BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA
Se afișează postările cu eticheta femei sangeroase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta femei sangeroase. Afișați toate postările

vineri, 12 februarie 2016

Lucretzia Borgia *Femei sangeroase

Lucretzia Borgia (18 Aprilie 1480-24 iunie 1519): Lucretzia face parte din una dintre cele mai controversate familii din istorie. Familia Borgia este renumită pentru înşelăciuni, asasinări, corupţie, perversiuni sexuale şi nu numai. Despre Lucretzia se stie că a avut 3 mariaje care au avut ca scop servirea intereselor familiei. Lucretzia avea o influenţă foarte mare printre oamenii bisericii. Există şi un tablou celebru ce o înfăţişează pe Lucretzia pe scaunul papal în locul tatălui ei, papa Alexandru VI. Se mai ştie despre Lucretzia că purta mereu un inel cu otravă pe care îl folosea frecvent pentru a otrăvi băuturi.

Sursa:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-5-cele-mai-s-ngeroase-femei-evul-mediu

miercuri, 13 ianuarie 2016

Caterina de Medici *Femei sangeroase

Caterina de Medici (13 aprilie 1519- 5 ianuarie 1589): Caterina provine dintr-o familie de nobili italieni. Aceasta ajunge regina Franţei prin căsătoria ei cu regele Franţei, Henry al II-lea. Deşi nu deţine mare putere în timpul vieţii soţului ei, reuşeşte să ia frâiele ţării ca regentă a fiilor săi, Charles IX şi Henry III. Catherina este cunoscută pentru felul în care reuşea să-şi atingă scopurile, trăindu-şi viaţa după principiile machiavellice. Lupta ei împotriva protestanţilor, a hughenoţilor, îşi atinge punctul culminant în Masacrul din Ziua Sf. Bartolomeu, când regele Charles IX dă ordinul: Omorâţi-i pe toţi!Masacrul din Ziua Sf. Bartolomeu a fost mai curând o luna ( 23 august- 29 septembrie) în care hughenoţii au fost ucişi in masă, până când Navarre se converteşte la catolicism. Catherina este învinuită si de moartea Jeannei d Albret, regina Navarrei.

Sursa:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-5-cele-mai-s-ngeroase-femei-evul-mediu

miercuri, 2 decembrie 2015

Isabella de Castillia *Femei sangeroase



Isabella de Castillia (22 aprilie 1451-25 noiembrie 1504): În religia catolică a rămas cunoscută drept “slujitoare a Domnului”. Însă istoria o recunoaşte drept una dintre cele mai crude femei din istorie. Împreună cu soţul ei, Ferdinand al II-lea de Aragon, pun bazele Inchiziţiei spaniole, instituţie ecleziastică de departe cu mult mai crudă decât inchiziţia papală. Inchiziţia spaniolă şi-a concentrat acţiunile mai ales împotriva evreilor şi a musulmanilor. Aceştia erau torturaţi în cele mai cumplite moduri si în final ucişi. În anul 1492 aproximativ 20 000 de evrei au fost exilaţi. Bunurile lăsate in urmă erau împărţite între Coroană şi Biserică.
Sursa:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-5-cele-mai-s-ngeroase-femei-evul-mediu#

miercuri, 18 noiembrie 2015

Regina Maria I a Angliei,una dintre cele mai sangeroase femei din Evul Mediu

 Regina Maria I a Angliei (18 februarie 1516-17 noiembrie 1558): Maria I sau Maria Tudor a fost fiica regelui Henric al VIII-lea si a Caterinei de Aragon. A fost al 4-lea monarh din casa Tudorilor.Maria I este cunoscută pentru cruzimea ei faţă de protestanţi. Reuşeşte in timpul domniei sale sa convertească Anglia la catolicism asasinând aproape toţi liderii protestanţi si o mare pare din enoriaşi. Domnia ei a fost una a terorii, crudă şi întunecată. De aici îi revine şi pseudonimul Bloody Mary.

Sursa:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-5-cele-mai-s-ngeroase-femei-evul-mediu

luni, 26 octombrie 2015

Elisabeta Bathory, demonul cu chip de om care a șocat istoria

Contesa Bathory era obsedată de ideea de a rămâne tânără și frumusețea ei veșnică. Contesa s-a născut în anul 1560, în Ungaria și se căsătorește cu un tânăr nobil, care era plecat în războaie, majoritatea timpului.
Se împrietenește cu Dorko, o femeie în vârstă, care se ocupa cu vrăjitoria. Contesa credea că pielea sa rămâne tânără și frumoasă dacă face băi de sânge uman. Multe dintre tinerele sale slujitoare au avut un sfârșit tragic.
În anul 1614, este judecată și condamnată la moarte. S-a spus despre contesa Bathory că este varianta feminină a lui Dracula. La vârsta de 14 ani, rămâne însărcinată cu un tânăr țăran din Transilvania.
 Pentru nobila familie Bathory era ceva de neacceptat. Este izolată de restul familiei și obligată să trăiască într-un castel, departe de copilul său și de tânărul său iubit.
S-a spus că această situație a avut consecințe grave asupra sănătății sale mintale. La vârsta de 15 ani, este măritată cu contele Nadasdy, Cavalerul Negru, un războinic de temut al acelor vremuri.
 Din această căsătorie au rezultat patru copii, trei fete și un băiat.
Nu se știe când a început nebunia, dar la sugestia anturajului său, a început să practice băi de sânge de fecioară. Considera că va rămâne tânără și frumoasă. La început, victimele erau tinere slujitoare de la castel. Se spune că avea și un mijloc de tortură, numit fecioara de fier, cu ajutorul căruia, tinerele erau zdrobite, iar sângele era elixirul tinereții.
Din cauza faptului că pielea nu întinerea, contesa a fost sfătuită să folosească sângele fecioarelor nobile.
 Multe tinere nobile erau atrase la castelul său, unde dispăreau fără urmă. Soțul său a ajutat-o în mai multe rânduri la aceste atrocități.
În anul 1611, crimele nu au mai putut fi trecute sub tăcere și începe un mare proces. Curtea regală trimite 20 de judecători care încep ancheta. Din jurnalul contesei reiese faptul că ar fi omorât 650 de tinere fecioare.
Contesa nu a fost spânzurată sau decapitată. Ea a fost arestată pe viață, în propriul castel. A fost izolată într-o cameră, ale cărei ferestre fuseseră zidite. Exista o mică deschizătură, prin care primea mâncare.
Moare la vârsta de 54 de ani bătrână și cu pielea plină de riduri. Se spune că a fost una dintre cele mai mari ucigașe din istoria omenirii.


Sursa:http://www.efemeride.ro/elisabeta-bathory-demonul-cu-chip-de-om-care-a-socat-istoria