Eros (Obiectul iubirii)

#A iubi inseamna adorii ceva ce-ti lipseste

#A iubi inseamna a dori ceva frumos

#A iubi inseamna deci a dori ceva bun,frumosuk fiind doar un caz particular a binelui

#A dorii ceva bun inseamna a dori sa-l ai ,si sa-l ai mereu

#A dori posesia perpetua a ceva bun inseamna a nazui la fericire

#Toti oamenii doresc fericirea ca posesie perpetua a binelui

Petru Cretia-Studii filozofice

Ganduri despre bine si rau din sfera moralitatii

*Despre bine si rau ,in sens etic ,nu se poate vorbi decat in sfera libertatii.
*Libertatea este capacitatea de obtiune a unei vointe concrete,intr-un spatiu concret.
*Nu orice optiune se inscrie in campul moralitatii,ci numai aceea care se raporteaza la binele si la raul etic.
*Orice act care nu transcende autointeresul ramane in sfera utilitatii
*Binele etic este optiunea libera in act pentru un bine transindividual.
*Binele transindividual poate fi numit metaforic lege morala
*Raul etic este abaterea de la legea morala sau nesocotirea ei
*Binele etic poate fi rau in sfera utilitatii,iar raul etic poate fi un bine utilitar.Ele pot si sa coincida ,dar raman distincte prin calitatea sau orientarea vointei care le indeplineste.Deci nu orice act conform cu legea este un act etic.
*Nesupunerea la legea morala nu atrage asupra agentului etic nici o sanctiune dupa cum conformarea la ea nu-i aduce nici o recompensa.Raportarea agentului etic la ea seamana mult cu o mare iubire purificata de orice speranta si de orice teama.
*Legea morala este absoluta,dar ea nu poate fi formulata decat in termeni contingenti.

Bibliografie-Petru Cretia,Studii filozofice

O aventura galanta

Ion Pribeagu - O aventura galanta

În soaptã
Nici prostutã, nici desteaptã.
Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Genentr-o searã, pe la zece, 
N-a fost cald,dar nici prea rece                                                                                              
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O conitã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Si-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi astri,
Nici cãprui, dar nici albastri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,


Si vorbind cu ea îva,
Nici de-Adam si nici de Eva.
Si-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuintã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea usoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
S-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din fatã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subtiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Brate albe, voluptoase,
Nici subtiri, dar nici prea groase,
Niste-îmbrãtisãri divine,
Nici prea multe, nici putine,
S-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas si nici pe gleznã,
Bate cineva la use,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuse,
Ci bãrbat-su, Smil din piatã,
Nici cu cioc, nici cu mustatã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subtire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Si cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã usa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Si stã Smil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

- Ce cauti aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci astept, în tot minutul,
Nici masina, nici serutul…
…Si au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici putine!

Restul n-are importantã,
Nici spital, nici ambulantã,
Stiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viata rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Si astept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.

Despre demnitate

...In discursul despre demnitate va fi avuta in vedere numai demnitatea individului uman definit ca entitate autonoma,deci fata de care orice tribalism este heteronom. Ce inseamna autonomia individului? inseamna nu ca traieste dupa bunul sau plac ,ci-ca el alege legea dupa care sa existe.Acest lucru nu-l poate hotara nimeni in afara de noi si acceptarea oricarei ingerinte sub acest raport antreneaza o diminuare a demnitatii.Din ce directie putem fi constransi sa procedam altfel decat in termenii legii alese de noi? Raspunsul,limpede si hotarat este acela ca din nici o directie ,sub nici un imperativ.Cine alege servitutea este,alegand-o ,tot atat de liber ca acela care alege nesupunerea.Ce ne deternina sa alegem impotriva demnitatii la orice forma de degradare a libertatii sale? Evident,numai lacomia si frica ,deci dinauntrul nostru.Si nu lacomia ca apetit excesiv sau ca nevoie instinctiva de a-ti crea rezerve,ci erijarea scopului ei in scop ideal.Si nu teama ca reactie naturala in fata primejdiei,ci lasitatea ,caci ce altceva inseamna lasitatea decat sa consimti la propria ta frica,alegand-o in locul rezistentei si a curajului ,ca reactii ideale ale autonomiei si demnitatii?La ce are de rezistat individul ca sa-si pastreze intacta demnitatea ? La mistificare,dar discernamantul ne face greu de amagit.La ispitirea cu bunuri,a caror acceptare reprezinta vanzarea de sine,cu demnitate cu tot.In sfarsit,la amenintari,dar ,daca este ceva aproape sinonim cu demnitatea,acel lucru este neanfricarea ,adica aptitudinea de a suferi si de a muri.Cine ,macar odata in viata ,nu a rezistat unei perfide tentative de mistificare sau unei tentatii sau unei spaime nu si-a luat inca masura demnitatii sale...

