: daca patrunzi adanc in interiorul lui vei descoperi intotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.
 Imbratisarea permite un asemenea contact. Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa la el, intri imediat in contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafata reprezinta un act cu o imensa valoare terapeutica, intrucat inocenta copilului este vindecatoare in sine. Ea nu a fost corupta. Ai atins astfel miezul pur al persoanei in care coruptia nu a patruns niciodata, iar acest lucru este suficient pentru a declansa procesul de vindecare.
 Copiii sunt atat de puri, atat de plini de vitalitate, debordeaza de atata energie. Regasirea acestei energii este suficienta pentru a-l vindeca pe om. Important este sa scoti acest copil la lumina, iar imbratisarea este una din modalitatile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentala; imbratisarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, in timp ce inima este sursa oricarei vindecari.
Sursa:http://esoterism.ro/ro/osho2.php

Vin',ingere!

Vin’, îngere! - Virgil Maxim

... cine poate să cânte
cum cânt eu cu sufletul
când se coboară încet,
pe geana-amurgului,
îngerii trandafirii ai înserării?!..
Se scutură flori albe de salcâm pe streşini
de parcă ninge puf din aripile lor...
şi fumul-nalt din horn
se urcă-ncet,
ca fumul jertfei,
şi se-anină,
ca poduri, ca ostroave,
în marea-albastră şi înaltă
pe care se opresc să se-odihnească
sufletele care urcă-n cer...
O, Ce dor de Paradis mi s-a deschis în suflet!...
Ce dor, ce dor!...
Şi cât de necuprins!...
...Până nu pier,
vin’ îngere, şi ninge peste mine
nea de rugăciune,
să mor uşor,
să mă ridic ca fumul jertfei...
Până nu pier,
vin’ îngere, şi mă învaţă
plânsul rugăciunii!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”

Scrisoare prin posta...din gand-Primavara'43

Scrisoare prin poştă… din gând – Primăvara ‘43 - Virgil Maxim

Dragă mamă,
la noi au înflorit caişii
(zăresc pe sub oblon de ferestruie)
şi sălciile plâng pe malul apei...
căci curge mai aproape Aiudelul
pe dealuri, turme de cârlani agale suie
şi-mână-n urma lor copilele bălaie...

Deasupra, cerul şi-a deschis adâncul
şi-n albăstrimea-i mi se pierde gândul...
şi soarele se scoală mai devreme
şi cată, spre fereastra mea, la mine...

Eu nu mai pot acum să ies din „casă”
şi stau cu dorurile, ciucur, la zăbrele...
Le-aş da frâu liber, peste zări să zboare,
dar mi-e că voi rămâne fără ele...

O, mamă!
Doar gândul pentru tine-i liber
şi numai el goneşte-ntre hotare...
Primeşte-l, dulce mamă, lasă-l,
sărutul meu să-ţi pună pe picioare!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”

"Misterul Brazilor"

„Misterul Brazilor” - Virgil Maxim

Sufletul meu
colindă noaptea şi ziua,
colindă ziua şi noaptea
prin pădurea de turle din Brazi...
ca o stafie-a-dragostei,
în primul cămin
de tineri nefamilişti...
La nivelul (etajul) cel mai înalt!...
Urcă pitulat pe scara de servici...
Ba-i aici...,
Ba... nu-i aici!...
Arde ca un licurici!
– Sufletul meu, sufletul meu,
cum stai lângă poarta „cetăţii”
şi nimeni nu-ţi deschide,
nimeni nu te-aude,
nimeni nu te ştie...
Ca într-o chilie întunecată,
zăbrelită,
un monah, o stafie!...
Ah, suflete plin de necaz,
stai mut cu rugăciunile tale
scrise demult
în rime de „cuvânt zălud”...
Stai strâns ca într-o diafragmă
de beton,
sufletul meu,
înfricoşat de lume,
de viaţă...
de tot...
şi de om!...
Parcă-ai fi mort!... Taci!...
Că te-am legat cu vraja rugăciunii
să nu treci prin zidul
dintre-a treia şi-a patra chilie...
Din coridorul lung
s-ar auzi ca un ecou
şoapta ta...
oare, până la glezne,
până la genunchi...,
până la brâu...!?
Eu ştiu?...
Căci te-am zidit ca pe Ana lui Manole...
Adu-ţi aminte
cum ascultai ciocârlia
în grâul roşu de maci...

