Poemul blondelor

Poemul blondelor

de Adeena

Multe bancuri despre blonde
Câte noi am auzit ?
Ca sunt tute, că sunt proaste
Poate chiar mai rău de-atât,
Culmea, ele sunt gustate
Mai ales, chiar de bărbați,
Căci frustrarea este mare
Când nu ai o blondă tare,
Citești bancuri ieftinele
Și te consolezi cu ele.

Despre blonde doar de bine,
Căci de stăm să ne gândim
Cine ne conduce-acum?
Este Merkel și e blondă
Europa o aprobă,
Nimeni nu deschide gura
Când vorbește Angela.
Stând picior peste picior
Sharon Stone a dat fiori
Tuturor care-au privit

Super filmul „Basic Instinct”Nu uitați că e și ea
Tot blondă și frumușea.
Știu, sunteți de-acord cu mine
Dar nu recunoaște nimeni.
De mai vreți exemple sunt:
Timoşenco ori o Clinton
Sunt tot blonde adevărate
În decizii chiar bărbate.
Și autohtone avem
Și sunt de trei ori femei,

Nu vă mai dau nume-acum
Mai gândiți și voi puțin.
Așadar, eu bănuiesc
Că și blondele gândesc,
N-o fi toate chiar deștepte
Dar nici cele mai zevzece.
Că e brună ori roșcată
Nici ele nu gândesc toate,
Pot și ele ca să fie
Un subiect de bășcălie.

În final vă spun așa:
Ghicitoare nu un banc,
Căci bancul e pentru cine
Nu se ostenește bine,
Ghicitoarea o gândești,
Iar bancul doar îl citești.
Eh, hai să te văd acum
Ai ghicit ce-am vrut să spun
Prin acest banal poem?

Vis

Vis

de Valeriu Cercel

De aş putea să strâng în pumni Sahara,
Atât de tare, s-o prefac în stâncă,
Şi-acolo unde-i bolta mai adâncă
Să o ridic şi-apoi să îi iau scara,

Dezlănţuind în albii însetate
Izvoarele curgându-şi apa vie
Prin şipote-n scântei de feerie
Din cheia ce-am topit-o nestemate,

Iar din culori ce triluri se coboară,
Un pat aş împleti viselor tale
Cu aşternut şi perne de petale
Din baobabii-n floare, prima oară,

Unde pe seară, sub aceeaşi Lună,
Am reîncepe-o nouă epopee,
Eu singur om, tu unică femeie,
O lume mai cuminte şi mai bună.

Scrisoare catre un necunoscut

Scrisoare catre un necunoscut 

de Costel Macovei

cu siguranţă nu ne-am întâlnit
nu-ţi ştiu nici chipul, nici cuvântul
iar gândurilor nu le-aş da de cap

poate că am călcat umbra paşilor tăi
lăsând iubirea să mă-învăluie ca un parfum
dar nimeni n-a venit ca să confirme

uneori când visez că zbor
îţi simt privirea urmărindu-mă
şi dacă n-ar fi vântul să mă strângă-n braţe
m-aş da pământului ce-ţi împleteşte umbra

Copacul condamnat la moarte

Copacul condamnat la moarte

de Costel Macovei

din noaptea minţii şi din hăul fără suflet
s-a hotărât ca toţi cei care nu ştiu capul să şi-l plece
să piară în uitare sub lovituri de seceri
şi-n malaxorul morţii trecutul să-şi jupoaie

el nu ştie care sunt acuzaţiile aduse
şi nici nu ştie să îşi plece crengile-n uitare
el ştie doar că cerul îi e frate
când gerul muşcă din boboci a moarte

au fost şi vremi când l-au închis în gard de sârmă
îndepărtând pe toţi cei care l-ar fi strâns în braţe
cu iubire, cu lacrimă, cu speranţă, cu moartea-n suflet
dar nu şi-a smuls rădăcinile să dea bir cu fugiţii

îşi poartă cerul printre crengile ce cad

Ce e Romania ?