Bibliografie

*Petru Cretia-Studii filozofice

Amicul Ion

Amicul ION
Ion Pribeagu

La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou
- Bună ziua, dom-le doctor
Mi-a intrat o ţeapă-n ou.
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Şi cu mare atenţiune
Cercetează-n lung şi-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate ţeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune faşă
Şi-l pansează
Scoală omul
Şi-l aşează
Pacientul achită taxa
Şi apoi satisfăcut.
Îi dă doctorului mâna
- Bună ziua!
- Vă salut.
Peste-un timp, aproape-o lună
Vine amicul Ion din nou
- Uite dom-le doctor, iarăşi
Mi-a intrat o ţeapă în ... ou
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Şi cu mare atenţiune
Cercetează-n lung şi-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate ţeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune faşă
Şi-l pansează
Scoală omul
Şi-l aşează
Pacientul se îmbracă
Şi achită taxa în grabă
Când deodat domnul doctor
Foarte curios întreabă:
- Ia să-mi spui, domnule dragă
Care vii de la Copou
Cum se-ntâmplă că într-una
Tot îţi intră o ţeapă în ou?
- Să iertaţi, domnule doctor
A răspuns omul solemn
Dar nevastă-mea e şchioapă
Şi are un picior de lemn.

Mac,Mac

Mac,Mac
Ion Pribeagu

In tramvaiul care duce
Din Lipscani in Ghica Tei
Plin cu lume anonima
De barbati si de femei,
La o statie din centru
Sau de prin imprejurimi,
S-a urcat o cuconita
Cu superbe rotunjimi,
Trup felin, plin de ispite
Dar, rotund si voinicel
Parca-ar fi sculptat de dalta
Lui Rodin sau Praxitel,
Dupa ea, se urc-un tinar -

Tip de donjuan sadea -
Care nu stiu din ce pricini
Se cam indesa in ea
Doamna foarte indignata
L-a privit cu mult temei
Insa tot mai mult magarul
Se-ndesa in... viata ei
Ca deodata cuconita
Nu s-a mai putut abtine
Si i-a spus:

- Asculta june,
Nu te simti sau nu ti-e bine?
Ce te-ndesi ca la pomana
Cind nici nu stiu cine esti
Cu metode de-astea brute
Crezi c-ai sa ma cuceresti?
Afla ca sint doctorita
Chiar de nu m-arata fata
Si-ti fac una s-o tii minte
Toata viata, toata viata!
Ca de mai m-atingi odata
Peste trup sau peste brate
Ti-o tai jos, in bucatele
Imediat si-o dau la rate!

Iar femeile vreo zece
Din tramvaiul cel sarac,
Incepura toate odata:
Mac, mac, mac. mac!

Alternativa

 Alternativa

Ion Pribeagu

In desertul din Sahara
De nisip si soare plin
Umbla-abia tarandu-si pasii
Ars de soare, un bedunin.

Umbla, umbla, fara preget
Cum Alah porunci-i date
Arsita-l dogoarea-l arde
Dar mai mult e ars de sete.

Cade in genunghi, se roaga :
- Doamne, setea sa mi-o sting,
Da-mi un bulgare de ghiata
Ca sa-l ling doamne, sa-l ling.