Taci! Mai ştii cine poate s-audă?
Nu trebuie s-aud nici eu!
Sau, poate, nici Dumnezeu?
Şi până când?!...
Nimeni!?...
– O, nu! S-aude, sufletul meu!
S-aude geamătul,
plânsul tău!...
S-aude până la Dumnezeu!...
O, ce înviere!... Ce înviere!...
Ca o nebunie!...
Auzi, tu, sufletul meu, auzi!
Să te dezgroape din putreziciune
cu ciocanele, cu baroasele,
cu târnăcoapele,
din piatră ferecată...
Flacără... Floare...
Viaţă pentru Veşnicie!...
Ce sfântă-nebunie...,
sufletul meu?
– Fricosule!
Cântă acum lui Dumnezeu!
Cântă de bucurie!...
Cântă lumii...,
cântă-mi şi mie!...
Fire-ar să fie!...
Te-ai îndoit un pic de Veşnicie,
ca Petru!...
Fricosule!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”

Nuntasul cerului

Nuntaşul Cerului - Virgil Maxim

„Fericiţi cei chemaţi la
Cina-Nunţii-Mielului.”
(Apocalipsa 19, 9)

Mi-am făcut inima alăută
şi cuvântul arcuş
să-ţi cânt, o, Mire, în viaţa aceasta
– noapte de îndelungă priveghere –
cântarea mult plăcută…

Imn şi dulceaţă
în gura celor vii, nu celor morţi,
sosiţi din patru Răsărituri ale lumii
şi Te slăvească în Cetatea Ta
prin cele Patru Porţi…

Dar,
vrând să gust şi eu
din vinul Bucuriei
în cântul meu
în ritmul melodiei,
îmi făuresc Potirul…

Lucrez cu FOCUL
să-i lămuresc metalul preţios
pe care valul lumii – puhoi nesăţios –
l-a învârtoşat cu zgură şi mătrăgună...
Şi-l curăţesc,
îl şlefuiesc,
să mi-l desăvârşesc
La Nunta-Păcii-Veşniciei-Tale
să nu lipsesc!...
Nuntaş al Vieţii-fără-de-sfârşit
m-am socotit nevrednic să cutez
să nu mă-mbrac în Strai-de-Sărbătoare...
De-aceea, Mire,
potirul meu e-o floare
în care-am pus
un Gând,
un Cântec,
un Izvor.

Un Gând, Credinţa mea în Tine
Un Cântec, Nădejdea mea
în Cel-ce-Este, în Cel-ce-a-Fost, în Cel-ce-Vine!
Şi un izvor, din care, bând,
în Dragoste să fiu nemuritor!...

De-aceea, Mire,
mi-e ochiul minţii mele
Vatră-de-Jăratec!
Cutezător, Albastră-Înţelepciunea
am pus-O dinadins
Berbec-întâi-născut,
în Rug-încins...

Tainic s-O jertfesc
pentru Dorul inimii mele!...
Ştii, ea mereu
în nebunia dragostei
a cerut viaţă din Viaţă-de-Dumnezeu!...

Acesta este Cântecul meu, Mire!...
Numai Tu îl ştii!
Pentru Tine-l cânt,
în simţire!...
E Cântecul Măreţului-Ospăţ-Împărătesc,
Unde mâncarea şi băutura
este Lumină!