Ce e Romania ?

de Costel Macovei

un spaţiu? un timp ? o idee ? o poveste ?
poate că nimic din toate acestea sau poate că toate luate la un loc
România este amintirea unei zăpezi curate…
este amintirea unei copilării
este un şir de scrisori
şi mai ales
este o doină mută
ea este jelania ce se împotriveşte neantului
şi nu pentru că îi este frică de moarte
ci pentru că nu suportă uitarea
din cauza asta România este o crestătură
în stâlpul porţii şi în stâlpul cerdacului
un semn în ciobul de lut
şi-n urzeala vremurilor ce se tot ţes
desfăcându-se pe la margini
România este nobleţea simplificată până la linie
este buza care şopteşte luceferilor
şi călăuza nopţilor adânci
România,
indiferent de vremelnicia omenescului
este o stare…

Ploua-te suflete-n Rai

Ploua-te sflete-n Rai

de Costel Macovei

ne-au terminat maică, ne-au secerat cu secerătoarea şi ne-au treierat cu treierătoarea
sămânţa au dat-o pe pustie şi rădăcinile ni le-au tăiat, le-au ars şi le-au aruncat
să nu se mai ştie, să nu se mai audă să ni se piardă nume şi urmă

aşa mă căina Buna în visul din urmă
şi lacrima ei mă spală, suspinul ei mă zvântă şi mă alină
şi pleoapa mi-o ţese cu palme de lumină

ortul maică să nu-l ţii până-n cele-împărăţii
să-l dai vamă-n prima poartă
că-alfel or să ne despartă

căpătâiul te-o-ndruma să îţi găseşti poteca
că-înainte cale este, mult mai lungă ca-n poveste
iar eu n-am cum să te-ajut, că mi-ar lua drumul prea mult

ţine drumu-o veşnicie păn-la dalba-împărăţie
şi cu neamul întregit, numai oase şi-un gând bun, ne-om scoborâ pe Pământ
să durăm temniţă urii şi dacă om mai putea, om vedea ce-om mai făcea

Ultima noapte zen

Ultima noapte zen
de Cristea Melania Angela

ți-au rănit asfințitul
cele șapte corzi hetaire
ah ce inimă albăstrită
scurge curcubeul din mine

sunt săracă de tine/lună neagră-n amurg/
mi te beau rar /absint/din paharul de lut
trei oglinzi jură strâmb
(ne)noroc că îți poartă
transcendent meditezi
/mare roșie-n soartă/

schimbă harta striata/miocardul parșiv/
în fereastra perdantă
pune praf/dolomit/
să ilumineze viața mea la apus
prăbușit (ți) se confesează
raftul stâng strâmb expus


transcendent levitează
prin decorul lasciv
te așază în pat ca într-un
cort nepermis
colțul stâng să-l alegi
să pot (încă) să-ndrept
turme vii de cai pecenegi
/sedimente ale sufletului tău pigmeu/

dragostea nu moare
/lotus sacru-n muzeu/

Balaurul care n-a mai ajuns in poveste

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc

Mos Nicolae

Moş Nicolae

Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunţindu-i pe părinţi...
În zori... găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat', afar', la uşă,
Sătui fiind... ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă...

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum... şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!

poezie satirică de Valeriu Cerce

Postul de la minister

Postul de la minister

N-aveţi un post la minister,
Să car şi eu câte-o coală?
Ştiam că totu-i efemer,
Dar mai cumpăr câte-o ţoală.

Mi-aş scoate în oraş gagica
Sau în vreun bar de cartier,
Şi mai gustoasă-ar fi berica,
De-ar fi un post la minister.

Am amici, le merge bine...
O "ard" Bamboo, Boa, Mon Cher,
Dar ce falnic îi susţine
Postul de la minister.

Mai degrabă de-astă dată
Zăreşti un OZN pe cer...
N-o s-ajung eu niciodată
În vreun post la minister.

poezie satirică de Alex Dospian (decembrie 2013)

Deruta

Derută

Ai apărut superbă într-o seară,
C-un mers inconfundabil şi rasat
Nu mai văzusem bombă... nucleară
Şi am şoptit în barbă: Ce să fac?

Priveam gazela ce se unduia perfect
Simţeam nişte-aritmii la "pitpalac",
Era ca într-un film plin de efect
Şi-am mai zis o dată: Ce să fac?

Când te-ai apropiat mai mult de mine
Parc-am zărit o umbră de bikini,
Dar dintr-odată, nu-ş de unde vine,
Unul cu lanţ la gât şi Lamborghini!