Sau de nu poti da un bulgar
Doamne, a toate-ndurator,
Un pistol sa-mi dai parinte,
Ca sa trag, sa ma omor !


Nici nu-si terminase ruga
Si-i apare din senin
O fecioara ca din basme
Alba, alba ca un crin.

Trup superb, contur de spuma
Blonda si cu pieptul gol
Cu un sloi de ghiata-n mana
Si-n cealalta c-un pistol.

Sta Iosuf si o contempla
Mistuit de dor nespus
Si-apoi in genunchi se roaga
Lui Alah din ceruri, sus :

- Ce sa fac ? Alah ajuta
Unui beduin pribeag
Si invata-ma prea sfinte
Sa ling doamna sau sa trag !

Emil Cioran-exilul metafizic

Omul cuprins de preocupări înalte găseşte întotdeauna punctul de întâlnire dintre cotidian şi sublim: „În cafenea – mai mult ca oriunde – nu mai poţi sta de vorbă decât cu Dumnezeu.”
Cioran are o adevărată oroare pentru locul înalt care se cheamă catedră, el detestă profesoratul, preferând să lase un mesaj obscur decât să recurgă la explicaţii. Un loc distins precum parlamentul adună „perlele” pe care hebdomadarul Academia Caţavencu le colecţionează la rubrica intitulată Bula demnitarului. „Nu haina face pe om”, spune proverbul, nu locul face pe vorbitor, continuăm noi, ba, uneori, îl stimulează să-şi afirme ignoranţa şi semidoctismul.
Nu este o obiecţie reală, dacă avem în vedere gândirea lui Cioran: exilul despre care vorbeşte autorul nostru nu este situaţia particulară a unui ins care a lăsat în urmă patria sa pentru una care răspunde mai bine orgoliului său. Exilul este o situaţie care surprinde poziţia omului în lume, stingher, marginal, neangajat într-o lume pe care nu el a creat-o şi de care nu se face responsabil. Umilitatea şi grandoarea sunt esenţe paradoxale ale atitudinii omului în lume şi ne aminteşte de portretul omului de ştiinţă din Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu, care, în ciuda unei staturi firave, este posesorul unui statut magnific, prin înţelegerea resorturilor celor mai intime care animă o lume pândită de dezasamblare: „Universul fără margini e în degetul lui mic”... Exilul lui Cioran este mai mult decât o situaţie politică, el câştigă pondere metafizică, prin îndepărtarea nu doar faţă de patria sa, ci printr-o retragere ostentativă, pe o poziţie marginală, dintre semeni, prin refuzul de a-l înţelege şi de a – i da justificări lui Dumnezeu, prin ridicarea unor „metereze” sfidătoare ale cugetării, pe ruinele unei lumi agonice, în descompunere... Sursa:agonia.ro

Autoportret

Autoprotret
Ion Pribeagu
 

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Nu e de la noi

Nu e de la noi
Ion Pribeagu
 

Într-un sat pe-o cărăruie
Lângă cârciuma lui State
Trei femei stăteau de vorbă
Trei leliţe, trei surate
Şi uitându-se-n ţărână
Cu pătrundere destulă
Măsurau un boţ de carne
Care semăna cu o... bulă.

- Fă Mărie – zice Safta
Să tot fie a lui Tănasă?
- Nu e lele, că o cunosc eu
Că are cerc şi-i noduroasă
- Poate a lui Drăgan?
- Da de unde
Zice Tinca cu-nfocare
Căci a lui Drăganm e groasă
Şi are o dungă pe spinare.
- Poate este a lui Hâncu?
- Nu se poate sare Lina –
A lui Hâncu-i năzdrăvană
Şi vânjoasă ca prăjina
Şi apoi Hâncu de vreo lună
E la Vidra, la moşie...
- Dar, a cui să fie oare?