Nuntaşii,
Bucuria n-o plătesc!...
Cine are Potirul
sau ştie să cânte,
să poftească!
Să intre la Cină!
Numai cine are Potirul
sau... ştie să cânte...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”

Calea mea,calea norilor albi (metafizica)

Osho - Calea mea, calea norilor albi

 Meditatia Dinamica e o contradictie. Componenta dinamica presupune efort, un mare efort, efort absolut, iar meditatia presupune liniste, lipsa efortului, lipsa activitatii. Ii puteti spune o meditatie dialectica. Fiti atat de activi incat intreaga energie sa fie in miscare, nicio energie sa nu ramana statica in voi. Intreaga energie sa fie pusa in miscare, sa nu fie lasat nimic deoparte. Toate portiunile de energie inghetate se topesc, curg. Acum nu mai esti un lucru inghetat, ai devenit dinamic. Acum nu mai esti asemenea materiei, acum esti mai mult asemenea energiei. Nu mai esti material, ai devenit electric. Pune toata energia in activitate, in miscare.
 Cand totul se misca si ai devenit un ciclon, devino atent. Adu-ti aminte, fii constient – si in ciclonul acesta vei gasi deodata un centru care e absolut linistit. Acesta este centrul ciclonului. Acesta esti tu – tu, in divinitatea ta, ca un zeu.
 Peste tot in jurul tau e activitate. Corpul tau a devenit un ciclon activ – totul se misca repede, tot mai repede. Toate portiunile inghetate s-au topit, tu curgi. Ai devenit un vulcan, foc, electricitate. Dar chiar in centru, in mijlocul intregii miscari, exista un punct imobil, punctul calm. Punctului acestuia calm nu-i dai tu nastere. El este acolo, nu trebuie sa faci nimic in privinta lui. A fost intotdeauna acolo. El e insasi fiinta ta, insasi temelia fiintei tale. Este ceea ce hindusii au numit atman, sufletul. El e acolo, dar pana cand corpul tau, pana cand existenta ta materiala nu devine activa in totalitate, nu vei fi constient de el. Printr-o activitate totala, ceea ce este total inactiv va iesi in evidenta. Activitatea iti serveste drept contrast. Ea devine tabla neagra de scris, iar pe tabla aceasta se afla punctul alb; pe o tabla neagra, punctul alb devine vizibil pentru tine.
 Deci atunci cand corpul tau a devenit activ, dinamic, cand e tot o miscare, devii deodata constient de existenta unui punct nemiscat, absolut nemiscat – centrul imobil al intregii lumi aflate in miscare. La el se refera lipsa de efort. Nu trebuie depus nici un efort ca el sa existe. Nu necesita nici un efort, el se dezvaluie pur si simplu. Efort in ceea ce priveste periferia, nici un efort in ceea ce priveste centrul. Miscare la periferie, inactivitate absoluta in centru. Iar intre acestia doi...
 Lucrul acesta va fi putin dificil, fiindca s-ar putea sa te identifici cu centrul pe care hindusii l-au denumit atman, sufletul. Daca te identifici cu centrul care e nemiscat, din nou ai ales unul dintre cei doi. Din nou ai ales ceva si ai respins altceva.
 Orientalii au facut o descoperire foarte subtila: daca te identifici cu punctul nemiscat, nu-l vei cunoaste niciodata pe Dumnezeu; vei cunoaste sinele, dar nu-l vei cunoaste pe Dumnezeu. Si exista multe traditii, in special cea a jainistilor, care au devenit prea identificate cu sinele – drept urmare ele spun ca nu exista Dumnezeu, sinele este singurul Dumnezeu.
 Hindusii care au patruns intr-adevar in adancime spun despre punctul acesta nemiscat si despre activitatea aceasta de la periferie ca fie esti si una si alta, fie nu esti niciuna. Fie esti si una si alta, fie esti niciuna – ambele situatii inseamna acelasi lucru. Acestia sunt cei doi poli. Acestia sunt cei doi poli dialectici, teza si antiteza. Acestea sunt cele doua tarmuri, iar tu te afli undeva intre ele doua – nu esti nici miscarea, nici nemiscarea. Aceasta este transcendenta ultima. Aceasta este ceea ce numesc hindusii brahman.
Efort si absenta efortului, miscare si nemiscare, activitate si inactivitate, materie si suflet – acestea sunt tarmurile. Iar intre acestea doua curge invizibilul. Acela esti tu. Tattwamasi swetketu, spun Upanisadele. Ceea ce curge intre aceste doua tarmuri, ceea ce nu poate fi vazut, ceea ce este in realitate nimic mai mult decat un echilibru subtil intre acestea doua, acela esti tu."