Aţi demarat în trombă, ca la Cannes,
Iar eu înc-ameţit, puţin buimac,
N-am ţinut cont şi ca un bădăran
Am ţipat ca boul: Ce să fac?

poezie satirică de Alex Dospian (decembrie 2013)

Frivolitate la club

Frivolitate la cub

Încet, încins şi total
Când mulţimea din bar este vidă,
Se mai desprinde câte o cărămidă
Înfrigurat aşteptând un final.

Domol, tăcut şi ciudat,
La câte pahare-ai oprit...
Vezi sala-ntr-un negru pătrat
Printr-o lentilă ce s-a aburit.

Rătăcit, amorţit şi vexat
Urmăreşti pieptoase sirene,
Însă nu te slăbeşti de migrene
Şi-ncerci să afli unde-ai parcat...

poezie satirică de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)

Obiectivele unui veterinar

Obiectivele unui veterinar

Trusa, doctorul şi-o poartă,
Prin sătucul dintre vii,
Operând cu multă artă,
Utere şi fudulii.

Dornic satului s-arate
Că-i meseriaş de soi,
Fudulii, angro ar scoate
Din căţei... de usturoi.

Când vecina-i spuse:-"Maică,
Am chiţcani prin acaret",
Gându-i fu la şoricioaică-
Să-i monteze sterilet.

Şi s-a prezentat zevzecul,
Voluntar apoi, mătuşii
Pentru a-i castra berbecul-
Ce servea la spartul uşii.

Consecvent, nevoie mare,
Sau puţin nebun, pesemne,
Ar steriliza, se pare,
Chiar şi capra -pentru lemne.

Vrând mereu să demonstreze
Că e as în meserie,
Parcă văd c-o să castreze
Ţapii –de la berărie.

poezie satirică de Ica Ungureanu (decembrie 2013)

Lui nea Iancu Caragiale (II)

Lui nea Iancu Caragiale

Păi... care naţiune mai e pe astă lume,
Pe deşte dac-ar fi, nici nu mai socotesc,
Din orişice necaz, belea, scorneşte glume,
Mai bine şi mai mult ca neamul românesc?! 

Si, ce popor măreţ mai are-un scriitor
Stilat cum altul nu-i, ca Iancu Caragiale,
Un om la locul lui, cu-ambiţ, stăruitor,
Şi-atât de serios, fiind din... Haimanale!?

Ce-a scris la vremea sa, nu mai repet, ştim toţi, 
Despre năravuri, hibe şi vicii româneşti,
De ipocriţi sadea, corupţi, mişei, netoţi,
Ce-n patru zări de caţi, nu-i ţară să găseşti,

De-aceea, cât am fi şi-acum de păcătoşi,
Popor cu datini vechi, şi-apoi... tradiţional,
Suntem ca niciodat' şi mândri, şi făloşi,
Că tot ce-a scris cândva şi azi e actual!

poezie satirică de Valeriu Cercel

Lui nea Iancu Caragiale(I)

Lui nea Iancu Caragiale

Chiar dacă anii trec agale
Şi-n raiuri ochii şi-a deschis,
La fel şi azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale;

Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-acelaşi zâmbet ceas de ceas, 
"La Moşi","La poştă", la taifas, 
Unde-i "Boborul" românesc, 

În vreo "Fifină", "Marghioală",
Sau în vreun Rică, Pristanda, 
La vreo "Pastramă trufanda"
De pe "La hanul lui Mânjeoală",

În cei de-şi vând, simandicoşi,
Un Farfuridi, orator, 
Un Dandanache, luptător,
"Parlamentarele gogoşi",

În "mizerabili", "moftangii",
"Bampiri, corupţi, bibici, mişei"
Împiedicându-ne de ei
Aproape-n fiecare zi...

Şi-apoi, "rezon!", aproape toţi
Ce-avem "famelie" o ştim,
Un "Domnul Goe"-l regăsim
Printre copii, printre nepoţi,

Iar când vedem, nu e bizar,
Ca-n Franţa, Anglia, faliţi
Cu vile, bani şi... nemunciţi,
C-ar fi ceva..."curat murdar"!...