Doamne, doamne a cui să fie?
Cum stăteau nedumerite
Cercetând cu anevoie
A trecut chiar pe-acolo
Primăreasa, doamna Zoe

- Ce faceţi pe-aicia?
- Uite stăm cu mintea răvăşită
Şi nu ştim a cui să fie
Bula asta oropsită?

- Nu e nici a lui Vasile!
- Nici a lui Marin Cucui!
- Nici a lui Grigore Zgaibă?
- Nici a lui Mihalcea nu-i!

Primăreasa o priveşte
Şi răspunde răspicat
- Bula asta, fă leliţe,
Nu e de la noi din sat!

Pandele

Vezi ce ai patit cucoana

 Pandele
Ion Pribeagu

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ală gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

Jurideceste

 Jurideceste
Ion Pribeagu
                                     
Si venira din Craiova
Si din Iasi ,din  Rosiori
Toti juristii,toti maestrii
Si-ai dreptatii slujitori.

Unii slabi ,cu fvorite
Altii sluti ca Tutankamon
Toti cu tumori si scripte
Sa asiste la examen

Sala-i plina se discipoli
Si celebritati savante
Numai capete ilustre
Si figuri interesante

Si deodata Domn Profesor
Chel si cu priviri absente
Se-adreseaza cu prestanta
Unei nostime studente

-Cum e termenul juridic
Zise el zambind agale
Daca eu as pune mana
Sub rochita dimitale?

Fata rosie ca macu
Dupa o scurta meditare
Ii raspunde:
-Este,maestre
Atentat la pudoare

-Foarte bine!A spus maestrul
Insa fi buna si spune
Dimineata de mi-ai face
Mie,aceasta chestiune

Cum ar fi juridiceste
Denumirea-n trei cuvinte
Si raspunse domnisoara
-Profanare de morminte!

Lacrimi

Lacrimi

O picatura curge,si alta o urmeaza
Un sir prelung de lacrimi apra-n ochii mei
Se aduna,se rasfira ca ploaia fredoneaza
Si curg mereu ,curg limpezi din ochii mei si -ai tai

O bucurie vine,o amintire trece
Si fericirea-mi trece,of nu pot s-o ating!
Caci bratele-mi sunt frante si inima mi-e rece
Obrajii imi sunt palizi si ochii mi se sting

Si ieri speram ca astazi si astazi sper ca maine
In viata sa-mi apara ,o norocosa raza
Sa pun odata capat acestui trai de cainr
Sa nu-mi mai fie viata o monotona fraza

Am vrut dar nu se poate,
A fost dar nu o sa fie
Acum sperantele-mi sunt moarte
Adio viata cruda ,
Adio tie!

Neala

Raportul dintre simturi si intelect

Raportul dintre simturi si intelect

Kant rezerva dialecticii un loc special Critica ratiunii pure.Dialectica kantiana este numita transcedentala si constitue diviziunea a doua dsin cadrul Logicii transcedentale,prima diviziune fiind constituita de Analitica Transcedentala.
Dialectica kantiana se refera la raportul dintre simturi si intelect,ceea ce face din ea o logica a aparentei dialectice,pentru ca toate rationamentele ei sunt iluzorii,nu se refera la o realitate in sine."Intr-o cunostinta care se acorda in totul cu legile intelectului nu este eroare.Nu este eroare nici intr-o reprezentare a simturilor(fiindca ea nu contine nici o judecata)."Nici o forta a naturii ,insa,nu poate devia prin ea insasi de la legile proprii.De aceea ,nici intelectul prin el insusi(fara influenta vreunei alte cauze),nici simturile prin ele insele nu ar gresi;Intelectul n-ar gresi din cauza ca,actionand numai dupa legile lui ,efectul(judecata)trebuie sa se acorde in mod necesar cu aceste legi.Iar in acordul cu legile intelectului consta formalul oricarui adevar.In simturi nu este nici o judecata,nici adevarata,nici falsa.Fiindca inafara acestor doua izvoare de cunoastere numai avem atele,urmeaza ca eroarea nu este produsa decat prin influenta neobservata a sensibilitatii asupra intelectului,prin care se intampla ca principiile subiective ale judecatii se intalnesc cu principiile obiective si le fac sa devieze de la menirea lor.O iluzie care nu poate fi in nici un caz evitata,tot asa cum nu putem evita ca marea sa ni se para in larg mai inalta decat in apropiere de tarm,deoarece vedem largul prin raze mai inalte decat tarmul;sau si mai mult:tot asa cum nici astronomul nu poate impiedica Luna,atunci cand rasaresa nu-i para mai mare ,desi el nu se lasa inselat de aceasta aparenta