Osho - Calea mea, calea norilor albi

Sursa:www.esoterism.ro

Mama vrea sa cant...

Mama vrea să cânt…                                                                                                                                

- Virgil Maxim

(o nălucire din mintea mea)

Ce să-ţi cânt, mamă, ce să-ţi cânt?!...
Pe unde-am fost eu lumea nu cântă!
Ci numai tremură sub bici,
plânge şi priveghează
şi scuipă sânge...
Ce să-ţi cânt?!...

Te uiţi la mine, mamă,
ca la o arătare străină şi bolnavă…
Nu sunt stafie!
Sunt om, mamă!
Mi-e foame şi mie!
Dar, mai ales mi-i sete!
O, nu de apă!
De viaţă, mamă,
de viaţă-adevărată!
Fără ziduri…, fără lanţuri...,
fără paznici la poartă…,
fără Satan, în gânduri, de gardă...

O, mamă,
va veni o zi când nu vei mai plânge!
Şi-atunci fiul tău o să cânte,
Să cânte şi luminii, şi ţie,
Să cânte de bucurie
Cântec de mărire,
cum a cântat lui Dumnezeu,
David,
din psaltire!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

Cu ciobul mintii

Cu ciobul minţii -                                                                                                                                     
Virgil Maxim

Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minţii mele
în bojdeuca mea…
Şi… nu ştiu ce-am făcut
fiindcă,
din ziua
şi chiar din ceasu-n care-am început,
i se cojesc pereţii
şi cade toată tencuiala ei de lut!...

Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minţii mele…
Şi-acum, zidirea mea,
pe Stâlpii-Înţelepciunii o-nnoiesc
şi-aşez Icoană,
Chipu-Împărătesc,
Al Celui-ce-a-făcut,
cu darul Lui,
Din ciobul minţii mele
Tron Ceresc!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

Ce inseamna a fi o persoana spirituala (metafizica)

Ce inseamna a fi o persoana spirituala ?

Omraam Michael Aivanhov

 A fi o persoana spirituala nu inseamna a desfasura asa-zise activitati spirituale, cum ar fi meditatia, rugaciunea sau studiul. Ceea ce ii caracterizeaza pe oamenii spirituali este obiectivul pe care si-l stabilesc pentru activitatile lor, iar acest obiectiv trebuie sa fie realizarea unei idei inalte, a unui ideal inalt.
 Cu toate acestea, atunci cand observi motivele pentru care tot mai multi oameni se consacra practicilor spirituale - de a-i controla pe altii, de a dobandi succes, bogatie sau renume - acest lucru te intristeaza sau te indigneaza. Important este obiectivul. Prin urmare, orice activitate cotidiana poate fi spiritualizata, daca stii cum sa-ti folosesti gandurile, ca sa ii aduci un element al naturii divine.
A fi o persoana spirituala nu inseamna a dispretui materia, ci a lucra cu lumina si pentru lumina, a invata cum sa folosesti orice fel de munca, ca sa te acordezi cu lumea divina si ca sa intri in contact cu Creatorul

Sursa:www.esoterism.ro

Curajul (metafizica)