Dar venerabilu-i etern
Şi "admirabil" şi "sublim",
Cu-o vorbă ce-o tot auzim:
De unde bani? De la guvern!...

Şi chiar de a umblat haihui,
La Haimanale fi'nd născut! 
Jupânu' Iancu, din trecut, 
A fost şi e la locul lui,

Că de-aia azi mă-ntreb şi-oftez, 
Privind ce fac "mişeii"-n stat, 
Şi nu-s... nici vorbă, turmentat!
Cu cine oare-am să votez?!

poezie satirică de Valeriu Cercel

Plagiat

Plagiat

De când se poartă "doctorate",
La case mari, doar plagiate,
Om serios, cu păr cărunt,
Mă simt atâta de mărunt...

Am studiat în facultate,
Creieri tocindu-mi, pix şi coate,
S-ajung acum cu-acest sindrom,
Că-n lume-aş fi ultimul om;

Vecinii buni, de-odinioară,
Cu mine,-n lift, nu mai coboară
Şi sunt tratat de-orice amic,
De parc-aş fi om de nimic,

Şi-apoi, când merg la lăptărie,
Doar florăreasa-n colţ mă ştie,
Ţăranii-n piaţă, când apar,
Nu-mi vând nici brânză, nici mărar,

Fi'ndcă... vreo câţiva chiar mi-au spus:
Din câţi "băieţi deştepţi" sunt sus,
Niciunul... al meu doctorat,
Ai dracu', nu mi-au plagiat!

poezie satirică de Valeriu Cercel

File de jurnal

File de jurnal
Octombrie

Ca un cânt bizar de harfă, vântu-şi ţese rapsodia.
Din ce parte,
Din vâltoarea zării albe vine vântul, -
Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul,
Să seducă universul,
Să robească veşnicia...?

Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie
Şi se pierd adânc în noaptea cu nuanţe de rugină,
Vântu-şi tremură cântarea ca un tril de mandolină
Şi apoi îmbracă toată firea
În melancolie.

Toamna.

Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele,
Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare;
Şi privindu-l cum se pleacă,
Cum se-ndoaie,
Mi se pare
Că mă văd pe mine-n faţa... proprietăresei mele.

poezie de Ion Pribeagu

***(S-a certat Rasela)

* * *

S-a certat Raşela
Cu al ei bărbat,
Şi s-a dus degrabă
Drept la avocat.

El văzând-o jună
A vrut să se-nfigă:
"Când se ceartă doi
Al treilea câştigă."

poezie satirică de Ion Pribeagu

Acelei care a plecat

Acelei care a plecat

Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,
Din odăiţa plină de senin,
În grabă, ai uitat o floare-n glastră
Şi pijamaua ta de crèpe de chine.

Sărmana pijama cu flori bizare,
În care-ai râs atât, nici nu credea
Că va veni o zi amară-n care
Ai să ne uiţi, pe mine şi pe ea.

De-atunci, şedem în fiecare seară
În faţa sobei pline de cărbuni
Şi depănăm povestea iar şi iară,
Ca doi prieteni buni.

Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă,
O-mbrăţişez sub vraja din amurg,
Prin falduri îmi adorm privirea vagă
Şi-i mângai fiecare brandenburg.

Şi noaptea, prin apusuri cristaline,
Când dorul sparge-al lacrimilor dig,
O culc în pat alăturea de mine
Şi-o învelesc, ca să nu-i fie frig.

poezie de Ion Pribeagu din Strofe ştrengare (1930)

Raspundere

Răspundere

La un rabin oarecare
De pe strada Mămulari,
Au venit odat', pe seară,
Zece coreligionari.

- "Rabi, se vorbeşte-n urbe
Şi-n Comunitatea toată
Că servanta dumitale,
Şlima, e însărcinată!"

Rabi, netezindu-şi părul
Şi bărbuţa ca de nea
A răspuns cu inocenţă:
- "Ei şi ce, e treaba mea?"

- "Dar, să nu te superi rabi,
C-a aflat şi Rabinatul
Şi tot Sanhedrinul ştie
Că mata eşti cu păcatul!"

Rabinu-a răspuns sfielnic
Cu pricepere măiastră:
- "Dacă eu sunt cu păcatul,
Ei, şi ce, e treaba voastră?"

poezie satirică de Ion Pribeagu