(Dincolo de tainele filosofiei si ale filosofilor)

Dor de trecut gretos

Trandafirule,ofilit si urat mirositor  
 Imi amintesti de Iliescu
Te-asi aseza pe-o stea,pe o cometa,pe un nor
 De-as fi extraterestru!   

Dar eu sunt pamantean,traiesc aici        
Ma macin, obosesc si ma caiesc terestru   
si-o sa ajung sa ma hranesc cu larve si furnici
Cat trai-va Matusalemul Iliescu

Am paine cu dulceata,am apa, am si mei 
Dar eu ma simnt ca si canaru-n colivie    
Si-asa nadajduiesc parintii mei      
Caci Iliescu moare dar imediat invie

Si-atunci tineti-va dragi frati
Rahat rusesc o sa mancati

neala

Altii

Trăim in veascuri si printre uscaturi 
Dobitocenia,ne tine loc de spada
Si ne simntim adesea,tampiti si-ai nimanui
Iar prostul vine sa-si arate fala-n strada.

Un tampitel,un cacanar,un hoit,
Pe care lumea nu vroia sa-l vada,
Rahat murdar pe care toti il credeam mort
A revenit din buda in haine de parada.

Jigodiile si limbricii sunt la moda
Putorile si starvurile ne-ncojoara
Ticalosenia a ajuns din ce in ce tot mai comoda
E vai si-amar de tine biata Tara!

In tot ce-nseamna cloaca murdara si-obosita
Ma simnt din ce in ce tot mai stingher
 Si-mi pare o lume tare fericita
Cand o privesc cu ochii lui Homer.

neala

Cugetari despre mine de la Cioran

Cateodata ma simnt strain mai ales de mine,incercand sa-mi gasesc granitele sentiment ale si pe care nu le aflu in intregime poate irascibilitatii, sau poate temperamentului. Cearta mea cu Dumnezeu o consider o criza religioasa, sau poate o ratacire de moment, pentru ca procesul deschis intre OM-LUME-DUMNEZEU este un cosmar interminabil si totusi reductibil unei singure sintagme:SINUNCIDERE PARTIALA. Dupa ani si ani ma intalnesc cu mine si consider ca nu-mi mai sunt prieten.Daca iti depasesti limtele esti pedepsit,iar daca nu ti le depasesti,esti OM. EU cred ca nu sta in puterea niciunui OM si a niciunui sfint sa se plimbe singur si fara convingeri printre adevaruri;consider ca nu exita pilule pentru eliberare de ura contra vietii,contra omeniriieu numindu-le sinuncideri amanate In momentul de fata haosul insoteste orice creatie omeneasca lipsita de puterea de a rivaliza in suprimarea dezordenii universale,cu ordinea divina,pe care nu o recunosc Atata timp cat OMULva mai fi hartuit de idea obsedanta a pacatului,ramane o fiinta condamnata. Crestinismul,nu trebuie sa ne faca mai nefericiti si sa ne deaa mai multe iluzii intr-o cadere mai mare. In final constat ca nu este placut sa fi crestin.Intre o copilarie fericita si o batranete linistita se afla O ETAPA A DURERII. Am hotarat sa nu mai dau vina pe nimeni decand am observat ca sfarsesc intotdeauna prin a semana cu ultimul meu. "Nu am de inpartit cu nimeni nimic,doar inca o vreme cu Dumnezeu" Dumnezeu este sursa initiala a pacatului si a erorii.Caderea lui Adam e,in primul rand un dezastru diin si numai in al doilea rand unul uman.Dumnezeu si-a plasat in om toate posibilitatile lui de imperfectiune. Dumnezeunu nu este un act pozitiv de afirmare,ci rezultatul unei inversunari impotriva existentei,o functie sau un moment ce defineste viata noastra in pragul inexistentei.Dumnezeu fiind existenta inexistentei. Dumnezeu este expresia pozitiva a nimicului,cine nu-l poate iubi pana la absurd n-are nici un rost sa se mai incurce cu el. Este imposibil de a-l iubi pe Dumnezeu altcumva decat urandu-l! Nu pot sa ma impac cu mine cu ceilalti, cu lucrurile.Si nici cu Dumnezeu.Cu el in niciun fel.Sa stau natang in bratele lui reci? Dar n-am nevoie de un culcus de babe ostenite.Pe spinii acestei lumi ma odihnesc mai bine, si cand ma infierbant devin si eu un spin al Ziditorului.Isus este responsabil de atatea suferinte incat constiinta lui trbuie sa fie incarcata,prea incacata de n-a mai dat intre timp semne de viata.De doua mii de ani se reazbuna pe noi nu a murit pe o canapea. Sunt in mine elemente crestine,prea crestine tentatia cersetoriei, a desertului si accesele demente de mila. Expresii diferite ale renuntarii:Toxinele crestine ne-au lasat in sange otrava unui absolut care ne taie respiratia,dar fara de care nu mai putem trai.