Curajul

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creeaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat.Daca lasi noul sa intre, n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma! Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, este familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie?! Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama! Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut, dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca
 nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu! Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate, pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni, pentru ca e cunoscut, si odata ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi!
 Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar! Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea. Cum sa te dezvolti daca esti las?!? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti! Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. El nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca si tu cresti. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere?! Nu faci decat sa te amagesti singur!! Tu nu esti nici numele, nici faima! Contul din banca nu e fiinta ta! Dar daca te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarecedaca vrei sa cresti, sa te dezvolti, trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.
 Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri! Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.
 Necunoscutul si incognoscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine! Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul! Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separate”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine [...]
 Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul! De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost”, sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este!”
 Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin, pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin, pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine! Acesta este tot rostul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune Da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit!”.
 Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si, tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale! Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie, sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi dintr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati – iar posibilitatile sunt infinite. Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut.
Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul! Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri te vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou. Vechiul nu mai zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creeaza nodul,
 complexul numit “EU”, Eul, Egoul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou!
 De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie! Fiinta nu cunoaste frica, dar Eul se teme, pentru ca Eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-si accepte moartea cu bucurie?
 Daca nu intelegi ca tu nu esti Eul, n-ai sa poti sa primesti noul! Odata ce ai inteles ca Eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias. Tu esti constiinta, nu memorie! Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva! Dar memoria este intreaga energie vitala a Eului. Fireste, memoria e veche si se teme de nou [...]
Ca sa fii nou, trebuie sa nu te mai indentifici cu Eul! O data ce nu te mai identifici cu Eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el! Eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca Eu inseamna sa nasti ca fiinta!
Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie. Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica! Mergi cu noul in ciuda fricii si viata iti va fi tot mai bogata, si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata!


Osho - Curajul - Placerea de a trai periculos (Pro Editura si Tipografie)
Sursa:http://esoterism.ro/ro/curaj.php

De ce faci din tantar armasar (metafizica)

De ce fac din tantar armasar

OSHO : De ce fac din tantar armasar

Pentru ca Eul nu se simte bine, in largul lui, cu tantarul, el vrea armasarul.
Oamenii creaza intotdeauna probleme mari din nimic.
Toate problemele sunt imaginare – le creezi pentru ca, fara probleme, te simti gol pe dinauntru.
Fara probleme nu ai ce sa faci, nu ai cu ce sa te lupti, nu ai unde sa te duci.
Oamenii se duc de la un guru la altul, de la un maestru la altul, de la un psihanalist la altul, de la o terapie de grup la alta, pentru ca daca nu se duc se simt goi si, dintr-o data, simt ca viata nu are sens.
Creaza probleme ca sa poata sa simta ca viata e o mare lucrare si ca ei trebuie sa munceasca din greu, sa se zbata.
Eul poate sa existe numai atunci cand se zbate, ia aminte – numai atunci cand se lupta.
Si cu cat e mai mare problema, cu cat e mai mare provocarea, cu atat mai mult creste Eul.
Nu iti crea necazuri inutile. Esti un mare creator de probleme – e suficient sa intelegi asta si, dintr-o data, problemele dispar.
Esti construit perfect; te-ai nascut perfect; perfectiunea este natura ta cea mai intima. Trebuie doar sa o traiesti.
Hotaraste-te si traieste-o.
Daca nu te-ai saturat inca de joc, poti sa continui, dar nu intreba de ce. Stii. De ce-ul e simplu. Eul nu poate exista in pustietate, ii trebuie ceva cu care sa se lupte.
Eul exista numai in conflict – Eul nu e o entitate, este o tensiune.
Daca intelegi acest lucru, insasi intelegerea face ca armasarii sa redevina tantari, iar apoi dispar si tantarii.
Dintr-o data se face pustiu.
Asta inseamna iluminare – intelegerea profunda a faptului ca nu exista probleme.
Si atunci, fara nici o problema de rezolvat, ce faci?
Incepi imediat sa TRAIESTI.
Incepe sa traiesti din acest moment si vei vedea ca pe masura ce traiesti mai mult, problemele se imputineaze.
Pentru ca acum pustiul din tine infloreste si traieste.
Cand nu traiesti, aceeasi energie devine stearpa. Aceeasi energie care ar fi devenit o floare, este blocata. Si, nelasata sa infloreasca, devine un spin in inima. Este aceeasi energie.
Daca oamenii ar dansa putin mai mult, ar canta putin mai mult, ar fi putin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult si, incetul cu incetul, problemele lor ar disparea.
De aceea insist atat de mult asupra dansului; lasa intreaga ta energie sa devina dans si atunci, dintr-o data, vei vedea ca nu mai ai cap – energia blocata in cap se misca in toate directiile, creand modele, imagini, miscari frumoase.
Iar cand dansezi, vine o clipa cand corpul tau nu mai e un lucru rigid, devine flexibil, curgator.
Cand dansezi, vine o clipa cand granita fiintei tale nu mai este atat de clara; te topesti si te contopesti cu Cosmosul.
Traieste, danseaza, mananca, dormi, fa lucrurile cat mai total cu putinta.
Si tine minte: ori de cate ori te surprinzi creand o problema, iesi din ea imediat.”