Tudor Arghezi altfel...

Si vinu-i bun,si viata-mi place,

Iar tu Doamne fa-mi ce vrei

Numai pustnic nu ma face!

Fa-ma floare alba-n lunca

S-apoi ia-ma si m-arunca

Doamne-ntre femei!

De la Pastorel citire

Unul bea ca e betiv

Altul bea ca-i bestie

Numai eu ,ca am umor

Beau asa,de chestie

O sa intru in pacat,

Sfinte Doamne,iarta-ma!

Pentru vin nu am ficat,

Pentru apa...inima!

De la Alexandru Dragomir citire

Memoria iti joaca feste,pleaca revine pe cand imbecilul ramane vesnic.

Relatia sef subaltern                                                                         

Avand in vedere,dialogul dintre Pristanda si Tipatescu nu este vorba de relatia viata-moarte ,pe prealabila punere in joc ;sluga e cel ce a trecut prin amenintarea mortii si care trebuie sa-si plateasca dreptul la viata tocmai prin caderea in relatia stapan-sluga.Ce inseamna ,inauntrul acestei situatii,raspunsul"curat"a lui Pristanda? Ca raspuns tip "curat"reprezinta ecoul :un raspuns,dar un raspuns vid ,exact raspunsul de care avea nevoie pentreu a fi confirmat in puterea lui "facuta",ierarhic stabilita.Seful se aude pe sine in raspunsul amplificat si,astfel"se vede mare".Ecoul reflecta,reducand conversatia la tautologie,dar in intensificarea pe care el o aduce cu sine se obtine o "afirmare de sine"a sefului.Ecoul,desii vid,are astfel o functie pozitiv administrativa:inchiderea conversatiei in ecou se soldeaza cu confirmarea sefului ca sef . La fel trebuie inteleasa si sintagma "unde nu e moral,acolo e coruptie;"Unde nu e moral" poate sa insemne:exista morala,dar nu e respectata .Nu exista morala pentru ca nu sa simtit nevoia moralei.Afirmatia este adevarata daca avem o societate cu o morala declarata,in care abaterea de la aceasta morala,absenta ei insemna,desigur,caderea in coruptie.Dar in orice cultura suprapusa,aplicata,se creaza deosebirea intre infra-si suprastructura.Realitatea,viata sunt impinse spre local,spre nesemnificativ ,spre acel domeniu in care poti face ce vrei;coruptie,deci.                                                                                                                                       

 Neala Acin