OSHO

Sursa:http://esoterism.ro/ro/osho1.php

Ca un cerb...

Ca un cerb…
- Virgil Maxim

„Cum doreşte un cerb
izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule!...”
(Psalm 41, 1)

Ca un cerb însetat de izvoare,
Te mistui în sufletul meu,
năzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu...

Pe urcuşul de stânci colţuroase
pipăi cu copita subţire,
bănuiesc şi-alerg după miroase,
gând-viu, însetat de iubire.

În poieni sau sub crengi, la răcoare,
adormind, Te simţeam duios cânt,
adiind peste toate o boare...
Dar Te-ascunzi, ca sămânţa-n pământ!...

Peste buza genunii, în bezne,
peste culmea cu muchii de-argint,
prin văzduh, Te-am cătat, ca-ntr-o iesle,
să Te văd, să Te-aud, să Te simt!...

Printre tancuri, în joc de sidef,
Te-am pândit împletit din lumini...
Dar în fulger Te-ascunzi şi în ev,
scânteiere prin ochii senini...

La pârâu, în genunchi, să Te beau,
să-Ţi aud paşii lini peste undă...
Nici în ape de Chipu-Ţi nu dau,
toate apele ştiu să Te-ascundă!...

Nicăieri nu Te văd, fiindcă toate
sub eterna-Ţi Mărire le ţii
mai presus de pliniri şi izvoade,
eşti Stăpân peste lumi şi vecii...

Din pământ, ca dorinţa din sânge,
şi din ape, viaţă împins,
din văzduh încercând a Te smulge,
în al Dragostei-Foc Te-am cuprins...

Eşti în mine ca astrul în rază,
ori parfumul luminii-n văzduh
şi ca apa în care lucrează,
cu puterea-i de foc, Sfântul Duh!...

Spre Izvorul-iubirii curate
năzuind, pui-de-cerb-însetat,
m-am aprins nou luceafăr în noapte
şi-n urcuş, din izvor, Te-am gustat!...


Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

Cantec de inceput

Cântec de început -
Virgil Maxim

„Şi a pus în gura mea
cântare nouă,
Cântare Dumnezeului-celui-Viu.”
(Psalm)

Cânt,
un Gând,
un Cuvânt,
o Lucrare!
Cânt,
întreit sfântă-cântare.
Pentru Chipul-de-Taină!
Şi-L îmbrac într-o haină
pe care-o ţes tot mereu
curcubeu în inel...
Cânt pentru El,
pentru Dumnezeul-din-Cer
psalm-de-mărire
în Templul-Luminii
NEÎNVINSE!

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

Osho-Traieste total(metafizica)

Osho- Traieste total

 Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului.
 Singura raspundere adevarata este fata de propriul tau potential, fata de propria ta inteligenta si constienta, fata de actiunea conforma cu ele.
Atunci cind te nasti, nu esti un copac, ci o saminta. Trebuie sa cresti, trebuie sa ajungi la o inflorire, iar aceasta inflorire va fi multumirea ta, implinirea ta. Aceasta inflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatura decit cu tine, cu evolutia ta personala.
 Intelege, trebuie sa devii o adevarata celebrare pentru tine insuti!
 Daca tinjesti dupa o utopie, dorinta ta se indreapta de fapt catre o armonie individuala si sociala. Aceasta armonie nu a existat niciodata, intotdeauna a fost un haos.Societatea a fost impartita in diferite culturi, in diferite religii, in diferite natiuni - toate avind drept fundament diverse superstitii. Nici una din aceste impartiri nu e valabila. Ele arata insa ca omul este divizat in el insusi, iar acestea sunt proiectiile conflictului sau interior. Omul nu are unitate launtrica si, prin urmare, nu este in stare sa creeze o societate, o umanitate unica, nici in afara lui. Cauza nu se gaseste in exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiintei sale launtrice.
 Nimeni nu a acordat o atentie prea mare individului, si aceasta este cauza fundamentala a tuturor problemelor. Insa datorita faptului ca individul pare atit de mic si societatea atit de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, dupa care individul se va schimba la rindul lui. Dar lucrurile nu stau deloc asa, caci "societatea" nu este altceva decit un cuvint; exista numai indivizi, nu exista societate. Societatea nu are suflet, in cadrul ei nu se poate produce nici o transformare. Schimbarea este posibila numai in cazul individului, indiferent cit de mica ar fi aceasta. Si odata ce invatati cum sa schimbati individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindani. Eu cred ca intr-o buna zi vom avea o societate care sa fie in deplina armonie, care sa fie mult mai buna decit toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasa.
 Nu esti niciodata multumit cu ceea ce esti si cu ceea ce ti-a daruit existenta, deoarece atentia ta se indreapta intotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a planuit sa fii. Nu te indrepti sprerealizarea propriului tau potential. Tu incerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, insa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar cind apare nemultumirea, logica iti spune: "Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!" Atunci incerci sa obtii mai mult, incepi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zimbitoare, toata lumea zimbeste fericita, astfel incit fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti. Si tu porti, la rindul tau, o masca, astfel incit ceilalti cred ca esti ceva mai fericit; iar tu, la rindul tau, ai impresia ca ei sunt mai fericiti. Iarba pare a fi mai verde in curtea vecinului. El priveste insa iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mladie, mai frumoasa. Acestea sunt iluziile pe care le creeaza distanta.
 Cind te apropii insa mai mult, incepi sa vezi ca nu este chiar asa. Dar oamenii ramin la distanta unii de altii. Chiar si prietenii, chiar si iubitii, se tin unul pe altul la distanta; o apropiere prea mare ar fi periculoasa, s-ar putea ca ei sa vada ceea ce esti in realitate. Iar eroarea isi are sursa in chiar modul in care pui problema, astfel incit - orice ai face - nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de multi bani: iti vine imediat ideea ca banii reprezinta cauza fericirii. Priveste la acest om! Cit de fericit pare sa fie! Asa ca alergi dupa bani. Un altul este mai sanatos; alergi dupa sanatate! Un altul face altceva si arata foarte multumit - il urmaresti! Dar de fiecare data e vorba de celalalt...
Societatea a aranjat lucrurile astfel incit sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fii doar tu insuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispare; nu iti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are mai mult. Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti in curtea vecinului. Este atit de simplu ca iarba sa fie mai verde! Omul trebuie sa fie inradacinat in propria sa energie potentiala, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atit de multumita astfel, incit acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.

Sursa:http://esoterism.ro/ro/traiestetot.php